Într-o formă total diferită de felul în care mă exprimam până atunci, pun în discuţie ideea unei întâlniri. Răspunsul sună la rândul lui altfel faţă de răspunsurile pe care le primeam în ocazii asemănătoare: felul în care te exprimi îmi sugerează că tu nu vrei să te întâlneşti cu mine. De aici nu s-au mai spus prea multe cuvinte până să stabilim că ne vom vedea...
Pornind de la idea unui ceai de portocale, stabilim că îmi va înlesni primul contact cu o ceainărie. Îi spun că nu vreau să caut informaţii despre astfel de locuri pentru că vreau să scap de anticipări şi să păstrez cât mai mult din ideea de surpriză. Întrebasem doar dacă acolo se găsesc şi ceaiuri "clasice" în genul celui de mentă pe care obişnuiesc eu să-l beau de câteva luni. Îmi trimite 3 link-uri şi sugerează să aleg un loc. Insist să aleagă ea şi... alege un loc pe care-l ştia ca fiind plăcut. Îi spusesem doar că ceainăria din Cotroceni îmi spune ceva pentru că văzusem o poză pe Facebook în profilul unei amice care, culmea, poartă acelaşi prenume cu cea cu care urma să mă întâlnesc. Îmi trimite link, caut pagina de contact şi, simţindu-mă mai relaxat odată făcută alegerea locului, îmi arunc o privire în plus pe site. Fotografiile păreau plăcute dar am avut şi o surpriză care m-a stresat destul de tare până la câteva minute după sosirea noastră acolo. Mă "speriase" faptul că ideea de ceainărie era destul de mult diferită de ceaiul pe care-l ştiam eu. Mă speriase meniul imens, plin de o grămadă de categorii de ceai. Printre acestea, cu greu, am găsit şi câteva sortimente pe care consideram că aş fi dispus să le gust. Totuşi, ca soluţie de avarie, mă gândeam şi că aş putea profita de vinul fiert prezent în meniu. Deja anticipam o situaţie încordată şi mi-a fost destul de greu să nu-mi reproşez că, încercând să mă pregătesc pentru un loc nou, ajunsesem să mă gândesc că o să fie neplăcut.
Luni, ora 2:15am. Final de lungă şi plăcută conversaţie pe messenger. Deşi nu era genul de treabă pe care s-o fac la o astfel de oră merg să mă bărbieresc. Probabil am început să ţin seama de părerile exprimate de femei la adresa mea. Urma să ne vedem iar ea comentase oarecum critic o poză cu barbă.
Dimineaţă mă trezesc cu gândul la costumul cu orificii de aerisire pe care scorpionul din mine, intuitiv şi perspicace, ar putea să le găsească rapid. Din păcate pentru mine sunt mai degrabă în dezacord cu ideea... N-am ştiut niciodată să interacţionez într-un mod reciproc avantajos cu "aerisirile" din "costumul" unei femei... Rămâne totuşi ideea simpatică cu costumul de tablă în opoziţie cu costumul de burete moale şi galben...
Îmi propusesem ca seara să îmi pregătesc nişte sandwich-uri pentru luni. N-am apucat. În schimb, puţin după ce mă dădeam jos din pat, reuşeam să le fac. Este de reţinut faptul că, în 99,99 % dintre situaţii, nu îmi iau de acasă mâncare pentru la birou.
Ajung la birou după un Red Bull băut pe drum. Altfel... de data asta cred că adormeam pe scaun. :)) La patiseria de la Victoriei nu am găsit ceva tentant aşa că, acoperit şi de sandwich-urile din rucsac, am trecut relaxat mai departe.
Rămăsese stabilit că, în lipsa unui e-mail primit până în 4pm, ne vedem seara. Puţin după 4 verific mail-ul şi văd un mesaj în spam. Mă gândesc că ar putea fi de la ea şi mă cert pentru faptul că uitasem să-i spun că nu pot citi eventualele mesaje aruncate aiurea de Yahoo în spam. În aceste condiţii, dat fiind că nu schimbasem numere de telefon, nu-mi rămânea decât să merg la locul întâlnirii şi, în cazul în care ea nu ar fi apărut, să merg acasă să văd că despre asta mă anunţa mesajul din spam.
Am avut toată ziua o stare altfel... o formă necunoscută de agitaţie veselă şi, surprinzător, cât de cât eficientă. Totuşi, spre seară, am revenit la deja obişnuita lipsă de chef... Anticipam deja o nouă întâlnire banală care nu va aduce nimic nou în viaţa mea... Băusem deja câteva ceşti de ceai de mentă...
Odată plecat de la birou a apărut parcă alt gen de emoţii. Deşi nu mâncasem nimic despre care să ştiu că mă deranjează la stomac, uite că am din nou senzaţii neplăcute... Sper să nu fie la fel şi în următoarele ore. Ajung la Unirii devreme, constat că, aşa cum îmi propusesem, am timp suficient pentru a merge pe jos până la locul întâlnirii, aflat la circa 1,5 km distanţă. Socotisem, aşa cum mi se întâmplă mai mereu, şi o rezervă de timp motiv pentru care, ajuns aproape de locul faptei, am constatat că este încă devreme...
Ca şi în primăvară, când urma să cunosc altă femeie cu care, după părerea mea, relaţia e acum ca şi încheiată, am cumpănit între a mă opri sau nu la o florărie. Până la urmă nu m-am oprit, principalul motiv fiind, zic eu, anxietatea socială. Un alt motiv, mai degrabă gândit decât trăit, ar fi amintirea ocaziilor din trecut în care, nu odată, a fost prost primit gestul meu. Mă mai gândeam şi că e prea devreme să fac asta la prima întâlnire deşi nu mă gândisem la un trandafir roşu care să încerce să ofere o prea puternică încărcătură sentimentală, gândindu-mă mai degrabă la o floare albă.
Să spunem că e explicabil gestul aceleia care a strivit în buzunar floarea pe care tocmai i-o oferisem. Am reuşit să trec peste acel moment şi să aştept, în următorii ani, alte femei cu alte flori. Totuşi, ultima ocazie în care am făcut acest gest a fost din nou greu de digerat. Parcă aud uneori tonul şi cuvintele de reproş: Adrian, tu vrei să-mi faci necazuri? Doar ştii cât e de gelos al meu... Culmea e că atunci ei erau deja certaţi iar acum... femeia e cu altcineva...
Gândindu-mă la flori mi-am amintit de Sergiu care găsise o idee faină care-l ajuta să aleagă mereu floarea potrivită cu momentul. El ajunsese să discute cu o florăreasă căreia îi spunea în câteva vorbe ce relaţie are cu femeia pentru care cumpăra flori iar florăreasa îi dădea sugestii care, spunea el, au fost suficient de bune de fiecare dată... Dar, vezi tu? soluţia Sergiu nu mi se potriveşte şi mie pentru că nu sunt la fel de relaxat când am de discutat pe tema asta...
Gândindu-mă la flori mi-am amintit de Sergiu care găsise o idee faină care-l ajuta să aleagă mereu floarea potrivită cu momentul. El ajunsese să discute cu o florăreasă căreia îi spunea în câteva vorbe ce relaţie are cu femeia pentru care cumpăra flori iar florăreasa îi dădea sugestii care, spunea el, au fost suficient de bune de fiecare dată... Dar, vezi tu? soluţia Sergiu nu mi se potriveşte şi mie pentru că nu sunt la fel de relaxat când am de discutat pe tema asta...
Ajung, văd GreenTea, privesc ceasul, văd că e tot devreme aşa că mai fac o scurtă plimbare pe străzile din jur. Revin şi, în câteva minute, apare pe stradă o siluetă care îmi spunea ceva. O privesc, mă priveşte, mă îndrept spre ea, se îndreaptă spre mine. Ne salutăm şi ezit între a încerca o îmbrăţişare sau a face alt gest, mai cuminte. Ea salvează situaţia, îmi întinde mâna şi aşa s-a produs singurul contact fizic al serii, o amicală strângere de mână.
Intrăm în GreenTea şi am surpriza să aflu că ea rezervase o masă gândindu-se că locul este de obicei aglomerat şi ar putea fi deja plin la ora la care urma să ajungem noi. Suntem conduşi sus, în Salonul Japonez pe care l-am recunoscut din fotografii. Ne aşezăm, ea îmi spune că tocmai trecuse în fugă să-şi salute verişoara Mihaela... Simt pentru o clipă că am abătut-o de la aniversarea acelei fiinţe şi-i spun că, în situaţia asta, dacă mi-ar fi spus, am fi putut stabili pentru altă dată întâlnirea noastră. Mă linişteşte spunând că, din informaţiile ei, Mihaela trebuia să-şi organizeze în week-end sărbătoarea şi că oricum se văd foarte des, caz în care nu-i va fi simţită lipsa acum. Un posibil focar de conflict a fost stins în câteva cuvinte şi am fost odată în plus mulţumit de femeia cu care mă vedeam.
Studiem meniul, ea se opreşte la Orange iar eu, deşi am ezitat un pic, am rămas la ceaiul pe care aproape că mi-l alesesem încă de acasă, Spearmint Cut. Zahăr sau miere? Surprinzător, deşi nu mai pusesem miere în gură de mulţi ani, aleg miere. La rândul ei, deşi îmi spunea mai târziu că obişnuieşte să bea ceaiul fără zahăr, alege zahăr.
Până vine ceaiul vorbim iar eu încerc să mă obişnuiesc cu atmosfera. E plăcut, îmi imaginez că aş putea să mai trec pe aici fie singur, fie cu o persoană care preferă atmosfera liniştită, fără fum de ţigară.
