Nou concert Casa cu prieteni (Bucureşti- El Primer Comandante, 18 ianuarie 2011)

Seară... termin treaba şi mă îndrept spre casă. Mă învârt un pic prin casă apoi întru pe site să îmi amintesc ora concertului. Brrrr! Am fost cam leneş... Concertul era aproape început... O clipă mă gândesc să rămân acasă apoi plec în grabă. Îmi dau seama apoi că seara e lungă aşa că... de ce atâta grabă? :)

Combin un tramvai şi două autobuze, am timp să şi citesc câteva pagini (despre cartea începută duminică voi povesti într-o postare viitoare), ajung destul de relaxat, cobor, sesizez că începuse concertul (am contrazis obiceiul meu de a ajunge mereu măcar cu câteva minute înainte de ora anunţată pentru începerea concertului), îmi iau berea (sărbătoresc şi acum cei din EPC prin preţuri reduse), caut cu privirea omul cu biletele. În câteva momente apare Eugen care, surprinzător, de data asta se ocupa şi de bilete. Am surpriza să constat că şi preţul biletului este mai mic decât se anunţase.

Public nici prea mult, nici prea puţin (parcă totuşi erau mai mulţi spectatori la concertul din decembrie- despre acesta, aici), fotografii erau la locul lor (cred că se umple din nou Facebook-ul cu poze de la concert), atmosfera era plăcută, mai trebuia doar să-mi găsesc locul. Mă opresc undeva la mijlocul clubului, sorb din bere şi ascult...

Mi-am amintit o clipă de senzaţia neplăcută din decembrie, probabil am regăsit în mulţime acel chip care îmi stârnise atunci amintiri. Acum a fost OK, nu am mai avut parte de invazia de melancolii...

Pentru că am mai scris despre concerte Casa cu prieteni acum voi scrie în special despre chestiile noi pe care le-am remarcat. În primul rând m-a binedispus o preluare a unei piese pe care o ascultam cu vreo 7 ani în urmă, piesă care-mi îndulcea un pic viaţa pe atunci: Fiecare zi fără tine.



Mi-a mai picat bine amestecul de refrene din cantece de munte, Prosopul lui Bănică (deşi au trecut mulţi ani de la acel concert Bănică la care mă miram de diferenţele de vârstă din public şi la care am auzit O seară de mai), recitalul lui Dragoş (în care Mi a tot alergat cu tamburina, Sânziana glumea spunând că ele nu mai au şanse să cânte dacă nu-l huiduie nimeni pe Dragoş, Dragoş ne tot atrăgea atenţia că nu stă prea bine cu urechea muzicală, că recitalul său ar fi fost mai potrivit pentru baia cu prieteni), Şi-am iubit o ardeleancă, Suntem vise, Valeria (despre care-mi amintesc că au cântat-o şi în concurs la Om Bun pe când Om Bun încă avea concurs), instrumentul pietros pe care-l remarcasem şi în Mojo, publicul care se agita din când în când (vorbesc de agitaţie pentru că ideea de dans îmi este destul de străină mie, nu lor), faptul că la rândul meu am fost mai puţin înţepenit decât de obicei (asta înseamnă că muzica bună reuşeşte să mă mai mişte deşi, aşa cum remarca Ioana acum o săptămână, în viaţa mea lucrurile nu stau chiar bine), ora la care s-a terminat concertul. Aaaaa, şi berea mi-a picat mai bine decât la Ză` Duff... :))

Am pornit-o pe jos spre casă deşi RATB-ul părea să mai mişte (s-a confirmat că era aşa, m-au depăşit diverse autobuze şi tramvaie cărora le-am urat să se ducă liniştite mai departe). Fix la miezul nopţii eram în lift şi câteva minute mai târziu deja dormeam.

Cu Casa cu prieteni cred că ne vom revedea şi luna viitoare. Pare să se fi instaurat un obicei frumos, un concert Casa cu prieteni în El Primer Comandante în fiecare lună.

Later edit (20 ianuarie) Şi la final, un clip. Asta aşa, că tot m-a anunţat Mi de el... :)