miercuri, 29 februarie 2012

Sunt misogin?

Femeie, crezi că meriţi să-mi faci o felaţie?

Mi-au trecut prin viaţă câteva femei care ar merita să primească întrebarea asta şi, pentru a clarifica mai bine situaţia, să primească un răspuns gen: Nici o felaţie nu meriţi să-mi faci! Sunt cele care, într-un fel sau altul, mi-au înşelat rău de tot aşteptările...

Există şi femei cărora nu le-aş pune întrebarea pentru că, dacă ar apărea împrejurări favorabile, mi s-ar părea suficientă şi altă formă de trăire sexuală în compania lor. Sunt femeile care, în primul rând, îmi par frumoase.

Sunt şi femei care au ceva special, uneori cu caracter mai degrabă nesexual, cu care îmi face plăcere să interacţionez din când în când fără ca asta să ascundă neapărat o dorinţă sexuală. Acestea am senzaţia că sunt cele mai puţine...

Cred că zilele acestea, poate în urma reapariţiei amintirilor despre un anume 7 martie în care am fost suficient de manipulator încât să obţin o întâlnire dar şi suficient de fraier încât, pus în faţa alegerii unei felicitări, să fac mari eforturi pentru a găsi una în care iubirea să fie mai degrabă absentă pentru că altfel... ea s-ar fi supărat teribil, zilele acestea deci mă simt teribil de misogin.

Nu ştiu dacă postarea asta va supăra vreo cititoare. Mai degrabă nu va supăra pe nimeni pentru că, eventuala cititoare este suficient de inteligentă încăt să-şi dea seama dacă aş simţi nevoia s-o jignesc, s-o tratez cu oarecare indiferenţă sau cu o doză de amiciţie.

Insist să nu dau nume. Simte-te liberă să te regăseşti în cuvintele mele şi să te aşezi singură în categoria potrivită.

Anotimpul galben

Pare să fie aproape terminat anotimpul galben. Au fost săptămâni în care, dincolo de frig şi de vânt, dincolo de terenul alunecos (mai alunecos decât iarna trecută, cu toate astea finalizat doar cu o căzătură mai mult decât elegantă), dincolo de media de 15 grade din casă, am fost foarte iritat de transformarea urbanului anotimp alb într-un veritabil anotimp galben- maro.

În ultimele săptămâni a crescut disconfortul pe care mi l-au provocat câinii maidanezi. Ajunsesem să mă îngijorez mai mult de posibilitatea de a aluneca şi de a cădea într-un pipi sau într-un rahat de maidanez decât de căzătura propriu-zisă.

Ca să fie totul şi mai neplăcut, într-o sâmbătă un lătrător supărat a intenţionat să mă muşte de mână. Din fericire nu a apucat decât mâneca trasă peste degete. Acest mic incident a adus câteva zile mai târziu la culmea prostiei personale. În zilele următoare am constatat că acel maidanez dispăruse de pe sectorul de stradă în care mă obişnuisem să-l întâlnesc zilnic. Constatând asta m-am gândit câteva zile că acel câine încercase nu să mă muşte ci doar să-mi atragă atenţia că-i este frig şi foame. Aproape că ajunsesem să empatizez cu bietul maidanez pe care deja-l credeam mort. Ajunsesem să mă gândesc că are dreptate x, y sau z când se ocupă de soarta bieţilor maidanezi fără apărare în faţa condiţiilor meteo nefavorabile. Aproape ajunsesem să uit şi eu că, dincolo de eventualele victime din rândul maidanezilor, se adunaseră deja zeci de victime omeneşti care, din ce percep eu, aproape că nu contau în ochii prea sensibililor iubitori de animale.

Acum, că s-a încălzit cât de cât, am fost extrem de surprins să constat reapariţia maidanezului cu muşcătura, acum vizibil mai paşnic decât în acea sâmbătă. Deci am fost tare prost când mi-am imaginat că a murit jivina...

Odată cu topirea a ieşit mai mult jeg la suprafaţă. A apărut şi apa, a apărut şi reclama ordinară la cizme de cauciuc, inutilizabile în condiţii de siguranţă într-o lume în care sticla spartă pe mijlocul drumului pare să fie regula, nu excepţia. Firesc, dacă vânzătorul îşi măreşte stocurile încearcă să-şi promoveze afacerea în rândul celor suficient de fraieri încât să se lase duşi de valul manipulării.

Mai târziu, geniul Carpaţilor, tovarăşul Iliescu şi-a dat seama că vom avea parte de inundaţii complicat de gestionat dacă meteorologia îşi dă mâna cu hidrologia şi decid să îngroape România rurală. Ca argument, perfect logic dar absurd venind din partea lui, tovarăşul Iliescu a amintit defrişările criminale din Orientali, făcute în ultimii 20 de ani. Ce a uitat acest bătrânel mizerabil este faptul că primii ani de jaf s-au petrecut pe perioadele în care el a fost preşedinte, concluzia mea fiind că el a fost dacă nu complice, cel puţin autor moral al reducerii catastrofale a suprafeţei împădurite din Orientali.

Tot ca o descriere a genialului mod în care autorităţi de ieri sau de azi gestionează fenomene meteorologice fireşti, într-o oarecare măsură, aş aminti şi apelul la simţul civic pe care îl făcea un primar. Acesta cerea locuitorilor dintr-un bloc să adune zăpada de pe şosea şi s-o depoziteze în grădini pentru a ajuta astfel acţiunile de deszăpezire. Mi se pare absurd discursul pentru că zăpada aruncată în grădini nu poate fi scoasă de utilaje, ea urmând să se topească şi să inunde subsolurile (asta dacă nu cumva subsolurile inundate reprezintă o simplă legendă urbană, prea puţin acoperită de realitate). Astfel, utilajele de deszăpezire îşi pierd obiectul muncii iar firmele încasează liniştite facturi cu valori uriaşe reprezentând contravaloarea dificelor acţiuni de aşteptare în cabina utilajului a iernii absolute care să îngheţe şi combustibilul în rezervoare, şi leii mulţi în conturi.

Atent la mesajul de interes public prin care românul burtos şi sedentar este îndemnat să facă mişcare 30 de minute pe zi, au fost două duminici în care mi-am făcut dintr-o lovitură porţia de mişcare pentru 4 zile. Câte două ore de mers pe jos în care am avut ocazia să observ mai pe îndelete excrementele de câine, gunoaiele, bălţile, oamenii care căutau prin parcuri exemple de curăţenie (căutare aproape zadarnică... lăsându-mă păcălit de promisiunea unor flori albastre proaspăt ieşide de sub zăpadă am avut neplăcuta surpriză să constat că acele urme albastre erau simple gunoaie care deja tronau într-un parc curăţat undeva în toamna trecută), copii care se bucurau de zăpadă fără să se îngrijoreze pentru rahatul în care riscau să se tăvălească (mi se părea atunci că exagerează dar parcă avea dreptate Putin când sugera că nu este tentat să-şi ducă în parc copilul datorită faptului că, în orice petic de iarbă, se poate ascunde un micuţ şi subversiv rahat). Din plimbările astea am rămas doar cu două imagini plăcute, un chinez care-şi plimba copilul cu sania şi un om de zăpadă. Şi am mai rămas cu ceva, cu imaginea unui fragment de gheaţă căzut undeva paralel cu drumul meu, câteva clipe după ce decisesem să mă retrag de lângă acel bloc. După teoria drobului de sare, dacă nu aş fi avut inteligenţa de a mă deplasa la ceva distanţă de bloc, acum aţi fi vorbit (hei! asta-i varianta optimistă... varianta realistă este că nu ar mai fi vorbit absolut nimeni de mine) despre mine la timpul trecut. Făcând din nou apel la realism, aş putea spune că, inclusiv în condiţiile în care m-aş fi deplasat în continuare pe sub linia de turţuri (pe care i-am remarcat întâmplător, nu căpătasem o obsesie pentru a-i căuta şi ocoli) nu exista o garanţie pentru faptul că ar fi/ nu ar fi picat o bucată de gheaţă în capul meu.

Cu vreo două săptămâni în urmă sugeram că până mâine zăpada din oraş o să dispară, topită sau transportată de autorităţi. Se pare că am fost prea optimist. Încălzirea nu a fost atât de puternică cum speram eu să fie iar autorităţile sunt suficient de puţin competente încât să se mişte cu două viteze, încet şi pe loc. Iar atunci când autorităţile se mişcă, se lovesc de destul de fireasca supărare a cetăţeanului care este împiedicat să-şi aducă maşina în faţa casei în care locuieşte pentru a nu bloca drumul utilajului care urmează să-i scoată zăpada de pe stradă.

Dacă s-o întâmpla să nu fie asta ultima zăpadă din această relativ scurtă iarnă, voi fi tentat să readuc în discursul meu acea idee cu CrăciUnu din decembrie, CrăciDoiul din zilele reci de primăvară şi de evoluţia firească spre anotimpul cald în care ''sărbătorim'' CraciGoi.