Ajunge în câteva minute domnişoara cu ceaiurile. Ne spune cât trebuie lăsat la infuzat fiecare dar... nu ţin minte nici eu, nu ţine minte nici ea... Ceaiurile stăteau pe masă de câteva minute când ajungem noi să ne întrebăm ce avem de făcut cu ele... Eu speram ca ea să fie suficient de obişnuită cu felul în care se serveşte aici încât să mă înveţe şi pe mine. Ea... nu mai fusese de mult pe aici... Prin urmare ne-am trezit faţă în faţă două persoane "împiedicate" care au abordat problema la fel, eu imitând-o pe ea...
Ce avem pe masă? Două tăvi, fiecare având un ceainic, un mic vas pe care era aşezată hârtia în care erau introduse plantele, vasul cu zahăr sau miere, o linguriţă şi o cănuţă pătrăţoasă. O privesc cum pune planta în cănuţă după care toarnă apă fierbinte din ceainic. Fac la fel, mă trezesc că din ceainic curge atât în cănuţă cât şi în tavă. Ea mă linişteşte şi-mi spune că se mai întâmplă şi aşa. Lăsăm la infuzat şi, puţin mai târziu, ea are un gând genial: nu punem planta în ceainic, să se facă tot ceaiul? :) Scoatem planta, vărsăm cănuţa în ceainic, punem planta, acoperim ceainicul apoi aşteptăm un timp socotit "după ureche". În sfârşit, ne turnăm ceai, începe să bem şi continuăm discuţia.
Paranteză: câteva zile după seara de luni, făcându-mi la birou ceaiul, îmi aminteam zâmbind de încurcăturile cu ceaiul de luni.
De aici povestea are mici subcapitole...
Eu sunt un fel de mamă a răniţilor...
Ne lămurim că, spre deosebire de situaţia mea, oamenii pe care încearcă ea să-i ajute sunt receptivi. Eu am cam renunţat să îi ajut pe ceilalţi pentru că oamenii pe care aş fi tentat să-i ajut nu percep discursul meu ca fiindu-le folositor.
Psihologie
M-a bucurat încă din zilele în care schimbam mesaje faptul că citea cu interes alunecările mele spre psihologie. Când ne-am văzut, pornind de la un citat din Freud găsit în Tulburările severe de personalitate. Probleme curente în practica clinică, Editura Polirom, 2009 ("Trebuie să privim dincolo de boala pacientului şi să elaborăm o estimare a întregii sale personalităţi: pacienţii care nu au un nivel de educaţie satisfăcător şi un caracter demn de încredere ar trebui să fie refuzaţi"), am pus în discuţie faptul că, având un pacient cu nivel intelectual redus care nu este în stare să-şi amelioreze în proporţii rezonabile viaţa în ciuda intervenţiilor profesioniste ale psihologului, clinicianul ar putea resimţi frustrare.
Fumat
O întreb în ce condiţii simte nevoia să fumeze anticipând ori fumatul de nervi, ori fumatul social. Ei bine, m-am înşelat. Spunea că ea savurează ţigara motiv pentru care fumatul rapid şi nervos nu i se potriveşte. Am tras împreună concluzia că se închide un comutator misterios atunci când pune mâna pe ţigară. Altfel spus, atunci preia controlul roboţica.
Alte vicii
Gândind ea probabil că zahărul e cancerigen sugera că, decât să consum zahăr, ar putea fi mai bine pentru mine să consum cafea. I-am spus că încerc să renunţ la cafea deoarece aceasta îmi afectează funcţionarea în mai mare măsură decât o face zahărul iar ea pare să fi înţeles. Dacă e să formulez o explicaţie mai clară, pot să vorbesc de tulburarea de anxietate generalizată care este agravată de consumul de alcool, cofeină şi sucuri carbogazoase. Orice articol serios pe tema asta face această precizare. Un simplu google search m-a convins şi pe mine.
Familie, bine şi rău
Spunea că a fost ajutată mult, motiv pentru care acum încearcă şi ea să le întoarcă ajutorul. Îmi expun cu ocazia asta teoria cu circuitul binelui şi răului în natură: Sunt oameni care-ţi fac bine, la rândul tău ajungând să faci bine altor oameni. Sunt şi oameni care-ţi fac rău, tu răspunzând cu rău altor oameni. Esenţa teoriei mele era că nu întoarcem aceloraşi oameni binele sau răul făcut dar răspândim la rândul nostru bine şi rău.
Copii
Ne punem de acord că sunt frumoşi copii cu condiţia să fie ai altora. Ne repovestim micile episoade pe care le amintisem şi pe messenger. Nepotul ei trezind-o la 7 dimineaţa dându-i bobârnace şi Maria care aproape mi se urcase în cap în vara 2005, la întoarcerea din aşa zisa practică de licenţă despre care povestea este disponibilă aici iar fotografiile aici. În zilele următoare mi-au amintit colegii de muncă şi alte poveşti despre Maria, poveşti care au apărut în perioade de viaţă care m-au marcat în mai mică măsură, motiv pentru care nu le-am reţinut în mod special (de exemplu faza de după Prima evadare în care, întrebând-o care este cel mai murdar animal, aşteptându-mă să amintească de porc, ea m-a surprins spunând că cel mai murdar animal sunt eu, lucru perfect adevărat după ce pedalasem prin ploaie, noroaie şi rahaţi de oaie).
La capitolul copii eu percep şi o diferenţă importantă între mine şi ea. Dacă ea afirmă că nu doreşte un copil pentru că nu poate să aibă grijă în acelaşi timp şi de copil şi de carieră eu aş putea spune că nu mă simt suficient pregătit nici pentru copil (admiţând că ar apărea cea cu care să îl fac), nici pentru carieră...
Despre curajul altora
Uite, omul cu care schimb mesaje acum a riscat o sumă mare de bani pe care este posibil să-i piardă sau să-i aibă blocaţi o vreme. Eu i-am spus că, din punctul meu de vedere, nu-l sfătuiesc să rişte dar el a ales altfel. Acum îl compătimesc pentru momentul nefavorabil dar îl şi admir pentru curajul pe care nu l-am avut eu când am avut o ocazie asemănătoare.
Eu am discutat subiectul din alt unghi... Pentru că la bani nu m-am priceput niciodată am pomenit de admiraţia pe care o port celor care, pe munte, pe bicicletă sau în altă zonă favorabilă sporturilor apropiate de extrem, riscă mai mult decât am fost eu dispus să risc.
Bicicletă şi amici sedentari
Ea închiriind o bicicletă la Cheile Grădiştei şi plimbându-se singură pentru că oamenii cu care era au preferat să stea la pensiune să se odihnească. Eu povestindu-i că am întâlnit o altă femeie care se învârtea într-un grup de acelaşi tip, femeie care nu a vizitat multe locuri faine pentru că, dintr-un motiv sau altul, nu putea să viziteze singură. Aminteam că această fiinţă a câştigat admiraţia mea după o tură de iarnă în care m-a însoţit la cort (povestea, aici). Totuşi, am precizat şi faptul că acea tură, pe termen lung, nu a însemnat nimic, acum fiecare dintre noi având altă viaţă...
Venind vorba despre bicicletă am amintit şi de o femeie care nu mai pedalase de mult timp dar care, când s-a urcat pe bicicleta mea, pedala atât de frumos încât regret şi acum că ea nu mai face parte din viaţa mea... Mi-a mai rămas din acea poveste fotografia de aici.
Dumnezeu
Eu îi spun cum, cândva, am zis: Faptul că tu exişti este dovadă clară a faptului că Dumnezeu nu există.
Ea îmi spune că ar crede dacă ar putea să-l atingă pe Dumnezeu, ca-n Psalmii lui Arghezi. Eu... afirm că este imposibil ca ea să-l atingă pe Dumnezeu, fiind mai probabil ca el s-o atingă pe ea... Secundă de tăcere după care afirm că a sunat ciudat ce am spus iar ea e de acord... Deşi, dacă era să argumentez aş fi afirmat că, fiind peste tot, Dumnezeu o atinge tot timpul, de fapt am vaga senzaţie că astfel afirmam că jumătate de gură că mi-ar plăcea să o ating...
Locuinţă
E greu să stai 5 oameni în 2 camere aşa că a închiriat un apartament de 4 camere... Nu i-am povestit ei că ştiu foarte bine cum e să locuieşti înghesuit, 5 oameni în două camere... Practic am locuit aşa aproape jumătate de viaţă, nici în prezent nefiind prea plăcută situaţia mea din acest punct de vedere... Şi uite cum era să se producă din nou actul ratat şi prea să se transforme în oprea... I-am povestit ei despre actul ratat şi... am avut o discuţie interesantă pe acest subiect. :)
Haine
Spre satisfacţia mea, îmi spunea că la muncă se îmbracă business pentru că aşa consideră ea că e de preferat dar că cel mai bine se simte în trening. Au trecut peste 4 ani de la ultima întâlnire cu o femeie îmbrăcată business. Diferenţa, în favoarea prezentului, este că cealaltă îşi ascundea feminitatea sub haine exagerat de sobre în timp ce luni am avut plăcerea să petrec două ore lângă o femeie îmbrăcată într-un stil care împăca eleganţa şi feminitatea. Au fost secunde în care am admirat-o în tăcere pentru asta...
Job
Deşi nu am discutat prea mult despre job-ul ei, i-am povestit despre ce fac eu, despre efortul pe care l-am depus pentru a fi mai relaxat la birou, pentru a nu-mi mai asuma sarcini şi vinovăţii care nu-i musai să mi le asum.
Dinspre partea ei am aflat că i s-au oferit job-uri în străinătate dar ea a ales să rămână în România, lângă familia ei care locuieşte într-o ţară frumoasă...
