vineri, 30 aprilie 2010

N-o să se întâmple niciodată...

Nu ştiu de ce dar din nou am o seară sub semnul lui nu o să se întâmple niciodată aia, aia şi ailaltă, diverse chestii pe care, mai mult sau mai puţin intens, mi le doresc...

Zilele acestea aş fi dorit să scriu altceva, despre concertul Negru Latent de ieri (mulţumesc, Mysha!) sau despre concertul de miercurea trecută, cu Maya... Totuşi, timpul nu mi-a permis până acum iar acum... nu-mi permite dispoziţia sufletească...

Oscilez între poate am şansa mea dar nu am ştiut până acum s-o valorific şi fugi la plimbare că n-o să ţi se întâmple niciodată...

miercuri, 28 aprilie 2010

Concerte la care sper să ajung...



Ora 21:00, conform celor postate pe unele forumuri intrarea e liberă. Cei de la Negru Latent, pentru necunoscători spun asta, au asigurat deschiderea la First Romanian Darkfest din 14 februarie 2009.


Despre acest concert am auzit de la Alex Nichita miercurea trecută, la final de MAYAton. Sunt de părere că cei 5 nu au nevoie de prezentare, fiind deja cunoscuţi de mare parte dintre ascultătorii de folk.

Despre maidanezi...

Un punct de vedere elegant, argumentat, de bun simţ, aici.

marți, 27 aprilie 2010

Uneori sunt obscen...

El: Cred că o să devin credincios...
Eu: Da? Şi eu... O să ajung să cred că cel mai bine e să-ţi bagi p*** în toţi şi în toate...
El: În toate, mai ales
Eu: Nu chiar în toate, pentru unele ar fi un cadou nesperat...

Am din nou o perioadă urâtă în care nu reuşesc să reacţionez aşa cum mi-ar fi cel mai bine. Nu sunt neapărat convins că zilele astea-mi va pica în cap drobul de sare dar tot o perioadă proastă iese, indiferent de consecinţele care vor exista pe termen scurt/ mediu...

luni, 26 aprilie 2010

Ameţitor...

În ultimele zile m-am simţit ameţitor... Poate nu este chiar cel mai potrivit cuvânt dar e primul care mi-a trecut prin cap şi, măcar cu aproximaţie, descrie ce trăiesc de câteva zile.

Sâmbătă dimineaţă, dimineaţă pentru mine, nu pentru oricine, mai exact pe la prânz m-am trezit că fac înşirate două gesturi care trădau neatenţie faţă de prezent şi atenţie faţă de unele gânduri care mă gândeau gândindu-mă... La prânz deci m-am surprins luând, din pură neatenţie, metroul în sens invers iar câteva minute mai târziu m-am trezit încercând să cobor pe scara rulantă de urcare... Mai târziu uitasem de o factură care trebuia plătită aşa că m-am întors jumătate de staţie de tramvai pentru a rezolva problema.

Au urmat ore de stat la aer şi la taifas, apoi somn iar a doua zi...

A doua zi a stat sub semnul incertitudinii şi s-a încheiat la fel... De dimineaţă până pe la 14:00 s-au tot schimbat modificările încât ajunsesem să cred că se va termina prost... Până la urmă întâmplarea a făcut să iasă destul de bine. Aceiaşi întâmplare m-a făcut să achiziţionez o chestie care nu era prevăzută în bugetul pe luna aprilie. Se pare că am făcut şi o alegere oarecum proastă pentru că nu m-am informat suficient înainte... Totuşi, mai bună sau mai proastă, e alegerea mea şi mi-o asum. La fel, îmi asum şi dezechilibrarea pe termen scurt a bugetului. Probabil voi reuşi să găsesc formele potrivite de reacţie astfel încât neaşteptatul să nu se transforme în neplăcut.

Iar seara, după 5 ore şi jumătate în care nu controlasem aproape nimic, lăsându-mă pur şi simplu în voia prezentului, mă trezesc din nou dezorientat de perceputa inconsecvenţă dintre cuvânt (aproape deloc plăcut) şi gest (plăcut). Nu sunt convins că ar trebui să pun mai mare preţ pe gest, pe acţiune decât pe cuvântul care traduce exact sau pe dos un gând.

Nimic nu e ce pare a fi. Cu atât mai mult cu cât pare a fi plăcut şi neplăcut, frumos şi urât, promiţător şi prevestitor de catastrofă în acelaşi timp...

Nu încerca să înţelegi oamenii! N-o să reuşeşti niciodată! :)

vineri, 23 aprilie 2010

N-ai nevoie de foarte multe...

Nu mai avusesem de mult timp, atât de aproape de mine, o fiinţă atât de frumoasă. Aproape 3 ore... 3 ore care au câştigat în frumuseţe prin ea, o domnişoară blondă, cu braţe subţiri şi piele albă, netedă, cu degete delicate care, din când în când, se jucau cu părul, o domnişoară cu voce plăcută şi un zâmbet deosebit. Mă gândeam aseară că ea, dacă i-ar fi ieşit lui Eminescu în cale, sigur l-ar fi inspirat. Probabil am revăzut-o de dimineaţă dar ceva-mi spunea că nu este ea, chipul nu mai afişa acelaşi zâmbet iar degetele nu mai păreau la fel de delicate. Totuşi, gestul prin care-şi rula părul pe deget părea acelaşi... O fi fost sau n-o fi fost tot ea, nu ştiu... Şi nici nu am de gând să fac o nelinişte metafizică din problema asta. :)

Trecând acum peste exerciţiul de admiraţie, să-ncep povestea celei de-a doua seri E- Folk din Casa cu cântec de pe Mătăsari 17.

De data asta invitatul a fost Ovidiu Mihăilescu, aşa cum deja se anunţase de data trecută. Recitalul mi-a dezvăluit din alte unghiuri, necunoscute mie până aseară, omul de folk Ovidiu Mihăilescu. Şi ce am aflat, din cântece rar cântate în concert şi din cuvintele care le introduceau, mi-a plăcut mai mult decât mi-aş fi imaginat. Iar mărturisirea legată de emoţiile avute indiferent de locul în care cântă şi de numărul mai mic sau mai mare de ascultători a scos în evidenţă, odată în plus, faptul că oamenii simt la fel indiferent de categoria socială sau profesională în care soarta i-a introdus.

