joi, 19 iunie 2014

Cine-i Halep?



Ştiu, românii obişnuiesc să fie tare mândri când un sportiv de-al nostru (sau echipă, fie!) are o performanţă cu care uimeşte. Cam aşa s-a întâmplat şi cu domnişoara Halep, a stârnit un val de interes şi de mândrie. Totuşi, pe mine în cel mai rău caz mă enervează mediatizarea de care beneficiază Halep, atunci când nu reuşeşte să mă lase perfect indiferent.

Începe să mă enerveze Halep atunci când şeful meu, ca o justificare pentru un chiul în grup, grăieşte:

Au luat plasă cei care au plecat mai devreme s-o vadă pe Halep. Meciul de dinainte s-a prelungit.

Îi răspund în stilul sictirit pe care l-am perfecţionat în ultima vreme, timp în care mizantropia-mi este pe zi ce trece mai serios argumentată.

Ăştia ori fac pariuri, ori se uită la picioarele gagicii. Altfel nu pricep de ce se grăbesc să vadă meciul ei.

Răspunsul primit a fost ABRAcadABRAnt:

Nu cred. Halep este fată cuminte.

De parcă o fată cuminte poate să anuleze o privire pofticioasă sau te poate opri să faci cine ştie ce gest în timp ce o priveşti la TV doar pentru că ea e fată cuminte şi îşi impune cuminţenia tuturor celor ce o privesc. De parcă e musai ca o fată aparent cuminte să fie într-adevăr cuminte. Probabil şi Martina Navratilova lăsa impresia de cuminţenie până s-a aflat că este minoritar necuminte... Parcă mai auzisem eu şi de altă persoană cuminte, cândva, într-o zi senină de primăvară...

Povestea asta se petrecea cu ceva vreme înainte de finala de la Paris. Pierdută de Halep... I-am purtat ghinion? Mă bucur! :))

Ceva mai târziu găsesc pe carpaţi.org o postare pe forum despre bannerul dedicat Simonei plasat sub Crucea Caraiman. Normal, în acelaşi stil glumeţ- sictirit- nesociabil, am comentat critic. Eram convins că cei care citesc postarea mea îşi vor da seama în ce măsură vorbesc serios şi de unde începe gluma.

Ei bine, am avut o surpriză, cel puţin o persoană nu a putut delimita gluma de seriozitate. Şi mai departe, replicile care îmi mai erau sau nu adresate, nu am mai avut răbdare să le citesc.

Oricum, eu ştiu foarte clar că nu mă încântă nici pasiunea extremă pentru un sportiv, nici elicoptereala făcută pe Caraiman, nici PLATFORMELE care să-i ajute pe RETARDAŢI să vadă Buşteniul de sus.

Dacă eram un tip cu bani şi cu tendinţe antisociale, cred că aş fi plecat spre Cruce pentru a distruge cumva bannerul imediat după ce am auzit de el.

Dar aşa, sărac şi nesociabil, nu pot decât să-mi spun, sub o formă sau alta, părerea şi să sper că mizeria din oameni este totuşi ceva mai puţină decât cea observată de mine. Dar speranţa asta rămâne mai mult pentru că, din când în când, îmi amintesc de erorile de gândire pe care le-am analizat cu Tiberiu cu nişte ani în urmă...

Până la urmă mi se pare logic să nu-mi pese de Halep atâta timp cât tipa nu cumpără calculatoare de la firma la care lucrez, nu îmi produce nici sub altă formă un cât de mic câştig, nu se **** cu mine, nu discută cu mine, nu mă ajută să-mi soluţionez cine ştie ce nelinişte metafizică sau problemă existenţială.

Şi dacă tot am amintit de postarea de pe forumul carpaţi.org, puteţi să citiţi aici comentariile:

http://www.carpati.org/forum/altele-12/banner_la_monumentul_eroilor-3977/

luni, 16 iunie 2014

Şi eu alerg (2) sau Record personal



Nu a trecut o lună de când m-am apucat de alergat şi, în ciuda obiectivului pe care mi-l propusesem după 2- 3 zile de alergare (să alerg relaxat 2,9 km, distanţa cursei populare de la Bucharest International Marathon, pentru detalii: http://bucharest-marathon.com/registration/?cursa=funrace), mă trezesc că pot alerga acum mai repede şi pe distanţă mai mare decât anticipam.

Prin urmare, sâmbătă seară, mi-a trecut prin neuroni un gând scurt:

Ar fi fain să pot alerga semimaraton pe 5 octombrie 2014.

E clar, eram mulţumit de mine deşi nu cunoşteam decât distanţa alergată, nu cunoşteam şi timpul.

Sâmbătă 14 iunie 2014, seara, am alergat, în parcul aflat la 1 km de casa mea, o cursă formată din o tură de 3030 m şi trei ture de 910 m, ajungând la un total de puţin peste 5,7 km. Toată distracţia (drumul de acasă/ spre casă pe jos, cu încălzire, cursă şi cool down) m-a "costat" 80 minute.

A doua zi, duminică 15 iunie 2014, dimineaţă, pe o vreme mai răcoroasă decât mă aşteptam, am mai tras o cursă formată din două ture de 3030 m. De data asta am alergat cu cronometrul la gât aşa că am înregistrat:

17 minute 45 secunde 53 sutimi în tura 1

18 minute 13 secunde 47 sutimi în tura 2

35 minute 59 secunde total alergare (6060 m)


Este de notat că:

pe 17 mai 2014 alergam din bucăţi cam 2 km

pe 18 mai 2014 făceam febră musculară după 3 ore de plimbare amestecată cu alergare

pe 21 mai 2014 într-o cursă de 2800 m, scoteam 18 minute 41 secunde 43 sutimi

pe 25 mai 2014 îmi depăşeam distanţa maximă alergată (3000 sau 3200 m, acum mulţi ani), alergând într-o cursă 4200 m, revenind seara în parc pentru o nouă cursă de 2800 m

pe 1 iunie 2014 am alergat puţin mai repede cursa de 2800 m (18 minute 31 secunde)

pe 8 iunie 2014 alerg într-o cursă 3000 m

pe 11 iunie 2014 alerg într-o cursă 2700 m

Pornind de la aceste detalii, trecând şi peste acel interval de acum mulţi ani (vreo 20 de ani în urmă, parcă) în care oscilam între curse de 100 m şi acea cursă de 3000 sau 3200 care a reprezentat mult timp (până la cursa de 4,2 km din 25 mai 2014) cea mai lungă cursă a mea, având în vedere şi perioada destul de mare în care toată activitatea mea sportivă se reducea la 30- 120 minute de mers pe jos pe zi, consider că am evoluat surprinzător de repede în ultima lună în care, e drept, am alergat de 2- 4 ori pe săptămână.

Cum va continua povestea încă nu mi-e clar. Ştiu doar că, cel puţin pe moment, m-am ataşat de ideea de alergare. Să vedem cât mă ţine elanul revoluţionar! :)

joi, 12 iunie 2014

Şi eu alerg (1) sau Cioara ucisă



De câteva săptămâni am început şi eu să alerg. Mai exact, am reînceput să alerg din 17 mai 2014. Momentan nu sunt de părere că aş fi ajuns la cine ştie ce performanţă dar măcar am început să fac planuri. Pe unele le-am povestit comentând pe blogurile altor alergători dar le păstrez deocamdată secrete aici.

Nu despre ce distanţă şi în ce timp alerg am de gând să scriu acum pentru că, mai mereu, am diverse probleme cu cronometrarea.

În schimb voi povesti despre o cioară. Duminică dimineaţă (8 iunie 2014, pe la ora 9:00), după aproximativ o oră de alergare cu întreruperi, atât pe plat cât şi pe pante mai mici sau mai mari, lucram posturile de stretching pe care le-am reţinut dintre cele menţionate de Viorel Crişan aici: http://eualerg.blogspot.ro/search/label/Stretching . Mulţumesc, Viorel!

La un moment dat aud o bufnitură, ca şi cum s-ar fi prăbuşit un obiect moderat de greu. Mă uit în dreapta şi sesizez un om cu o praştie. Inadecvare 100 % din punctul meu de vedere, eu am asociat mereu praştia cu copilăria. La câţiva metri de el o pasăre prăbuşită. Omul se apropie de ea şi, dacă am remarcat corect, o calcă. Mai remarc câteza zbateri ale aripilor muribundei apoi, jos, tăcere. Sus, un concert de croncănituri sugerau regretul ciorilor care asistaseră la moartea suratei lor. O cioară mai curajoasă a planat deasupra capului agresorului, lăsând impresia că vrea să-i pice în cap sau să-l lovească cu ciocul. Omul, crezându-se deştept şi puternic probabil, a încercat să tragă în pasăre cu praştia. Pasărea s-a retras, din prudenţă sau puţină teamă sau, cine ştie? poate doar din obişnuinţa de a se feri de oameni.

Omul a mers agale spre ieşirea din parc, având grijă să mai îndrepte din când în când praştia, ameninţător, către cer. L-am urmărit cu privirea cu un amestec de scârbă şi teamă. Dacă trage cu praştia în ciori nu m-ar mira să atace şi un om care ar face imprudenţa să-i explice că este anormal ce face. Ieşind la rândul meu din parc am avut surpriza să-l revăd în staţia de autobuz. Dacă avea treabă la autobuz, ce o fi căutând prin parc? Şi, dacă tot avea treabă, ce căuta praştia în bagajul lui? Mi-e greu să accept că există astfel de oameni...

Ajung acasă şi-mi imaginez că va rămâne în alee cioara moartă iar mie o să-mi fie silă să mai trec pe acolo o vreme. Totuşi, gândul era departe de a fi obsedant. Prin urmare, peste nici 12 ore, treceam din nou pe acea alee pe care n-am mai văzut cadavrul. Ori fusese ridicat de serviciile de curăţenie, ori fusese deja mâncat de un câine maidanez dintre destul de puţinii întâlniţi în parc.

Mi-am văzut de măsurătorile mele, destul de riguroase, pedalând (nu mai pedalasem de mult timp) şi notând cele afişate de ciclocomputer.





miercuri, 11 iunie 2014

METROUL Bucureşti sub asediu sau Probleme tehnice 2/2014



Ca să fiu sincer, în urma incidentelor din ce în ce mai dese de la metrou, nu cred că toate problemele vor fi rezolvate prin punerea în circulaţie a trenurilor noi de metrou, după cum promite comunicatul Metrorex în ultimul paragraf.

Asta scriam acum mai puţin de 3 luni în postarea aceasta: http://sufletologie-prezentul.blogspot.ro/2014/03/record-la-metrou-12-statii-in-52-de.html

Ei bine, azi dimineaţă Metrorex a dat-o din nou în bară, pe acelaşi interval de spaţiu şi timp.

Plec de acasă la 8:50. Ce depinde de mine, mersul pe jos până la Costin Georgian, decurge normal. Ajung la 9:06. Aici stau iar peste câteva minute îmi dau seama că staţia este neobişnuit de aglomerată. Mă uit la cronometrul care arăta peste 10 minute de la ultima plecare din staţie. Pe sensul celălalt un metrou stă insistent în staţie dar într-un târziu îşi vede de drum. Îmi dau seama că ceva "pute" aşa că zgârm în traistă după cardul de RATB (îţi mulţumesc Metrorex pentru că mi-ai băgat pe gât din nou abonamentul din carton, extrem de sensibil la îndoire şi la umezeală), îl găsesc şi pornesc spre ieşirea din staţia de metrou, deloc încântat de ideea de a merge cu RATB-ul care, conform unor informaţii recente, este extrem de animat de intenţia de a-şi fura călătorii. Mă opresc pentru că se anunţă curând tren în direcţia Titan.

Întreb până unde merge trenul, amintindu-mi imediat de povestea din 26 martie. Mi se răspunde cu "profesionalism": Nu ştim. O să anunţăm în tren.

Încerc să conving călătorii să nu taxeze pentru că va urma o călătorie mai lungă decât de obicei. Apare lângă mine un individ impunător din trupa de paznici. Îşi apăra omul nevoile şi neamul. Neamul lui de hoţi! Îmi dau seama din nou că individul este plătit din banii mei dar apără interesele altora (am mai observat atitudinea asta în toamna trecută, la protestele la adresa legii Ponta- RMGC, unde jandarmii ascultau de Ponta). Cobor scările în viteză pentru că apăruse metroul în staţie. Reuşesc să-l iau. Este ora 9:18, am aşteptat 12 minute metroul. Alţii au aşteptat mai mult. Ce scrie pe site-ul oficial al transporatorului despre intervalul dintre metrouri: între orele 7:00- 10:00 aşteptăm metroul între 6- 8 minute. Rezultă o creştere a duratei de aşteptare cu minim 50 %. Tradusă în ce despăgubire oferită de Metrorex? Întreb şi eu...

Mergem două staţii. Ne oprim la Grigorescu. Aici aşteptăm alt metrou. Acesta nu sosise la 9:30. În schimb, deşi nu mai urca nici dracu` pentru direcţia Republica, acel tren era insistent popularizat prin sistemul de sonorizare. Totul a culminat cu întrebarea gagicii de la microfon: Linia 1, mai eşti acolo?. Deşi mai era acolo Linia 1 nu a răspuns. Dar dacă nu ar mai fi fost acolo? Înseamnă că metroul de la Linia 1 pornise de capul lui spre o inevitabilă ciocnire cu efecte catastrofale? Sinucigaşe trenurile astea!!!

