luni, 30 martie 2015

Risipă şi depresie sau În defavoarea mea (2)



Nu cred că are sens să analizez problema pornind "de la Adam şi Eva". Sunt de părere că totul a (re)pornit în toamna trecută, când mi-am luat concediu în ideea de a merge câteva zile pe munte. Şi până la urmă s-a ales praful de idee. Şi după ce m-am lămurit că, din nou, nu voi pleca din oraş în concediu, parcă toate au dorit să demonstreze că e mai bine să stau acasă. Într-o ordine oarecare, m-am trezit cu dureri de cap, dureri de dinţi, o unghie încarnată, o ditamai gaura în buget, buletin meteo descurajator, numai lucruri plăcute... Cu greu m-am trezit din "pumni" la finalul toamnei, tocmai la timp pentru a lua un nou pumn în mutră pe 30 noiembrie 2014.

A venit finalul lui 2014 şi mi-am dat seama că am făcut fără să vreau o donaţie CFR-ului. Lucrurile au rămas exact la fel şi în prezent.

A venit primăvara, am renăscut oarecum, am reînceput să alerg, având şi unele emoţii pozitive legate de alergare. Mi-am făcut curaj şi m-am înscris la două curse. Am plătit cam 160 de lei dar, de la momentul înscrierii până azi, starea mea sufletească s-a înrăutăţit serios. Nu exclud varianta în care nu mă voi prezenta nici măcar să-mi ridic cele două kit-uri de start.

În acest moment mi-e clar că nu voi avea parte nici de zilele de munte pe care mi le promisesem în aprilie. Timpul a continuat să se scurgă în defavoarea mea.

Prin urmare, deşi nu mă caracteriza chestia asta, aş putea spune că în ultimele 9 luni am făcut risipă de vreo 220 de volţi (pardon, de lei...) reprezentând munca mea pe o săptămână.

Deşi nu mă încântă situaţia, pot spune cel puţin că m-am străduit să nu consum din alte surse mai mult decât în perioadele în care nu făceam risipă, paguba fiind întrutotul a mea. Dacă mă gândesc şi la faptul că suma aceasta nu reprezintă decât aproximativ jumătate din suma pe care, în viitorul apropiat, mânat de frică, neîncredere, anxietate şi durere va trebui s-o cheltui cumva tot cu titlu de risipă, pot spune că pierderile de până acum nu reprezintă o mare tragedie. Dar totuşi sunt pierderi...

Oricum, parcă în ciuda faptului că, recent, a reapărut o rază de speranţă dintr-o direcţie din care, inconştient, îmi doream mult să apară o veste bună, am constatat destul de rapid că, în capitolele importante ale vieţii mele, acea veste bună e puţin probabil să mă ajute cu adevărat.

Şi până când să mă mint că, în curând, voi călători, voi fi iubit, voi alerga în concurs, îmi voi depăşi propriile mici recorduri, voi reveni în lumea spectacolelor folk, voi reveni în Vama Veche, mă voi bucura de viaţă?

Mi-e clar că singurul adevăr absolut legat de viaţa mea este acela că voi rămâne sărac, batjocorit, umilit, deprimat până în momentul în care voi ajunge să retrăiesc dorinţa intensă de a mă storci de asfalt după o cădere de 30 de metri.

În ciuda eforturilor care, deşi speram să-mi facă mie viaţa mai frumoasă, au sfârşit prin a mă face şi mai invizibil în relaţia cu ceilalţi (dacă nu în alt sens măcar în sensul de a deranja oamenii din jur pe zi ce trece mai puţin) mai devreme sau mai târziu, aici voi ajunge...

Să nu-mi spui că îţi pasă! Oricum nu o să te cred...

vineri, 27 martie 2015

Cu viteza Metrorexului turbat



Se pare că bucureştenii sunt din ce în ce mai "fericiţi" să trăiască alături de preafericirea sa Metrorex, transportatorul "perfect" dintr-un oraş infect.

După anunţatele modificări de tarife (a se citi noi creşteri obraznice de preţuri) Metrorex a dat dimineaţă din nou lovitura: problemă la Piaţa Muncii din care a rezultat circulaţie serios îngreunată pe sectorul Dristor 2- Piaţa Victoriei. Urmarea: în 45 minute, timp în care de obicei se parcurgea lejer cel puţin traseul Costin Georgian- Dristor 2- Gara de Nord, metroul se înţepenise de 3 ori înainte de Piaţa Victoriei, clienţii fiind debarcaţi şi mutaţi dintr-un tren în altul, cel mai probabil într-un haos total.

