Butonul de panică

În timpul zilei de miercuri remarc o chestie incomodă pe pleoapa ochiului stâng. O excrescenţă mică de care ştiam şi căreia nu-i dădusem mare importanţă până acum, crescuse în volum şi-mi deranja vederea.

Pentru că, în urmă cu câteva zile, reuşisem să fiu destul de relaxat şi ieşisem chiar victorios dintr-o farmacie, mi-am propus să intru şi acum în prima farmacie pentru a întreba dacă-mi pot recomanda ceva pentru acea bubă. Trec pe lângă prima farmacie, evit, îmi continui drumul. Apare a doua, evit, continui. Cred că am intrat abia într-a patra. Mai bine mai târziu decât niciodată, nu-i aşa? Totuşi, tare mi-ar fi plăcut să intru în prima...

Ies din farmacie dezamăgit şi destul de speriat. Mi se spusese că doar medicul poate recomanda ceva pentru că nu ştim ce e acea excrescenţă. Deşi cealaltă problemă medicală am lăsat-o în continuare nerezolvată (amestecul de ruşine şi teamă ţinându-mă încă departe de doctori) simţeam că nu e de glumit cu ochii şi asta mă speria odată în plus.

Joi dimineaţă mă trezesc cu ochiul stâng lipit de o secreţie ciudată. Spăl cu atenţie, constat că rămâne încă pe pleoapă acea excrescenţă, plec de acasă plănuindu-mi vizita la doctor dar abandonez ideea un pic mai târziu. Rămân speriat şi mă concentrez pe senzaţiile care provin de la ochi. Simţeam un amestec ciudat de disconfort, vedere obturată şi durere.

Spre seară, tot clipind şi spălând pleoapa peste zi, constat că disconfortul aproape a dispărut.

Vineri dimineaţă mă trezesc, îmi concentrez atenţia pe ochi, constat că nu simt nimic în neregulă, mă uit cu atenţie în oglindă şi ajung la concluzia că excrescenţa a dispărut. Mă gândesc că era vorba de o simplă urmă de mizerie pe care, cine ştie când, n-o spălasem atent. Constat că, cel puţin pe moment, am motive să cred că m-am speriat degeaba.

Este bine că m-am panicat degeaba dar e rău că m-am panicat. Se pare că ipohondria de care aminteam în treacăt aici începe să-mi dea târcoale. Sper să nu-mi stric viaţa mai rău decât e stricată deja abuzând de aceste false senzaţii bolnăvicioase...

Cu nişte zile în urmă simţisem într-o dimineaţă o durere atroce în glezna stângă în timp ce coboram scările blocului. Am continuat să cobor aproape şchiopătând speriat. Îmi imaginam că, de durere, voi ajunge să cad. Ei bine, câteva zile mai târziu nu mai simţeam niciun disconfort în zona gleznei, motiv pentru care m-am gândit că a fost tot o falsă senzaţie de durere. Probabil voi mai experimenta diverse false dureri la piciorul stâng până când voi reuşi să-mi tratez acea unghie încarnată (despre care, parcă pentru a-mi mai reduce din teamă şi a-mi da seama că, dincolo de ea mă lovesc şi de o la fel de iraţională ruşine, am aflat că se rezolvă sub anestezie deşi eu eram ferm convins că este vorba de o intervenţie pe viu, extrem de dureroasă).

Totuşi, nu ştiu cum o să mă conving să apelez în sfârşit la acea destul de banală intervenţie...