miercuri, 19 februarie 2014

E uşor să o placi (5) sau despre gaze neconvenţionale şi roiuri seismice



Aseară văd în faţă un rucsac cu o insignă galbenă. Câteva secunde mai târziu mi se confirma faptul că insigna era cea obişnuită, cu sonda aplecată precum turnul din Pisa, alături de mesajul NU EXPLOATĂRII GAZELOR DE ŞIST! www.stopfracturare.ro

După ce mă lămuresc cu insigna, asemănătoare cu cea care-mi atrăsese atenţia pe 31 decembrie 2013, privesc şi fiinţa care o purta. Aproape nimic din ce-mi atrage de obicei atenţia la o femeie, haine negre, un trup nici masiv, nici zvelt, părul în dreaduri de culoare mov, total diferit de nuanţele care mi-ar fi plăcut.

Totuşi, mesajul purtat valorează mult mai mult decât detaliile legate de haine şi de aspectul fizic aşa că fiinţa rămâne în categoria ÎMI PLACE...

Şi dacă tot am readus în discuţie gazele de şist, recomand un interviu cu un responsabil Gazprom din România în care se discută inclusiv problema gazelor neconvenţionale. Pe mine nu m-a convins dl. Vadim Smirnov când a afirmat că ei caută doar produse naturale convenţionale dar, cel puţin din punct de vedere al riscurilor de mediu, mi-ar plăcea să aibă dreptate. Totuşi, din punct de vedere economic mi-e clar că guvernul face o afacere proastă...

Vadim Smirnov este contrazis de un alt oficial Gazprom, citat în articolul de aici.

Pentru cei care mai cred minciuna cu independenţa energetică la care am ajunge exploatând gazele neconvenţionale, există un articol interesant aici.

Pentru cei care nu au înţeles încă legătura dintre Chevron şi riscul seismic, Prospecţiuni SA precizează cât se poate de clar că lucrează pentru Chevron (singura firmă, conform informaţiilor mele, care a afirmat oficial că intenţionează să exploateze gaze de şist în România) folosind explozivi, vibratoare şi sisteme de împuşcare care în mod categoric pot provoca un roi seismic asemănător celui din judeţul Galaţi din toamna 2013.

Pentru cei care au uitat roiul seismic de la Izvoarele, am găsit aici lista cutremurelor produse în zona Galaţi între 23 septembrie 2013 - 31 octombrie 2013.

Pentru comparaţie, în intervalul 1 noiembrie 2013 - 19 februarie 2014, în zona Galaţi s-a mai produs un singur cutremur.

În ciuda faptului că oamenii de ştiinţă au făcut serioase eforturi pentru a scoate din mentalul colectiv ideea de legătură între roiul seismic şi exploatările din zonă, cei de la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului au fost nevoiţi ca, în raportul din 15 octombrie 2013, pagina 12, să precizeze următoarele:

"Cutremurele produse în zona Galaţi sunt de natură tectonică iar din analiza datelor existente nu reiese o influenta NOTABILĂ a altor factori (inundaţii, exploatări de petrol).

Având în vedere presiunea mare din partea mass-media în legătura cu o posibilă influenţă a exploatărilor de petrol în diferite zone geografice ale ţării propunem includerea în procedura de aprobare a exploatării/extracţiei a monitorizării seismice în zona respectivă pe întreaga durată a acestor procese."


Întreg raportul INFP din 15 octombrie 2013 poate fi citit aici.

Tot pe tema roiului seismic din toamna 2013 am identificat şi un raport al Institutului Geologic al României.

Poate s-au întrebat şi alţii de ce roiul seismic din zona Galaţi, din toamna 2013, s-a produs într-o zonă în care Chevron nu avea planuri. Ei bine, presupunerea mea este că acele cutremure au fost provocate, într-o oarecare măsură, de operaţiunile Petrom. Am găsit pe site-ul acestora o precizare interesantă:

"Proiectele vizate se concentrează, în principal, pe redezvoltarea zăcămintelor, folosind tehnologii precum injecţia de apă, abur și polimeri..."

Oare injecţia de apă nu este o tehnologie asemănătoare cu fracturarea hidraulică? Sunt interesante observaţiile legate de explozii şi rezervoare de apă din articolul de aici.

Un alt detaliu interesant pe site-ul Petrom este următorul:

"Fracturarea hidraulică în mai multe etape este o tehnologie utilizată în premieră pentru România, care permite un debit crescut al fluidelor din rezervor, din rocă în gura sondei, rezultând astfel rate de producţie mai mari."

Dacă textul de mai sus datează din 2010, cât de cârcotaşi mai par protestatarii care erau convinşi în toamna 2013 că la Galaţi s-a fracturat?

Concluzia mea?