Noroc că am fost atenţionat printr-un sms primit puţin înainte de obişnuita coborâre la Dristor 1 pentru schimbarea metroului. Am încercat varianta prin Unirii, câştigătoare de data asta, şi am putut ajunge fără incidente până la Pipera.

Este aproape ora 12, au trecut cam trei ore de la acele tulburări în circulaţie, dar Metrorex nu binevoieşte să explice nimic pe site.

Prin urmare... tare m-aş bucura dacă o minte luminată ar inventa o pedeapsă care să poată fi aplicată Metrorex, în folosul clienţilor stresaţi de maxima "competenţă" a societăţii de transport.

joi, 26 martie 2015

Sictirit...



Sunt atât de sictirit încât nici să mă plictisesc nu-mi vine.

Aşa mă exprimam mai devreme, spre amuzamentul doamnei de lângă mine. Un nou moment de spontaneitate. Totuşi, prea puţin pentru a exprima faptul că, pe zi ce trece, sunt mai deprimat...



joi, 12 martie 2015

În defavoarea mea...



De câteva săptămâni, de când vremea a permis renaşterea viselor adormite în toamnă, observând că nu reuşesc s-o scot la capăt cu unele probleme, am ajuns la concluzia că fiecare zi trecută se scurge în defavoarea mea.

În ultimii ani am învăţat să fac diferenţa între problemele existenţiale majore şi cele care nu te afectează într-un mod foarte grav dar îţi scad calitatea vieţii.

Pentru a doua oară, după câţiva ani de când m-am mai lovit de această problemă pe care, atunci, plasându-mă într-un context destul de diferit, am rezolvat-o după câteva luni de suferinţă, mă trezesc cu revenirea problemei, într-o formă vizibil mai puţin gravă dar în aceiaşi incapacitate emoţională de a o rezolva, motiv pentru care, după 4 luni, mă incomodează în continuare.

Aş trăi relativ liniştit, ignorând inconvenientul în cea mai mare parte a timpului dacă nu aş visa, dacă visele nu ar risca să rămână neîndeplinite, din nou.

Faptul că relativ măruntele vise care mi-au mai rămas (nişte ture la munte pe care le imaginez în ultimele luni şi nişte curse mai serioase alergate) sunt ameninţate de propria-mi incompetenţă emoţională pare să genereze un cerc vicios care ar putea devia spre depresie. Prin urmare, deşi condiţiile nu sunt tocmai ideale, mă mai expun uneori riscului de suferinţă fizică făcând o ieşire la munte (precum cea din noiembrie în care, la final, am suferit destul de serios) şi reluând antrenamentele de alergare (în urma cărora, cel puţin până acum, mă simt destul de bine deşi sunt departe de forma fizică pe care o atinsesem vara trecută).

Dacă lucrurile ar continua mai bine decât în ultimele săptămâni, planurile pentru următoarele două luni ar fi duse la capăt cu bine. Şi ar ieşi cam aşa:

-undeva în primele două săptămâni din aprilie, înainte (sper) de urcarea turmelor pe munte, 4- 5 zile petrecute în Nemira şi Berzunţi

-25 aprilie 2015, The Color Run, alergare 5000 m

-17 mai 2015, prima mea cursă oficială, 10548 m

Mai visez eu şi la Wings for Life sau la Maraton Mureş (deşi nu sunt încă suficient antrenat pentru o cursă serioasă în Târgu Mureş) dar sunt factori care mă împiedică să mă gândesc serios şi la aceste evenimente... Poate anul viitor să trag şi prima cursă în afara Bucureştiului...

Totuşi, din clipa în care aş reuşi să funcţionez eficient emoţional şi până la momentul în care aş putea pleca relaxat la drum, tehnic vorbind, este necesar să treacă 2- 3 săptămâni. În aceste condiţii, planul de tură făcut pentru noiembrie 2014 şi "reportat" pentru aprilie 2015 pare compromis. Dacă nu-mi concentrez la timp energia emoţională, pot compromite şi celelalte două planuri. Şi atunci... chiar aş intra în depresie...

Prin urmare...



marți, 3 martie 2015

Tură cu ea (2)



Toate cuvintele care-mi treceau prin minte la câteva minute după revedere s-au evaporat. Prin urmare, rămâne doar asta:


duminică, 1 martie 2015

Istorie personală (1)


Răsfoind prin DVD-ul primit recent de la Ion (mulţumesc!) am dat de unele materiale interesante. Momentan mi-a atras atenţia fotografia de mai jos, făcută în urmă cu vreo 20 de ani, pe Vf. Piatra Mică, în Piatra Craiului. Este atât de veche fotografia încât nu sunt convins că ştiu care sunt eu :)