Anul 2019 în momente speciale

2019 a fost un an teribil de complicat. Mi-am făcut (temporar cel puțin) reintrarea în unele lumi, m-am trezit intrat în lumi noi, am trăit sentimente noi dar m-au revizitat și sentimente vechi, am cunoscut oameni, m-am despărțit de oameni, am acceptat ca posibilă soluție o chestie pe care o consideram inadmisibilă în trecut (dar n-am avut ocazia să pun în practică această acceptabilă soluție pentru că nu s-au îndeplinit toate condițiile), a trebuit să-mi recunosc (în fața mea, cel puțin) limite.

Anul acesta am adunat niște zile interesante petrecute prin munți, majoritatea cu oameni noi. Am mers singur sau cu Daniel, Dan, Dana, Fra, Florin, Andrei, Cristina, Alina, Melinda, Oana. Am făcut de la trasee simple (Măcin, păduri din Bucegi) la unele mai complicate (Retezat turistic și Brâna Portiței până la Portița Caraimanului).

 Anul acesta am încercat pentru prima dată escalada la sală (de la bouldering la escaladă cu asigurare) și aproape că mi-a plăcut. Din povestea asta am rămas cu papucii Simond. Eram la un pas să rămân și cu un GriGri. Probabil papucii se vor dovedi inutili după noua și probabil ultima ieșire la escaladă din 10 ianuarie 2020.

Anul acesta am reajuns la folk. De la Florin Chilian în Tulcea la concerte de amatori în Vama Veche, ajungând apoi la Emeric Imre, Ștefania Iacob, concertul în memoria lui Vali Sterian, seri de cântece de munte și, spre final, un concert de colinde al Mariei Gheorghiu. S-au mai strecurat ieșiri la Târgul de Craciun, cu concerte de diverse genuri.

Anul acesta am avut, în august, un concediu drăguț prin Dobrogea, ocazie în care am descoperit locuri noi (Tulcea, Sulina, Cheile Dobrogei, un traseu în sudul Măcinului) și am redescoperit Vama Veche (în care naturismul a rămas exilat pe o bucată minusculă de plajă). Spre finalul concediului am avut lungi, chiar foarte lungi discuții telefonice cu femeia de care aveam să mă îndrăgostesc nu mult mai târziu.

Anul acesta cineva m-a convins să îmi schimb ținuta, măcar la ocazii. Așa s-a făcut că am băgat câțiva bănuți în câteva cămăși, o masă de călcat și într-un fier de călcat pe care nu pot spune că-l folosesc cu talent (o cămașă călcată de mine arată neșifonată doar dacă e privită din avion). Avea cumva dreptate Daniel, trebuia să-mi găsesc întâi nevastă și apoi să îmi iau cămăși (măcar să am de la cine învăța să le calc).

Anul acesta m-am lăsat agățat (rezultând de aici o poveste teribil de complicată, după care încă am răni sângerând) și am încercat să agăț (fără succes, desigur). Anul acesta m-au revizitat atacurile de panică.

Anul acesta am cunoscut 4 copii, fiecare cu farmecul său. Mi-au rămas în mod special în memorie o adolescentă inteligentă și timidă și o bebelușă mai mare cu degețelele căreia m-am jucat câteva clipe în timpul unui concert.

Anul acesta am mers la două proiecții cu munți, ambele susținute de cunoscuți. Am avut ocazia să stau un pic de vorbă cu un alpinist vechi și priceput.

Anul acesta s-a dezvoltat pentru puțin timp apoi s-a stricat relația amicală cu un cuplu pe care îl știam de niște ani.

Anul acesta am primit neliniști și supărări la serviciu (neliniști legate de o posibilă concediere sau mutare a firmei la o adresă greu de accesat pentru mine și supărări pentru zilele de concediu șterse cu buretele și pentru banii reținuți din salariu din motive care mi-au rămas necunoscute).

La finalul anului am ajuns să nu mă mai bucur de o primă consistentă pentru că nu văd acum nimic spectaculos de făcut cu ea.

A fost primul și probabil ultimul an în care am făcut eforturi financiare serioase pentru a păstra relația cu o femeie (pe care, în nici 5 luni, am pierdut-o). Practic, în cele trei luni pline cu ea (septembrie- noiembrie) am băgat mâna în pensia lui tata destul de adânc, luând un total de 2300 lei (o medie de 766 lei/ lună), comparativ cu celelalte 9 luni ale anului când am luat de la tata 4450 lei (o medie de 495 lei/ lună). Diferența medie de 271 lei/ lună ar reprezenta depăsirile de buget pe care le-am acceptat de dragul ei. Sigur, toți banii ăștia au plătit și distracția mea (concerte, escaladă, munte), nu doar a ei dar, dacă luăm în calcul obiceiurile de consum, distracția mea a costat mai puțin de jumătate din cheltuiala totală. Și e clar că aceste cheltuieli sunt imposibil de dovedit (că doar nu-i ceream semnătură pe suma cheltuită de fiecare dată când ieșeam în oraș împreună) și de recuperat. După vorba aia urâtă, am rămas după povestea aia și nf, și cu banii dați... Nu vorbesc de bani luați pentru că nu i-a furat, doar a acceptat, protestând vag câteodată, să cheltui pentru activitățile comune mai mult decât a cheltuit ea. O socoteală ceva mai exactă a banilor cheltuiți în activități comune cu ea este dificil de făcut, eu fiind teribil de în urmă cu introducerea în calculator a cheltuielilor personale. Pentru că, alături de banii luați din pensia bătrânului, sunt convins că am contribuit și din salariul meu destul de consistent la relația asta care a insistat să nu meargă.

A fost un an în care am constatat că ceilalți nu îmi dau voie să fiu deprimat, trist, demoralizat. Ceilalți nu au nevoie să aibă lângă ei oameni triști. A fost unul dintre motivele declarate pentru fuga ei de către o femeie pe care o plac mult (deși, după unele criterii, este teribil de imperfectă). Am mai constatat că au (re)apărut oameni care m-au susținut moral în momentele de cădere. Puțini dar importanți. Fără ei probabil eram mort între timp.

A fost un an în care am căpătat pentru puțin timp ceva curaj în a relaționa cu o femeie dar până la urmă tot respins am fost. Deși, dacă dau timpul înapoi, parcă o auzisem spunând că nu mă va respinge. Dar cine își mai ține promisiunea în ziua de azi???

Probabil că, în următoarea perioadă, încă voi avea de suferit din cauza ultimelor 5 luni din 2019 dar e posibil să rămân și cu amintirile momentelor relaxante apărute cumva fără inițiativa mea.

A fost un an în care, de ziua mea, am ajuns seara la cineva și am rămas peste noapte.

A fost un an în care m-am depărtat de ai mei pentru a mă reapropia când m-am retrezit singur.

A fost un an în care, un taximetrist oarecare, mi-a sugerat că încă aș avea timp să formez un cuplu cu persoana potrivită. Și chiar am sperat o vreme că asta se va întâmpla dar, din motive pe care cred că mi le pot imputa doar parțial, nu s-a întâmplat.

A fost un an în care persoana pe care ajunsesem s-o iubesc, în loc să-mi răspundă la rândul ei cu iubire, mi-a făcut o imensă listă de defecte care, sugera ea, nu îi permite să se apropie de mine.

A fost un an în care am încercat să iubesc necondiționat dar nu am reușit. Se pare că nu am mentalitate de sfânt...

A fost un an pe care îl închei făcând mici planuri pentru următorul, asigurându-mi bilete la concerte și înscrierea în ture pe munte.

Se pare că refuz să pic definitiv în butoiul cu melancolie, să mă las stăpânit de depresie și, eventual, să mă dau pe mâna vreunui psihiatru sau psiholog. De data asta se pare că voi răzbi doar prin forța mea psihică (atâta câtă este) și cu ajutorul câtorva mai mult sau mai puțin apropiați (Cristi, Răzvan, Andrei, Ion, Florin, Mirela, Mari, Alina, Oana).

Sunt tare curios cum voi ajunge la 44 de ani și la finalul lui 2020. Oare îmi voi găsi, în sfârșit, femeia cu care să rămân definitiv, total, până la capăt? Oare voi reuși să mă mut în sfârșit de la părinți? Oare voi face un cât de mic progres în carieră? Oare voi reuși să-mi construiesc un trup ceva mai puternic?