Om Bun 2011, prima seară

INTRODUCERE

Până şi cumpărarea biletelor a fost o mică aventură... Uitasem să iau la mine cardul aşa că am spus pa, bilete! până în următoarea seară...

După plăcerea resimţită în seara în care m-am văzut cu biletele în mână a urmat şi starea aia vecină cu indiferenţa, pe alocuri chiar cu regretul...

Dar aseară, din instinct, de plăcere sau doar pentru a ocupa timpul, am plecat spre Nottara. Ajung devreme, urmăresc cum, încet dar sigur, mica sală aproape s-a umplut, "tropăi" de nerăbdare în faţa micii întârzieri cu care a început spectacolul, observ ceva oameni frumoşi, sesizez cu plăcere prezenţa unor copii în sală, copii de 4- 7 ani după estimarea mea, copii aduşi la spectacol de părinţii care, fără îndoială, ascultă folk din perioada cenaclului Flacăra... Îl văd întâmplător pe Tivodar, mai târziu îl observ şi pe Puiu Creţu. Îmi dau seama că, în seara a doua de concurs, în seara în care, sper, Tivodar va avea una dintre cele mai apreciate momente din concurs, am loc destul de în faţă. Aproximativ la fel de în faţă cum am avut în 2007 sau 2008 (nu mai reţin exact), an în care am ales să merg la Om Bun din două motive care s-au dovedit mai puternice decât inerţia mea: Ioana şi Nicoleta...

În sfârşit, apare pe scenă Maria Gheorghiu. Nu ştiu de ce, mă aşteptam ca prezentarea să fie făcută tot de Ivaniţchi, aşa cum s-a întâmplat în anul participării Ioanei. Neavând prejudecăţi legate de prezentatori am luat lucrurile cum au picat şi am ascultat ce avea de spus Maria Gheorghiu.

CONCURSUL

Anul trecut, la Folk frate de criză, s-a comentat critic la adresa ediţiei 20 a festivalului Om Bun, ediţie desfăşurată într-o singură seară, fără concurs. Am fost de aceiaşi părere cu Folk fraţii care regretau atât lipsa concursului cât şi lipsa Om Bun after party-ului din Iron City. În aceste condiţii, cred că o bună parte din decizia de a merge la Om Bun ediţia 21 am luat-o datorită concursului.

Primul concurent, David Lăpădat, a început prost cu sonorizarea. A trecut fără prea mult stres peste cele două porţii de microfonie în urma căreia şi-a întrerupt (da, de două ori... culme a ghinionului, ar spune unii) prima piesă. Deşi probele de sunet am înţeles că ieşiseră bine, în spectacol a fost nevoit să spună aşa: Îmi spuneţi şi mie când pot să cânt.

În sfârşit, a putut să ducă la capăt prima piesă, pe versurile lui George Ţărnea, Cântec de speranţă. Cred că e inutil să menţionez că mă dusesem deja cu gândul la alt Cântec de speranţă, cel de la Casa cu prieteni.

Despre a doua piesă cântată de el nu mi-am notat nimic...

Pentru curioşi, omul ştie să cânte cam aşa:



A doua participare în concurs a fost a unei trupe din Bacău cu 5 membri care adunau un total de 3 voci, două viori şi o chitară. Suflete senine au început cu un colind, Seara de har. Cele două viori au avut momente bune. Un moment bun pentru toată trupa a însemnat şi al doilea cântec al lor, Inimă curată.

Cu numărul trei în concurs, din nou un om cu chitara: Ion Mielcioiu Boştină. A început cu o piesă pe versurile lui Eminescu (nu am recunoscut poezia) şi a continuat cu o piesă pe versurile lui Dan Enache. Când l-am auzit cu Hai murgule, du-mă acas mi-am amintit de varianta pe care o auzeam cu mulţi ani în urmă, cântată în familie. Cred că era una din intrările din primul caiet de cântece pe care l-am văzut, caiet copiat cu pixul, în vremea în care nu era disponibilă tehnologia modernă care ar face ca acea multiplicare să se facă acum mult mai simplu. Am vaga senzaţie că acea copiere de caiete, în trecutul nu chiar recent, era o problemă tratată cu ceva mai mult suflet decât acum, în era PC-ului, a xerox-ului şi a scanner-ului.

Pe youtube am l-am găsit cântând aşa:



Numărul patru, prezentat de Maria Gheorghiu drept un folkist cunoscut deja prin cluburi, Marius Daşcău. Eu nu-mi aduc aminte să-l fi ascultat până acum dar cine ştie? La cum a fost prezentat Marius, m-am gândit o clipă că este vorba de Ştefan Tivodar despre care deja aflasem că este programat să intre în concurs marţi.

Piesele cântate de Marius Daşcău la Om Bun sunt pe tub, înregistrate în alte festivaluri:



şi



Cu numărul 5 în concurs, prima prezenţă feminină în formula om+ chitară: Adela Ţiţescu. Am notat despre ea că a folosit versurile lui Sorin Poclitaru pentru cele două cântece: De ziua ta şi Vino aproape. Pe Vino aproape am observat că ştie bine chitară, mult mai bine decât alţi pasionaţi de folk care nu reuşesc să sară de şablonul cu 3 acorduri şi-o zdrăngăneală.

Din partea mea, un mare plus pentru Adela Ţiţescu! Pentru voi, De ziua ta:



Numărul 6, o mai veche cunoştinţă (vezi un concert Maria Gheorghiu în Mojo, concert în pauza căreia am ascultat-o pentru prima dată), Ana Maria Dumitru. A început cu deja cunoscuta Paiaţa:



Piesa a doua a fost Dacă.

Notam despre Ana Maria Dumitru că are voce bună dar că ştie mai puţină chitară comparativ cu Adela Ţiţescu.

Cu numărul 7 în concurs, din nou o trupă: Folk `n Roll din Brăila. A doua trupă din concurs, după Suflete senine. 4 oameni, 3 chitări, două voci, mi-au sunat mai degrabă a rock melodic decât a folk. Vocile s-au îmbinat plăcut, chitaristul din stânga (cum priveam eu scena) mi s-a părut că este mai avansat cu cunoştinţele de chitară comparativ cu ceilalţi. Au cântat două compoziţii proprii, a doua, Oda trubadurilor, (mulţumesc pentru corectură, Folk `n Roll!) conţinând un bun moment piano.

Later edit (21 decembrie): Mulţumesc anonimului comentator pentru link-ul cu Folk `n Roll! :)



După criteriile mele, din prima seară de concurs ar merita premiaţi Suflete senine, Ion Mielcioiu Boştină şi Adela Ţiţescu. Despre Folk`n Roll am vorbe bune dar nu i-aş premia datorită acelei percepute aplecări către rock-ul melodic.

Anticipând a doua seară, sper într-o evoluţie bună a lui Ştefan Tivodar pe care de asemenea mi-ar plăcea să-l ascult din nou şi la gala laureaţilor.

RECITALURI

Aproape de 19:30 au început recitalurile care aveau să dureze până spre 22:30.

Primul, destul de emoţionant prezentat de Maria, a urcat pe scenă Cătălin Stepa. Cu o oarecare modestie, Cătălin a cântat patru piese: Chemare (versuri: Topârceanu), Am fost (versuri: Tatiana Stepa), Cum voi trăi şi, cumva presat de public, Copaci fără pădure. Deşi Cătălin dorea să audă şi publicul, sala era încă amorţită... Este prima dată când ascult Cătălin Stepa şi, fără a mă declara extaziat, afirm totuşi că e un nume care merită urmărit.

Recitalul al doilea a adus-o pe Maria Gheorghiu în rolul obişnuit. Aşa cum ne-am obişnuit de mai bine de un an, Maria Gheorghiu a cântat alături de Radu Graţianu. Recitalul ei a început cu Floare de vârtej după care nu am mai notat nimic... Câteva piese mai târziu aud un poc lângă mine. În secunda următoare am constatat că pixul cu care scriam decisese de capul lui să mă părăsească... Se pare că nu numai oamenii aleg să mă părăsească strict de capul lor. :D

Pipăi pe beznă pe sub scaun, pixul nu apare aşa că mai ţin notesul la îndemână pentru o vreme apoi îl ascund într-un buzunar.

Final de cronică?

Deşi ultima dată când o ascultasem pe Maria Gheorghiu, tot în Mojo, pe la începutul acestui an (începusem atunci o cronică cu de ce-uri dar nu am apucat s-o şi termin), ajunsesem la concluzia că e bine s-o evit o vreme pe Maria Gheorghiu datorită încărcăturii emoţionale prea mari din cântecele ei, la Om bun am auzit alte piese decât cele care mă aruncau în prea adânci butoaie cu melancolie blegoasă. N-am auzit nici Uşa ce-o încui deşi un moment am avut senzaţia că asta e piesa tocmai începută.

Deşi piesa asta mi-o doream, nu am auzit aseară nici Vara întâmplător.

A urmat recitalul lui Ducu Bertzi. De data asta publicul a fost mai atent, Ducu Bertzi, la rândul lui, a întins câteva "capcane" publicului, aproape tăcând uneori pentru a auzi, calm, publicul care, deşi nu se simţea, totuşi cânta. Pe Şi de-ar fi mi-a revenit în minte varianta porno Şi de-ar fi, când va fi iar duminică într-o zi/ Tu când sugi priveşti la mine...

Finalul, cu M-am îndrăgostit numai de ea, m-a pus un pic pe gânduri în sensul că, inclusiv prin cântec, mi-am dat seama de jumătatea de poveste de dragoste pe care o trăiam cândva... Ca să rămân în spiritul recitalului Ducu Bertzi, era în perioada în care Fost-am omul pădurii...

Din punctul meu de vedere, recitalul Bertzi a avut odată în plus de câştigat prin Pe podele de nuiele, o piesă pe care, cu ani în urmă, o trimisesem unui grup de cunoscuţi pe post de colindă...



Surpriza serii, neanunţat pe afiş, un bătrân care a atras atenţia unora dar mie nu mi-a provocat decât o mică doză de dezgust. S-a scos cu Săraca irima me... Asta chiar a sunat bine deşi un pic altfel faţă de forma în care se aude la Ducu Bertzi. În rest, acest bătrân, plecat în SUA prin 1980, după ce i-ar fi pus chitara în mână lui Socaciu (şi nu numai lui), a cântat simplu (cu chitara) pe nişte texte care m-au dus cu gândul la muzica uşoară relativ stupidă din anii `80. Deşi nu-i chiar un capăt de ţară, îmi pare rău că nu i-am reţinut numele întreg acestui Bebe nu ştiu cum...

La final, cumva nemeritat (pentru că, după părerea mea, finalul ar fi sunat mai bine dacă i-ar fi aparţinut lui Ducu Bertzi cu Mihai Neniţă), Victor Socaciu. Recitalul Socaciu m-a dezamăgit într-o oarecare măsură. Au fost cam multe cântece cu iz de campanie electorală (printre altele, acel Nu te lăsa), au fost cântece cu orchestraţia de pe bandă (pentru că, faţă de trupa cu care a venit cândva la Folk You, de data asta a apărut pe scenă doar cu omul de la clape), am avut uneori senzaţia de playback, uneori mă gândeam că Socaciu pur şi simplu îşi bate joc de noi. Unde mai pui că, pentru o clipă, mi-am amintit cum stătea Socaciu lângă Adrian Năstase într-o filmare pe care am văzut-o întâmplător cu câteva zile în urmă... După cum zice Andrieş, o fi politica bună, nu-i vorbă dar nu e digerabilă şi pentru mine.

A avut totuşi şi momente bune, acel moment cu vocea lui Pittiş, auzită dinspre scena aflată în beznă, vechea piesă Oameni de zăpadă (care mă impresionează de mulţi ani), Charlie Chaplin (o piesă bună pe care, prin 1986, o ascultam de pe vinilul Roata) şi chestia aia oarecum ciudată cu scara respecabilă (într-adevăr, o poveste de dragoste neconvenţională).

Legat de Socaciu, am ajuns la concluzia că festivalul în întregul lui are mai multă valoare decât recitalul organizatorului.

Revenind o secundă la Maria Gheorghiu, nu ştiu de ce mi-e greu să cred că a debutat la Om bun, în 1990. Sau poate am înţeles eu greşit discursul ei...

Mai este puţin şi plec spre centru pentru Om bun, seara a doua.

Îi doresc preferatului meu din concurs să aibă o prestaţie suficient de bună încât mâine să aibă parte de un premiu.

Baftă maximă, Ştefan Tivodar!