Ca o concluzie despre job, pot spune că, faţă de ea, eu sunt vizibil mai jos situat... Nu-i o situaţie care să mă bucure şi nici nu cred că voi mai putea schimba mare lucru în acest domeniu... Timpul meu probabil a trecut de mult... Nu am conştientizat tristeţea până ne-am despărţit dar este posibil să fi plecat şi de aici starea proastă cu care aveam să închei ziua...
România e o ţară frumoasă dar e păcat că-i locuită
Ei bine, aici am avut de discutat. Am sugerat că e simplu să îi criticăm pe ceilalţi locuitori ai ţării dar, dacă suntem sinceri cu noi, putem remarca faptul că nici noi nu am făcut cine ştie ce pentru ţară sau pentru oamenii care o locuiesc... După cum era de aşteptat, acceptând într-o oarecare măsură sugestia mea, m-a întrebat ce am făcut eu deosebit pentru ţară sau oameni... Am povestit cu ocazia asta despre pornirile mele ecologiste, despre flash mob- ul de la Agricultură (fotografii, aici), despre dezbaterea legată de Roşia Montană, despre ziua în care am început să văd şi partea urâtă a muntelui reprezentată de munţii de gunoaie pe care, doar eu cu Irina, nu i-am putut reduce decât cu foarte puţin în acea interesantă zi de octombrie 2004 (povestea, aici).
Artă
Mi-a povestit că a făcut cursuri de dans dar, din cauza unor împrejurări nefavorabile, a renunţat la ele până la urmă. Eu am afirmat că nu am produs artă dar, din când în când, am consumat diverse forme de artă.
Ceai
Am aflat cum s-a întâmplat să devină pasionată de ceai. Cealaltă pasiune, dobândită odată cu cea pentru ceai, a abandonat-o la timp. :)
Acum îmi dau seama că nu i-am spus nimic despre ceaiul de cabană pentru care, la rândul meu, am făcut o mică pasiune...
Studiem meniul, ea se opreşte la Orange iar eu, deşi am ezitat un pic, am rămas la ceaiul pe care aproape că mi-l alesesem încă de acasă, Spearmint Cut. Zahăr sau miere? Surprinzător, deşi nu mai pusesem miere în gură de mulţi ani, aleg miere. La rândul ei, deşi îmi spunea mai târziu că obişnuieşte să bea ceaiul fără zahăr, alege zahăr.
Până vine ceaiul vorbim iar eu încerc să mă obişnuiesc cu atmosfera. E plăcut, îmi imaginez că aş putea să mai trec pe aici fie singur, fie cu o persoană care preferă atmosfera liniştită, fără fum de ţigară.
Ajunge în câteva minute domnişoara cu ceaiurile. Ne spune cât trebuie lăsat la infuzat fiecare dar... nu ţin minte nici eu, nu ţine minte nici ea... Ceaiurile stăteau pe masă de câteva minute când ajungem noi să ne întrebăm ce avem de făcut cu ele... Eu speram ca ea să fie suficient de obişnuită cu felul în care se serveşte aici încât să mă înveţe şi pe mine. Ea... nu mai fusese de mult pe aici... Prin urmare ne-am trezit faţă în faţă două persoane "împiedicate" care au abordat problema la fel, eu imitând-o pe ea...
Ce avem pe masă? Două tăvi, fiecare având un ceainic, un mic vas pe care era aşezată hârtia în care erau introduse plantele, vasul cu zahăr sau miere, o linguriţă şi o cănuţă pătrăţoasă. O privesc cum pune planta în cănuţă după care toarnă apă fierbinte din ceainic. Fac la fel, mă trezesc că din ceainic curge atât în cănuţă cât şi în tavă. Ea mă linişteşte şi-mi spune că se mai întâmplă şi aşa. Lăsăm la infuzat şi, puţin mai târziu, ea are un gând genial: nu punem planta în ceainic, să se facă tot ceaiul? :) Scoatem planta, vărsăm cănuţa în ceainic, punem planta, acoperim ceainicul apoi aşteptăm un timp socotit "după ureche". În sfârşit, ne turnăm ceai, începe să bem şi continuăm discuţia.
Paranteză: câteva zile după seara de luni, făcându-mi la birou ceaiul, îmi aminteam zâmbind de încurcăturile cu ceaiul de luni.
De aici povestea are mici subcapitole...
Eu sunt un fel de mamă a răniţilor...
Ne lămurim că, spre deosebire de situaţia mea, oamenii pe care încearcă ea să-i ajute sunt receptivi. Eu am cam renunţat să îi ajut pe ceilalţi pentru că oamenii pe care aş fi tentat să-i ajut nu percep discursul meu ca fiindu-le folositor.
