marți, 29 mai 2012

Obsesia muzicală a dimineţii- Vama Veche- 18 ani



Dimineaţă, pe drum spre serviciu, m-am trezit cu fragmente din piesa asta în vârful neuronilor care, din sinapsă în sinapsă, m-au dus înapoi în 2003.

Vama Veche, primul Stufstock, o fată convingătoare, viitorul a demonstrat că este şi bine dotată intelectual, profesionistă în turism (una din totalul de trei profesioniste în turism pe care le-am cunoscut), o noapte interesantă...

Hei! Eu am 18 ani. Piesa asta e pentru mine! auzeam atunci vocea unei fete cu zâmbet plăcut...

Uneori mi se face dor de Vama Veche dar nu ştiu dacă aş mai merge acolo în următorul concediu (cine ştie când o să vină din nou vremea concediului...) dat fiind că asfaltul nu prea-mi place iar plaja plină de corturi nu ştiu dacă o să mai reprezinte o imagine permisă. În plus, oare aş mai simţi vreo plăcere mergând acolo singur? Nu ştiu dacă mai sunt dispus să repet experienţa din 2009... A fost plăcut atunci dar între timp s-au schimbat unele lucruri în viaţa mea...

Am zâmbit dimineaţă dar până la ora asta am recăpătat doza de tristeţe care aproape a devenit a doua mea natură.

Mi-ar plăcea o viaţă ceva mai frumoasă...

luni, 21 mai 2012

Folk Frate, 4 ani în Iron City

De când, într-o seară de vară, am descoperit Iron City, am petrecut câteva zeci de seri acolo, seri de folk în special. Deşi, de când i-am descoperit până acum, am simţit din ce în ce mai rar dorinţă suficient de puternică încât să mă facă să ies din casă pentru o nouă seară- noapte de folk în Iron City, oamenii de acolo îmi sunt simpatici în continuare. În aceste condiţii n-o să se mire nimeni că, luna aceasta, am citit cu ceva interes informaţiile din grupul Facebook dedicat clubului în aşteptarea anunţului legat de aniversare. Iar aşteptatul anunţ a apărut sub forma de mai jos:



Eu nu am mai ajuns în Iron City din seara în care s-a lansat videoclipul pentru Catrene:



După asta am mai mers la o seară folk organizată de Ovidiu Mihăilescu în Mojo după care viaţa mea socială a fost mai degrabă inexistentă. N-am apucat să scriu despre cele două seri deşi merita să o fac. Nu ştiu încă dacă voi mai scrie curând despre folk. În schimb ştiu că în starea în care sunt de câteva luni, parcă nici berea nu-mi mai place...

Dacă eşti curios cum a fost aniversarea de 3 ani, te invit să citeşti aici.

sâmbătă, 12 mai 2012

O sâmbătă nasoală- naşpa- de ultim rahat

Azi a fost un fel de zi niţel cam aşa:

1:00- deschid ochii şi constat că e lumina aprinsă în cameră. Călătorul familiei îşi finaliza bagajul. Nimic nou, nimic suficient de deranjant încât să nu adorm la loc.

5:00- mă trezesc din nou şi constat că lumina e iar aprinsă. Cred că adormeam la loc doar cu lumina dar curând călătorul familiei a început un monolog extrem de coerent de genul:

M-am săturat de casa asta pentru că m-am săturat de casa asta şi m-am săturat de oamenii jegoşi din jur care este nişte oameni jegoşi deşi au descoperit săpunul dar nu fac ordine pentru că nu fac ordine deşi eu definesc ordinea foarte clar- trebuie să am eu unde-mi depozita coada de care, ce ştiţi voi?, mă folosesc odată pe săptămână sau poate mai rar motiv pentru care o consider un obiect foarte important, poate chiar cel mai important obiect pe care-l folosesc atât de des încât merită să înjur pe toată lumea când mi se încurcă pentru că sunt eu deştept şi nu ştiu/ nu am răbdare s-o împachetez aşa cum fac alţi alpinişti şi în loc să mănânc înainte de a pleca de acasă uite cum pierd timpul cu altceva

Aţi înţeles ceva? Şi eu la fel! Prin urmare, nu am făcut altceva decât să întreb: Să înţeleg că mă faci jegos? Am reuşit să obţin astfel câteva minute de linişte prin secunda de logică.

