Macin 2018, ziua 5

ZIUA 5- duminică 21 octombrie 2018

Cu lecţia despre microbuz învăţată, ajung în autogară la timp pentru maşina de 7:00 cu care merg până la intersecţie Turcoaia (7 lei biletul). Mă gândeam să rog şoferul să îmi permită să cobor puţin mai devreme, exact la ramificaţia spre Troesmis dar neştiind cât de clar e marcat locul, am renunţat să încurc omul. În momentul în care am observat indicatoarele mari, imposibil de ratat, mi-a părut un pic rău că nu am vorbit cu şoferul dar mi-a trecut repede. Prin urmare, la ora 7:34, coborâsem la ramificaţia spre localitatea Turcoaia şi mă pregăteam să o iau înapoi pe DN 22D cam un kilometru. La 7:41 îmi începeam traseul.  

Până la indicatorul pe care-l văzusem din microbuz s-a dovedit că am avut mai puţin de mers (ROAD zice că au fost aproape 800 m); am ajuns la intrarea pe drumul de pământ spre Troesmis la 7:54 (se pare că nu aveam chef de mers repede la ora aia). Aici am făcut un mic popas pentru a mă obişnui cu aspectul locurilor şi pentru a negocia cu un căţeluş să nu mă urmeze. 

Continui liniştit pe drumul prăfuit, printre construcţiile în paragină care, probabil, au aparţinut de un CAP. 

Urmează curând clipa de dezorientare, drumul se bifurcă. Şi eu pe unde o iau? Decid să continui în dreapta şi, ca insensibilul, trec pe lângă nişte ruine. Ceva mai încolo, observ nişte ziduri care par vechi (aveam să citesc apoi că zidurile alea reprezintă o încercare barbară de reconstruire a cetăţii Troesmis). 

Casc ochii pe acolo, fac fotografii, sunt mândru că ştiu destul de exact unde mă aflu, privesc Dunărea. Între timp, căţelul care s-a ţinut după mine din DN s-a prins că nu am la mine mâncare câinească (pe bune, nu aveam nici vreo cutie de pate, nici vreun cârnat) şi a coborât pe malul Dunării (era interesant dacă observam pe ce rută) la nişte semeni de-ai lui. În deşteptăciunea mea, trag până la urmă concluzia că zidurile ridicate reprezintă cetatea Troesmis Vest iar cele pe lângă care am trecut iniţial cu indiferenţă reprezintă cetatea Troesmis Est. 

Aveam să aflu la câteva zile după ce m-am întors acasă că nu am văzut Troesmis Vest. Aş zice că e un motiv bun pentru a reveni în zonă. :)

După ce studiez un pic şi primele ruine întâlnite, făcând şi un înconjur al cetăţii ca să le fac dreptate, studiez zona pentru a-mi imagina cum trebuie continuat ca să ajung la următorul obiectiv al zilei, vestitul lac Iacobdeal. Citesc şi descrierea de pe site-ul PN Măcin (de unde aflasem că ar trebui să dau de marcaj bandă galbenă pe aici) apoi, de la locul cu clipa de dezorientare prind drumul care mă duce pe malul Dunării fără cine ştie ce complicaţii. Lucrurile ar fi devenit vag complicate doar dacă m-aş fi trezit în jurul meu cu câţiva lătrători. Asta nu se întâmplă, nici măcar prietenul care mă urmase din DN nu a mai venit să mă bage în seamă. Ca să zic aşa, câinii şi-au văzut liniştiţi de pescarii lor.

Fac stânga pe drumul de pe malul Dunării şi, după vreo 700 m, descopăr minunăţia: marcajul bandă galbenă. Îl fac celebru luându-i coordonatele: N45.13676 E28.19928. 

Peste 250 m mai fac celebru un marcaj apoi am onoarea să găsesc şi un marcaj însoţit de săgeată la intersectarea DJ 222H. 

Chiar dacă nu anticipam neapărat probleme de orientare, mă bucuram de fiecare dată când, după mai mult sau mai puţin timp, mai apărea câte un marcaj de Valea Cerbului. Valea Cerbului am zis? Staţi aşa că asta e din alt film, din Bucegi!

Prind drumul carierei (pe GPS-ul meu, cu hartă mai veche, în locul drumului îmi apare cale ferată industrială), constat că se încălzeşte (asta în condiţiile în care, la plecarea din Măcin, aveam şi plapuma pe mine) aşa că fac un popas (9:53- 10:10) la finalul căruia dădusem jos câte ceva din straturile textile.

În apropierea celui de-al şaselea marcaj, o cireadă de vaci traversează drumul în urma mea. Nu ştiu de ce, mă bucur că nu au traversat exact când treceam şi eu pe acolo. 

Marcajele 7 şi 8 sunt de asemenea însoţite de săgeţi care te îndrumă spre lac. 

Pentru a-l face şef de promoţie, până să ajung pe malul lacului număr şi al zecelea marcaj bandă galbenă. Dacă-mi aduc bine aminte, a fost al zecelea şi ultimul.

Când ajung să văd lacul am o senzaţie plăcută, asemănătoare cu cea din momentul în care, în vară, am văzut pentru prima dată lacul Bucura (pentru cei care se aşteaptă să folosesc în jurnalul acesta doar toponime din nordul Dobrogei, precizez că Lacul Bucura, cel mai mare în suprafaţă lac glaciar din România, se află în Retezat). Descopăr o mică boltă prin care se vede luciul apei, văd un cort undeva în dreapta (aş fi curios să aflu dacă erau turişti sau aveau altă treabă pe acolo), tot în dreapta, pe o piatră, observ două fete (coborâte dintr-o maşină cu număr de Ialomiţa, dacă îmi amintesc corect).

Mi-am dat seama abia acum că e duminică deci era aproape imposibil să fiu singur aici, cu atât mai mult cu cât vremea e frumoasă şi am ajuns la ora 10:43 când până şi oamenii mai leneşi s-au trezit demult.

Mă trezesc la lacul Iacobdeal fără să am un plan precis despre ce voi face aici. Improvizez şi pornesc pe o potecă în stânga. Dau curând de o trecere mai expusă pe care, iniţial, refuz să intru. 

Cât stau să fotografiez, îmi schimb gândul aşa că păşesc atent pe trecerea expusă şi reuşesc destul de repede să ajung pe teren mai sigur. Până la urmă, mergând ba mai departe, ba mai aproape de luciul apei reuşesc să fac un tur complet al lacului. 

După ce fac turul nu îmi mai vine nicio idee aşa că-mi spun că e timpul să plec mai departe, cu atât mai mult cu cât mă mai aştepta drum lung pe care, ca şi până aici, îl parcurgeam pentru prima dată.

La 11:16 eram întors la drum, între marcajele 8- 9. Cu gândul la fetele din Ialomiţa probabil (care îşi lăsaseră maşina aici şi pe care cred că mi le imaginam într-o ţinută precum cele de aici) bag capul în traistă şi pornesc în dreapta fără să studiez descrierea sau vreo hartă. 10 minute mai târziu mă gândesc că ar putea fi greşită direcţia pe care pornisem aşa că mă opresc să mă uit pe hărţi. Păi da! Chiar era greşită direcţia. Nu total greşită (drumul părea să ducă spre ieşirea sudică din Turcoaia) dar oricum, nu mă mai aflam pe traseul descris. Mă întorc, mai trec odată pe lângă maşina fetelor, revin la marcajul cu numărul 8 şi... rămân surprins văzând câte drumuri ajung aici: fix 4. Pe unul venisem dinspre Dunăre, pe unul venisem dinspre lac, celelalte două păreau, într-un fel sau altul, să ducă spre Cerna. Din toate bucăţile de hartă pe care le aveam la mine (chiar făceau mişto de mine oamenii când au aflat că am luat un teanc destul de mare de hărţi) mă prind cel mai bine cum stau lucrurile după captura făcută de pe https://opentopomap.org/#marker=14/45.11066/28.21967 . Mai citesc odată descrierea traseului apoi pornesc pe drumul care trece pe curbă de nivel pe sub Bujoru Românesc şi Bujoru Bulgăresc. Mă tot uit în stânga, spre cele două vârfuri, dar nu prea-mi vine să traversez câmpul spre ele. Nici nu aveam în plan asta dar era totuşi o posibilitate. Teoretic, puteam ajunge în drumul naţional cumva de-a dreptul dar pentru asta era necesar să trec prin zone în care se păşuna. De undeva de sub culme oricum mă lătrau deja câţiva căţei.

Cam la jumătatea distanţei dintre cariera Cerna

(în dreptul căreia am mai întâlnit o săgeată care te îndruma spre lacul Iacobdeal) şi şoseaua naţională drumul ajunge cam aproape de o stână. Normal, şi aici câinii mă observă şi încep să facă spectacol sonor. Nu-mi fac cine ştie ce griji, având în vedere că păstrează totuşi distanţa iar în jurul stânei observ maşini şi oameni. Când trec prin dreptul stânei o maşină se opreşte lângă mine nu mă prind în ce scop apoi porneşte de pe loc cu scrâşnet de roţi. Probabil şoferul încerca să atingă limitele tehnice ale bătrânei maşini.

Aproape de DN, pe stânga, observ un mic vârf (înconjurat de curba de nivel de 150 m). Mă atrage irezistibil aşa că pornesc spre el. Sus, vântul îşi cam face de cap. 

Găsesc totuşi un loc vag ferit de vânt, mă îmbrac suficient de gros cât să mă simt confortabil, dau rucsacul jos şi mă apuc să mănânc. Mi-am spus atunci iar acum îmi menţin părerea că, din cele 7 zile de Dobrogea, acolo este locul cel mai frumos în care am luat pauză de masă (12:35- 13:08).

După pauză cobor de-a dreptul spre şosea, ajungând exact la borna kilometrică Cerna 5 km la ora 13:15. 

Fac şi aici o mică pauză. La 13:37 trec pe lângă borna Cerna 4 km iar la 13:45 fac stânga pe un drum de pământ care la intrare are o barieră şi un marcaj (?) pătrat galben. Se vede aici şi o bornă silvică cu numărul II 169. Mai devreme, pe dreapta şoselei, se vedeau vârfuleţe drăguţe. 

Dincolo de barieră, la începutul acestui drum de pământ, se ghiceşte un adevărat WC public, ţinând cont de mulţimea de şerveţele abandonate. Din fericire, nu mirosea urât. În dreapta, după o îngustă perdea de copaci, se vedea câmpul. În stânga părea mai vastă zona de pădure. Dacă pe vârfuleţul de 150+ m era rece şi vânt, pe culoarul acesta dintre copaci era cald şi relativ însorit aşa că am dat din nou jos straturi textile. Pustiu fiind, pentru vreo 30 de minute am rămas doar în boxeri. Când am ajuns în înşeuarea dintre Vf. Priopcea şi Vf. Chervant se simţea ceva vânt dar era în continuare cald. 

Destul de curând, am coborât pe partea cealaltă a culmii, spre V. Puturoasa. Sunt un pic dezorientat la o bifurcaţie dar fac dreapta şi se dovedeşte în regulă. Probabil era în regulă şi dacă o luam un pic înainte, printre culturile dintre care se auzeau lătrături dar atunci am decis aşa. Ajung aproape de o casă şi-mi imaginez că până aici se întinde satul. Aud şi voci aşa că mă retrag în lateral şi pun nădragii pe mine că nu ştii niciodată cu cine te vezi pe uliţă, plus că devenise un pic rece vântul. Depăşesc casa, urmează un drum de pământ lat şi pustiu, marcat pe dreapta cu nişte pătrate albastre dacă îmi amintesc corect. Puţin mai încolo dau de o stână pe dreapta, drumul trece pe sub ea la o distanţă rezonabilă cât să nu întărâte prea tare câinii trecerea mea. Mai merg un pic şi dau de un indicator spre Padocul Cerna. Îmi amintesc de jurnalul unei constănţence despre porţia de călărie pe care a luat-o acolo. Pare o idee interesantă pentru o viitoare trecere prin zonă.

