sâmbătă, 3 iulie 2010

Şi am rămas doar 7 sau Dacă ar fi fost Ciclopromenada Nocturnă 5

Zilele trecute primesc un e-mail în care aflu că un cunoscut ciclist urban se va plimba prin oraş în noaptea de vineri spre sâmbătă. Nu ştiu de ce, reţinusem că este vorba de noaptea de sâmbătă spre duminică (da, ar fi fost neplăcut după ploaia care cade acum peste oraş) dar, ieri, puţin înainte de a pleca de la birou, am sesizat eroarea şi mi-am spus că voi fi din nou obosit sâmbătă după o plimbare nocturnă. Mesajul primit de mine se încheia cu "eu plec de la Academia Militară pe la 00:15 pe traseul...".

Doar tu? Egoistule! :D

Ei bine, după ce am fost la un pas să am Bikewalk-ul meu personal (vezi povestea aici) mi-am spus că pot avea şi propria ciclopromenadă nocturnă. Ca mine se pare că au gândit mai mulţi pentru că vreo 4 bloguri care se ocupă şi de biciclete anunţau că posesorii lor vor merge la miezul nopţii la Academia Militară pentru a porni în plimbare indiferent dacă George o să fie acolo sau doar s-a dat mare pe net în legătură cu presupusa plimbare.

Aproape de 23:00 îmi pun Nestea în bidonul de pe bicicletă, îl întreb pe Daniel de vesta reflectorizantă pe care ştiam că o are (apropo, se mai găsesc astfel de veste prin supermarket-uri? că mi-ar trebui una mai mică ca măsură, XL-ul pică cam prost pe subponderalul de mine), pregătesc rucsacul, benzile reflectorizante (amintire de la un alt Bikewalk despre care am scris aici), frontala, pun casca pe cap, mă oftic din nou pentru faptul că mi-e aproape imposibil să port pe cap şi frontală, şi cască, la 23:05 eram în faţa blocului, aprindeam farul şi stopul, resetam ciclocomputerul şi porneam pedalând lejer către Academia Militară.

M-am simţit bine pe drum. Micile excepţii au fost lucrările de pe Bd. Carol şi dezorientarea din Piaţa Unirii când, în loc să o iau pe Splai către Eroilor, am nimerit înspre Casa Poporului rezultând o porţiune de mers pe trotuar.

Ajung în ultima intersecţie mare de dinaintea Academiei Militare la 23:55. Mă opresc să mă hidratez timp în care, pe lângă mine, trec câţiva biciclişti. Cred că era fix miezul nopţii când ajungeam pe platoul din faţa Academiei Militare şi începeam să caut cu privirea cunoscuţi. Ei bine, într-un târziu m-a reperat Mario şi am stat la poveşti până la plecarea în plimbare.

Până să apară Mario, auzind o discuţie despre o trecută ciclopromenadă, la care am avut plăcerea să particip (vezi povestea aici), am intrat în vorbă cu tip interesant iar în jurul nostru discuţia s-a lărgit curând. Firesc, Mario m-a întrebat de Dan, cel despre care scriam prima dată după Skirt Bike (povestea aici) dar, din păcate, nu discutasem nimic cu acesta despre prezenţa sau absenţa sa la plimbarea pe traseul pomenit de George. De la ceilalţi am aflat chestii interesante. Unul povestea cum, ceva ani în urmă, pe când a pus mâna pe prima cursieră, pleca cu cortul în spate, împreună cu 4 prieteni şi colindau ţara (din păcate, din 5 prieteni, doar doi mai pedalează acum, cel care povestea şi încă unul care pedalează rar). Altul povestea că este pasionat de viteză, că din cauza asta a avut şi căzături neplăcute care l-au determinat să-şi cumpere cască (una serioasă, de downhill). Un altul întreba de nu ştiu ce scor de la mondial şi, aflând că nu au noutăţi cei din jur, a admis că plimbarea care se părea că va începe curând este mai importantă decât un meci de campionat mondial de fotbal.

Revenind la Mario, am avut senzaţia că omul acesta ştie despre biciclete mai multe decât mine iar constatarea asta m-a bucurat. Povestea Mario că, după ce i s-au rupt pedalele la ciclopromenada nocturnă 4, într-o plimbare recentă i s-a mai stricat o pedală. Are un ghinion teribil cu pedalele omul acesta dar e lăudabil faptul că nu cedează, repară de fiecare dată şi revine la plimbări (se plimbă şi singur sau în familie, la plimbările în grup spunea că nu a mai mers de la Skirt Bike).