În ciuda declaraţiilor liniştitoare cum că exploatarea gazelor de şist nu se va practica în România în viitorul apropiat, fracturarea hidraulică se practică deja de mulţi ani iar anul trecut situaţia a început să fie conştientizată din cauza roiului seismic de la Izvoarele.

marți, 18 februarie 2014

Manele de munte?



Aseară plec de la serVICIU şi, în obişnuitul semicerc parcurs către metrou, îmi sare în urechi un cântec teribil de cunoscut. Se auzea dintr-o maşină cu care aveam să mă revăd câteva minute mai târziu, obligată fiind de trafic să ocolească.

Caraimanul, Coştila ascunsă sub un nor...

Nu mai auzisem niciodată în Bucureşti, dintr-o maşină, dată la fel de tare precum dau cei mai puţin instruiţi manelele, un cântec de munte.

Nici nu ştiu dacă reacţiile zâmbitoare de aseară sunt cele care-mi sunt cu adevărat caracteristice sau era doar un soi de furie mascată. Sau poate era un pic de dor... Sau poate se întâmpla pentru câ, în urmă cu câteva ore, spuneam că pe 1 sau 2 martie plănuiesc o mică ieşire pe munte.

Fapt e că, în ciuda faptului că asculta ceva cât de cât pe placul meu (fiind totuşi suprasaturat de astfel de cântece pe care aproape că nu trece seară fără să le aud), şoferul tot comportament de manelist avea. Altfel, stătea răbdător în coloană, ocazie cu care am putut să-i reţin numărul: B - XX - TIE.

Culmea ar fi să-l întâlnesc cândva într-o tură...

Oare a mai remarcat cineva că multe cântece de munte fac să sufere limba română şi logica? Nu este cazul cu Imnul Bucegilor dar, dacă dai drumul unui playlist de gen de pe Youtube, vei găsi sigur câteva modele din categoria AŞA NU se fac cântece de munte.



E uşor să NU o placi (1)



Zilele trecute, o întâmplare de AŞA NU.

Navigând pe îngustul trotuar (ce idiot o fi decis că pietonii sunt puţini într-un cartier sărac nu ştiu), în faţa mea, o tânără care nu părea nici urâtă, nici frumoasă face un gest scurt. În urma ei rămâne un şerveţel mototolit, folosit, aruncat.

Sigur, nu este plăcut să pui înapoi în buzunar un serveţel folosit. Totuşi, nu mi se pare acceptabilă nici soluţia aruncării acestuia într-o zonă în care, cu ceva bunăvoinţă, poţi găsi un coş de gunoi.

Oare omul care aruncă la nimereală mici gunoaie pe spaţiul public este obligatoriu urât din punct de vedere emoţional şi/ sau intelectual? În acea secundă eu aşa am crezut...

miercuri, 12 februarie 2014

Rox, îngropată şi dezgropată



UPDATE 17 februarie 2014

Dimineaţă, după două zile calde în care nu ieşisem din casă, am constatat că locul ocupat de ROX în parcare era acum ocupat de altcineva. Deci... a ieşit...

Muntele de zăpadă nu era de tot topit dar lăsa spaţiu suficient pentru a urca în maşină şi a pleca la drum.


-------------------------------------------------------

Iarnă serioasă, căderi abundente de zăpadă, viscol. După ce se potoleşte cât de cât urgia utilajele adună pe la câte-un colţ de stradă zăpada. Constat că pe un colţ de trotuar pe care-l frecventez şi eu nevoile pietonilor sunt ignorate de conducătorul utilajului care aşează zăpada astfel încât pietonilor să le fie greu să ajungă pe trotuarul deja suficient inzăpezit. Era genul ăla de moment în care eram teribil de tentat să mă simt discriminat. Genul de moment în care mă întreb de ce puternicii zilei acordă atenţie şoferilor şi calcă în picioare nevoile pietonilor.

Trec zilele şi, la doi paşi de bloc, văd un alt morman de zăpadă. Îngropată de el pe trei laturi, o maşină: B - xx - ROX. Biata de ea... Dacă vrea să iasă din parcare are slabe şanse. Îmi şi imaginam proprietara maşinii luând la lopată zăpada în care bietul Tico fusese îngropat de excavatorul Primăriei.

Mai trec nişte zile, se încălzeşte, zăpada are o poftă teribilă să se topească. Totuşi, muntele de zăpadă încă rămâne aproape de înălţimea mea.

Oare cât va dura până când Rox va putea ieşi din parcare?

Oricum, după cum văd eu lucrurile, Rox va fi dezgropată doar de încălzire. Nicio lopată şi niciun utilaj nu o vor ajuta...

marți, 11 februarie 2014

În formă continuată



-Unde e x?

-Îi ţine locul nemernicei de y.

-Doamna y? Nemernică?

-Nemernică în formă continuată chiar. Este a nu ştiu câta oară când nu e la birou fără ca eu să ştiu dinainte asta. I-am spus în faţă că mă deranjează asta dar continuă să se comporte de parcă nu m-ar fi auzit.

-Formă continuată? Ai cuvintele la tine.

-Corect. Pe cale de consecinţă, pot proba acuzaţia.

-Şi eu m-am obişnuit cu limbajul juridic de când cu problema aia.

-Am văzut. Totuşi, nu sunt jurist...


A urmat, pe scurt, o poveste despre cineva care lucrează în domeniu. Dacă aş fi fost jurist... cel puţin unele aspecte ale vieţii ar fi fost mai plăcute...

-Serios? Pune-mă şi pe mine în legătură cu persoana asta.

-Nu pot. Este cel mai inabordabil om pe care-l cunosc.


Mi s-a răspuns cu altă poveste, din acelaşi sistem, tratat de data asta în conformitate cu prejudecăţile legate de banii şi/sau serviciile (ghiciţi voi de ce natură) pe care trebuie să le aduci celui care te ajută să profesezi în domeniul în care deja ai obţinut o diplomă.

-Îţi dai seama? Să şi-o tragă cu unchiul pentru a intra în barou... Până la urmă ea a intrat în barou pe altă cale, a lucrat pe bani puţini, cu timpul a ajuns avocat din oficiu, a apărat fel de fel de infractori. La final a renunţat la carieră găsindu-şi în străinătate un soţ cu bani.

Discuţia s-a întrerupt. Un client intra pe uşă...

Iată cum prejudecăţile pot fi confirmate sau contrazise de poveştile de viaţă ale cunoştinţelor pe care le ai... Adevărul este probabil undeva la mijloc, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori.

Culorile oraşului



Continuând o preocupare mai veche, m-am trezit şi zilele trecute analizând culorile pe care le îmbracă oraşul în funcţie de anotimp.

La începutul anului, în cazul în care nu a rămas gri din cauza lipsei zăpezii, Bucureştiul se transformă în anotimpul galben. Despre el am scris mai pe larg în urmă cu doi ani (vezi postarea de aici).

Curând, dacă zăpada persistă, aşa cum s-a întâmplat recent, oraşul îmbracă haine galben- maro, din cauza câinilor care, pe lângă urină, lasă şi dovezi solide ale digestiei lor. Aşa s-a întâmplat zilele trecute în faţa firmei la care lucrez. Chiar la intrare, clienţii erau întâmpinaţi în dreapta cu câteva grăuncioare maro, în stânga cu o pată galbenă. Urme ale digestiei şi excreţiei bătrânului câine "de pază" care s-a ataşat de noi precum râia de Nică a lui Ştefan Apetrii.

Când zăpada este în curs de topire, dacă se întâmplă asta în week-end, te poţi "bucura" de o zi de luni petrecută într-un oraş gri- maro, dovezile solide depuse de câini ajungând să formeze tablouri abstracte pe pânzele- trotuar. Este dificil să te strecori printre diversele grămăjoare dar, dacă eşti oarecum acomodat cu slalomul, vei supravieţui nepătat. Am fost plăcut surprins aseară, trecând pe aceiaşi stradă care dimineaţă era maro, constatând că oamenii de la salubrizare au măturat tot ce era maro între blocuri şi resturile de zăpadă.

Încet dar sigur, oraşul se retransformă într-unul predominant gri.

Odată cu explozia primăverii oraşul devine ceva mai prietenos din punct de vedere cromatic, griului trotuarelor ajungând să i se adauge nuanţe de verde, roşu şi galben vegetal şi, pentru cei care mai privesc din când în când cerul, albastru.

Vine vara, oraşul este acum gri- verde presărat în unele zone cu covoare multicolore de ambalaje lăsate de trecătorii "ecologişti". Inutil de precizat că astfel de covoare multicolore sunt extrem de tentate să se formeze în parcuri, exact acolo unde verdele este probabil perceput ca deranjant de monoton.

Odată cu toamna, oraşul devine galben- roşu, de la covoarele de frunze moarte pe care muncitorii de la salubrizare se agită să le îndepărteze deşi, după părerea mea, sunt dacă nu plăcute, cel puţin inofensive pentru estetica oraşului.

Odată cu iarna ne întoarcem la începutul poveştii...

Acum putem spune că e primăvară...

E uşor să o placi (4)



Zilele trecute, pe când târzia iarnă încă nu se transformase în primăvară timpurie, pe când pe trotuarele bucureştene încă se circula pe poteci înguste strecurate printre mormane de zăpadă sau pe lângă garduri şi clădiri, mă trezesc faţă în faţă cu o tânără. Mă menţin pe partea dreaptă a potecuţei, încercând să mă fac mic pentru a permite trecerea. Pe partea stângă, călcând sigur şi rapid pe poala muntelui de zăpadă, trece ea. Am recunoscut pasul sigur de om de munte aşa că am întors capul. Într-adevăr, după ţinută părea şi ea pasionată de munte.

Şirul acesta de postări se referă la detaliile care te pot face să apreciezi un om. Totuşi, dincolo de aceste mici detalii- zâmbet, rămâne nevoia de sentimente ceva mai puternice şi, înainte de toate, reciproce.

Oare cum ar arăta un astfel de şir de postări făcute de o femeie? Oare cum ar suna justificarea lui E uşor să îl placi???

Păstor sau plugar?



Care variantă de agricultor (să nu uităm că, în manualele de geografie economică, agricultura este împărţită în creşterea animalelor şi cultivarea plantelor) este mai inteligentă şi de ce? Un răspuns frumos justificat la această întrebare ne dă, în ultimul număr din Dilema Veche, antropologul Vintilă Mihăilescu. Articolul său poate fi citit aici.

Dacă tot îl recomand pe Vintilă Mihăilescu, aici găsiţi un alt articol recent care arată de ce populaţia rurală românească a ajuns în situaţia relativ neplăcută în care se află în prezent.

Am constatat de ceva vreme că articolele antropologului se numără printre cele care mă atrag cel mai mult în Dilema Veche. De ce? Sunt de părere că există două motive: abordarea elegantă a subiectelor şi faptul că antropologul Vintilă Mihăilescu este nepotul de bunic al geografului Vintilă M. Mihăilescu. Aflasem treaba asta dintr-un articol mai vechi al antropologului iar acum primesc o nouă confirmare din partea Wikipedia.

Tot în legătură cu ultimul număr din Dilema Veche, încă o recomandare: fotografia din pagina 2.

marți, 4 februarie 2014

Echo



Ai trăit câteva relaţii care, într-un fel sau altul, s-au dovedit nepotrivite pentru tine? Atunci citeşte mai departe... S-ar putea să înţelegi cum ai ajuns să te implici în acele relaţii...

-------------------------------------

(...)

Mie să-mi spui cu ce pot să te ajut...

(Dintr-o convorbire telefonică purtată în apropierea mea)

Ceva mai târziu:

-Ieşiţi afară cu ţigările! Eu fumez afară dar, dacă miroase a fum în încăpere, daţi vina pe mine.
-Deci te deranjează că se dă vina pe tine, nu că miroase a fum. În definitiv eşti fumătoare...
-Ba să şti că mă deranjează şi fumul. Dar cel mai mult mă deranjează că TU, nefumător, eşti obligat să suporţi fumul lor.
-Lasă baltă ideea asta. Nu mai cred de mult că toţi cei din jur sunt interesaţi de soarta mea...

Uite cum identifică omul o personalitate tip Echo, subtip al narcisismului... Cu sau fără voia lor, poartă-le de grijă pentru a-ţi salva autostima... Nu despre asta vorbeam în postarea precedentă, despre victimele strategiilor de vânzări aplicate în cerşetorie? Apropo! Bătrâna era la locul ei şi azi dimineaţă...

Asta pică cumva în opoziţie cu modul în care gândeam eu acum mulţi ani, într-un context care, cu timpul, devenise critic. Deşi acum vreo 4 ani, bazându-mă pe cunoaştere vagă a conceptului de narcisism, mă opuneam celui care mă încadra în rândul narcisiştilor, am ajuns azi să aflu ce sens avea reorganizarea cognitivă care mi se sugera în legătură cu acel context critic. Cam criptat paragraful, nu-i aşa? Poate revin la subiect cu altă ocazie...

Da, într-o oarecare măsură mă lupt şi eu cu narcisismul. Momentan mă aflu la momentul conştientizării, cu şanse destul de mici de a trece la experimentarea unor tipuri noi de relaţie. Chiar dacă nu mă va face să găsesc femeia potrivită, cartea lui Alon Gratch, Dacă dragostea ar putea gândi, mă ajută să aflu despre mine chestii pe care nu le conştientizasem până acum...

Şi când te gândeşti că, din modelele descrise de Gratch, eu eram convins că am accesat mai degrabă dragostea unilaterală...

Cartea menţionată mai sus este disponibilă pe site-ul editurii 3 şi, cu puţin noroc, la automatele de cărţi din staţiile de metrou.

În cazul în care te regăseşti într-unul dintre modelele descrise de Gratch aş aprecia dacă ai lăsa un comentariu sau dacă mi-ai trimite un mesaj pe adresa din profilul blogger. Un schimb de experienţă poate fi util, cred... :)