Om Bun 2011, ziua a treia

INTRODUCERE

Cu o mare şi regretabilă întârziere, câteva vorbe şi despre seara a treia de la Om Bun 2011...

Plec de la serviciu la o oră şi în nişte condiţii nu tocmai ideale. Ajung la Nottara, sesizez diferenţa imensă de confort dintre locurile de jos şi cele de la balcon (unde am avut bilet în a treia seară, dovadă că cel puţin ultima seară de festival se anunţa încă din 6 decembrie, când am luat eu bilele, un mare succes), îmi imaginez că o să fie destul de greu să notez în acel spaţiu îngust.

CONCURSUL

A venit vremea pentru festivitarea de premiere. Părerile mele legate de cei pe care-i consideram demni de un premiu sunt deja amintite în secţiunea de concurs din postările de aici şi aici.

Seara premierii a avut un alt prezentator, unul dintre membrii juriului, probabil. După obişnuita introducere s-a anunţat...

Premiul 3, împărţit între Folk `n Roll şi Ştefan Tivodar. Două nume din concurs care-mi plăcuseră. Totuşi, sistemul meu de valori a fost un pic zdruncinat pentru că, deşi îmi place cum sună muzica lor, am considerat că Folk `n Roll sunt mai puţin ancoraţi în genul folk. Reauzim, pe rând, Oda trubadurilor şi Lumina.

Poate suna jenant dar eu sunt destul de refractar la amintirile cu Revoluţia din 89... Prin urmare, am strâmbat un pic din nas când Tivo a prezentat din nou Lumina. De ce refractar? Poate pentru că, în aceşti 21 de ani care au trecut de la momentul 89 eu am cam stat pe loc. Ca să zic aşa, nu este la mijloc decât foarte multă frustrare.

Locul 2 în concurs a fost din nou sursă de destructurare a propriului meu sistem de valori care trasează folk-ului graniţe destul de stricte care rar permit mai mult de om+ chitară+ vioară (un exemplu în care folk-ul meu permite altceva este formula Maria Gheorghiu cu Radu Graţianu care mi-a plăcut din prima seară în care am auzit-o, neexistând niciun moment în care să consider că în formula asta Maria Gheorghiu nu mai cântă folk): Dac` art.

Văzând cum şi-au aşezat oamenii instrumentele mi-am dat seama imediat că vom auzi a doua piesă din concurs- Inia Dinia. Pentru că mă intrigaseră cei doi oameni din trupă care în mijlocul piesei schimbaseră instrumentele acum am privit atent pentru a sesiza cum procedează. Am constatat că schimbul a decurs coerent, întâi fiind schimbul chitărilor (moment bine susţinut de chitara cealaltă şi de vioară) după care omul din mijloc a schimbat chitara pe fluier pe un fragment susţinut puternic de vioară.



Dac`art au plecat greu de pe scenă. Înainte de a termina, la sugestia prezentatorului, ne-au prezentat finalul de la Visul nostru de altădată.

DAC`art - Timp
    
  Asculta  mai multe  audio   folk


A venit rândul premiilor acordate de Radio România, premii constând în înregistrări şi difuzări ale pieselor participanţilor câştigători. Am fost extrem de emoţionat auzind că premiul este împărţit între doi concurenţi tineri. M-am gândit imediat la Vladimir Chiurlea şi Ştefania Iacob. M-am înşelat doar pe jumătate. Vladimir Chiurlea se va auzi la radio (un bun motiv pentru ca eu să încerc să ascult vineri seara emisiunea lui Ducu Bertzi în săptămânile următoare) alături de Ana Maria Dumitru.

Cu ocazia asta am auzit din nou Mi-e dor (Vladimir Chiurlea) şi Paiaţa (Ana Maria Dumitru).

Următorul premiu, din nou primit de mine cu puternică emoţie, oferit de Fundaţia Tatiana Stepa, a revenit... Ştefaniei Iacob. Unde percepusem că este nedreptăţită câteva minute mai devreme, mi-am revenit auzind că a fost totuşi remarcată. Şi, dacă mă gândesc puţin, cred că este într-adevăr cel mai potrivit premiu pentru ea.

