joi, 15 mai 2014

Primarul Trenuleţ şi maşina de propagandă PSD



Probabil ştiţi că maşinăria de propagandă a PSD editează de ceva vreme un ziar gratuit în care, la loc de cinste, apar ştiri şi materiale publicitare care promovează oamenii PSD şi proiectele pe care aceştia le susţin (inclusiv, într-o perioadă destul de lungă, controversatul proiect de minerit cu cianuri de la Roşia Montană, proiect cu care, nu mai este nevoie să vă spun, NU sunt de acord).

Periodic mai îmi cad sub ochi diverse aspecte care îmi reconfirmă faptul că NU am de ce să VOTEZ PSD.

Ieri, deşi nu sunt obişnuit să-l găsesc, am văzut în drumul meu un imens teanc de Ring. Am luat un exemplar şi, curând, am văzut care-i articolul din cauza căruia acel număr de ziar trebuia distribuit masiv în sectorul 3. Articolul făcea o afirmaţie contradictorie. Vicepreşedintele PSD, Robert Negoiţă, a fost ameninţat cu moartea de patronul România TV, un apropiat al preşedintelui PSD, Victor Ponta. Puteţi citi articolul aici dar, zic eu, nu merită să pierdeţi vremea cu el.

Logica îmi sugerează că ştirea este o invenţie pentru că mi-e greu să cred că şefii PSD se mănâncă în familie. Dacă ar fi aşa m-aş bucura pentru că astfel s-ar anunţa sfârşitul partidului care susţine proiecte distrugătoare (RMGC şi Chevron, spre exemplu). Totuşi, e mai probabil ca articolul comandat de maşinăria de campanie a PSD să se bazeze pe faptul că oamenii nu ştiu de relaţia Sebastian Ghiţă- Realitatea TV- Ponta, motiv pentru care ar putea empatiza cu Robert Negoiţă şi ar putea vota listele PSD la alegerile care se apropie. NU recomand această abordare dar, dat fiind nivelul de cultură al majorităţii românilor, din păcate ea este posibilă.

Şi dacă tot am amintit de dl. vicepreşedinte al PSD, să mai menţionez două năzbâtii ale domniei sale:

1) Trenuleţul care va circula prin IOR

Despre asta am citit aici. Pe 9 mai am văzut cum stau lucrurile şi în teren. Erau atunci vizibile vreo 4 staţii ale viitorului trenuleţ, fiecare ocupând câţiva metri pătraţi din spaţiul verde fiecare. Din cele văzute rezultă că o bună parte a traseului pe care va merge trenuleţul este cel al aleii din jurul lacului. Acea alee este structurată cu o treime pistă de biciclete şi două treimi pentru pietoni. Odată cu intrarea în funcţiune a trenuleţului estimez că pietonii vor mai putea circula doar pe bucata de alee aflată între pista de biciclete şi spaţiul verde din jurul lacului. Altfel spus, dacă vei ieşi cu iubita în parc nu vei putea merge în linie cu ea decât dacă vei accepta fie să mergi pe spaţiul verde, fie să împiedici circulaţia bicicliştilor. Pentru că, nu-i aşa?, trenuleţul are fier mai mult deci are prioritate atât în faţa pietonului cât şi în faţa biciclistului.

Dacă ai proasta inspiraţie să ieşi la plimbare într-o zi de sărbătoare sau într-o seară în care Centrul Cultural Casa Artelor organizează un spectacol în parc vei avea surpriza să constaţi că pe alee trenuleţul nu mai are pe unde să meargă, bicicliştii îşi caută trasee alternative (inteligenţa le permite de cele mai multe ori să-şi reconfigureze traseul) iar pietonii ajung, cumva cu forţa, să ocupe toată aleea.

Şi atunci... care-i logica introducerii trenuleţului?

Poate ne spune domnul vicepreşedinte PSD...


2) Trotuarele bulevardului care leagă Piaţa Unirii de Piaţa Alba Iulia

Despre asta am citit aici. Prin zona respectivă nu am mai trecut de mult timp dar, dacă aş fi trecut, cu siguranţă aş fi considerat că este de prost gust felul în care s-au folosit culorile.

Cu siguranţă mai sunt şi alte aspecte de criticat în activitatea echipei conduse de vicepreşedintele PSD dar, de dragul relativului echilibru, ţin să punctez şi un aspect într-o oarecare măsură pozitiv: activitatea Centrului Cultural Casa Artelor. Despre centru puteţi citi aici. Am asistat recent la trei spectacole organizate de echipa condusa de doamna Alice Barb: concertul Alternosfera, concertul Holograf şi concertul simfonic din 9 mai. Cele mai bune, ca organizare şi prestaţi artistică, mi s-au părut concertul simfonic şi cel at moldovenilor de la Alternosfera. La Holograf a fost prea numeros publicul, motiv pentru care, la retragerea spre case, s-a stat la coadă pe aleile înguste iar prestaţia trupei din prima jumătate a recitalului m-a dezamăgit.

Totuşi, consider că vicepreşedintele PSD are un merit extrem de mic în activitatea centrului cultural, meritul principal fiind al echipei de acolo. Prin urmare, pentru un merit atât de mic, insist să NU VOTEZ PSD.

Ceea ce vă doresc şi vouă!

Un motiv în plus pentru a NU VOTA PSD am găsit chiar pe site-ul oficial al partidului: ultimul bilanţ al guvernului Ponta datează din 8 noiembrie 2013. De atunci au trecut mai bine de 6 luni în care guvernul nu a mai avut cu ce să se laude. Asta înseamnă fie că au avut activitate clar dăunătoare, fie că nu au făcut nimic. În primul caz aştept cu interes o celulă la Jilava ocupată de doi prim- miniştri PSD, Adrian Năstase şi Victor Ponta, alături de recuperarea prejudiciilor create de ei. În ultimul caz şi-au încasat degeaba salariile jumătate de an, motiv pentru care ar fi firesc să înapoieze ce au încasat abuziv. Şi aceste aspecte mă fac pe mine să NU VOTEZ PSD. Puteţi verifica cum stă treaba cu bilanţul guvernului Ponta aici.

Jos Ponta, jos! Aşa se striga la Cluj, în toamna 2013. Sunt perfect de acord cu cei care protestau astfel împotriva dezastrului produs de actuala guvernare!

Pentru a nu stârni confuzii, precizez că din punct de vedere politic sunt anti- PSD, Băsescu- sceptic, într-o oarecare măsură anti-PMP (probabil aţi văzut că sloganul lor electoral în campania pentru europarlamentare sugerează că România este o p*** cu care se joacă bărbaţii şi femeile din partid; mi se pare total nepotrivit ca PMP să afirme că noi RIDICĂM România) şi în căutarea unor nume pe care să le consider demne de a fi votate.

În concluzie... aveţi grijă ce votaţi! Viaţa voastră depinde de deciziile pe care le iau politicienii. Este bine să NU-I VOTAŢI pe cei care V-AU DEMONSTRAT CĂ VOR SĂ VĂ OTRĂVEASCĂ ŞI SĂ VĂ FURE AVEREA ŞI VIITORUL!

În cazul în care aţi uitat la ce mă refer în mod special, citiţi aici.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu