Am fost relativ recent,
printr-un destul de ciudat concurs de împrejurări, la un seminar despre motivație. Am pornit într-acolo setat pe gândul că nu sunt
motivat pentru a face una sau alta dar și curios să văd cam ce
teorie a chibritului va fi făcută acolo.
Îmi fac intrarea relaxat,
în ciuda emoțiilor legate de faptul că persoana cu care urma să
merg acolo avea telefonul închis deci nu aveam nici cea mai vagă
idee dacă are probleme, dacă va ajunge aici, dacă telefonul închis
este un act gândit sau pură întâmplare.
Destul de curând
după ce lectorul a început să-și facă treaba a apărut primul
semn că ceva nu este în regulă. N-am conștientizat atunci, pe
loc, dar, cu timpul, mi-am dat seama că este cumva discriminatorie
abordarea conform căreia dezvoltarea personală este destinată
doar celor care își satisfac cu succes nevoile de bază din piramida lui
Maslow și care vor să mai urce un
pic. După părerea mea, cea mai mare nevoie de dezvoltare personală o au tocmai cei care sunt la limita supraviețuirii. Aceștia însă... doar în mod extraordinar au bani pentru ea.
Ei bine, se pare că
eram singurul pe acolo care a trăit/ trăiește în condiții în care e
greu spre imposibil să-mi satisfac nevoile de bază. Am fost de
multe ori flămând, am suferit de frig, am avut un adăpost
neprietenos (și nu mă refer aici la adăpostul minimalist oferit de
cort când plecam în excursii sau la dormitul în afara cortului
când am ținut neapărat să-i ofer Roxanei locul meu din cort în
cele câteva zile în care ne putea însoți), am fost respins sub
toate formele și cu toate pretextele posibile și imposibile, am
fost oricum numai iubit, îngrijit, ocrotit nu.
Să trecem totuși peste
acest aspect discriminatoriu și, până la urmă, neconstructiv și
să prezentăm pe scurt ideile cu care a venit lectorul în fața
noastră.
Întâi am aflat oarecum
cu suprindere că toată lumea este motivată. Diferența este dată
de nivelul motivației, optim sau suboptim. Deci persoanele
nemotivate ar fi de fapt motivate suboptim.
Mai departe s-au
prezentat situații în care nivelul motivației este diferit. Țin
minte că am notat un nivel scăzut de motivație în situațiile în
care trebuie să port de grijă oamenilor care nu mă inspiră.
Motivație mai serioasă, optimă probabil, am notat că aș avea
când merg pe munte, când alerg, când mă cațăr.
S-a prezentat apoi un
model, SEMIARC, care a fost descompus în elemente și explicat pe
scurt (cu promisiunea apariției unui material mai vast cu care să
putem lucra ulterior).
S ar reprezenta
Scopul. Scop pe care ni s-a sugerat să ni-l definim dacă nu am
făcut-o deja. Ei bine, în prima fază am considerat că viața mea
nu are nici un scop dar, ulterior, m-am gândit că păstrarea și îmbunătățirea relației cu Cristina ar putea fi scopul vieții mele. Pentru că, zicea omul
ală, scopul nu are sens decât în relație, într-o situație în
care scopul influențează ceva mai mult decât strict viața ta
(exagerând, unii și-au formulat ca scop să găsească resurse de
hrană cu care să sature milioanele de oameni subnutriți).
M-am trezit subit cu un
scop al vieții. Nu știu dacă, pe termen lung, asta o să
folosească la ceva dar atunci, în scop pedagogic, a fost în regulă
să îl definesc.
E ar reprezenta Economul, partea aia a psihicului care te
invită să faci economie de efort în situațiile în care te-ai
programat să gândești că nu vei avea succes (gânduri gen
“niciodată nu o să fiu academician”).
Se pare că acest econom trebuie concediat, dat fiind că nu-ți
permite să pornești pe drumuri noi. Dar până și gândul să-l
concediezi e un gând greu...
Ideea e să scapi de
gânduri limitative care, după cum analizasem și
în TCC, te țin pe loc. Scăpăm de niciodată, de e obligatoriu, de
trebuie, de este imposibil și, brusc, avem o viață mai bună. Asta
e teoria. Ca de obicei, cu practica e mai greu...
M sugerează un
concept pe care recunosc că nu prea l-am priceput:
mindfulness. E o chestie ciudată, în genul
meditației fără subiect religios. Pare să
aibă origine asiatică și să fie foarte popular în prezent în
occidentul civilizat. Era acolo o imagine drăguță care sugera că,
atunci când un cuplu își plimbă prin parc câinele, singurul care
ajunge la mindfulness este câinele care se bucură de tot ce-l
înconjoară în timp ce oamenii se lasă conduși și atunci de
griji.
I nu mai rețin ce dorea
să definească.
A era Alegerea. Se
sugera că până și cea mai nasoală sarcină care ne este cumva
pusă în cap poate căpăta o aură de dezirabil dacă o prezinți
în sensul alegerii. Alegi să faci treaba neplăcută acum, o amâni
suportând consecințele, renunți la ea, suportând de asemenea
consecințele. O tanti din public a venit cu un exemplu penibil.
Sugera că e nenorocire pentru ea să calce rufe și că ar avea o
soluție, nu neapărat de dorit dar posibilă: externalizarea.
Deci ar fi ales să externalizeze. Eu aș fi ales să nu calc dacă
aș fi avut un atât de mare disconfort pornind de aici. De fapt, o
mare parte din viață, chiar am ales să nu calc. A trebuit să-mi
bată subtil obrazul o femeie drăguță ca să cumpăr un fier de călcat și să încep să-l folosesc,
cu stângăcie, înainte de momentele în care urmează s-o revăd.
Deci unor astfel de
cucoane mofturoase li se adresa seminarul? Trist!
R era Reconectarea
sau ceva în genul ăsta. Dacă am reținut exact se referă la
recăpătarea tendinței spre acțiuni altă dată plăcute dar în
prezent abandonate din cine știe ce motive. M-am reconectat cu
cățărarea (pentru care nu aș zice că am avut vreodată talent), intenționez să mă reconectez
cu alergarea, m-am reconectat oarecum cu muzica folk ascultată prin
cluburi.
C se referă la Competență. Și se pornea în teoria
competenței de la ideea că perfecționismul este o boală, el silindu-te mereu să te
consideri insuficient pregătit pentru a face un pas sau altul în
viață. Aici am cam fost lovit în soartă. Sunt atât de multe
situații în care mă feresc să acționez pentru că nu mă simt suficient
de pregătit...
Cum să aspiri la un
job mai bine plătit dacă nu ești blindat cu
licențe, certificări, diplome și medalii?
Cum să ceri o
femeie de soție dacă nu simți că i-ai putea
asigura o calitate a vieții satisfăcătoare?
Cum să sari pe o
femeie dacă simți că nu-i vei putea oferi un orgasm?
Cum să te antrenezi pentru a obține un corp decent
când tu nu te simți capabil să schimbi tot ce trebuie schimbat
pentru ca antrenamentul să nu se întoarcă cumva împotriva ta?
Cam cu asta am rămas din povestea cu
motivația. N-aș zice că mă așteptam la minuni dar nici la
apariția unor neliniști nu mă așteptam. Ca în multe alte
situații de viață, mă întreb dacă a fost o alegere bună să
merg la acest seminar.
Text măzgălit pe la începutul săptămânii și publicat sâmbătă, după o minimă revizuire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu