După o zi în care toate păreau să meargă prost, după ce constatasem că mi-a pierit tot cheful de concert uite că mi-am revenit în timp util şi, de la birou, am mers direct în Mojo unde am ajuns pe la 20:00.
Ajung, încă de la intrare fac o "boacănă" cu brăţara (asta e! dacă am comis-o, am comis-o! data viitoare sunt mai atent! :D), merg să-mi iau berea, mă aşez şi... apare Marian şi-mi spune că ei (care ei? nu ştiam!) sunt la o masă. Întreb dacă am loc şi eu, mi se spune că da, merg în zona meselor, casc ochii maaaaaaari şi... am noroc cu Maddie care-mi face semn dintr-un colţ de club. Cred că era singura fiinţă pe care-o cunoşteam la masă iar în lipsa ei eram nevoit să-l aştept pe Marian să se-ntoarcă de la bar. Îmi pasează cineva un scaun, constat că berea curgea pe gât incredibil de repede, fiind mai degrabă în pană de conversaţie tac, beau şi ascult. Până să-nceapă cântarea au mai apărut oameni cunoscuţi: Mi, Alina, Sânziana. A apărut şi tesla (Ştefan) pe care de mult îmi propusesem să-l cunosc dar nu m-am nimerit cu el în vreo tură. Cineva întreba dacă apare şi Sorin dar... de data asta nu vorbisem nimic cu el. Profit de ocazia întâlnirii cu Marian şi-l întreb ce ştie de tura lui Răzvan. Mi-a povestit despre ce e vorba, mai târziu am văzut că s-a şi înscris în ea.
Odată adunaţi în jurul a patru mese îndesate una în alta au urmat cam trei ore de discuţii, extrem de haioase pe alocuri, cu muzică strecurată printre vorbe. Deşi era o majoritate necunoscută pentru mine, s-au dovedit cu toţii oameni faini şi regret un pic faptul că n-am reţinut nume sau id-uri de carpaţi. A apărut şi un aparat foto cu care fetele s-au tot jucat fotografiind din toate unghiurile posibile şi imposibile. Aud că vor apărea pe picasa poznele... dar nu prea ştiu cum să le caut.
-Eu nu reuşesc să mă apuc de fumat!
-Nu încerci suficient. La fel gândeai şi când erai virgin.
:))
La masă erau voci care afirmau că ar putea şi Mi să urce pe scenă. În definitiv, nu era nimic exagerat în ideea asta, doar era la masă o jumătate din Casa cu prieteni.
Femeile şi tehnologia! Interesant să auzi o femeie făcând comentarii pe tema asta. :P
Până pe la 23:00 lumea a început să se retragă, pe rând, pe rând. Ştefan remarcă faptul că, după mişcările produse, am rămas cam izolat. Prin urmare mă ridic şi mă mut pe alt scaun, mai în miezul lucrurilor, ajungând lângă Maddie şi Alina, pe care nu le mai văzusem de la întâlnirea din e.varză. Îi mulţumesc acum lui Ştefan pentru sugestia discretă pe care mi-o făcuse iar Alinei îi cer scuze pentru că nu am înţeles exact ce mă întreba răspunzănd destul de pe lângă subiect, probabil.
A fost plăcut chiar dacă, mare parte din timp, nu am putut asculta atent ce se întâmpla pe scenă. Majoritatea celor din jur păreau mai degrabă dispuşi să discute decât să asculte. Totuşi, erau şi câteva persoane care ascultau, Mi spre exemplu... Când în discuţie a fost amintită o persoană care, în ture, devine subiect de glume am devenit şi mai atent la conversaţie. Nu obişnuiesc să râd de oameni dar dacă situaţia este cu adevărat "disperată" nu-mi refuz nici eu un zâmbet.
Rămân singur, nu mă mai simt bine la masă aşa că mă retrag în zona din care am urmărit concertul Emeric Trio. Aici scot notesul şi... un tip mă-ntreabă de la ce ziar sunt. Îi răspund că nu sunt ziarist şi-mi amintesc că am mai primit odată întrebarea asta în Vama Veche, într-o seară de Stufstock 2009. Îmi amintesc şi că nu am reuşit, în atâtea luni, să încep să scriu jurnalul acelor zile. Totuşi, îmi va fi simplu s-o fac dat fiind că am luat notiţe.