Pe când noi încă discutam cu spor am sesizat zvon de plecare. Putea să fie orice gen de plecare. Fiecare putea să meargă înapoi acasă, putea să meargă la un suc la o terasă din centru, putea să meargă în grupul de prieteni cu care era pe un traseu oarecare. Dacă ar fi fost Ciclopromenada nocturnă 5 lucrurile ar fi fost clare dar aşa... am pornit şi eu în urma celorlalţi sperând că pe traseul de care citisem vor merge măcar o parte dintre ei.

Plimbarea a început bine, cred că erau vreo 30 de ciclişti care păreau să aibă acelaşi traseu. S-a mers cursiv, elegant, lejer până în Piaţa Unirii unde acea ocolire a parcului a sugerat ideea de pericol celor care erau în apropierea mea. Prin urmare, cei mai curajoşi au trecut repede, cei mai puţin expermentaţi (printre care mă număr) au trecut mai greu şi puţin stresaţi de numărul neaşteptat de mare de maşini din zonă. În faţa magazinului Unirea cineva remarca două fete pe biciclete închiriate de la Cicloteque, fete care mergeau bine pe bicicletă în comparaţie cu altele care erau la un pas să cadă sau să se ciocnească cu ceilalţi, aşa cum întâlnise omul în altă plimbare în grup. Surprinzător, fetele afirmau că, după mulţi ani în care nu pedalaseră, era prima lor ieşire. Deci mersul pe bicicletă nu se uită! :) După traversarea Pieţei Unirii grupul s-a împărţit în două. O parte au luat-o pe trotuar (aşa a făcut o familie cu un copil haios, cu un tricou care avea pe spate o imagine legată de ziua fără maşini, cred că am mai văzut acea familie şi în alte plimbări), cealaltă a luat-o pe şosea (variantă care mie nu-mi place datorită faptului că, la ieşirea din pasaj, este recomandabil să aştepţi la semafor ca să te poţi întoarce pe partea dreaptă a şoselei).

La traversarea Pieţei Universităţii cred că era un şir destul de lung de biciclişti care mergea către Herăstrău. Aproape de Herăstrău, într-o intersecţie, cineva remarcă faptul că în faţă este chiar George şi propune un salut în cor. Era prima dată când mă aflam atât de aproape de George. Pedalăm în continuare pe lângă Herăstrău, trecem pe lângă locul de plecare în primul Bikewalk pe 2010, moment în care mă gândesc la ideea de ciclogeografie sentimentală urbană. Pe undeva pe aici s-a dovedit că toţi acei ciclişti ieşiseră în oraş de capul lor, nicidecum în ciclopromenada nocturnă 5. De ce spun asta? Pentru că George anunţase că se va plimba până-n Piaţa Presei Libere iar majoritatea celorlalţi s-au oprit ceva mai devreme, la o intrare în Herăstrău. În Piaţa Presei Libere ajunsesem vreo 10 oameni din care s-au întors câţiva către grupul majoritar. George a spus că merge înainte pe traseul lui, cineva a afirmat în glumă că aşa se poate naşte un nou dictator.

De aici am rămas doar 7. George era în faţă iar ceilalţi păreau să nu intenţioneze să-l depăşească. Pe şosea o maşină de poliţie părea să meargă mai încet ca noi. Noi mergeam cu 15 la oră şi am fost greu depăşiţi de maşină. S-a glumit pe tema asta. Pe celălalt sens se vedeau când şi când pâlcuri de biciclişti rupţi probabil din grupul care se oprise în Herăstrău.

Am mers aşa, în 7, până aproape de ieşirea Căii Victoriei în cheiul gârlei. Aici întâi s-a retras unul, rămânând doar 6 apoi, la un semafor, am fost rupţi în două grupuri de 4, respectiv de 2 oameni. În urmă, cu un tip care pedala în faţă, eram eu.

Când s-a pus verde George cu ceilalţi 3 era deja dispărut din raza mea vizuală. Am rămas în spatele omului cu care rămăsesem apoi el a făcut dreapta în timp ce eu mă retrăgeam în stânga. Aşa cum scria George, se cam terminaseră cei 17 km ai plimbării care ar fi putut fi făcute sub numele ciclopromenada nocturnă 5.

Din Piaţa Unirii am urcat pe pista de biciclete spre Piaţa Muncii. Nu mică mi-a fost mirarea când, după o bucată de mers singur, a reapărut pe şosea cel cu care rămăsesem în urma grupului de 4. Nu ştiu dacă m-a recunoscut şi el dar eu reţinusem câteva elemente datorită cărora l-am recunoscut. La o intersecţie a urcat şi el pe pistă. Am mers ba eu în faţă, el în spate, ba invers. Totuşi, nici el, nici eu nu am fost dornici de discuţii aşa că am pedalat aproape ignorându-ne. La Piaţa Alba Iulia ne-am despărţit, eu am făcut stânga, el a mers înainte.

Pe la 3 noaptea eram acasă. Pedalasem 37,57 km în 2 ore şi 33 minute cu o viteză medie de 15,17 km/oră şi o maximă de 31,3 km/oră. Dintre aceştia, 20 km i-am pedalat singur, 17 km în grup mai mare sau mai mic.

Din tura asta mi-au mai reţinut atenţia două chestii:

-un tip cu număr de la Prima evadare (numărul 142 dacă nu mă înşel); eu nu mai am numărul de vreo 3 săptămâni deşi nu intenţionam să-l dau jos

-o fată pedalând într-o rochie albă, semn că SkirtBike-ul a avut efect

-aproape de a ajunge acasă, într-o intersecţie o maşină urma să vireze dreapta. A încetinit la cedează trecerea, m-a lăsat să trec în siguranţă. Întâmplător mi-am aruncat o privire spre maşină şi... am observat că la volan era o femeie. Aţi auzit de multe ori că femeile ar conduce prost. Poate aşa e, poate majoritatea sunt mai puţin competente la volan în comparaţie cu bărbaţii dar... uite că există şi femei pe care este plăcut să le întâlneşti în trafic.

Azi m-am trezit, mi-am respectat programul dimineţii dar, întors acasă, am adormit curând. Când m-am trezit am început să mă gândesc la felul în care se conectează elementele despre care mă oprisem să scriu câteva vorbe, pe o bancă, pe la ora 11:15. Deşi, teoretic, ştiu la ce evoluţii m-aş putea aştepta în viitor, constat că sunt surprins observând că unele lucruri par a căpăta un sens. Încerc de ceva vreme să nu mă mai îmbăt cu apă rece (apropo, profit de ocazie ca să mă laud că, din 1 iulie 2010, mi-am propus să renunţ total la cofeină şi alcool; sper să nu fie o minune ca orice minune, care să dureze doar 3 zile; azi eram la un pas să nu mă ţin de promisiunea pe care mi-am făcut-o, fiind tentat să îmi calmez agitaţia cu un Red Bull) dar în acelaşi timp încerc să continui eforturile depuse în direcţii care par a avea sens.

O fi bine? N-o fi bine?

PS: De data asta am plecat la plimbare fără aparat foto aşa că nu am fotografii de la ceea ce ar fi putut să fie ciclopromenada nocturnă 5.

2 comentarii:

  1. Salut Adi,

    N-am venit, fiindca am fost in concediu saptamana trecuta. Azi am revenit si am constatat cu bucurie ca ai scris destul de mult pe blog, in ciuda anuntului facut celor ce te citesc cu ceva timp in urma. Acum te iau la citit.

    Chiar ma intrebam de ce nu mai apare Mario pe la astfel de ture... ei bine iata ca a aparut acum. Stie intr-adevar multe despre biciclete si cand il intalnesc o sa-i cer si lui cateva sfaturi tehnice, pt ca as vrea sa-mi tunez un pic bicla. Tot la recomandarile lui si in ciuda amanarilor mele, mi-am luat oglinda retrovizoare, pe care o folosesc de fiecare data cand ies pe strada si e chiar utila.

    Si pt ca-mi era dor sa ies cu bicla, azi sunt pe 2 roti, chair daca s-a anuntat ploaie cu furtuna. :) Sper sa am noroc de vreme buna diseara la intoarcere.
    Dan

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu sau fără dor de biclă, îmi propun să nu-mi prelungesc mâine abonamentul de metrou, încercând să folosesc pentru o vreme doar bicicleta pentru deplasare. Probabil voi povesti pe aici despre micile aventuri din trafic.

    S-auzim de bine! :)

    RăspundețiȘtergere