Din piesele pe care le-am auzit mai des în trecut, aseară am reauzit Imperfect (cu textul scris iniţial pentru Make şi al său Folk Band Imperfect), Garduri şi borduri, Lili (a sunat mult mai interesant decât de obicei, Ovidiu fiind ajutat şi de chitara lui Eugen Avram), Fericit- Nefericit.

S-au cântat şi chestii mai calme, care ar suna mai puţin potrivit în cântări de club (sau cel puţin aşa sugera Ovidiu), un exemplu de acest tip fiind Carnavalul.

Un moment interesant l-a reprezentat piesa cu guru care arată... în Tantra Yoga, referirea la un cunoscut guru de-al nostru fiind în acelaşi timp directă şi discretă. Pe aceiaşi temă îmi amintesc piesa celor de la Sarmalele Reci, Tatiana. Nu m-aş fi gândit că un pseudoyogin poate ajunge sursă de inspiraţie pentru muzică bună.

După ce am auzit-o pentru prima dată la Folk You 2008, aseară am ascultat din nou Chinezoaica, una dintre piesele foarte bine primite de public. O altă piesă foarte bine primită a fost Căpşuni.

Printre piesele de dragoste (care, spunea Ovidiu, nu pot fi prezentate, ele fiind pur şi simplu piese de dragoste), am reţinut Ploaia albastră.

Legat de Cipilica, am avut surpriza să aud că textul este în câteva puncte inspirat din stilul lui Andrieş. Deşi prezentarea m-a făcut să ascult mai atent, nu am identificat legătura cu Andrieş.

O piesă despre mersul la cinema a adus în discuţie deja celebrul Eu când vreau să fluier, fluier, film în căutarea căruia au plecat mulţi şi... s-au rătăcit descărcând un altfel de film cu acest titlu, un film cu altfel de "fluierături". Deci colega mea de birou nu este singura care a luat ţeapă! :D

L-am pomenit mai devreme şi pe Eugen Avram. Acesta nu a venit ca simplu spectator. În afara contribuţiei la Lili şi la încă o piesă (sau poate era corect să spun câteva piese, nu am reţinut exact numărul intervenţiilor sale) pentru care s-a aşezat, cu o naturaleţe remarcabilă, direct pe parchet (nu-i de mirare dat fiind că, în precedentul concert din Mătăsari, Eugen povestea că, asemenea Alinei Zaharia, a avut ocazia să cânte într-un concurs între cluburi de munte), Eugen Avram ne-a povestit din nou despre Fata pe role şi ne-a picurat în urechi Cântec pentru tine.

Despre concert cam asta am avut de spus. Publicul, în cea mai mare parte, a fost format din chipuri cunoscute. Faţă de prima seară folk din Mătăsari cred că am fost mai puţini. Ce ştiu sigur este că au lipsit cei câţiva bulgari care veniseră atunci în România pentru un concurs.

De aseară nu am mai reţinut poveşti despre alte concerte de sufragerie, cu public puţin, cum am reţinut data trecută.

Un plus în organizare (asta în ciuda faptului că, la sosirea mea, Marian spunea că sunt în întârziere cu pregătirile deşi mie nu mi se părea nimic întârziat) l-a constituit faptul că berea nu a mai trebuit căutată prin vecini, fiind vândută chiar în casă.

Iar cu titlu de va urma, Edi mi-a atras atenţia că marţi, în Mojo, cu 15 lei intrarea, va cânta Baniciu. Se anunţă un eveniment fain la care sper să ajung.

Uite cum programul săptămânii următoare se clarifică... Marţi Mojo, Joi Negru Latent în Iron City (dacă-mi amintesc corect este trupa care a asigurat deschiderea la First Romanian Dark Fest, anul trecut; din păcate, din câte am aflat, n-a existat şi Second Romanian Dark Fest) iar vineri, încă nu ştiu unde, anunţata cântare Alex Nichita împreună cu Make şi Puiu Creţu.

Şi pentru că povestea celei de-a doua seri folk din Casa cu cântec este preferabil să aibă un final, amintesc că ultima (sau aproape ultima) piesă a fost o preluare din Dinu Olăraşu, N-ai nevoie de foarte multe... Joi seară am fost perfect de acord cu piesa asta. :) Pentru câteva ore m-am simţit suficient de bine încât să gândesc că starea aceea era o formă de fericire.

miercuri, 21 aprilie 2010

Tatiana Stepa

Citesc că ar fi împlinit azi 47 de ani. Ar fi... pentru că, din păcate, în vara 2009, a plecat...

Îmi amintesc de ideea exprimată de cineva la moartea altui om tânăr: se pare că nu ne naştem cu termen de garanţie. Dacă ne-am naşte cu termen de garanţie, oameni ca Tatiana Stepa ar mai fi avut mulţi ani de trăit.

În amintirea ei, să ascultăm...

Bikewalk 2010- 17 aprilie

Mai întâi de toate, câteva fotografii:



După aceea o scurtă poveste...

Am ajuns la locul faptei puţin înainte de 16:30. Pe măsură ce mă apropiam de locul întâlnirii, întâlneam pe stradă din ce în ce mai mulţi biciclişti. Se anunţa o adunare serioasă iar următoarele minute aveau să confirme asta.

Pentru că Daniel era deja plecat cu treburi iar cu ceilalţi din familie nu apucasem să vorbesc, dat fiind şi că o persoană despre care speram să mă anunţe că vine la Bikewalk m-a anunţat că nu poate să vină, am pedalat singur până la Piaţa Scânteii. Undeva pe Ştefan cel Mare o ea, pe semicursieră, m-a ajuns din urmă, m-a depăşit apoi a continuat spre Piaţa Victoriei în timp ce eu făceam dreapta pe Dorobanţi. Am admirat-o pentru viteza cu care mergea. Nu mi-ar fi fost imposibil să merg şi eu în ritmul ei dar nici uşor nu mi-ar fi fost :)

Odată ajuns la locul aprobat pentru întâlnirea Bikewalk în câteva secunde îl văd pe Andrei. Rămân în zona lui minute bune. Sesizez câteva persoane care-l fotografiază, gândindu-mă eu că este posibil să-l confunde cu Ariel. Stăm de vorbă, mai aflu despre planuri pentru a doua zi (tura spre Glina în scopul fotografierii gunoaielor ar fi fost o alegere bună dacă nu s-ar fi concretizat tura noastră la Comana). Puţin mai târziu apare acolo şi Octav. Îi spun că m-am înscris la Prima evadare iar el, cu ceva experienţă în astfel de concursuri, îmi dă câteva sfaturi care îmi vor fi utile cu siguranţă pe 9 mai.

Până la urmă sunt sunat şi mă îndrept către cei din familie. Între timp mă salut scurt şi cu vulupe. Ajung la ceilalţi, mulţi: Ruxandra, Dan, Daniel, Cristi, Ionel. Stăm puţin de vorbă apoi se dă plecarea.

Eu plec înainte, ceilalţi rămân mai în urmă. Aveam să mă regrupez cu Cristi la intrarea în Herăstrău după ce eu, "rătăcindu-mă", dădusem o tură şi până la intrarea Pescăruş. Cu restul aveam să mă revăd un pic mai târziu, după ce ne-am bătut în telefoane.

Pe această latură a parcului Herăstrău aveam să constat că cei de la ADP au lăsat ca nesimţiţii pământ pe pista de biciclete. Mai devreme am sesizat altă nesimţire, un şofer care insista să-şi găsească loc de parcare pe trotuar trecând printre biciclişti, chiar pe pistă. A urcat pe trotuar printr-o manevră pe care eu o consider agresivă. Nu era deloc clar ce vrea să facă, părea să intenţioneze pur şi simplu să ne intimideze. Păcat că, printre şoferii pe care îi întâlnesc pe şosea şi cărora nu am ce le reproşa, se strecoară şi câte un astfel de nemernic. Nu am fost singurul care s-a uitat în urmă după acel şofer, cu scârbă. Câteva secunde după faza asta, de data asta într-un mod neagresiv, un taximetrist încerca să se strecoare spre şosea mergând pe pista noastră, printre maşinile parcate pe marginile trotuarului. Pe acesta l-am tratat şi noi cu înţelegere, încercând să-i eliberăm drumul strecurându-ne şi noi printre maşinile parcate. Cam astea au fost lucrurile urâte din timpul plimbării de aproximativ 4 km, mult prea scurtă parcă.

După tură au urmat nişte momente ciudate în care un tip nu ştiu cât de calificat încerca să-l imite cumva pe John Thompson. Mi-am amintit de prezentarea la care am asistat anul trecut şi de felul în care John a reuşit să controleze întreaga sală dovedind că cei adunaţi acolo erau destul de uşor hipnotizabili. Ei bine, în Herăstrău, lumea nu s-a lăsat hipnotizată! :D

Ai mei s-au ocupat de mici reparaţii la biciclete. Eu am avut parte de o plimbare în plus prin Herăstrău, de o conversaţie mai mult decât agreabilă, de surpriza de a vedea la plimbare pe acolo o persoană importantă pentru serile Folk frate. Odată cu întunericul a început şi proiecţia unui film despre felul în care cehii au reuşit să promoveze mersul pe bicicletă în oraş. Înainte de film ne-am aruncat o privire la expoziţia de pictură... Nu mai intrasem într-o expoziţie de o grămadă de ani... Unele elemente seamănă cu situaţia de la noi, autorităţi indiferente, organizaţii care iniţiază acţiuni gen Ziua fără maşini. Am văzut o parte din film urmărind cu oarecare greutate traducerea în engleză şi, în acelşi timp, făcând conversaţie. După ce s-a rezolvat şi ultima bicicletă în care era ceva de lucru am pornit spre casă.

Am ajuns pe la 22:00 iar ciclocomputerul arăta, pentru 17 aprilie, cam aşa:

Timp de mers: 2 ore 33 minute 17 secunde
Distanţă: 35,68 km
Viteză medie: 14,79 km/ oră
Viteză maximă: 37,3 km/ oră

marți, 20 aprilie 2010

Zile aglomerate

Au fost atâtea chestii interesante de făcut zilele trecute încât nu a mai rămas timp să şi scriu despre ele.

Joi am ajuns în Iron City pentru concertul Tiptil. Despre concert nu am prea multe de spus. A sunat bine, mai bine decât mă aşteptam. Un element interesant a fost contrabasul electric, fără cutie de rezonanţă, folosit la unele piese în locul unei chitări. Public a fost destul de puţin dar cald. Au existat doar vreo 2 chipuri pe care să le recunosc ca fiind obişnuite pentru Iron City, în rest oameni necunoscuţi dar cu comportament OK. Eu am prins un loc comod, cu vedere bună spre scenă. Prin urmare, am observat că oamenii din Tiptil reprezintă prezenţe scenice plăcute. Dacă voi mai auzi de concerte ale lor este foarte posibil să merg să-i revăd.

Cele două piese cu versuri în română le ascultasem deja. În concert mi-a sunat mai atractiv Spune-mi:



Înainte de concert am avut vreme să cuget un pic şi mi-au trecut prin cap chestii...

Mi-am amintit cum, căutând Tiptil pe internet, am dat de blogul unei viitoare arhitecte, blog care mi-a reţinut atenţia minute bune.

Am constatat că a dispărut manechinul de care se tot lega Alexa în perioada în care ne vedeam des pe acolo.

Mi-am amintit cum, după mulţi ani în care am stat departe de cluburile în care umblam prin 2002- 2004 cu Putin, serile folk din Iron City m-au convins să reîncep să frecventez cluburi. Povestea cu Adriana şi marmota cred că am mai scris-o aşa că nu revin la împrejurările care au favorizat prima mea prezenţă la Folk, frate în vara lui 2008.

Mi-am dat seama că, în amintirea serilor Travka din club A de acum mulţi ani, ar fi fost tare tentant să merg în The Silver Church la concertul de reîntemeiere al trupei. Totuşi, pentru că cei de la Tiptil au reuşit să-mi facăo impresie bună prin clipurile de pe youtube, i-am ales pe ei în seara de joi, cu speranţa că Travka va avea curând un nou concert la care să reuşesc să merg.