La final, obsesia muzicală a dimineţii:

Premiile Forever Folk 2011

Am aflat despre nominalizările pentru Premiile Forever Folk 2011 şi am votat aşa:


Am votat bazându-mă pe criterii pur subiective. Folosind acelaşi tip de criterii sau bazându-vă pe abililităţile voastre de critici muzicali, vă invit să votaţi şi voi accesând articolul de aici.

marți, 28 februarie 2012

Obsesia muzicală- Doru Stănculescu

Obsesia muzicală a dimineţii revine...



Şi dacă am vizitat din nou folk-ul mi-am reamintit de Folk You şi de Tabăra Folk, evenimente la care, după cum mă gândeam mai devreme, presupun că nu voi putea ajunge nici de data asta fie din lipsă de zile de concediu, fie din lipsă de bani, fie pentru că voi dedica banii disponibili altui obiectiv... Un fel de a-mi da palme singur, pare-se...

joi, 16 februarie 2012

Antipasiune

Aseară sesizez un profil cunoscut. Încerc să asociez şi un nume acelui profil dar nu reuşesc decât să am o destul de vagă bănuială. Până la urmă mă mulţumesc cu ideea că era aproape sigur o carpatistă cunoscută într-o tură. Mai puţin contează ce tură, mai puţin contează dacă am scris despre ea (ea tura sau ea carpatista). Tocmai pentru că întâmplarea asta nu contează, tocmai pentru că descrie o treabă pe care, acum, aş putea s-o mai numesc doar antipasiune (deşi, câteodată, mi se mai întâmplă să "salivez" când văd prin oraş oameni cu rucsaci), tocmai din aceste motive aparent demne de a fi ignorate m-am apucat să scriu.

Uneori mi se face atât de silă de munte încât îmi amintesc, pe rând, acei câţiva oameni care m-au dezamăgit crâncen.

Pentru mine muntele este o poveste din categoria a fost odată...

A fost odată perioada inocentă (1986- 2004), în care urcam pe munte fără să-mi dau seama ce mă face să urc. Uneori sufeream, fizic, destul de rău, din cauza echipamentului deficitar. Nu-i de mirare că mergeam aşa. Nu-mi dădeam atunci seama dar sărăcia îşi spunea cuvântul.

Mai târziu, a urmat perioada entuziasmului (2004- 2009) în care mă tenta să fac trasee noi, cu grad de dificultate mai mare, cu probleme tehnice, cu echipament mai bine pus la punct. În acest interval am reuşit să-mi îndeplinesc vechiul vis de a petrece un revelion pe munte, la cort după ce, în anul precedent, am fost destul de aproape de a face acelaşi lucru. Perioada asta s-a suprapus cumva cu perioada în care, cu fiecare zi în plus petrecută prin munţi alături de o ea din succesiunea scurtă de ele, creştea într-un mod care mai târziu mi-a adus tone de dezamăgiri, speranţa că, în sfârşit, nu mai sunt singur.

Şi mai târziu (2009- 2011), mi-am dat seama că, indiferent cu cine şi câte zile aş merge pe munte, tot singur rămân. Atunci am redescoperit turele simple şi am început să fac planuri solitare.

Curând, mici dar îndelungi şi sâcâitoare probleme de sănătate m-au ţinut departe de munţi mai bine de o jumătate de an. Pe acest fundal, păstrând în memorie şi mulţimea de dezamăgiri, am ajuns ca, după timide încercări de evitare diplomatică a unei situaţii care nu-mi mai anunţa nimic plăcut, să "pălmuiesc" persoana care mă chema într-o tură în care nici nu puteam (printre altele, pentru că în acel moment bugetul meu nu permitea o tură; cum poţi să-i spui spui unei femei că nu vei urca cu ea pe munte pentru că astfel ai risca să nu mai ai bani suficienţi pentru cheltuielile curente în zilele rămase până la salariu? mi se pare teribil de jenant să abordezi un astfel de subiect când discuţi cu o femeie), nici nu doream să merg:

E vina mea. Nu trebuia să mă încurc printre cuvinte. Trebuia să spun simplu "nu merg" şi s-ar fi închis discuţia. În perioada asta prea complicată pentru a fi descrisă oricum nu am chef de nicio tură. Şi nici în viitor nu ştiu dacă voi mai merge pe munte. Prefer să nu povestesc care sunt motivele.

Am primit un răspuns la acel mesaj dar deja nu mai simţeam nevoia să aflu punctul ei de vedere. În definitiv, trăim în lumi mult prea diferite pentru a insista să comunicăm. Cândva poate m-a(m) minţit că suntem la fel dar acum ştiu că avem în comun mult prea puţine lucruri.