Psihologie
M-a bucurat încă din zilele în care schimbam mesaje faptul că citea cu interes alunecările mele spre psihologie. Când ne-am văzut, pornind de la un citat din Freud găsit în Tulburările severe de personalitate. Probleme curente în practica clinică, Editura Polirom, 2009 ("Trebuie să privim dincolo de boala pacientului şi să elaborăm o estimare a întregii sale personalităţi: pacienţii care nu au un nivel de educaţie satisfăcător şi un caracter demn de încredere ar trebui să fie refuzaţi"), am pus în discuţie faptul că, având un pacient cu nivel intelectual redus care nu este în stare să-şi amelioreze în proporţii rezonabile viaţa în ciuda intervenţiilor profesioniste ale psihologului, clinicianul ar putea resimţi frustrare.
Fumat
O întreb în ce condiţii simte nevoia să fumeze anticipând ori fumatul de nervi, ori fumatul social. Ei bine, m-am înşelat. Spunea că ea savurează ţigara motiv pentru care fumatul rapid şi nervos nu i se potriveşte. Am tras împreună concluzia că se închide un comutator misterios atunci când pune mâna pe ţigară. Altfel spus, atunci preia controlul roboţica.
Alte vicii
Gândind ea probabil că zahărul e cancerigen sugera că, decât să consum zahăr, ar putea fi mai bine pentru mine să consum cafea. I-am spus că încerc să renunţ la cafea deoarece aceasta îmi afectează funcţionarea în mai mare măsură decât o face zahărul iar ea pare să fi înţeles. Dacă e să formulez o explicaţie mai clară, pot să vorbesc de tulburarea de anxietate generalizată care este agravată de consumul de alcool, cofeină şi sucuri carbogazoase. Orice articol serios pe tema asta face această precizare. Un simplu google search m-a convins şi pe mine.
Familie, bine şi rău
Spunea că a fost ajutată mult, motiv pentru care acum încearcă şi ea să le întoarcă ajutorul. Îmi expun cu ocazia asta teoria cu circuitul binelui şi răului în natură: Sunt oameni care-ţi fac bine, la rândul tău ajungând să faci bine altor oameni. Sunt şi oameni care-ţi fac rău, tu răspunzând cu rău altor oameni. Esenţa teoriei mele era că nu întoarcem aceloraşi oameni binele sau răul făcut dar răspândim la rândul nostru bine şi rău.
Copii
Ne punem de acord că sunt frumoşi copii cu condiţia să fie ai altora. Ne repovestim micile episoade pe care le amintisem şi pe messenger. Nepotul ei trezind-o la 7 dimineaţa dându-i bobârnace şi Maria care aproape mi se urcase în cap în vara 2005, la întoarcerea din aşa zisa practică de licenţă despre care povestea este disponibilă aici iar fotografiile aici. În zilele următoare mi-au amintit colegii de muncă şi alte poveşti despre Maria, poveşti care au apărut în perioade de viaţă care m-au marcat în mai mică măsură, motiv pentru care nu le-am reţinut în mod special (de exemplu faza de după Prima evadare în care, întrebând-o care este cel mai murdar animal, aşteptându-mă să amintească de porc, ea m-a surprins spunând că cel mai murdar animal sunt eu, lucru perfect adevărat după ce pedalasem prin ploaie, noroaie şi rahaţi de oaie).
La capitolul copii eu percep şi o diferenţă importantă între mine şi ea. Dacă ea afirmă că nu doreşte un copil pentru că nu poate să aibă grijă în acelaşi timp şi de copil şi de carieră eu aş putea spune că nu mă simt suficient pregătit nici pentru copil (admiţând că ar apărea cea cu care să îl fac), nici pentru carieră...
Despre curajul altora
Uite, omul cu care schimb mesaje acum a riscat o sumă mare de bani pe care este posibil să-i piardă sau să-i aibă blocaţi o vreme. Eu i-am spus că, din punctul meu de vedere, nu-l sfătuiesc să rişte dar el a ales altfel. Acum îl compătimesc pentru momentul nefavorabil dar îl şi admir pentru curajul pe care nu l-am avut eu când am avut o ocazie asemănătoare.
Eu am discutat subiectul din alt unghi... Pentru că la bani nu m-am priceput niciodată am pomenit de admiraţia pe care o port celor care, pe munte, pe bicicletă sau în altă zonă favorabilă sporturilor apropiate de extrem, riscă mai mult decât am fost eu dispus să risc.
Bicicletă şi amici sedentari
Ea închiriind o bicicletă la Cheile Grădiştei şi plimbându-se singură pentru că oamenii cu care era au preferat să stea la pensiune să se odihnească. Eu povestindu-i că am întâlnit o altă femeie care se învârtea într-un grup de acelaşi tip, femeie care nu a vizitat multe locuri faine pentru că, dintr-un motiv sau altul, nu putea să viziteze singură. Aminteam că această fiinţă a câştigat admiraţia mea după o tură de iarnă în care m-a însoţit la cort (povestea, aici). Totuşi, am precizat şi faptul că acea tură, pe termen lung, nu a însemnat nimic, acum fiecare dintre noi având altă viaţă...