Am văzut afişul Mayatonului şi mi-am propus să ajung şi eu, în sfârşit, să ascult M.I.S.H.U Călian

Vineri am fost puţin dezamăgit când, ajuns acasă după drumul la dentist şi după ce am dat prin Cora ca să-mi satisfac pofta de mici am ajuns acasă şi am aflat că s-a anulat concertul Timpuri Noi la care îmi propusesem să merg. Mi-am umplut totuşi seara cu o ieşire pentru cumpărături.

Sâmbătă dimineaţă am avut parte de o nouă conversaţie constructivă.

Pe la 15:30 am plecat spre Bikewalk. Am parcurs, până pe la 22:00, cu lungi pauze, cam 35 km. Poate apuc să notez datele mai exacte legate de plimbarea pe bicicletă de sâmbătă. Traseul Bikewalk-ului a fost scurt, cam de 4 km. Deşi plimbarea s-a petrecut pe piste de biciclete (aşa prost gândite cum sunt) a fost plăcut. La traversarea de la Arcul de Triumf poliţia ne-a permis să trecem şi pe roşu, blocând împreună cu cei de la Mai Mult Verde, trecerea celorlalţi în timp ce grupul în care mă aflam trecea cât mai rapid posibil intersecţia.

Am fost suficient de mulţi biciclişti încât să umplem trotuarele. M-a bucurat să rămân ca amintire de la Bikewalk cu o bandă reflectorizantă utilă pentru o mai bună vizibilitate în trafic. M-am bucurat să reîntâlnesc acolo câţiva oameni cunoscuţi (Andrei, Ruxandra, vulupe, Octav -care mi-a dat câteva sfaturi legate de prima evadare-), să-l cunosc pe Dan (auzisem lucruri bune despre el de la Răzvan dar nu-l întâlnisem până acum). M-a întristat un pic un şofer care a insistat să parcheze pe troutuar mergând spre locul de parcare printre biciclişti, pe pista noastră. M-a bucurat reacţia unor pietoni care apreciau adunarea noastră.

Cele organizate după cicloplimbare nu m-au atras în mod deosebit. A existat totuşi şi o excepţie în acest sens, filmul proiectat seara, pe care nu l-am urmărit pânâ la capăt şi pe care oricum nu-l puteam înţelege prea bine date fiind cunoştinţele mele de engleză destul de sărace. Totuşi, am înţeles că în Cehia bicicliştii au avut ceva victorii după acţiuni în genul celor la care am participat şi eu în ultimele luni (Ziua Fără Maşini, Ciclotura de Toamnă, Ciclopromenada Nocturnă 3).

Dacă mi-ar fi spus cineva că în timpul plimbării de sâmbătă voi avea parte şi de o conversaţie plăcută şi interesantă poate n-aş fi crezut. Prin urmare, pot considera conversaţia cu Ruxandra ca pe o lebădă neagră pozitivă. Îmi amintesc cu ocazia asta că de la ea am aflat de Ciclopromenada Nocturnă 3, ocazie cu care m-am reîmprietenit cu bicicleta. Tot la ea am întâlnit un mod de gândire pe care, încet- încet, încep să mi-l însuşesc şi eu. Da, sunt în jurul nostru suficienţi oameni faini încât să ne permitem o generalizare gen majoritatea oamenilor sunt OK.

Conducând-o pe Ruxandra spre casă mi-am dat seama că am pedalat din nou foarte aproape de Steluţa. Odată ajuns acasă am trecut la somn cât am putut de repede pentru că proiectasem şi pentru duminică o ieşire pe biciclete.

Mica dezamăgire a zilei a fost sms-ul primit la 15:30. Bikewalk-ul a fost mai sărac cu o persoană plăcută.

Marea victorie, trăită cu câteva ore înainte de Bikewalk, a fost faptul că m-am înscris, aşa cum îmi propusesem, la Prima evadare 2010. Mă găsiţi pe lista de aici în poziţia 258. Fiind primul concurs la care mă înscriu am tone de emoţii dar sper să iasă frumos ziua de 9 mai. Mă bucur ca, printre cei 317 oameni deja înscrişi în cursă, să regăsesc câteva nume cunoscute. Printre alţii, văd că e înscris şi Cornel Ziman, un tip de care mă leagă nişte amintiri simpatice.

Duminică a fost tura la Comana în care grupul a fost format, pe rând, din 4 (Marius, eu, Cristi, Ionel- până la IMGB), 5 (eu, Cristi, Daniel, Ionel, Marius- până în rezervaţie), 7 (ni s-au alăturat Ruxandra şi Dan în rezervaţie) respectiv 6 oameni (prin plecarea lui Dan, pe 4 roţi, după plimbarea prin rezervaţie). 115 km pedalaţi, traseu frumos, prima dată când am intrat în rezervaţia de la Comana, vreme bună. Singurul moment delicat a fost în pădure când am constatat că dăduse diareea peste mine. Am mers în tufiş, am luat apoi un furazolidon şi mi-am revenit.

Acasă am ajuns cu ceva dureri la umărul stâng, transferate peste noapte la cel drept. M-am bucurat mult de tura asta văzută de mine ca un antrenament utilpentru concursul din 9 mai. Poate apuc să scriu mai multe despre ziua de duminică...

Luni, după ce stătusem 48 de ore fără internet, am verificat noutăţile importante sosite online. M-am anunţat la 2 concerte, marţi şi joi în speranţa că voi reuşi să ajung la amândouă.

Azi, marţi, după o zi de muncă obositoare, mă întreb ce să fac în restul de zi rămas...

Deşi textul nu este formatat, public acum pentru că nu ştiu sigur când voi apuca să şi formatez...

vineri, 16 aprilie 2010

Bikewalk 2010

În cazul în care eşti interesat şi, prin absurd, nu ai aflat deja, mâine este prima ediţie Bikewalk din 2010. Toate detaliile necesare le găseşti AICI.

Ne vedem acolo! :)

miercuri, 14 aprilie 2010

Şi zeii au speranţe pierdute... Sau Ţapinarii pentru prima dată în Club Mojo (13 aprilie 2010)

Încă de aseară, când am ajuns în Mojo, am simţit că de data asta voi scrie o cronică scurtă.

Ziua a început interesant, cu un sms plăcut la care răspundeam cam aşa: "O să fie o zi aşa cum o să fie. Încerc să nu anticipez. :) Iar diseară cred că o să fie bine, la fel cum a fost şi la alte concerte Ţapinarii. Zi senină!"