 

Fac dreapta şi ajung în DN. Un pic mai devreme, spre estul satului, undeva în mijlocul câmpului, observasem un om. Acesta a ajuns cam în dreptul indicatorului de padoc când eu eram deja în DN. Fără să-mi dau seama ce intenţie avea, mă trezesc că omul începe să urle spre mine: Ce cauţi, bă? L-am ignorat, mi-am văzut de drum şi am făcut stânga, intrând destul de curând în satul Cerna. Admiţând că aveam nevoie, nu cred că dorea să mă ajute la orientare tipul ăla. :) 

La intrarea în sat, dinspre Tulcea, trece microbuzul spre Măcin. N-apuc să mă gândesc să-i fac semn să oprească. Îmi spun apoi că oricum intenţionez să văd cum arată Cerna. Ajung curând în centru, mă cam prind pe unde e staţia microbuzului, constat că nu-mi par tocmai frecventabili oamenii din faţa magazinelor, până la urmă se găseşte un om mai frecventabil să-mi confirme unde e staţia dar nu ştie şi când trece următorul microbuz. 

Dimineaţă apucasem să întreb în Măcin când am microbuze de întoarcere din Cerna şi aflasem că, seara, ultimele trec pe acolo pe la 17:30 şi pe la 18:30. Până la 17:30 mai aveam o grămadă de timp dar speram totuşi să mai apară un microbuz între cel pierdut şi cel de 5 jumate. Pe partea cealaltă, indicatoarele de Valea Vinului şi Cracpea îmi stârniseră curiozitatea aşa că decid să explorez un pic într-acolo. 

Pornesc perpendicular pe DN, prind destul de repede o stradă în urcare spre dreapta, curând îmi spun că nu duce în direcţia traseelor, fac cumva stânga, revin în faţa bisericii aflate la câţiva metri de DN, mă orientez din nou şi nimeresc strada care trece prin faţa Casei Memoriale Panait Cerna. În faţa casei o doamnă aştepta vizitatori, probabil. Era o idee să intru dar nu sunt atât de pasionat de literatură aşa că trec mai departe ca insensibilul. Constat că sunt chiar pe Str. Panait Cerna. Continui pe ea, asfaltul se termină, strada merge mai departe, eu merg mai mult din inerţie decât pentru că aş şti că e bună direcţia. Într-o intersecţie întâlnesc un localnic în vârstă. Întreb, la noroc, dacă pe acolo se intră în traseele marcate. Omul îmi spune să merg înainte că e bine. Ajung la capătul satului, în câmp şi dau de un drum perpendicular pe Str. Panait Cerna, în ambele direcţii. În ambele direcţii? Rahat!

Caut un indicator, un stâlp de marcaj sau ceva de genul ăsta dar nu văd nimic. Mă gândesc că, a doua zi, planificasem să fac măcar parţial traseul Valea Vinului sau traseul Crapcea şi mă cam irită faptul că, de la indicatoarele din DN, nu a mai apărut niciun semn care să lămurească turistul încotro să apuce. Muntele pare departe aşa că mă gândesc să renunţ la traseul din Cerna. Decid aproape definitiv că, în loc de Cerna, a doua zi merg din nou în Greci şi urc Ţuţuiatul prin Valea Morsu şi cobor pe Dealul cu Drum.

Revin în centru suficient de devreme încât să mă plictisească aşteptarea în atmosfera aia destul de horror. Întreb la un magazin de următorul microbuz dar n-am noroc să aflu de unu mai devreme de 17:30. O iau pe DN în partea cealaltă într-un ultim avânt de explorator. Găsesc o mică piaţă oarecum plăcută, în faţa Primăriei (sau a şcolii, nu mai reţin exact). Şed acolo o vreme, arunc la coş câteva ambalaje care-mi ocupau degeaba rucsacul apoi mă întorc în centru. Un pic înainte de 17:30 ajunge microbuzul. Exact la 17:30 microbuzul opreşte în Greci. Îl ţin minte, plănuind să-l folosesc a doua zi.

Seara, la pensiune, mă mai gândesc o vreme la traseul din ultima zi, mă uit pe hartă neatent, îmi spun din nou că e aiurea să bălăuresc prin Cerna şi rămân la planul cu Ţuţuiatul. La destul timp după întoarcerea din concediu am mai privit odată harta şi mi-am dat seama că mă puteam descurca şi cu traseele din Cerna, dacă aş fi fost atent şi un pic norocos. Rămâne pe data viitoare!

Cercetând din nou hărţile la câteva săptămâni după concediu, am tras concluzia că la sosirea în câmpul din marginea satului trebuia să cotesc la dreapta, ceva mai încolo existând şanse să observ continuarea marcajelor bandă roşie şi bandă galbenă.

Anul trecut am reuşit să fac doar traseul Pricopanul, o parte din traseele Ţuţuiatul şi Dealul cu Drum. Anul acesta am refăcut toate aceste (bucăţi de) trasee dar am făcut şi ceva pe deasupra. E adevărat că am făcut şi ceva în minus, drumul Smârdan- Măcin pe jos şi drumul dintre Mânăstirea Izvorul Tămăduirii şi Greci, pe sub munte.

CRONOLOGIE

4:50- cobor din pat

6:54- iau bilet la microbuzul de 7:00 către intersecţie Turcoaia

7:34- cobor din microbuz la 5 km de localitatea Turcoaia

7:41- pornesc de la intersecţia spre satul Turcoaia

7:54- indicator spre Troesmis

8:00- soarele a trecut peste culmile Măcinului

8:19- prima poză la Troesmis

8:26- încercare de reconstituire a cetăţii Troesmis

8:38- ultima poză la Troesmis

8:46- revin la primele ruine, iniţial ignorate

8:50- bifurcaţie drum spre malul Dunării

9:00- ajung la drumul de pe malul Dunării

9:15- întâlnesc primul marcaj bandă galbenă

9:19- întâlnesc al doilea marcaj bandă galbenă

9:29- la intersectarea DJ 222h întâlnesc al treilea marcaj bandă galbenă şi prima săgeată

9:46- întâlnesc al patrulea marcaj bandă galbenă

9:53- 10:10- popas între Turcoaia şi Lacul Iacobdeal

10:24- întâlnesc al cincilea marcaj bandă galbenă

10:27- întâlnesc al şaselea marcaj bandă galbenă

10:30- întâlnesc al şaptelea marcaj bandă galbenă, alături de o săgeată spre stânga

10:35- întâlnesc al optelea marcaj bandă galbenă, alături de săgeată spre dreapta

10:40- întâlnesc al nouălea marcaj bandă galbenă

10:43- întâlnesc al zecelea marcaj bandă galbenă, prima poză la Lacul Iacobdeal

11:08- ultima poză la Lacul Iacobdeal

11:16- plec de la Lacul Iacobdeal

11:27- eroare orientare

11:36- intersecţie de drumuri în apropierea Lacului Iacobdeal

12:04- privesc Vf. Bujorul Bulgăresc

12:18- indicator spre Lac Iacobdeal la Cariera Cerna

12:35- 13:08- popas pe vârfuleţul de 150+ m

13:15- 13:24- popas lângă bornă kilometrică Cerna 5 km

13:27- ramificaţie drum spre cariera Cerna şi Lacul Iacobdeal

13:37- bornă kilometrică Cerna 4 km

13:45- intru către stânga pe un drum lat de pământ, blocat cu barieră

14:14- intru într-un un drum de pământ lat

14:17- virez 90 de grade la dreapta

14:30- casă locuită

14:53- indicator la stânga către Padoc Cerna

15:00- virez stânga pe DN 22D

15:05- intru în Cerna

15:17- pod în apropierea staţiei de microbuz din Cerna

15:20- indicatoare spre Crapcea şi Valea Vinului

15:47- Str. Panait Cerna se termină în câmpul de la marginea satului

16:03- ajung înapoi la podul de lângă staţia de microbuz

16:18- rămân în apropierea centrului satului Cerna pentru aproximativ 75 minute

17:30- microbuzul în care am urcat mai devreme din Cerna ajunge în centru, la Greci (şoferul este acelaşi ca la microbuzul cu care m-am dus)

17:58- am ajuns în cameră, la pensiune

18:29- iau masa la pensiune (la ora asta Cozandra are ultima trecere prin Cerna, către Măcin)

PUBLICITATE:

Dacă doreşti să mă ajuţi să fac şi în viitor astfel de plimbări, poţi cumpăra o lanternă folosind acest link, asigurându-mi astfel un mic comision (legal, declarat, impozitat). Mulţumesc! :)