6:00- un discurs ceva mai coerent mă face să pricep că în baie ceva s-a risipit şi că asta e o treabă rea. O întrebare închisă a primit un răspuns clar dar neplăcut:

-S-a spart spotul?
-Da.

6:15- călătorul familiei a plecat spre gară iar eu m-am apucat să vânez cioburi până pe la 7. Norocul meu a fost că am găsit o frontală la îndemână şi baterii pentru ea (că e posibil să fiu înjurat că am atentat la bateriile acelea este altă poveste, dimineaţă nu m-am gândit decât la siguranţa utilizatorilor băii printre care urma să mă număr şi eu). Am scos-o cu bine la capăt în sensul că am identificat şi eliminat 99% dintre cioburi iar ce a rămas nu a provocat rănirea nimănui.

7:00- mănânc

9:00- mă spăl pe dinţi şi vomit tot ce abia mâncasem. Am constatat că senzaţia de vomă pe care o experimentez des când mă spăl pe dinţi este mult mai puternică după masă şi-mi propun ca, pe viitor, să încerc să mă spăl pe dinţi doar după ce mâncarea a migrat către intestin. Că această senzaţie de vomă poate anunţa o problemă de sănătate m-am gândit doar în treacăt.


11:45- fac o gafă monumentală în relaţia cu una dintre extrem de puţinele persoane cu care am mai acceptat în ultimii 3 ani să-mi pun în discuţie supărările cu o oarecare constanţă. Îmi cer scuze, îmi repar greşeala dar tot am rămas cu senzaţia că nu trebuia să greşesc în acel fel niciodată. Cam o oră mi-am făcut reproşuri pe tema asta după care am adormit. După o noapte dormită din doi în doi chiar era nevoie...

Restul zilei se desfăşoară într-un mod banal. Mănânc, beau, dorm, vânez păianjeni, urmăresc pe sărite Eu sunt Sam, un film cu un personaj semiautist (îmi aduc aminte că marţi seară, pe gardul muzeului de istorie al Bucureştiului, am văzut acea expoziţie de desene făcute de persoane cu autism) care dezbate o problemă complicată legată de performanţele unui părinte care, neatinse sau nedepăşite, pot duce la decăderea acestuia din exerciţiul drepturilor părinteşti, la instituirea unei instanţe de tutelă, la punerea în discuţie a interesului superior al copilului (pe tema asta poate fi consultat Codul Civil).

Iar acum îmi este din nou somn... Şi am descoperit Cântece pentru prinţesă...

miercuri, 9 mai 2012

Obsesia muzicală a dimineţii- Andrei Păunescu- Amor cubist

Turişti spanioli care apreciază din mâncarea românească românca (luată-n .... probabil), burtieră în spaniolă la o televiziune oarecare, poliţişti vorbitori de spaniolă scoşi în stradă, staţii de metrou botezate temporar pentru mai simpla orientare a vizitatorilor, terase pline de alb- roşii vorbitori de spaniolă şi băutori de bere (nimic de reproşat la adresa lor, suficient de civilizaţi încât să nu sară în ochi prin altceva decât prin culoarea hainelor şi prin chipurile parcă un pic diferite de ce văd de obicei prin oraş), câteva indicatoare noi prin Bucureşti, nu chiar vizibile dar toate arătând spre stadionul nostru european. Cam aşa percep agitaţia oficialilor în legătură cu acest meci care mie nu-mi spune nimic.