Aceiaşi "ghinionistă" zi de 13 a continuat bine. La dentist am primit o veste pe 90 % bună aşa că supărarea din seara precedentă a trecut în mare parte.

Ajung acasă, stau cât stau şi apoi plec spre Mojo. Odată sosit aici ocup ceea ce pare a se transforma în locul meu preferat după ce-mi iau obişnuita bere. Citesc câteva minute apoi mă trezesc cu doi omuleţi urcaţi pe scenă. Aceştia au deschis seara cu două preluări, cea din urmă purtând marca Ţapinarii: Dinţii cu tesla. N-am reţinut numele trupei formate din cei doi dar sunt de părere că au sunat destul de bine.

Despre recitalul Ţapinarilor am reţinut o piesă nouă (pentru mine, nu şi pentru o parte a publicului din jurul meu), câteva glume noi şi câteva bucăţi de text care mi-au atras atenţia, datorită suprapunerii acestora peste starea mea de spirit.

Începutul recitalului, cu deja obişnuita serenadă Du-te naibii de aici, nu ştiu de ce, mi-a picat al naibii de bine sau, dacă ar fi să mă exprim altfel, mi-a mers direct la suflet.

În piesa nouă se spunea, printre altele, "iar eu merg mai departe, merg fără să gândesc".

Printre glumele, nu puţine, noi am notat:

"Este foarte ciudat să ai 120 de kg şi să nu găseşti un băiat decent de 60 (...) Nu suntem misogini, nu suntem rasişti dar munca e pentru femei şi pentru negrii", ca introducere la Unde eşti.

"Fă-mă şi desfă-mă în mii de bucăţele/ nu voi fii niciodată altceva decât sunt" m-a făcut, cred, să mă gândesc la momentele de sfârtecare din care m-am întors, acelaşi eu.

"Şi zeii au speranţe pierdute" m-a făcut să-mi dau seama că, în existenţa oricui, pot exista momente în care speranţa este obligată să moară (adică să decedeze, ca să păstrăm stilul intelectualilor Ţapinari) aşa că, la rândul meu, este firesc să trăiesc momente de acest tip.

"Am aripi de foc, mi se închide rana (...) Nu ştiu unde zbor, mi-am uitat în tine aripile" m-a dus cu gândul la ideea de rătăcire care capătă sens după o perioadă de profundă uitare de sine.

Domnişoara PR, o piesă pe care am mai auzit-o de-a lungul vremii, pentru prima dată la aniversarea Ţapinarii 8 ani, ori a fost cântată altfel decât de obicei, ori n-am avut eu până acum starea potrivită pentru a-mi da seama cât e de antrenantă.

Ca moment simpatic al serii aş menţiona senzaţia interesantă din secundele în care Micky mi-a prezentat acea jucărie cu ochii imenşi şi verzi, mascota n-am reţinut cui. Dacă m-aş trezi noaptea şi aş vedea acei ochi... probabil aş trage un pui de sperietură. :D

Într-o mică pauză făcută de Ţapinarii s-au urcat pe scenă Puiu Creţu şi Make urmaţi, după prima piesă, de Ovidiu Mihăilescu. În formula de trei s-a cântat cumva banala Lili dar şi Cowboy-ul Nelu care, în această formulă, cu Make în rolul calului, a ieşit memorabil! Totuşi, nu m-am prins nici acum dacă în cântec este vorba de faţă de dur sau de faţă de dur cu c. :D Oricum, Cowboy-ul Nelu a fost unul din momentele extramegasupersimpatice ale serii.

Un alt moment fain a fost apariţia lui vulupe. Mi-a părut bine să aud că a venit în mod special pentru Ţapinarii. Am schimbat câteva vorbe şi, se pare, ne revedem sâmbătă, la Bikewalk-ul lui Ariel. Sper să se cânte din nou în Casa cu cântec săptămâna viitoare şi să ne revedem şi cu acea nouă, plăcută, ocazie.

Un alt moment cheie al serii pe care l-aş fi perceput, în altă perioadă a vieţii, ca fiind extrem de critic, jignitor, agresiv sau în alt fel extramegasupernegativ, moment perceput acum într-un mod realist a fost acel "mai mănâncă şi tu" la care, probabil, am răspuns banal dar care, neverbalizat, a primit un răspuns pe care, aparent, l-am învăţat de la cineva. În mod categoric, acum îmi doresc să arăt altfel, cunoscătorii ştiu despre ce vorbesc făcând o comparaţie între eul ideal şi media dintre mine şi Cristina. Prin urmare, din punct de vedere fizic, nu am ales să fiu aşa cum sunt. Dar încă arăt aşa fie pentru că nu există o soluţie pentru cauzele care mă fac să arăt astfel, fie pentru că nu am descoperit eu încă soluţia. Dacă ar fi fost să aleg, aş fi ales să arăt normal spun eu acum, împrumutând stilul în care s-a exprimat acum vreo 4 ani ea. Diversitate în forme diferite...

Şi cu asta aş încheia povestea unei seri frumoase, în care am zâmbit mult, seară încheiată pe la miezul nopţii când eram deja întors în patul meu de acasă.

luni, 12 aprilie 2010

Mai sunt veşti proaste??? :(

Ca să zic aşa, după două scurte conversaţii pe messenger, efectul veştilor proaste s-a mai atenuat. Mulţumiri! :)

Prin urmare, pot face acum, destul de relaxat fiind, un rezumat al ultimelor două zile.

Duminică, beneficiind de bunăvoinţa unei persoane care a acceptat să ne întâlnim câteva ore mai târziu, am plecat pe la 13:00 către centru pe bicicletă. Aici m-am întâlnit cu Bogdan cu care am pedalat vreo două ore. Am constatat din nou cât e de plăcut să petreci câteva ore cu oameni cu care ai pasiuni comune puternice. Cele două ore au trecut parcă prea repede dar nici să le prelungesc nu prea puteam pentru că mai aveam nişte lucruri de lămurit.

Întors acasă am dezbrăcat treningul, am îmbrăcat blugii şi am plecat către următoarea întâlnire programată. Nu din pesimism, afirmasem deja despre aceasta, cu un realism care-mi era străin în alte vremuri, că nu pare să promită mare lucru. Ei bine, cam aşa a fost! O întâlnire în care prin urechi mi-au trecut lucruri care, în alte vremuri, m-ar fi şocat iremediabil. Câteva ore mai târziu mi s-a confirmat că sunt din ce în ce mai priceput când vine vorba oamenii. Deşi a fost o veste proastă reuşesc cu oarecare succes să nu fac un capăt de ţară din asta.

Prin urmare, din ziua de duminică rămân cîteva zâmbete relativ strâmbe şi cele aproximativ 3 ore de pedalat. Ciclocomputerul arăta următoarele date:

Timp de mers: 1 oră 41 minute 1 secundă (rezultă că vreo oră au durat popasul la terasa din IOR şi celelalte mici popasuri de pe drum)
Distanţă: 23,46 km
Viteză medie: 14,44 km/ oră
Viteză maximă: 34,6 km/ oră

Azi dimineaţă, după multă vreme, am rezăzut-o pe eterna şi fascinanta Rrrrrrrrr... Aşa cum mă aşteptam, deşi eram suficient de aproape de ea încât să poată să mă remarce, nu m-a văzut sau cel puţin s-a purtat ca şi cum nu m-ar fi văzut. La rândul meu, atât cât am putut, am evitat s-o abordez. În ultima secundă, ajungând cumva faţă în faţă cu ea dar pe linii paralele şi la altitudini diferite, am reuşit să îndrept spre ea un zâmbet. Cel mai probabil nu l-a văzut. Am fost tentat să o sun sau să-i dau un sms dar mi-am amintit acel imperativ nu mă mai contacta! aşa că m-am abţinut.

După orele de birou m-a aşteptat altă veste proastă, primită în cabinetul de radiologie dentară. S-ar putea să-mi fi cedat rădăcina pe care aveam de gând să refac lucrarea stricată anul trecut, înainte de concertul Daniel Făt din 100 Crossroads. Dacă dentista confirmă cele aflate la radiologie, am senzaţia că voi avea de dat mai mulţi bani pe lucrare iar asta îmi provoacă un disconfort destul de puternic.

Prin urmare, lucrurile nu stau chiar bine în viaţa mea... Totuşi, în ciuda micilor necazuri care, cândva, adunate, provocau un imens necaz teoretic de nedepăşit, pentru săptămâna asta mi-am propus să ies de 3 ori în oraş la 3 concerte atractive din punctul meu de vedere:

Marţi, de la 20:30, Ţapinarii în Club Mojo (îi mulţumesc lui Tănase pentru invitaţia de pe Facebook)

Joi, în Iron City, de la 21:30 dacă am reţinut corect, concert Tiptil (îi mulţumesc din nou lui Teddy pentru invitaţia primită pe Facebook)

Vineri, de la 22:00, Timpuri noi în 100 Crossroads (acum vine momentul să-i mulţumesc Iuliei pentru invitaţia de pe Facebook, site-ul de socializare pe care am cea mai constructivă activitate)

Acum îmi dau seama că este o săptămână sub semnul literei T! :D

Sper să reuşesc să ţin sub control oboseala şi să pot ajunge la toate cele trei evenimente. Şi, de m-oi simţi bine, poate reuşesc să trec pentru câteva ore şi miercuri, pe la Folk Frate (cu Tituş Constantin şi Iulia Mitrea ca invitaţi).

Nu în ultimul rând, sâmbătă, la 16:30, voi merge la Bikewalk în ciuda faptului că nu sună prea bine un Bikewalk pe pistele de pe trotuare. Dar pentru a susţine drepturile celor care pedalează prin Bucureşti merită participat la Bikewalk chiar şi în condiţiile acestea.

Şi dacă tot vorbim de bicicletă, nu uitaţi de consultarea publică organizată de cei de la Metrorex.

sâmbătă, 10 aprilie 2010

La cald despre Casa cu cântec (Mătăsari 17)

Prin efortul domnului Vulpe (pe care mă bucur că, în sfârşit, l-am cunoscut) şi al echipei E- Folk (pe care o ştiam de mai multă vreme), în seara asta s-a inaugurat o, sperăm noi (public şi organizatori), lungă serie de concerte folk în casa din Mătăsari nr. 17. Frecvenţa acestor concerte se doreşte a fi la două săptămâni iar următorul invitat aud că va fi Ovidiu Mihăilescu.

După ce joi seară anunţasem pe Facebook că prezenţa mea la concert se transformă din posibilă în aproape sigură, iată-mă vineri seară plecat de la birou (unde am mai zăbovit pentru câteva chestii personale care se cereau rezolvate în linişte) direct către Str. Mătăsari. Pe o hartă de pe yahoo am văzut unde se află acest număr 17 aşa că mi-a fost destul de uşor să mă orientez.

Până să observ eu că aproape am ajuns la numărul 17 îl văd pe Edi aşa că era deja inutil să verific numărul. Lângă el, parcă în chip de comitet de primire, Ovidiu Mihăilescu. Fiind eu pentru prima dată acolo mi-a prins bine să fiu ghidat. Intru în casă, mă vede şi Micky, mă ghidează spre camera în care urma să se cânte apoi îmi aruncă o pernă. Elementul inedit la seara folk din Mătăsari este reprezentat şi de faptul că publicul stă pe jos, pe perne şi saltele. Alt element inedit este faptul că amplificarea funcţionează doar pe chitară, vocea auzindu-se exact aşa cum iese din gura celui care cântă. Un alt element fain este că se fumează într-o cameră apropiată de intrare dar nu se fumează în camera în care se cântă. Mai pot spune că nu este genul de cântare de cârciumă pentru că, în casă, nu există bar. În schimb am înţeles că se găseşte bere prin vecini.

Curând îşi face apariţia şi Marian pe care, surprinzător pentru mine, îl recunosc când mă salută. După încercarea de a ne cunoaşte în acea tură făcută cu ăla micu la Comana, după absenţele mele la Lecturile urbane, uite că a venit în sfârşit vremea să-l cunosc!

Nu trece mult timp şi apare invitatul serii, Eugen Avram. Probele de sunet erau deja făcute (se ocupaseră de asta Edi şi Ovidiu) aşa că, după ce au mai fost aşteptaţi câţiva spectatori întârziaţi, a început şi cântarea, undeva pe la 21:15.

Despre ce a cântat Eugen Avram nu am prea multe de spus. Au fost, în mare parte, piesele obişnuite în concertele lui (apropo, marţi, la concurenţă cu seara trupei Ţapinarii din Mojo, seară la care voi participa şi eu, Eugen Avram cântă şi el într-un alt club). Am aflat despre Cântec pentru tine că a avut un succes nebun la o competiţie între cluburi de turism organizată prin 1995 în Durău. M-am trezit emoţionându-mă pe Vreau să te uit (urăsc genul acela de stare dar trebuie să recunosc că au şi stările astea farmecul lor atâta vreme cât nu durează prea mult), m-am bucurat de felul superb în care Eugen Avram a colaborat cu publicul pe Fără petale, am aflat cum cânta Vali Sterian Amintiri cu haiduci (cu capodastru, folosind acorduri mai complicate faţă de ce se aude în numeroasele preluări ale piesei), am aflat că pe ultimul album Eugen Avram (sau următorul, nu am reţinut exact) ultima piesă va fi Îmi iau chitara şi plec, am ascultat spre finalul recitalului piese devenite obişnuite pentru începutul (Om bun) şi sfârşitul (Cântecul bufonului) concertelor, am văzut cum vreo 20 de oameni reuniţi într-o cameră destul de mică se pot simţi bine timp de două ore ascultând doi oameni şi două chitări (2+ 2 pentru că a existat şi un scurt moment în care Eugen Avram i s-a alăturat lui Ovidiu Mihăilescu în timpul scurtului său recital).

Regretând un pic faptul că nu am anunţat şi eu cunoscuţii pasionaţi de folk, închei cu o concluzie: Mă bucur că am fost acolo şi, aproape sigur, mă voi întoarce acolo peste două săptămâni pentru concertul Ovidiu Mihăilescu.

Dar până la noua seară folk din Mătăsari, E- Folk organizează marţi concertul Ţapinarii despre care am avut plăcerea să fiu anunţat pe Facebook, cu multe zile în urmă, chiar de Ţapinari. Dar concertul acesta îl amintisem deja! :)

Să ne revedem cu bine! :)

PS: Pentru că se doreşte o cronică scrisă la cald, sigur am omis elemente interesante. Prin urmare, cititorii sunt liberi să adauge detalii. :)

marți, 6 aprilie 2010

Tiptil...

Îi mulţumesc lui Teddy pentru faptul că mi-a atras atenţia asupra oamenilor din Tiptil:

Iar nu am somn...

Prin urmare, vă spun o poveste...

În seara asta, tot pe la 18:00, am plecat din nou să pedalez... Să zicem că pedalatul e într-adevăr xanax/ alprazolam-ul meu, aşa cum mi se sugera zilele trecute... Altfel cum îmi explic faptul că, iarnă sau vară, singur sau în grup, mă găseşti în şa?

Nici n-am plecat bine de acasă că mă trezesc lătrat de un maidanez negru pe care-l deranjasem din somnul consumat în mijlocul străzii. Acesta îl întărâtă pe altul şi... potaia ultimă insistă atât de mult să mă urmărească şi să mă latre încât întorc bicicleta şi mă îndrept nervos către el. Fireşte, potaia se retrage între maşini şi continuă să mă latre de acolo. Eu mă calmez şi îmi văd de drum nu înainte de a consuma un scurt dialog:

El: Nu e bine ce faci?
Eu: De ce?
El: Când te vede data viitoare...
Eu: Ce-mi face? Mă muşcă?
El: Da.
Eu: Şi ce dacă? Ghinionul meu!

Nu aveau sens comentariile critice la adresa celor care, din prostie sau din dragoste, păstrează animale printre blocuri... Sunt de mult lămurit că eu, ca individ, om zică-se, am mai puţine drepturi recunoscute faţă de orice amărât de maidanez de colţul străzii... Oricum, odată în plus, m-am gândit că le-ar sta bine cu un spray în nas acestor patrupezi viteji... Dacă tot s-a redeschis sezonul la pedalat, poate caut să mă dotez cu aşa ceva...

Apropo, pe 11 aprilie, pe la 14:00, mi-am propus să pedalez prin centru pentru a admira panseluţele plantate de ADP. Am înţeles că se văd mişto din şa!

OK! Scap de maidanezii de lângă bloc, merg mai departe aparent către IOR. Totuşi, la o intersecţie, am continuat înainte şi am ajuns în Piaţa Muncii. Aveam eu nişte socoteli mai vechi pe acolo şi, din cauza asta, în prima fază am traversat zona îndreptându-mă către centru unde, fireşte, nu am ajuns pentru că am făcut stânga pe Dristorului. La capătul străzii, în intersecţia unde-mi amintesc că mi-era extrem de greu să trec pe când încercam să-mi iau permisul auto, mă trezesc din nou lătrat. Mă gândesc să alerg un pic şi acest erou dar am renunţat şi mi-am continuat drumul pe străzi neparcurse până atunci care, încet dar aproape sigur, m-au scos în Piaţa Alba Iulia. Rămân pe bulevard, reajung în Piaţa Muncii, merg un pic pe trotuar şi apoi, prin Ţuculescu- Şapte Drumuri (la naiba!!! amintiri stupide care crează reacţii şi mai stupide)- Câmpia Libertăţii ajung în IOR. Intru şi pe aici deşi n-aveam chef de urcat Dealul cu Dor, mă plimb un pic, începe o ploaie cu picături mari, apoi mă retrag încet spre casă.

A fost plăcut să pedalez pe străzile aproape pustii. IOR-ul l-am regăsit mult mai liber ca ieri. În curând, aici, cred că se va redeschide sezonul de raţoterapie şi de plajă...

Timp de mers: 1 oră 12 minute 44 secunde
Distanţă: 18,35 km
Viteză medie: 15,55 km/ oră
Viteză maximă: 28,5 km/ oră

Şi dacă tot m-a prins ora asta scriind, uite că am văzut ceva interesant anunţat pentru 17 aprilie 2010 ora 16:30, prima ediţie Bikewalk pe 2010. Vorbe despre asta, aici şi aici.

