Dragoste de munte la vremea coronavirusului sau Tură în Baiului, 14- 15 martie 2020

Povestesc în timpul săptămânii trecute unei persoane pe care o stimez că, din aprilie încolo, o să îmi fie aproape imposibil să mai merg în week-end pe munte pentru că îmi voi asuma alt program. Destul de repede mi se sugerează că ar mai fi timp până atunci de o tură pe munte și, destul de fluent, începe să se contureze un plan. Accept tura, ca niciodată, înainte să verific buletinul meteo. Vineri, înainte să plec de la muncă, îmi iau biletul de tren. Aproape ajuns acasă mă opresc să mănânc iar după ce ajung acasă mă apuc destul de repede de bagaj. Mă culc târziu dar persoana cu care urma să merg era prevenită că voi fi obosit deci nu voi merge mult sau repede. Ne înțeleseserăm deja că o să “mergem dormind sau dormim mergând”.

Ziua 1

Sâmbătă dimineață, 14 martie 2020, mă trezesc ca de obicei pe la ora 3:00. Cât merg eu în baie să mă pregătesc de plecare, Daniel mă ajută cu ceaiul. Pornesc aproape de 5:00 binedispus către gară. Singurul motiv de tristețe era că, din motive independente de voința ei, nu putea merge cu noi și persoana la care țin cel mai mult.

Odată ajuns în gară constat că partenera de tură încă nu a apărut. În schimb, observ doi oameni cunoscuți (Cezar și Emil) cu care schimb câteva vorbe, bucuros de revedere. Ajunge și ea și ne amintim imediat de coronavirus (zis și Covid 19, alintat și virusel): Ne pupăm sau păstrăm distanța? :) Își ia bilet și fugim spre tren. Ne regrupăm cu Cezar și Emil iar de aici a rezultat o atmosferă plăcută pe durata întregii călătorii cu R3001. Eu mă oftic un pic că nu pot merge cu Cezar și Emil în plimbarea lor la Melicești (rețin că Emil este expert în ture pe dealuri deci îmi propun să merg cândva într-o tură propusă de el), ei se oftică un pic că nu pot merge cu noi în Baiului. Până la urmă, cred că am avut toți 4 ture plăcute așa că ne-a trecut supărarea că n-am putut merge împreună.

Coborâm în Azuga și trecem peste șine spre DN 1. Constat că picioarele mele scurte coboară greu de pe peron așa că îmi imaginez cât de ușor s-ar mișca în situația asta Picioare Lungi. Cât se duce ea să umple bidonul cu apă eu caut în zona stației microbuzului care duce spre pârtie un magazin din care să pot cumpăra apă plată. Nu găsesc. În plus, nu mă prind că ea știe o scurtătură așa că mă trezesc că apare de la izvor pe o rută pe care n-o prevăzusem. Mă strigă, alerg spre ea, stabilim să mergem pe jos mai departe cel puțin până găsim un magazin în care să găsesc eu apă. Găsim un Profi, intru, cumpăr câte ceva, stau un pic la coadă (și observ în coșurile din față deja obsedantele produse gen mălai și făină) apoi mă întorc la rucsac, îndes totul în el fără grabă (ce bine e să mergi în tură cu un om răbdător) apoi continuăm spre stația telegondolei.

Sărim rapid cu telegondola până în partea de sus a pârtiei, timp în care îmi amintesc de precedenta urcare, din timpul turei cu Raluca. La capătul de sus ne oprim un pic să pornesc aplicațiile de orientare/ înregistrare, să facem poze și să ne acomodăm cu atmosfera. 

La Popasul Uriașilor cineva ne spune că nu au deschis. O luăm ușor către Vf. Urechea (pe care îl ocolim), amintindu-ne de noaptea la stână petrecută cu vreo 13 ani în urmă aici. 

Mergem tot pe drumul mare până în dreptul Vf. Baiul Mic pe care nu-l urcasem până acum nici ea, nici eu. Decidem să-l urcăm. Îmi cam scoate sufletul panta dar rabd fără să mă plâng prea mult. O fi contând și faptul că nu mai cărasem bagaj de două zile pe traseu de destul timp... Sus, ne prind din urmă 5 motocicliști. Facem popas pentru nevoi (suntem decenți și discreți așa că stabilim să mergem în direcții diferite) și alimentare, privim stânele din jur, căutăm cu privirea încă o stână (cea de pe Șteiasa). Din Baiul Mic sunt vizibile stâna de pe Muntele lui Petru, stâna lui Stoenică, din apropierea confluenței Prislopului cu Băiuțul și stâna pe care decidem s-o inspectăm, aflată la limita pădurii pe ceea ce numește vechea hartă a lui Ielenicz Culmea Baiul.

Culmea asta era de asemenea neparcursă de noi dar ea o observase de la distanță de-a lungul vremii și constatase că are niște cocoașe drăguțe și ceva stânci pe fața nordică. Pe vârf cam scădea temperatura așa că am scurtat pauza și am luat-o în jos, exact către est. Culmea se dovedește extrem de plăcută, cu minivârfuri și traseu sinuos. Apar și stâncile de pe fața nordică, ea mă lasă în față aproape tot parcursul culmii. 

Fotografiem, mai discutăm din când în când, mie îmi fuge gândul la piesa lui Dan Vană care mă obseda de dimineață. 

Îmi mai vine în gând refrenul de la Catrene 

și o parte din Mandolinate (piesa lui Doru Stănculescu).

Pe măsură ce ne apropiam de pădure ni se oferă privirii o grămadă de flori. Eu rețin ghioceii și brândușele pe care le fotografiez cu pasiune, amintindu-mi de Roxana care, acum vreo 15 ani, mă întreba într-un moment de „sensibilitate”: Auzi? Tu te mai apleci mult să fotografiezi toate bălăriile? :) De data asta sunt cu o femeie sensibilă care pune chiar mai multă pasiune decât mine în fotografierea floricelelor. 

 

Încep să urc pe FB fotografii dar, până la urmă, semnalul dispare, ultimele floricele urmând să fie încărcate abia a doua zi, când avea să revină semnalul, destul de jos.

Într-o astfel de pauză de fotografiat flori îmi spune că îmi transmite salutări o cunoștință comună pe care eu n-am mai văzut-o de mult timp, de la acea noapte folk din Preoteasa. Îmi aduc aminte imediat de Dorel cumva bucuros că și el își amintește de mine și că ea are noutăți despre el. În toți acești ani, mi-a mai fugit din când în când gândul spre Dorel, întrebându-mă cum i-o mai merge, dacă e sănătos sau dacă mai ține legătura cu ea. Auzind câteva vorbe despre felul în care a trăit până acum și a rezistat, chiar a crescut, aproape că mi s-a făcut rușine pentru felul în care mă plâng uneori de viața mea. Simt că povestea lui Dorel ar trebui să ajungă și la urechile unor domnișoare care, deși nu au avut cele mai bune condiții de viață (resursele fiind limitate din motive independente de voința celor implicate), au fost totuși iubite și îngrijite dar, cu toate astea, ele sunt nemulțumite de ceea ce au avut, au și probabil vor avea. Aș vrea ca cele două domnișoare să aibă forța necesară pentru a crește măcar atât cât a crescut Dorel. Deși, având o situație mult mai favorabilă, eu le prevăd o viață de succes cu condiția să fie muncitoare, perseverente, eficiente precum mama lor. Succes, fetelor! Eu o să mă bucur pentru fiecare succes pe care îl veți avea!

Timpul trece, culmea nu se mai termină, stâna parcă a intrat în pământ, cea de pe Șteiasa insistă să nu ni se arate. Mergem mai departe cumva dezamăgiți că distanța reală e mai mare decât cea intuită de noi. Dar nu-i nimic! Stâna apare până la urmă. Înainte să coborâm spre ea intuim o potecuță pe care ne putem da jos de acolo, dacă nu apare o idee mai bună.

Ajunși la stână, ea mă lasă să o inspectez primul. Mă bucură asta așa că trec la treabă. Deschid portița, deschid o ușă, mai deschid o ușă, sugerez că ne vom instala într-o cameră micuță, ceva mai bine izolată decât cea mare. Ea observă că nu e loc de foc înăuntru. Ne desfacem bagajele, ea mai cu elan, eu mai împiedicat. Se simte că nu mai dormisem la stână de vreo 13 ani, nu mai știu să mă organizez.

Odată cu întunericul a apărut focul făcut de ea. Ca și în Retezat, în septembrie, am lângă mine o "piromană" pasionată. :) A fost plăcut să stăm la povești câteva ore... Am cam terorizat-o eu tot povestindu-i cum simt viaţa lângă cineva dar a rezistat cu multă bunăvoinţă asaltului meu. Concluzia ei: Poate te alegi şi tu cu trei fete, ca Stoenică.

Până la urmă, pe la 10 noaptea, ne retragem în stână și continuăm discuția din sacii de dormit până când eu o las să vorbească singură, adormind. Căscam eu și la foc așa că, odată băgat în sac, somnul m-a furat destul de repede. Înainte să adormim, mă trezesc că îmi face cadou o carte. Cu ce ocazie? Fără vreo ocazie... Citesc titlul și mi se pare interesant. Am convingerea că, atunci când mă voi apuca s-o citesc, voi ajunge la concluzia că este o carte folositoare. Mulțumesc!

Ziua 2

Pe la 6:00 ne trezește alarma telefonului. Nu-mi vine să ies din sacul de dormit. N-am dormit prea bine, cel mai probabil de lene. Am simțit rece în sacul de dormit cam toată noaptea, în special la picioare. Mai aveam haine să pun pe mine (tot timpul iau haine multe de frică să nu mor de frig) dar n-aveam niciun chef să scotocesc în rucsac la lumina frontalei. Am dormit cu nasul băgat în sacul de dormit, pe o parte (așa mi-a spus cineva că e bine să dorm ca să nu sforăi). Vremea a fost rezonabilă dar au existat totuşi câteva rafale de vânt care au zburătăcit un pic foliile de plastic fixate de ciobani.

Cobor cu greu din pat pe la 6:30. Ea este mult mai energică. Este mult mai obișnuită cu dormitul în stâne... Cât se apucă ea de foc și de alte treburi, eu abia mă mișc. Nici poftă de mâncare n-am. E clar că nu sunt în cea mai bună formă dar ea se străduiește să fie totul în regulă. Îndes până la urmă totul în rucsac și sunt gata de plecare.

Pornim pe poteca lată pe care urcă oile la stână. Zăpadă nu prea e. Mergem pe urme de urs, lup și cerb. 

Peisajul începe să se închidă așa că traseul începe să se reducă la o plimbare prin pădure. 

Sus, în culmea principală a Baiului, pare să fie vânt și ceață. Noi coborâm. Și partea asta de culme are cocoașe așa că ba coborâm abrupt, ba mergem aproape pe plat. Pe jos e un amestec de noroi, piatră și frunze. Coborând pe așa teren o pantă un pic mai abruptă, îmi alunecă un picior și mă tăvălesc un pic. Ea sare să mă ajute dar aproape că mă ridic singur. Totul pare în regulă. Începe să mă doară un pic un genunchi de la coborârile cam prea abrupte dar nu-mi fac griji. În cel mai rău caz, intenţionam să scot genunchierele din rucsac. N-a fost nevoie. În schimb, observ la un moment dat că îmi sângerează o mână. Mă uit atent şi observ o urmă mai serioasă de sânge pe un deget. Lasă! Până mă însor, va trece...

În dreapta potecii apare un petic de iarbă numai bun pentru popas. Stăm o vreme să ne odihnim. Îmi dau cu gel antibacterian pe mâna lovită. Ea îmi oferă pansament dar nu simt nevoia. Acum, la câteva zile după tură, încă simt un disconfort la degetul rănit dar nu-mi fac griji. Se pare că, după fiecare tură cu ea (s-a întâmplat aşa şi în toamnă) trebuie să am o amintire care să doară un pic pentru o vreme. Data trecută m-a durut fundul vreo două săptămâni după tură. :)

Coborâm agale până în drumul forestier de pe Valea Prislopului. Ultima pantă este cam abruptă dar supravieţuim. Sosim în apropierea confluenţei Prislopului cu Baiu Mare, în plină exploatare forestieră. 

De aici ne mai aşteaptă nişte km de drum forestier banal (pentru mine) şi pe alocuri atrăgător pentru ea. Fel de fel de muguraşi şi floricele îi reţin din când în când atenţia. Dacă aveam atenţia trează, primeam o adevărată lecţie de botanică de la ea. Mi-a arătat, printre altele, spânz şi aluni înfloriţi. O vreme drumul merge oarecum paralel cu Valea Prislopului şi oferă locuri care par în regulă pentru plajă. În alt anotimp, desigur... Acum ar trebui să purtăm costume de baie de lână. Mai încolo drumul se depărtează de vale iar ea îmi descrie cum vom merge în zona confluenţei cu Portăreasa (pe hartă apare Porcăreaţa, înţeleg că sunt dubii legate de toponimul ăsta). M-a speriat cu mers pe dig, cu traversat curţile oamenilor cu câinii după noi dar până la urmă drumul a fost civilizat şi ne-a scos la şosea fără să fie nevoie de mari eforturi.

Ajungem în staţia autobuzului pe la 14:45, ea sună unul dintre şoferii autobuzelor care ne dă vestea proastă că, la 15:00, nu e plecare spre Câmpina. Ne rămân două soluţii, încercăm să prindem ocazie sau aşteptăm cuminţi autobuzul de la 16:45. Dăm din mâini o vreme dar nu opreşte nimeni care să ne poată debarca în Câmpina. Toţi treceau pe lângă noi speriaţi, de parcă ar fi scris Covid 19 pe frunţile noastre. Opresc totuşi doi oameni tineri, un domn şi o doamnă, care nu ne puteau duce decât până în apropiere. De aici a apărut întrebarea: Arătăm noi ca unii care nu pot merge pe jos până în centru?

Se face târziu, o eventuală ocazie nu ne mai poate ajuta să prindem un tren mai devreme aşa că ne resemnăm şi aşteptăm. Se lasă rece. Ea e încă energică şi, printre altele, îmi arată ce poze faine mi-a făcut. Sugerează că pot folosi una ca să-mi schimb poza de profil de pe FB dar ripostez, sugerând că poza aia din Valea Albă e poză de agăţat. :)

Ne dăm seama cam târziu că puteam merge la căldură la cârciuma pe lângă care trecusem. Dar ne expuneam la CoronaBere dacă rămâneam acolo aşa că fu mai bine să tremurăm în staţia autobuzului.

Într-un târziu vine autobuzul, eu aproape adorm în timpul călătoriei, sosim în Câmpina, ea merge cu pas sigur către o staţie de taxi, luăm un taxi până la gară apoi aşteptăm trenul. Am timp să sorb o cafea aşa că, pe tren, s-a putut cât de cât discuta cu mine. Ajunşi în Bucureşti mergem o vreme împreună cu metroul, am zâmbetul până la urechi când ne despărţim. Ea are grijă să-mi spună de pe peron că mă aflu în metroul numit Crăiţa.

Cam asta a fost o minune de tură propusă de o minune de om de care, din cauza unor stări psihice nu tocmai confortabile, am stat departe o grămadă de ani. Aveam să ne regăsim tot în contextul unor stări psihice ciudate, când am apelat la ea pentru o vorbă bună de care eram convins că e capabilă. Nu m-am înşelat... Iar lungile discuţii din tura de acum, despre frământările mele, au demonstrat că este, dacă nu o bună sfătuitoare (de fapt nici nu cred că mi-ar putea da cineva sfaturi când simt ce simt), cel puţin o ascultătoare răbdătoare.

Am tras concluzia că regăsirea noastră se datorează cuiva şi aproape că i-am mulţumit în cor acelei fiinţe (pe care o iubesc şi în relaţie cu care trăiesc pe zi ce trece mai multă bucurie). Abia aştept să se ivească ocazia pentru o tură în 3...

CRONOLOGIE

14 MARTIE 2020

6:12- plecare din Bucureşti Nord

9:02- sosire în Azuga

10:15- staţia superioară a telegondolei

10:30- pornim

12:05- bifurcaţie Zamora

14:00- deja coborâm pe Culmea Baiul, după ce părăsim Vf. Baiul Mic

14:20- pauză de brânduşe

15:30- altă pauză de brânduşe şi ghiocei

16:10- deasupra stânei

16:35- sunt la un pas să-mi bag nasul de explorator în stână

16:50- opresc înregistrarea track-ului

19:00- focul e deja pornit

15 MARTIE 2020

6:00- ne trezim

8:40- am rucsacul făcut

10:00- pornim

10:15- vedem urme de urs

12:00- sosim în Valea Prislopului

14:46- opresc înregistrarea track-ului

15:40- suntem de mult timp în şoseaua mare, în staţia autobuzului

TIMP DE MERS CONFORM APLICAŢIEI

ZIUA 1- 6 ore 20 minute

ZIUA 2- 4 ore 50 minute

DISTANŢA PARCURSĂ CONFORM APLICAŢIEI

ZIUA 1- 8,6 km

ZIUA 2- 11,4 km