Fără o legătură clară cu cele scrise mai sus, mai devreme m-am trezit cu mahalalele în creier...



vineri, 4 mai 2012

Obsesia muzicală- Conexiuni- Mai rămâi puţin



Deşi ştiu că a pedalat cândva am constatat marţi că nu are suflet de biciclistă. Altfel nu-mi explic de ce mergea cu seninătate exact pe pista de biciclete trasată pe aleea din parc. Sau poate este o problemă simplă din seria lipsă de atenţie îndreptată către detalii. Oricum, a  scăzut în ochii mei...

Şi mai e un lucru căruia nu-i pot găsi logica: motivul pentru care, din cele x femei care mi-au plăcut suficient de mult încât să-mi doresc să joace un rol important şi permament în viaţa mea, o revăd aproape exclusiv pe aceasta...

miercuri, 2 mai 2012

În jurul lui 1 Mai

Scriam mai devreme despre duminica căpuşelor şi acum este momentul să vă spun o poveste de 1 mai...

Se făcea că, printre puţinii indivizi care munceau luni mă număram eu şi câţiva colegi. Printre clienţi, cu mici excepţii, nu prea am întâlnit oameni la muncă. În aceste condiţii, cu 30 de minute înainte de terminarea oficială a programului un coleg mă-ntreabă dacă plec şi eu pentru că am rămas cam singurul. Pe un ton neutru i-am răspuns: Mult de stat oricum nu mai e. Şi oricum nu mă grăbesc acasă. Nu mă aşteaptă nicio p****, nici berea la rece... Bun limbajul acesta universal. Omul a înţeles ce spun, presupun, mult mai corect şi mult mai rapid decât dacă m-aş fi încurcat în cine ştie ce floricele lingvistice...

Vine şi sfânta sărbătoare de 1 mai (peste care sper că aţi trecut cu bine, bucurându-vă de binecuvântările sfintei FilofBEREA şi ale marelui MICenic Blasfemius în relaxantul cadru al sfântului grătar). Soare, cald, eu în formă suficient de bună încât să-mi doresc să ies pentru o baie de soare. Ca şi în alţi ani, la început de sezon (anul acesta pe 29 aprilie am deschis sezonul de plajă) mi-am ales cu greu locul în care să citesc sub soarele destul de arzător (cam 42 de grade am citit pe termometrul aşezat pe iarbă, lângă mine, în plin soare). După câteva ore o necesitate fiziologică se cerea musai satisfăcută aşa că mi-am strâns plaja şi m-am dus să caut o cuvioasă cabină care să-mi preia deşeurile.

După asta am pornit încă vreo două ore într-o lejeră plimbare, fără să exclud ideea de a-mi muta cearceaful pe altă felie de iarbă şi a sta şi acolo o vreme, citind în continuare despre testul psihologic, cea mai "romantică" lectură din viaţa mea. Pe când decisesem să o iau încet spre casă mă opresc pe o bancă pentru două minute, pentru hidratare. Beau şi, când să pun pet-ul la loc în rucsac, o văd din nou. Cu o seară în urmă ne sincronizasem perfect, ne-am văzut rapid şi ne-am întors reciproc spatele după care ea, după cum am remarcat în urma unei relativ superficiale observaţii ulterioare, şi-a schimbat drumul cu care deja mă obişnuisem, deşi este destul de nou şi, recunosc, relativ surprinzător pentru mine.

Ei bine, pe 1 mai acel scenariu de luni nu mai funcţionează. Mă mai uit odată pentru a-mi da seama dacă este ea sau mă înşel, constat că e ea şi, parcă răsărind din (sub)conştient ideea evitării evitării, îmi pun relaxat rucsacul în spate şi, având grijă să trec pe alee suficient de departe de ea, îmi văd de drum. Şi totuşi, pe aleile înguste te strecori cu greu...

