Despre bună credință și bune practici la manageri

De-a lungul anilor, în special pentru că salariul mi-a fost mereu extrem de mic (dacă ar citi cineva că, în ziua de azi, salariul meu este mai mic de 2000 lei -cifra exactă nu contează-, ar fugi cu siguranță de mine mâncând pământul și zău că aș înțelege dat fiind că persoana va ajunge curând, am convingerea, la peste 3000 lei) și pentru că statul acasă mi se părea la fel de stresant ca mersul la muncă (cu diferența că la muncă mai sunt și zile calme), n-am prea avut motive să-mi iau concediu de odihnă. În plus, au fost ani în care oameni cu funcția cumva conectată cu a mea au stat cu lunile în concedii medicale, perioade în care era complicat să plec și eu.

Așa s-au adunat ani de concedii de odihnă neefectuate din care am început să recuperez oarecum de când m-am îndrăgostit de Dobrogea. Am recuperat dar nu suficient. Cu o lună în urmă, din două vorbe, mi s-au șters cu buretele 4 luni de concediu. 4 luni în care, cred că e logic să calculez așa, am pierdut 4 salarii. M-am înfuriat o vreme dar am încercat să uit spunându-mi că pierderea respectivă se compensează oarecum cu o evoluție relativ fericită pe alt plan al vieții. Și aș fi uitat poate dacă, zilele trecute și azi, n-ar fi apărut două noi episoade pe tema asta.

Întâi mi s-a spus că nu interesează pe nimeni dacă eu îmi iau sau nu concediul. Serios mă? Păi voi știți cum procedează o firmă condusă cu bună credință în cazul fraierilor ca mine? Îi bagă pe oameni în concediu cu forța. Nicio firmă serioasă nu se bucură de zilele de concediu neefectuate de un angajat cu mentalitate de sclav. Dar bine, știu de mult timp că lucrez la o firmă în care reaua credință este ridicată la rang de artă...

Mai târziu mi s-a sugerat că nu pierd nimic dacă, în loc să îmi iau cuvenita perioadă de concediu, vin la muncă. Argumentul șefului meu, cel mai oribil individ pe care l-am avut vreodată ca superior, a fost zdrobitor: oricum nu primești bani în plus pentru concediu.

Băi șefule, e adevărat că nu aș primi bani în plus (ba poate chiar aș primi bani în minus, cum s-a întâmplat în ultima lună când, fără vreo justificare, am primit cu vreo 200 de lei mai puțin) dar chiar nu vezi nicio diferență între a primi bani pentru că-ți spargi creierii rezolvând diverse probleme pentru firmă și a primi bani în contul unor zile în care aș sta acasă?

Dacă eram genul ăla de individ care își apără drepturile până în pânzele albe, deschideam cu orice risc conflict de muncă. Dar, vulnerabil fiind, superiorii își permit să profite de mine pentru că, nu-i așa? sunt cam singurul din firmă care mănâncă din salariul propriu.

Dar nu-i nimic până la urmă... Sunt atât de obișnuit să pierd...