Venind vorba despre bicicletă am amintit şi de o femeie care nu mai pedalase de mult timp dar care, când s-a urcat pe bicicleta mea, pedala atât de frumos încât regret şi acum că ea nu mai face parte din viaţa mea... Mi-a mai rămas din acea poveste fotografia de aici.
Dumnezeu
Eu îi spun cum, cândva, am zis: Faptul că tu exişti este dovadă clară a faptului că Dumnezeu nu există.
Ea îmi spune că ar crede dacă ar putea să-l atingă pe Dumnezeu, ca-n Psalmii lui Arghezi. Eu... afirm că este imposibil ca ea să-l atingă pe Dumnezeu, fiind mai probabil ca el s-o atingă pe ea... Secundă de tăcere după care afirm că a sunat ciudat ce am spus iar ea e de acord... Deşi, dacă era să argumentez aş fi afirmat că, fiind peste tot, Dumnezeu o atinge tot timpul, de fapt am vaga senzaţie că astfel afirmam că jumătate de gură că mi-ar plăcea să o ating...
Locuinţă
E greu să stai 5 oameni în 2 camere aşa că a închiriat un apartament de 4 camere... Nu i-am povestit ei că ştiu foarte bine cum e să locuieşti înghesuit, 5 oameni în două camere... Practic am locuit aşa aproape jumătate de viaţă, nici în prezent nefiind prea plăcută situaţia mea din acest punct de vedere... Şi uite cum era să se producă din nou actul ratat şi prea să se transforme în oprea... I-am povestit ei despre actul ratat şi... am avut o discuţie interesantă pe acest subiect. :)
Haine
Spre satisfacţia mea, îmi spunea că la muncă se îmbracă business pentru că aşa consideră ea că e de preferat dar că cel mai bine se simte în trening. Au trecut peste 4 ani de la ultima întâlnire cu o femeie îmbrăcată business. Diferenţa, în favoarea prezentului, este că cealaltă îşi ascundea feminitatea sub haine exagerat de sobre în timp ce luni am avut plăcerea să petrec două ore lângă o femeie îmbrăcată într-un stil care împăca eleganţa şi feminitatea. Au fost secunde în care am admirat-o în tăcere pentru asta...
Job
Deşi nu am discutat prea mult despre job-ul ei, i-am povestit despre ce fac eu, despre efortul pe care l-am depus pentru a fi mai relaxat la birou, pentru a nu-mi mai asuma sarcini şi vinovăţii care nu-i musai să mi le asum.
Dinspre partea ei am aflat că i s-au oferit job-uri în străinătate dar ea a ales să rămână în România, lângă familia ei care locuieşte într-o ţară frumoasă...
Ca o concluzie despre job, pot spune că, faţă de ea, eu sunt vizibil mai jos situat... Nu-i o situaţie care să mă bucure şi nici nu cred că voi mai putea schimba mare lucru în acest domeniu... Timpul meu probabil a trecut de mult... Nu am conştientizat tristeţea până ne-am despărţit dar este posibil să fi plecat şi de aici starea proastă cu care aveam să închei ziua...
România e o ţară frumoasă dar e păcat că-i locuită
Ei bine, aici am avut de discutat. Am sugerat că e simplu să îi criticăm pe ceilalţi locuitori ai ţării dar, dacă suntem sinceri cu noi, putem remarca faptul că nici noi nu am făcut cine ştie ce pentru ţară sau pentru oamenii care o locuiesc... După cum era de aşteptat, acceptând într-o oarecare măsură sugestia mea, m-a întrebat ce am făcut eu deosebit pentru ţară sau oameni... Am povestit cu ocazia asta despre pornirile mele ecologiste, despre flash mob- ul de la Agricultură (fotografii, aici), despre dezbaterea legată de Roşia Montană, despre ziua în care am început să văd şi partea urâtă a muntelui reprezentată de munţii de gunoaie pe care, doar eu cu Irina, nu i-am putut reduce decât cu foarte puţin în acea interesantă zi de octombrie 2004 (povestea, aici).
Artă
Mi-a povestit că a făcut cursuri de dans dar, din cauza unor împrejurări nefavorabile, a renunţat la ele până la urmă. Eu am afirmat că nu am produs artă dar, din când în când, am consumat diverse forme de artă.
Ceai
Am aflat cum s-a întâmplat să devină pasionată de ceai. Cealaltă pasiune, dobândită odată cu cea pentru ceai, a abandonat-o la timp. :)
Acum îmi dau seama că nu i-am spus nimic despre ceaiul de cabană pentru care, la rândul meu, am făcut o mică pasiune...