Mi-e din ce în ce mai greu să cred că voi mai urca pe munte. Poate voi mai pofti o tură, într-un moment în care voi vedea un rucsac în spatele cuiva, o piesă de echipament, o fotografie sau un jurnal dar nu ştiu dacă se vor mai împlini, cumulativ, câteva condiţii care să-mi permită o tură la munte:
-stare de sănătate şi condiţie fizică potrivită
-echipamentul potrivit disponibil
-buget permisiv
-buletin meteo promiţător
-chef de tură
-documentaţie suficientă şi la îndemână
-mijloace de transport sigure şi uşor de accesat
-moment bun din punct de vedere psihic.

Totuşi, nu cred să mi se mai întâmple să poftesc o tură cu o anume X, Z sau Y... Mai degrabă voi prefera o nouă tură de unul singur sau cu parteneri de drum relativ întâmplători. Cred că uşurinţa cu care poţi găsi aici oameni cu care să mergi pe munte mă face să rămân în continuare pe carpaţi.org... Altfel, poate aş fi şters puţinele mele articole şi fotografii de pe site şi m-aş fi retras spre veşnică lingere a rănilor încă adânci...

marți, 14 februarie 2012

Anti Valentine`s Day


După cum scriam şi ieri, am ajuns să nu mai cred în dragoste. Totuşi, pentru a lăsa loc şi minunii (extrem de puţin probabile) prin care Ileana Cosânzeana să apară călare pe un penis roz şi să pătrundă fix în viaţa mea, nu exprim urarea care-mi stă pe limbă şi care, dacă ar fi fost exprimată, s-ar fi văzut aşa:

Să se ducă dracu toate femeile pe care le-am plăcut suficient de mult încât să-mi doresc să se întâmple între noi Ceva!!!

Nu o să fiu exhaustiv dar o să enumăr câteva motive pentru care nu mai cred în dragoste:

-Mai vechea absurdă îndrăgostire de cea mai cuminte femeie pe care am cunoscut-o, femeie în legătură cu care, acum câteva săptămâni, am ales să ascund etichetele (sau tag-urile, dacă voi vreţi aşa) în care îi era pomenit numele. Oricum, după ce şi-a luat casă, este mai puţin probabil s-o revăd şi, implicit, să scriu despre ea.

-Momentul în care o ea îmi explica, cu destulă eleganţă, că îl iubeşte şi are maximă încredere în x

-Momentele în care, după ce am explicat unor femei (cu care, recunosc, am petrecut momente interesante) de ce consider eu că noi nu avem un viitor împreună, ele au ales să nu răspundă deşi, şi acum cred asta, aş fi preferat să confirme teoria mea sau, ca prin minune, să-mi spună şi apoi să-mi demonstreze că teoria mea este falsă şi poate fi uşor demolată

-Acel nu apreciez alte bunuri decât cele sufleteşti pe care atunci nu-l remarcasem iar acum mi se pare teribil de fals

-Acel la soare mă pot uita dar la tine ba care nu era departe de a se transforma într-un nou coşmar. Da, am capacitatea de a observa că nu sunt un om tocmai frumos (ca aspect fizic şi vestimentaţie) iar acum, după acea experienţă, în caz că aş mai auzi aşa ceva, aş spune rapid şi clar: eşti o persoană care minte cu premeditare şi, probabil, vânând cine ştie ce oportunitate după care, cel mai probabil, aş respinge-o.

-Cândva auzitul eşti tot ceea ce nu-şi doreşte o femeie de la un bărbat.

-Cândva auzitul nu te uita aşa la mine, dacă te îndrăgosteşti de mine nu-ţi pot răspunde cu aceleaşi sentimente pentru că mi-am propus să nu mai accept nicio relaţie decât dacă el are măcar camera lui

-Cândva auzitul dacă te apuci să citeşti Freud eu nu mai vorbesc cu tine. Acum, nu doar pentru că am citit câte ceva despre Freud, i-aş spune că nu am nevoie să citesc psihanaliză pentru a observa că este o femeie frumoasă cu care mi-ar plăcea să fac sex.

-Cândva cititul dacă nu aş ştii că o să suferi când se termină, te-aş face să te îndrăgosteşti de mine. Acum i-aş putea spune ei că, dacă aventura s-ar derula şi pe plan fizic, aş prefera o falsă îndrăgosteală de câteva zile, săptămâni sau luni, în locul unei prea lungi singurătăţi. Totuşi, acum mi-ar fi destul de greu să mai citesc acele vorbe fără să-mi imaginez că este o vorbă pe care persoana nu are nici cea mai vagă intenţie s-o pună în practică şi, în plus, este puţin probabil că aş reacţiona în întâmpinarea gesturilor ei, dacă acestea s-ar produce.

-Faptul că, în urma câtorva eşecuri în visate formule de cuplu, mi s-au redus în intensitate şi în practicare câteva pasiuni care-mi împodobeau viaţa.

-Cândva auzitul am avut viaţă sexuală complicată dar în braţele tale nu o să sar.

Mai e nevoie să agit butoiul cu amintiri sau v-aţi lămurit deja de ce, la fel ca Ţapinarii (ora 22:00, Club A), sunt total Anti Valentine`s Day?

Poate cineva o să recunoască unele persoane despre care am povestit azi. Poate cineva chiar o să se recunoască. Am preferat ca, de data asta, să nu dau nume tocmai pentru a evita conexiunile clare între mine şi o persoană sau alta, probabil cât se poate de onorabilă dacă faci abstracţie de felul în care, contextual, o percep eu.

Voi sărbătoriţi cumva chestia asta?



luni, 13 februarie 2012

Obsesia muzicală a iernii

Mi-a stat pe creier piesa asta în aceste ultime ore ninse...



Ştefan Hruşcă- Ninge la fereastră

Ninge iar iubito in absenta ta
Ca o despletire de ciresi in mai.
Din copilarie n-a mai nins asa
Daca-i fi cu mine am fugi pe cai

Parca tot pamantul e-nvelit de cer
Prins de Odiseea fulgilor de nea
Azi mi-e dor de tine ca un mesager
Urmarit de viscol si absenta ta.

Ninge cu argintul coamelor de cai
Ninge ca o nunta veche la fereastra
Daca-i fi cu mine astazi cu alai
Am porni iubito catre nunta noastra.


Ca si cum ar curge vremea inapoi
Sa impace iarasi doua vesnicii
Ninge cu duminici, ninge intre noi
Cei pierduti in lume singuri si copii.


Daca-s sti pe unde este umbra ta
Azi pe sub zapada ti-as sapa tunel
Si-am reface lumea cum a fost candva
Dintr-un vis de sanii si de clopotel


Azi sunt plin de viscol si absenta ta
Dorului zapezii mire ma ofer.
Din copilarie n-a mai nins asa
Parca tot pamantul e-nvelit de cer

Azi aveam de gând să scriu despre concertul Ţapinarilor de mâine, concert AVD despre care, cu ani în urmă, discutam cu Loredana care aprecia, la fel ca mine, că este un antisimbol exagerat de puternic. Mi-ar plăcea să regăsesc curând acele mesaje dar la câţi ani au trecut de atunci e puţin probabil să iasă repede la iveală.

Fapt este că acum, în 2012, mă aflu într-o perioadă în care chiar nu mai cred în dragoste, în îndrăgosteală, în sentimente împărtăşite, în cuplu... Prin urmare, era exact momentul potrivit pentru a merge pentru prima dată la concertul Ţapinarilor Anti Valentines` Day. Dar cu vremea de afară şi cu starea de nestare care mă bântuie nu garantez că-mi voi lua inima şi-o voi duce în Club A marţi la 22:00...

miercuri, 1 februarie 2012

Din nou despre Roşia Montană



Sâmbătă mă întrebam dacă sunt printre noi şi oameni de la Greenpeace sau, dacă nu sunt, dat fiind că îi ştiam implicaţi în campania împotriva cianurilor, de ce nu sunt...

Ei bine, am primit răspunsuri prin ştirile de zilele trecute. Greenpeace avea plănuită propria acţiune de sensibilizare a ministrului mediului.

Detalii despre ce se poate întâmpla (rău) la Roşia Montană, despre protestul Greenpeace de la Bucureşti, despre afişele de la graniţa maghiară şi alte subiecte legate de Roşia Montană în paginile următoare:

http://www.greenpeace.org/romania/ro/campaigns/Toxic/rosiamontana/Fr-cianur-la-Roia-Montan/

http://www.greenpeace.org/romania/ro/campaigns/Toxic/rosiamontana/

http://www.greenpeace.org/romania/ro/campaigns/Toxic/rosiamontana/activitati/Pericol-de-poluare-cu-cianur-in-Romania/Pericol-de-contaminare-cu-cianur/

http://www.realitatea.net/protest-la-mediu--doi-ecologisti-s-au-legat-de-calorifele-din-biroul-ministrului--nu-vrem-cianura_909255.html

http://www.realitatea.net/greenpeace-proteste-si-la-budapesta-proiectul-rosia-montana-asociat-cu-dezastrul-de-pe-tisa_909299.html

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/revolta-ca-divertisment-cele-mai-bune-imagini-si-ocuparea-ministerului-mediului-73664.html