Abia pe la 9:33 am plecat de acolo, de la linia 2, vecină şi prietenă. Asta în timp ce se anunţa că la linia 3 (aflată cumva peste 9 munţi şi nouă văi) urma să plece metrou spre Preciziei. Dat fiind că, până la Eroilor (era să scriu Erorilor), linia era comună, era important să ştim de la ce linie va pleca primul metrou către centru. Era important pentru călători dar mult stimatul şi iubitul Metrorex SA nu a fost de aceiaşi părere Alte 10 minute de aşteptare adăugate la cele 12 minute de la Georgian. O creştere cumulată a timpului de aşteptare cu aproximativ 175 %.

Un nene comentează despre cât de naşpa e în România. Îl execut scurt: Asta-i România pe care ai făcut-o dumneata, tataie! Ripostează: Nu am făcut-o eu. Sunt nişte hoţi. Supralicitez: Dumneata ai votat PSD... Ridică discuţia la alt nivel: Românii nu sunt în stare de nimic. Trebuie să vină străinii să ne rezolve problemele. Am răspuns şi la asta: Să vină americanii, să ne dărâme ţara? Din păcate nimeni nu părea să fi înţeles că mă refeream la americanii de la Chevron şi la canadienii de la RMGC.

La 9:36 sosesc la Dristor 1. Un miliţian (pardon, poliţist) supraveghea cu un ochi atent peronul. Probabil se temea să nu năvălim peste mecanic pentru a-l lua la bătaie. Eu aş concedia directorul general dar... până la urmă e chestie de gusturi şi priorităţi. Mă deplasez rapid spre Dristor 2. Plec de aici la 9:42. Mai puţin de 6 minute de aşteptare. Circulaţia pare să se desfăşoare normal de aici.

9:54, sosesc la Piaţa Victoriei. După 5 minute plec spre Pipera. Şi aici circulaţia pare să se desfăşoare normal. Mai fac 7 minute până la Pipera şi încă 9 minute pe jos până la birou. Un total de 85 minute pentru a traversa Bucureştiul cu metroul...

Faţă de aprecierea mea din 26 martie, constat că după 3 luni linia Saligny- Preciziei este deservită tor de trenurile vechi care pun probleme tehnice. Trag concluzia că Metrorex şi-a demonstrat realul ataşament faţă de ideea unei călătorii pe tronsonul Republica- Unirii efectuată într-un timp decent.

Mă aşteptam ca pe metrorex.ro să apară o explicaţie pentru problema tehnică de azi, chiar şi o copie la indigo a explicaţiei din 26 martie dar, până la ora 15:55, nu a apărut nimic. În cazul în care găseşte cineva o explicaţie oficială aş aprecia un comentariu cu link.

Până la urmă tot pe bicicletă te mişti mai repede în oraşul acesta. Dar cum dracu` să-ţi mai iei bicicletă în momentul în care o bicicletă decentă costă cât încasez eu pe vreo 7 săptămâni de muncă? Asta aşa, ca să mă exprim în spiritul acelor reclame tembele la Praktiker... Şi unde să mai faci loc şi bicicletei într-o casă în care deja se calcă pe bătături 4 oameni?

Pupa-ţi-aş tălpile domnule preşedinte, tovarăşe guvern şi stimabile parlamentar, spunea crocodilul...



marți, 10 iunie 2014

Primarul Trenuleţ (2)



Zilele trecute am ajuns din nou prin IOR. Eram curios să văd în ce stadiu se află proiectul Trenuleţul prezentat aici.

Din fericire, planul nu s-a dovedit totalmente dezastruos. Am văzut că acele construcţii- gări au fost distruse, rămânând doar platforma betonată pe care s-a înfipt un stâlp care are în vârf numele gării şi programul de funcţionare al trenuleţului (luni- vineri, în două intervale de câte o oră pe care nu le-am reţinut exact) iar la baza stâlpului s-a aşezat o bancă.

Chiar în condiţiile acestea, tot consider că sunt elemente criticabile în proiect.

-doar 10 ore de funcţionare pe săptămână sugerează că parcul rămâne totuşi al alergătorilor, pietonilor şi bicicliştilor

-aceleaşi 10 ore de funcţionare săptămânal sugerează şi o rentabilitate scăzută, poate chiar inexistentă, a obiectivului cu care se laudă Negoiţă, motiv pentru care acest proiect cred că face pagubă primăriei

-gările înlocuite cu băncuţe arată o mai bună gestionare a spaţiului dar tot spaţiu verde înlocuit cu beton înseamnă

-deşi parcul poate să fie mai slab populat în timpul programului de funcţionare al trenuleţului, tot mă întreb cât de deranjaţi vor fi cei care se plimbă prin parc de animalul pe roţi care o să le ofere permanent senzaţia că riscă să fie călcaţi

Şi dacă tot vorbesc de primarul de la 3, îmi amintesc şi de panoul de afişaj montat pe 1 mai 2014 în zona staţiei de metrou Costin Georgian. Ei bine, ieri am văzut că acel panou funcţionează, în sensul că afişează ceva. N-am înteles ce pentru că imaginea este extrem de slabă calitativ. În plus, eram mai preocupat să nu mă împiedic de stâlp decât să mă uit la imaginile de pe ecran. Rar am văzut un element de mobilier urban mai prost amplasat...

Nu uit nici seria "m-am împiedicat de Negoiţă" aşa că sunt din nou critic la adresa scheletelor metalice triunghiulare amplasate pe un trotuar din aceiaşi zonă Costin Georgian. Primul a apărut în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale în urma cărora Robert Negoiţă a ajuns primar. Peste ani, scheletul a ajuns să prezinte diverse mesaje publicitare. Câţiva ani mai târziu, inaugurat tot cu mesaje electorale (în campania pentru europarlamentarele din primăvara 2014), al doilea schelet amplasat pe aceiaşi palmă de trotuar îşi continuă existenţa tot prin publicitate. Culmea, îşi fac acolo reclamă, umăr la umăr, doi dezvoltatori imobiliari...

Şi eu care, cu naivitate, mă gândeam că măcar după campania electorală acel schelet care aproape blochează trotuarul va fi demolat, gândindu-mă la o aplicare în stil românesc a articolului 40 din legea 33/2007. Începe să mă pasioneze legea asta aşa că citez din articolul 40:

(2) Locurile speciale pentru afişaj trebuie să fie stabilite în locuri publice frecventate de cetăţeni, astfel încât participanţii la alegeri să le poată folosi fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective.

(4) Este interzisă utilizarea de către partidul politic, alianţa politică, alianţa electorală, organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri ori candidatul independent a locurilor speciale pentru afişaj electoral astfel încât să împiedice folosirea acestora de către un alt/o altă partid politic, alianţă politică, alianţă electorală, organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri ori de către un alt candidat independent.

(5) Afişajul electoral este permis în alte locuri decât cele stabilite potrivit alin. (2) numai cu acordul scris al proprietarilor sau, după caz, al deţinătorilor şi numai cu luarea măsurilor impuse de legislaţia în vigoare pentru asigurarea siguranţei cetăţenilor.

(13) Consiliile locale pot aproba instalarea pe domeniul public de către candidaţi, partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale a unor amenajări provizorii în scopul distribuirii de materiale de propagandă electorală, dacă prin amplasarea lor NU se instituie restricţii de circulaţie rutieră sau pietonală.

Urmează comentariile şi nelămuririle mele cu privire la modul în care se aplică legea 33 la nivelul Primăriei Sector 3:

-scheletul metalic de pe care Robert Negoiţă ne îndemna să votăm PSD nu respecta condiţiile impuse de alin. (2) pentru că stânjenea circulaţia pietonilor

-nu era respectat nici alin. (4) pentru că, pe un uriaş afiş electoral exclusiv PSD, era imposibil pentru competitori să-şi pună propriile afişe care să respecte dimensiunile din alin. (6) dat fiind că, prin comparaţie, erau practic invizibile

-cumva la limită era încălcat şi alin (5) pentru că era pusă în pericol siguranţa pietonului care, surprins de apariţia construcţiei peste noapte, se putea lovi sau, cum a fost cazul meu după campania pentru locale, se putea împiedica de baza construcţiei

-cortul electoral al PSD amplasat lângă intrarea în staţia de metrou Costin Georgian încurca circulaţia pietonilor, blocând peste jumătate din lăţimea trotuarului; în plus, nici nu fusese demolat la câteva zile după terminarea campaniei electorale şi chiar după ziua alegerilor; să fie acesta atentat la alin. (13)?

Andrei Pleşu, Radu Paraschivescu şi comicul de limbaj



Andrei Pleşu şi-a făcut din nou articolul pentru Dilema Veche bazându-se pe "perlele" culese de Radu Paraschivescu. Sunt preluate şi comentate câteva "minuni" generate de un fotbalist, un tip religios, un Sorin Oprescu.

Vă puteţi şi voi amuza citind articolul de aici.

Şi dacă tot vorbim de cărţile lui Radu Paraschivescu, vă anunţ că puteţi câştiga un sistem de navigaţie Navon participând la tombolă în urma cumpărării de cărţi în valoare de minimum 50 lei (dacă alegeţi cărţi scrise -total sau parţial- sau editate de Radu Paraschivescu, puteţi depăşi suma din 2- 3 cărţi). Puteţi alege din lista de mai jos sau să vă lăsaţi cuceriţi de orice alt titlu din oferta magazinului.

Ghidul nesimţitului poate fi cumpărat aici

Maimuţa carpatină (cartea, nu animalul) poate fi cumpărată aici

Dintre sute de clişee poate fi cumpărată aici

De la Waters la Similea, aici

Fluturele negru, aici

Cu inima smulsă din piept, aici

Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, aici

Atlas de mitocănie urbană, aici

Lectură plăcută!


joi, 5 iunie 2014

Zâmbet 10



-În culoarea asta o să îmi vopsesc părul.
-Tu chiar crezi că o să-ţi iasă culoarea aşa cum o vezi pe ecran?
-Da. În Photoshop!
-Iar mi-a tras-o! Nemernicul!

Aşa mă amuz câteodată cu sau pe seama colegilor de serVICIU...

În urmă cu câteva luni aş fi sugerat că replica mea face parte din seria nu mă provoca că sunt spontan.

Între timp am sesizat cacofonia dar n-am intrat în pământ de indiferenţă.

Oricum, adevărul se află dincolo de cuvinte...



Natură



Trecerea între mai şi iunie, între primăvară şi vară calendaristică, s-a produs printr-un aparent neîntrerupt şir de ploi. Deşi tendinţa lor era să mă ţină captiv în casă am ieşit, pentru o gură de aer, pentru o mică repriză de alergare, pentru a măsura un traseu în parc.

Pe ploaie sau între ploi am văzut câte ceva...

Noapte, beznă, ploaie insistentă, plimbându-mă pe o alee întunecoasă la lumina frontalei, văd o roată de bicicletă trecând milimetric pe lângă o broască. Broasca, speriată, sare şi aproape că mă sperie şi pe mine. Până la urmă ne vedem fiecare de drumul nostru, eu de drumul meu, roata de rostogolirea ei, broasca de salturile ei spre lac.

A doua zi, pe aceiaşi alee, între două ploi, un om filma ceva pe apă. Nişte raţe sau un grup de peşti, presupun. N-am privit atent, eram în alergare.

Peste câteva minute un alt om se opreşte în mijlocul aleii şi fotografiază ceva. Aproape sigur, tot un animăluţ.

Mă întorc spre casă şi, în plină şosea, târându-se leneş cu casele în spinare, văd doi melci imenşi. Îmi amintesc că, în copilărie, nu vedeam decât cochilii goale pe malul lacului de lângă casa bunicilor. A trebuit să devin adult pentru a vedea cum îşi scoate melcul coarnele.

miercuri, 4 iunie 2014

O arătare interesantă...



Îmi sare în ochi dimineaţă tricoul unui tip. Mă uit mai atent şi observ că este (sau cel puţin seamănă cu) tricoul oficial de la Bucharest International Half Marathon. Deja eram curios aşa că l-am mai privit o clipă. Am o surpriză imensă, pornind de la ideea că omul aleargă semimaraton cu acel echipament. Are în picioare cea mai ieftină încălţăminte de alergare pe care o ştiu: Kalenji Ekiden 50. Dacă vă uitaţi la specificaţiile de aici o să înţelegeţi de ce sunt suprins să constat că un semimaratonist poartă exact acelaşi model de încălţăminte pe care îl port eu, un începător în ale alergării.

Trag de aici o concluzie: sigur că echipamentul performant ajută dar, dacă mai puţinii bani disponibili pentru echipament sportiv sunt compensaţi cu o structură fizică potrivită şi cu o doză suficientă de voinţă, poţi ajunge la performanţe aparent incredibile.

Dacă vreţi să faceţi o comparaţie, aveţi aici prezentarea altor pantofi de alergare, profesionali, cu o grămadă de tehnologie încorporată dar şi un preţ pe măsură.