----------
Spre finalul serii i-am dat din nou ocazia să mă critice iar ea... a fost din nou tolerantă, chiar binevoitoare... Mă anunţă că trebuie să plece, mă gândesc o clipă să mai rămân dar... aleg să plecăm împreună... Ea observă că nu-i în zonă persoana care trebuia să facă nota de plată, eu îi povestesc că mă simt aiurea în astfel de momente, motiv pentru care prefer cârciumile în care plătesc direct la bar. Ea îmi spune să nu-mi fac griji pentru că are soluţii (îmi era greu să-i explic că nu de soluţii teoretice duceam eu lipsă cât de competenţă emoţională), printre altele existând şi varianta să coborâm jos şi să cerem să plătim acolo. Până la urmă, discret, apare şi omul potrivit, facem socotelile apoi ne retragem.
Ajunşi afară sugerez că e plăcut să bei vara un ceai la mesele de afară, mese aşezate direct pe iarbă. Ieşim din curte, îmi spune că mă poate lăsa cu maşina undeva, mă trezesc dezorientat, stabilim să mă lase la o staţie de metrou, urc în maşină, ea foloseşte o formulă glumeaţă gen Nu te speria! Conduc. iar eu îi spun că am văzut atât femei care conduceau bine cât şi femei care conduc prost motiv pentru care nu am idei preconcepute când văd femei la volan. Îmi amintesc de o seară în Preoteasa în care am fost plimbat de altă şoferiţă, o femeie de care nu mai ştiu nimic deşi locuim în acelaşi cartier.
Având senzaţii amestecate mai apuc în următoarele minute să povestesc despre oamenii de folk pe care-i ştiu, să spun câteva vorbe despre Casa cu prieteni apoi ajungem la intersecţia cu metrou. Cobor, îi spun să aibă grijă de răniţii ei, traversez şi mă îndrept spre casă
Acasă au început interpretările şi... am reajuns la schema cognitivă pe care o gândisem în vară şi o scrisesem într-un mesaj rămas fără răspuns. Schema s-ar putea numi motive pentru care nu recomand unei femei să încerce o relaţie apropiată cu mine... Cu această schemă în minte îi scriu la mijlocul săptămânii un e-mail în care-i spun că nu îmi dau seama dacă e bine sau rău să ne mai întâlnim... Mesajul, momentan, nu a primit răspuns... Prin urmare, nu ştiu dacă o să ne mai vedem sau nu...
Dincolo de micile mărunţişuri pe care le avem în comun a reapărut în mintea mea ideea că trăiesc într-o lume prea diferită de cea a oamenilor pe care-i plac motiv pentru care, dincolo de amiciţii de mai lungă sau mai scurtă durată, nu cred că voi avea parte şi de o relaţie serioasă... Nu-mi dau seama cât de realist este să visez în continuare la aşa ceva...
În zilele care au urmat întâlnire mi-au atras atenţia două informaţii: Furtuna încă este în program la Teatrul Mic şi Roxette are programat concert în Bucureşti anul viitor (detalii, aici)...
Ajunşi afară sugerez că e plăcut să bei vara un ceai la mesele de afară, mese aşezate direct pe iarbă. Ieşim din curte, îmi spune că mă poate lăsa cu maşina undeva, mă trezesc dezorientat, stabilim să mă lase la o staţie de metrou, urc în maşină, ea foloseşte o formulă glumeaţă gen Nu te speria! Conduc. iar eu îi spun că am văzut atât femei care conduceau bine cât şi femei care conduc prost motiv pentru care nu am idei preconcepute când văd femei la volan. Îmi amintesc de o seară în Preoteasa în care am fost plimbat de altă şoferiţă, o femeie de care nu mai ştiu nimic deşi locuim în acelaşi cartier.
Având senzaţii amestecate mai apuc în următoarele minute să povestesc despre oamenii de folk pe care-i ştiu, să spun câteva vorbe despre Casa cu prieteni apoi ajungem la intersecţia cu metrou. Cobor, îi spun să aibă grijă de răniţii ei, traversez şi mă îndrept spre casă
Acasă au început interpretările şi... am reajuns la schema cognitivă pe care o gândisem în vară şi o scrisesem într-un mesaj rămas fără răspuns. Schema s-ar putea numi motive pentru care nu recomand unei femei să încerce o relaţie apropiată cu mine... Cu această schemă în minte îi scriu la mijlocul săptămânii un e-mail în care-i spun că nu îmi dau seama dacă e bine sau rău să ne mai întâlnim... Mesajul, momentan, nu a primit răspuns... Prin urmare, nu ştiu dacă o să ne mai vedem sau nu...
Dincolo de micile mărunţişuri pe care le avem în comun a reapărut în mintea mea ideea că trăiesc într-o lume prea diferită de cea a oamenilor pe care-i plac motiv pentru care, dincolo de amiciţii de mai lungă sau mai scurtă durată, nu cred că voi avea parte şi de o relaţie serioasă... Nu-mi dau seama cât de realist este să visez în continuare la aşa ceva...
În zilele care au urmat întâlnire mi-au atras atenţia două informaţii: Furtuna încă este în program la Teatrul Mic şi Roxette are programat concert în Bucureşti anul viitor (detalii, aici)...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu