20 august- 13 septembrie, acest interval (destul de mare după gusturile mele) mi-a trebuit pentru a citi cele 308 pagini ale cărţii lui Otto F. Kernberg, Relaţii de iubire. Normalitate şi patologie.
Faţă de cele notate la câteva zile după ce am reînceput cartea (vezi aici), am constatat cu surprindere că, în sfârşit, mă regăsesc şi eu într-o oarecare măsură într-o astfel de carte. Am mai constatat că nu am mai regăsit o idee care-mi rămăsese destul de bine înfiptă în creier după prima încercare de lectură, eşuată datorită faptului că atunci nu eram aproape deloc pregătit pentru un astfel de text.
Fragmentul în care consider că cele scrise mi se potrivesc, sau mai degrabă mi se potriveau destul de bine este următorul:
"(...) dar dacă individul este nevrotic fixat la ceea ce la început a fost un obiect inaccesibil şi frustrant, va cunoaşte o pierdere a stimei de sine. În general, cu cât este mai mare predispoziţia unui individ la înfrângere oedipiană şi frustrare preoedipiană (de exemplu, frustrarea dependenţei orale), cu atât mai mari vor fi sentimentele de inferioritate legate de dragostea neîmpărtăşită."
Otto F. Kernberg, Relaţii de iubire. Normalitate şi patologie, Editura Trei, 2009, paginile 168- 169
Sigur sunt şi alte chestii care mi-au reţinut atenţia în timp ce citeam. Fragmentul de mai sus îl reţinusem, ca localizare, cel mai bine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu