Furie 100% (1)

Dacă aseară mă prindea cu un cuţit în mână cred că îl ciopârţeam...

Aşa, s-a ales doar cu un pahar de bere azvârlit de la doi metri. Nu cred că l-am udat cine ştie ce, în schimb au căzut victime nevinovate unele lucruri, haine, echipamente care, presupun, nu erau pasionate de bere... Dacă nu-i convine, să-mi facă nota de plată... Îl bag în mă-sa!

Nu a simţit, din tonul şi limbajul meu, că sunt extrem de furios. M-a întărâtat şi, pentru o clipă, mi-am pierdut total controlul... Eu, când observ la ceilalţi semnele furiei, tac.

Firesc, în spiritul războinic care-l caracterizează, a supralicitat:

-Păcat că nu ai nimerit în priză, să ştim o treabă.

Meritai să mori electrocutat, boule! am gândit...

Deja era prea mult. Dacă mai stăteam în casă cine ştie la ce nivel ar fi urcat conflictul... M-am îmbrăcat rapid şi am plecat furios, aproape trântind uşa. Iau liftul şi, înăuntru, lansez câteva picioare într-o oglindă. Ies din bloc cu paşi grei. Apucasem să mănânc înainte să apară el aşa că jinduiam după încă o porţie de bere. În zona în care eram obişnuit cu un şir de chioşcuri deschise noaptea mă trezesc că acestea dispăruseră, ca efect al "modernizării" străzii.

De unde pula mea îmi mai iau bere???

Era trecut de 10 noaptea. Căutam un loc în care să mă aşez. Prin parcul de lângă casă nu puteam să trec, era ora la care paznicii cei jalnici te alungă, de frică să nu-i penalizeze şefii. Parc cu program, să mă fut în ea de ţară! Ţinteam o intersecţie cu ceva spaţiu verde şi cu bănci. Până să ajung la ea, dau de un dozator de cafea. Ce conta că e 11 noaptea? Îmi iau o cafea şi-mi văd de drum. Ajung în zona cu bănci, mă aşez, aproape adorm de vreo două ori, intru vag în panică auzind paşi în apropiere, mă cuprinde frigul (deşi sunt convins că a fost o noapte caldă), observ că nu se mai aud tramvaie în drum spre depou.

S-or fi culcat javrele de acasă? Or fi lăsat cheia în uşă? Nu prea contează, oricum nu merge s-o arzi dubios pe stradă în mijlocul nopţii. Mai dau o tură pe la dozator, mai iau o cafea, primesc o cafea pe jumătate răsturnată, o beau, "admir" ultimele etape ale organizării de şantier din care, peste câteva zile, va rezulta un nou mall în oraşul ăsta de căcat, o iau cu paşi aproape târşâiţi spre casă.

Caut în întuneric bidonul de bere, dau peste cel de apă minerală, mai beau puţin apoi mă arunc în pat şi încerc să dorm.

Mă trezesc, plec de acasă fără să schimb o vorbă cu nimeni. Sunt furios pe toţi cei cu care mă văd, prin natura "meseriei" aproape zilnic. Mă situez, zi de zi, între două celule pe care le urăsc.

Urăsc viaţa asta! Urăsc oamenii din jur! Urăsc!!!



Mă piş pe ţara în care, ca muiere, trebuie să-ţi iei concediu atunci când masculul îşi ia concediu la rândul său.

Trebuie? Sau e moft de femeie răsfăţată???

Căcat!