Locul de întâlnire este observabil pe harta copiată de la organizator:

În altă ordine de idei, nu este prima dată când constat că sărbătorile nu-mi priesc. Cred că mă-ntorc la muncă mult mai obosit şi enervat decât după un week-end normal...

luni, 5 aprilie 2010

...

Fără titlu. Vreau doar să scriu că sunt supărat. Fără să am pretenţia că eu funcţionez perfect (îmi reproşez periodic vreo posibilă gafă) constat că cei apropiaţi funcţionează în egală măsură de prost sau mai prost... Prin urmare, în încercarea mea de a ameliora propria-mi funcţionare, mă lovesc destul de des de "încurajările" apropiaţilor. Le "mulţumesc" pe această cale!!!

Ştiu şi fără ajutorul vostru că nu ştiu/ pot să fac o mulţime de lucruri. Prin urmare, vă "mulţumesc" pentru orice reproş verbal sau nonverbal pe care mi-l faceţi fără intenţia de a construi prin acel reproş ceva bun!

Era decembrie 2007. Iar ea spunea: "Nu-l mai critica pe Adi!". Eu nu mă gândeam pe atunci că aceste critici neconstructive fac rău. Probabil ea înţelegea atunci mult mai mult decât înţelegeam eu... Amintindu-mi cuvintele ei trag concluzia că într-adevăr se cuvine să îi mulţumesc nu numai pentru ele ci şi pentru alte momente. Chiar dacă atunci nu a "citit" despre mine exact ce-mi doream, măcar prin felul în care a interacţionat cu mine a reuşit să nu strice nimic. Parcă-i un principiu din psihologia clinică: Mai întâi de toate, să nu faci rău.

duminică, 4 aprilie 2010

Încă o plimbare...

După ziua de sâmbătă în care am început să salvez datele de pe HDD (şi m-am plictisit tare din cauza asta), după dimineaţa de duminică în care am continuat cu salvarea datelor, în urma unei modificări în programul celeilalte părţi, m-am trezit cu toată ziua de duminică liberă... Prin urmare, dat fiind că nu mai mergea mai nimic cum trebuie pe calculator, am profitat de ocazie şi m-am apucat să reinstalez Windows-ul.

Normal, făcând eu astfel de instalare suficient de rar încât să intervină uitarea, demersul meu a început cu necazuri. Nu mai ştiam de unde să schimb ordinea de boot-are, nu reuşeam să pornesc instalarea decât într-un mod în care nu eram sigur că ajung unde intenţionam, la un moment dat m-am grăbit să dau un enter şi m-am trezit că trebuie să reiau partiţionarea... Totuşi, până la urmă am pornit treaba care s-a complicat din nou când a venit vorba de setările de reţea.

Reuşisem ghiduşia prin care antivirusul nu făcea update dar browserul funcţiona bine. Am creat şi apoi şters conexiunea până când, probabil din întâmplare, bunul RDS a pornit. Totuşi, aşa cum am mai păţit şi la un prieten, m-am trezit şi eu cu două pictograme de reţea în dreapta barei de start. Culmea e că una pare să aibă probleme dar, dacă-i dau disable, nu mai merge RDS-ul... Estetic vorbind e o problemă dar atâta vreme cât pare să funcţioneze mi se pare totuşi OK ce am reuşit. În definit îmi asum imperfecţiunea de a nu fii decât un amator ceva mai instruit în domeniul instalării şi configurării Windows-ului.


Ei bine, după ce am pus cât de cât calculatorul la punct, mi-a venit chef de plimbare. Prin urmare, la 18:05, îmi luam bicicleta şi plecam să văd cât de mare e înghesuiala prin IOR. Ei bine, nu am mai văzut de mult timp parcul atât de aglomerat... Greu te strecurai cu bicicleta printre pietoni şi oameni pe role, la fel de greu se strecurau şi aceştia printre biciclişti. Totuşi, nu-i de mirare că a fost aglomerat după ce primăvara s-a tot lăsat aşteptată... După ce m-am plimbat un pic m-am aşezat pentru câteva minute pe iarbă. Odată pauza terminată m-am mai plimbat un pic prin parc, făcându-i o vizită şi Dealului cu Dor apoi am pornit spre casă cam fără chef să ajung aşa devreme acasă.

Aproape de casă, pe drum neînclinat, am prins pentru o secundă 30 km/oră. Puţin mai încolo am prins un metru de şosea accidentată pe care am parcurs-o pe unde era mai rău. Am continuat spre bătrânul debarcader, am coborât pe o alee de acolo cu puţin peste 40 km/oră, am făcut şi pe aici câteva ture (parcul fiind de data asta destul de puţin populat) apoi mi-am dat retragerea.

N-am mers direct acasă din motiv de număr rotund. Am mai ocolit puţin pentru a depăşi 20 km parcurşi.

Peste fix 2 ore de la plecare eram întors acasă. Ciclocomputerul arăta:

Timp de mers: 1 oră 33 minute 5 secunde (rezultă că m-am odihnit pe iarbă cam 30 de minute, nu mi-am dat seama că a trecut chiar atâta timp)
Distanţă: 20,68 km
Viteză medie: 13,71 km/ oră
Viteză maximă: 40,1 km/ oră

joi, 1 aprilie 2010

1 aprilie, s-ar fi putut şi mai bine...

După două seri faine uite că a venit şi rândul unei dimineţi începute cu o veste proastă. Totuşi, supravieţuiesc şi de data asta! :)

Mai devreme sau mai târziu, va trebui să-mi scot măseaua de minte la care am ghinionul de a avea o rădăcină cu vârful îndoit într-un unghi atât de ascuţit încât e imposibil de tratat. Momentan a redevenit nedureroasă dar... o să vină momentul în care va fi preferabil să scap de ea.

Legat de această măsea de minte, am ajuns să glumesc spunând că, odată cu ea, îmi voi pierde şi mintea. Pe urmele fostelor rădăcini se va scurge creierul iar eu nu îmi voi putea salva decât temporar inteligenţa ţinând gura închisă. Sinistru, nu-i aşa? :))

A doua veste proastă a zilei am primit-o când am mers să iau bilet de tramvai şi... am aflat că e grevă. Prin urmare, am mers pe jos de la dentist până la metrou. Hei, tramvai!

Continuarea în episodul anterior! :D