Am auzit din nou, pe versurile lui Spiridon Popescu şi pe muzica Ştefaniei Iacob, Doamne, dacă-mi eşti prieten.



A venit şi momentul în care Horaţiu (Bebe) Paraschivescu, autorul recitalului surpriză din prima seară, recital prost primit de mine, a anunţat premiul întâi: Adela Mihaela Ţiţescu. După ce scrisesem în cronica primei seri, se mai miră cineva dacă spun că m-am bucurat foarte mult de această decizie a juriului?

Mi-a făcut mare plăcere să aud din nou De ziua ta şi Vino aproape



După acest concurs mi-au trecut câteva lucruri prin cap...

Dacă piesele premiate în concurs au fost ţinute minte de o parte a publicului până la gala laureaţilor (cum mi s-a întâmplat mie- într-o oarecare măsură mi-au rămas în cap din primele seri toate piesele reauzite în seara a treia) este un lucru bun care le permite premianţilor să spere că acest public îi va căuta, urmări, asculta şi în viitor. Eu spre exemplu este puţin probabil să uit definitiv de Vladimir, de Ştefania sau de Adela. Deşi nu au fost premiaţi, este la fel de puţin probabil să uit de interesantul instrument la care cânta Rodica de la Aud.

Văzând acei concurenţi foarte tineri premiaţi am trăit şi secunda de frustrare în care mi-am imaginat că, de-aş fi trăit între alţi oameni, de-aş fi fost mai corect îndrumat, aş fi putut şi eu trăi astfel de momente emoţionante din postura de concurent, nu doar din postura de spectator relativ bine informat despre mişcarea folk de la noi.

RECITALURI

După aşa rezultate ale jurizării eram suficient de bine dispus încât să sper în momente extrem de plăcute şi pe durata recitalurilor.

Elanul s-a dus temporar pe apa Sâmbetei (altă mică frustrare... după 25 de ani de munte nu am apucat şi eu să urc Valea Sâmbetei) în timpul recitalului lui Nelu Roşca. Ca să zic aşa, pe Nelu Roşca l-am considerat Bebe Paraschivescu al serii a treia. În afara faptului că Nelu Roşca locuieşte într-un oraş (Turda) pe care mi-ar plăcea să-l vizitez cândva, în rest nu mi-a mai spus mare lucru. Înţeleg că a fost invitat în recital doar pentru că, acum 7 ani, a fost şi el în concurs la Om bun. Ce-o fi cântat atunci şi ce rezultat o fi avut nu ştiu...

Al doilea recital al serii deja a încălzit frumos atmosfera. Andrei Păunescu însoţit de o parte a trupei Totuşi (Mihai Napu şi sârboaica JElena Milovanovic, o foarte bine lucrată voce) trecând prin Mă îndoiesc deci cred (versuri paradoxale scrise în 1998 sau 2008 -nu am reţinut exact ce spunea Andrei- de Adrian Păunescu). Te văd (piesă pe care a fost introdusă Jelena), Vai ce mic oraş, Amor cubist (anunţată ca piesă de încheiere), Doamne ocroteşte-i pe români (care chiar a încheiat recitalul) şi alte piese pe care probabil nu le-am reţinut.

Am apreciat efortul făcut pe Andrei pentru a antrena publicul care deja începuse să sune foarte fain, treabă care mi-a lipsit mult în primele două seri în care sunetul se auzea aproape strict dinspre scenă. Refrenele de la Vai ce mic oraş, Amor cubist sau Doamne, ocroteşte-i pe români s-au auzit splendid dinspre public.

Te văd:



Andrei Paunescu - Vai ce mic oras
    
  Asculta  mai multe  audio   diverse

Amor cubist:



*Îmi pare rău pentru volumul redus dar... am ales varianta asta pentru vocea Tatianei Stepa.

Andrei Paunescu - Doamne, ocroteste-i pe romani
    
  Asculta  mai multe  audio   diverse

Jelena Milovanovic:



Auzind ce voce plăcută are o domnişoară care, doar 90 de minute mai devreme, îşi chestiona cu neîncredere prietenul pe tema unor ore suplimentare lucrate de acestea (eram suficient de aproape încât să aud tot), mi-am dat seama din nou că oamenii nu sunt perfecţi. Este imposibil să stai la fel de bine la frumuseţe, voce, încredere, inteligenţă... M-am gândit mai târziu că, în locul discursului acelui tânăr (care încerca în fel şi chip s-o împace), neîncrederea ei merita un discurs gen

Nu, dragă! Nu am stat la serviciu. Am fost la altă femeie cu care-mi place să mă f** mai mult decât îmi place s-o fac cu tine.

A urmat Doru Stănculescu pe care nu-l mai auzisem de o grămadă de vreme... A venit fără Sorin Minghiat care avea în acea seară altă obligaţie. Ai, hai a deschis recitalul şi s-a auzit superb atât dinspre scenă cât şi dinspre public, în piano (Aici se cuvine o precizare: deşi am mai folosit şi cu alte ocazii termeni care aparţin de teoria muzicală nu am nici cea mai vagă idee dacă i-am folosit corect sau nu. Prin urmare, simte-te liber să mă corectezi în cazul în care greşesc.). Publicul s-a auzit cam ca în înregistrarea de mai jos:



Minutele de emoţie au apărut din nou pe Ecou de romanţă. Te-am aşteptat în lung suspin/ Tu n-ai venit/ Tu n-ai venit... M-am simţit "răzbunat" de intervalul 4:00- 4:20 care a sunat şi la Om Bun la fel ca mai jos:



Pe Şambala, introdusă printr-un comentariu care a scos din nou în evidenţă faptul că o bună parte dintre români sunt inculţi (cum să te gândeşti că versurile de la Şambala au fost extrase, nu doar inspirate din nuvela lui Eliade Secretul Doctorului Honigberger?), am avut senzaţia că vocea lui Doru Stănculescu a început să zgârie. Dacă a fost vorba de vreo răceală, de evoluţia vocii odată cu vârsta sau cu auzul meu care s-a înşelat nu ştiu...

Pe Circul Doru s-a încurcat puţin la text dar a revenit şi a salvat situaţia. În plus, la, la-ul unui copil din public a aruncat în uitare mica gafă, stârnind un val de râs. Eu nu am uitat pentru că am notat. :D

Încheierea a fost Fără petale piesă pe care, deşi nu-i deloc simplu, publicul s-a descurcat destul de bine cântând în contratimp. Mie nu-mi ieşea, la exact acelaşi moment m-am înnecat şi redus la tăcere de câteva ori. Poate m-ar fi ajutat să-mi amintesc cum spunea Ovidiu Crăciun că se poate păstra un sunet din public chiar şi atunci când publicul este neantrenat şi nu-şi poate seta corect respiraţia.

Recitalul următor, un nou recital din seria "să ne râdem" i-a aparţinut lui Daniel Iancu. Ce este interesant la "relaţia" mea cu Daniel Iancu este că, deşi m-a făcut măcar să zâmbesc de fiecare dată când l-am ascultat la Om Bun (nu-mi amintesc să-l fi ascultat şi în altă parte), nu l-am ţinut minte, situaţie în care mi s-a părut cam de fiecare dată un element de noutate.

În recitalul Daniel Iancu au fost atât cântece deja ştiute de mine (Vine valu, îmi ia calu, Patria, Muri-ţi-ar capra, Ofiţerul Radu, Albă ca zăpada- post scriptum la poveste) cât şi noutăţi (doar pentru mine, piesele sunt vechi dacă e să mă orientez după youtube).

Una din noutăţile tari a fost Tavanul Senatului:



Pe mine m-a încântat cu piesa cu defrişări, cu strofă contra naturii şi strofă pentru natură (înţelegeţi voi ce vreţi apoi ascultaţi şi vă lămuriţi), Mi-a bătut dealu` la poartă:



Cyber Love:



Să fie şi una veche...



Finalul a aparţinut unei piese cu un text într-o combinaţie de rongleză şi fritaliană printre care se strecurau şi fragmente pur româneşti, cât să fie clar ce vrea să transmită cântecul. Să văd un tricolor legat pe grif, în aşa fel încât să modifice într-o oarecare măsură sunetul obişnuit care iese din chitară, nu m-am aşteptat... Dar pentru O la la... la la era musai să se întâmple aşa.

[Later edit (28 decembrie 2011): despre Om Bun, de la Daniel Iancu, aici.]

Ultimul recital al ediţiei 2011 a Om Bun a aparţinut lui Vasile Şeicaru. Vine pe scenă pe la 21:44, însoţit de o clapă şi de un muzician de jazz despre care am reţinut că organizează la Făgăraş un festival. Scriam exact în momentul în care începea să cânte Şeicaru: Cred că sunt masochist. Am mai plecat cândva de la Şeicaru. Iar acum ar trebui să fiu în Iron City.

Ceva mai târziu Şeicaru îl pupă în fund pe Hruşcă după ce cântase o piesă pe care ei doi o cântau împreună cândva. La vorbele lui Şeicaru nu mi-am imaginat că pot răspunde altfel decât prin piesa Truda pe care am mai postat-o şi zilele trecute:



Ca să fiu bine înţeles, nu am nimic împotriva lui Şeicaru în general, am ceva doar cu mizeria pe care o promovează Hruşcă în ultimii ani şi cu cei care refuză să înţeleagă că există şi alte păreri poate în egală măsură de corecte ca părerea (şi ea subiectivă, desigur) lui V. S. şi a altor fani convinşi Hruşcă.

Gata cu cearta, pe moment! Să revenim la Rânduri pentru Moş Crăciun în varianta Şeicaru.

Iartă-mă că te primesc numai din uşă
Te-aş primi şi-n casă, dar mi-e teamă
Că-mi aduci aceeaşi veşnică păpuşă
şi acelaşi vechi ecou de panoramă
Că-mi aduci aceeaşi veşnică păpuşă
şi acelaşi vechi ecou de panoramă

Iartă-mă că-ţi spun acestea, Moş Crăciun.
Dar eu nu-nţeleg de ce mai vii.
Ce folos că eşti bătrân şi-ai suflet bun
Dacă-n sac ai jucării pentru copii?

Mie-mi trebuie-o păpuşă-adevărată
Nicidecum minciuni de Nuremberg
Ţine minte, Moş Crăciun şi altădată
Să-mi aduci ce vreau şi ce îţi cer

Iată, asta este tot ce-am vrut să-ţi spun
Ţi-aş mai spune, dar te-ai supăra
Ţine minte, ţine minte, Moş Crăciun:
şi la anul, dacă vii, să vii cu ea!
Ţine minte, ţine minte, Moş Crăciun:

şi la anul, dacă vii, să vii cu ea!

Sursă text, tabulaturi.ro

Unul dintre puţinele momente în care l-am apreciat pe Şeicaru 

este cel vizibil în clipul de mai sus şi în cel de mai jos 

(piesă pe care eu n-o ştiam şi care pare să aibă un text 

interesant), ambele înregistrate şi postate de un binevoitor.

Cel mai mult am apreciat totuşi finalul cu piese de pe

vechiul vinil Aruncarea în valuri: Antiprimăvară, 

Aruncarea în valuri, La adio, toate împărţite cu publicul 

care, la fel ca şi mine probabil, s-a apropiat de Şeicaru

prin acele vechi piese, nu prin cele mai noi şi, zic eu,

mult mai puţin reuşite.

La adio, cel puţin, pare mai digerabilă prin modificarea 

de la finalul textului dar totuşi, mesajul iniţial mi se

pare grav alterat....

Final de Om Bun, o ediţie în care, total surprinzător 

pentru mine, nu s-a cântat deloc piesa lui Dan Andrei 

Aldea. În aceste condiţii simt nevoia să închei măcar

eu cu ea:

Să vedem dacă o să existe şi gala Om Bun din mai 2012...

Poate o să fie...