Holograf-Via Istambul
    
  Asculta  mai multe  audio   diverse

Constat rapid că este însoţită. Mă trezesc gândind că o văd din nou cu altă persoană decât cea lângă care eram obişnuit să o văd. Constat că, dacă de obicei o vedeam însoţită şi, în ciuda faptului că nu-mi convenea deloc, eram nevoit să accept că sunt un cuplu frumos, acum ea este însoţită de o persoană urâtă. Plecând de la ideea că eu sunt singura persoană cu care ieşea fără a avea intenţii de cuplu, am tras concluzia că nu reuşeşte să aibă o relaţie stabilă în ciuda unor calităţi care ar recomanda-o pentru asta (de exemplu, nu mi se pare puţin lucru că ea, asemenea altei cunoştinţe feminine, a făcut de capul ei credit pentru un apartament), motiv pentru care pică uneori în piţiponcenie (grav cuvânt!!!) punându-şi nişte ochelari de soare cu lentile imense (foloseam şi eu cândva ochelari de soare pentru a ascunde direcţia în care privesc) şi lăsându-se însoţită de câte o specie urâtă precum cea cu care am văzut-o acum. Am trecut la un metru de specie, am privit scurt şi pătrunzător către cunoştinţa mea, moment în care mi s-a părut că aud cealaltă persoană întrebând-o dacă nu sunt eu cel cu care, cândva, ea făcea una- alta... Poate mi s-a părut doar... Greu de demonstrat... Ne intersectăm în linişte, eu întorc capul după ce am trecut de ea, o mai privesc odată şi mă duc...

Probabil întâlnirea asta la care nu mă aşteptam mi se trage de la faptul că m-am gândit să-mi prelungesc plimbarea şi prin zona în care, după ce am discutat cu o colegă de serviciu care ştia ce e interesant prin zonă, trăsesem concluzia că s-a mutat vechea mea cunoştinţă. Până la urmă am renunţam la plimbarea printre blocuri noi, locuite de clasa de mijloc a zilei (clasă în care mi-ar plăcea să mă încadrez şi eu dar, în lipsă de ceva mai multă şcoală şi o doză mare de şansă, este puţin probabil să ajung) şi, parcă pentru a-mi demonstra că nu este nici ea plecată din Bucureşti (un sfert de gând o vedea din nou hălăduind prin Europa), am revăzut-o, destul de aproape de noua ei casă.

Cu câteva săptămâni în urmă, dând întâmplător peste nişte fotografii oficiale ale mele, am constatat că, nu mulţi ani în urmă, încă aveam păr suficient pentru a nu-mi face complexe din cauza asta. După megacearta cu ea am fost atât de puternic marcat de evenimente încât pentru o vreme pur şi simplu mi-am smuls părul din cap. Deci, într-o mare măsură, aş putea spune că ei îi datorez fruntea lată care mă caracterizează acum. Mulţumescu-ţi ţie, preacuvioaso! :))

Surpriza zilei a fost că mi-am dat seama că în lumea asta avem loc amândoi. Eu cu sărăcia şi singurătatea mea (mă gândesc câteodată că s-au făcut aproape 18 luni de la ultima ieşire cu o femeie), ea cu relativa bogăţie şi această eternă trecere dintr-o relaţie de cuplu în alta. M-am întrebat dacă trăieşte şi ea o doză de nefericire din cauza acestei instabilităţi relaţionale dar m-am gândit şi că, în lipsa planului de a face un copil, poate nici nu-şi pune altă problemă decât satisfacerea nevoii de intimitate fizică, indiferent dacă asta se întâmplă cu aceiaşi persoană timp de 100 de ani sau cu 4 persoane într-un an.

Şi-am încălecat pe o şa... 

O nouă poveste despre cea mai complexă listă de sentimente pe care mi le-a stârnit cineva (de la admiraţie, dragoste, dorinţă până la ură şi invidie, trecând uneori prin înţelegere şi alte chestii mai dificil de observat şi exprimat).

Şi dacă aş fi ales să salut şi să invit cele două neaşteptate apariţii la o bere? Oare m-aş fi ales cu o privire ucigătoare (care, spre dezamăgirea ei, de data asta nu m-ar mai fi ucis) sau cu nişte comentarii extrem de acide peste care aş fi trecut fluierând? Sau aş fi avut parte de o acceptare destul de surprinzătoare a teribilistei invitaţii?

Bine, oamenii sugerează că cel mai bine mi-ar fi dacă aş ajunge să o văd şi să o tratez ca pe o trecătoare oarecare dar mi-e greu să cred că, într-o zi oarecare, voi ajunge să uit de tot furtuna de sentimente care, uneori, mă cuprinde din nou când îmi amintesc de ea sau când o revăd. Dar încercarea merită făcută...

Obsesia muzicală- Conexiuni- Tu

Duminică, spre seară, într-un parc unde am mers pentru a cerceta modul în care populaţia răspunde la "asediul" căpuşelor, din senin s-au auzit nişte chitări însoţite de voci destul de plăcute. Strecurată printre alte chestii, dintre care unele mi-au amintit de serile de miercuri din Iron City, am auzit şi Conexiuni- Tu:



Tu, eşti în globul de cristal
Ce-mi arată drumul către mal
Când mă pierd în lumea ta, şi-aş vrea
Să înving tristeţea grea

Tu, nevăzută dar te simt
Te ignor dar nu pot să mă mint
Eşti în ceea ce respir, eşti tu
Firul ce mă leagă de miracolul din zori
Când din vis uşor cobori, în tot ce ating în jurul meu
Chipul tău îl văd mereu, în gând
Eşti orice, oricum, oricând

Tu, aşteptarea din amurg
Când secundele încet se scurg
Cu atingeri moi de catifea
Alintate-n mâna ta

Tu, eşti ideea de intens
Căutării mele-i dai un sens
Un motiv ca să încerc mai mult

Tu eşti vocea ce-o ascult
Eşti chemarea de demult
Ce mă face să nu-mi aparţin, nu mai sunt eu
Nu mai e nimic al meu, eştï tu
Nu pleca nu spune nu...

Versuri de la: http://www.versuri.ro/
 
Revenind la căpuşe, recunosc că mă pusese puţin pe gânduri isteria din presă motiv pentru care am simţit nevoia informării înainte de a mă tăvăli prin iarbă. O căutare simplă mi-a arătat că problema căpuşelor era discutată şi în vara 2011 şi, în comparaţie cu anul trecut, anul acesta există nişte minime măsuri luate de oficiali caz în care, după părerea mea, riscul de acum este mai mic decât cel de anul trecut. Prin urmare... tăvălire plăcută!

Ciudăţenia e că, dacă anul trecut nu am auzit pe nimeni sfătuindu-şi copilul să nu intre în iarbă, de data asta am auzit destui părinţi şi bunici care insistau să-şi menţină copii pe poteca dintre ierburi sau pe aleea asfaltată deşi, după informaţiile mele, nu era cazul să se îngrijoreze în legătură cu căpuşele.

Oricum, sunt de părere că cei care îşi petrec vara asta timpul în parcuri se pot clasifica, din punct de vedere al reacţiei în faţa riscului expunerii la căpuşe în:

-indivizi speriaţi care se feresc şi de umbra căpuşei

-indivizi total indiferenţi în faţa "invaziei" de căpuşe

-indivizi care, folosind criterii raţionale, trag concluzia că nu-i dracul chiar aşa de negru cum îl arată presa şi-şi văd liniştiţi de plimbarea, baia de soare sau sportul lor

Cât despre soluţiile împotriva ipoteticelor căpuşe, am reţinut o declaraţie a unei firme de descăpuşere din care aflam că este inutilă administrarea substanţei atâta vreme cât posibilii purtători de căpuşe, câinii maidanezi, umblă liniştiţi atât pe străzi cât şi în parcuri. Am senzaţia că există un din ce în ce mai puternic curent împotriva maidanezilor, treabă destul de bună, după părerea mea.