Pe la 23:15 urcă pe scenă Ovidiu Mihăilescu. Ne cântă Fericit, nefericit, Tânăr şi liber, Cipilica şi Lili apoi, pe la 23:35 lasă din nou scena liberă pentru cântăreţii montaniarzi.
Remarc în public câteva feţe cunoscute, Eugen din Micul Paris, Nico Pălărie, Banderas.
Nu mai eram în stare să stau prea mult în club pentru că, în ciuda energizantului băut, căscam din ce în ce mai des. Am mai apucat s-o notez pe Iulia care, printre altele, ne-a cântat Nebun de alb, Blestem când vine toamna şi Ţigăncuşa. Pe Nebun de alb m-am trezit răspunzând la zâmbet cu zâmbet. Şi din acel loc vedeam în jur tot oameni frumoşi.
A urmat Lucian însoţit de o voce feminină care au cântat, printre altele, Pădure nebună şi Gândacul.
Pe la 00:30, puţin înainte de plecarea mea, Maria era pe scenă şi începea cu M-am îndrăgostit numai de ea şi continua, exact în minutele în care decisesem să plec, cu Cea mai frumoasă zi...
Printre instrumentiştii care s-au perindat pe scenă s-a numărat şi Adrian Cristescu, cel cunoscut de mine în contextul participării sale la concertele susţinute de Alina Manole.
Un fel de-a mai lungi cea mai frumoasă zi a fost plimbarea, pe o temperatură plăcută şi sub o lună superbă, pe jos, până acasă. Ajung pe la 2 noaptea, imediat mă bag în pat iar azi dimineaţă m-am trezit în creier cu două bucăţi din piese ascultate aseară:
Numai noi, suntem împreună
Numai noi, sub clarul de lună
Suntem doi, fericiţi în munte...
Textul integral, aici.
Doar noi doi, să fim munte de piatră
Jos în oraş nu voi fi fericit
Mireasă să-mi fii, şi frate, şi tată
Şi casa să-mi fie un pisc însorit...
Textul integral, aici.
Probabil că, peste 2 luni, E- Folk va organiza o nouă seară de cântece de munte. Dată fiind atmosfera faină de acum, voi încerca să ajung la o astfel de seară şi data viitoare, cu atât mai mult cu cât este posibil să găsesc şi atunci acolo un număr oarecare de carpatişti.
Zile senine! :)
PS: Tocmai am primit o veste bună... Sper să nu intervină din nou ceva neprevăzut nu de alta dar... parcă nu mai am răbdare! :P M-a cuprins o stare ciudată şi, în mare măsură, plăcută în ultimele zile...
miercuri, 31 martie 2010
duminică, 28 martie 2010
Cântece de munte, marţi în Mojo
Se pare că precedenta seară de cântece de munte din Mojo a avut succes. Prin urmare, E- Folk a decis să repete isprava marţi 30 martie 2010 de la ora 20:00. Intrarea: 7 lei.
Evenimentul este anunţat aici şi aici iar afişul este acesta:
Dat fiind că am fost absent data trecută, îmi propun să recuperez acum. Cu atât mai mult cu cât, după o şedinţă de dentist, voi avea sigur nevoie de relaxare. :D
Şi dacă tot vorbim de folk, luni, în Expirat, înţeleg că-i seară dedicată tinerelor talente. Vezi aici.
Evenimentul este anunţat aici şi aici iar afişul este acesta:
Dat fiind că am fost absent data trecută, îmi propun să recuperez acum. Cu atât mai mult cu cât, după o şedinţă de dentist, voi avea sigur nevoie de relaxare. :DŞi dacă tot vorbim de folk, luni, în Expirat, înţeleg că-i seară dedicată tinerelor talente. Vezi aici.
sâmbătă, 27 martie 2010
Magda Puskas şi Vali Moldovan în Iron City
Cronica completă este în sfârşit postată. Cine doreşte poate să revină la ea, aici.
vineri, 26 martie 2010
Proiectul Tivodar în/ cu Micul Paris (concert Iron City, joi 25 martie 2010)
Ca şi data trecută, o minusculă cronică din amintiri...
Întâmplarea a făcut să merg miercuri în Iron City. La plecare am văzut anunţul pentru joi şi... m-am gândit că merită să merg, cu atât mai mult cu cât nici vineri nu trebuia să mă trezesc de dimineaţă.
A meritat odată în plus să merg pentru că, pe seară, m-am trezit cu un telefon de la vechiul prieten Ştefan (prietenia cu Ştefan cred că este cam la fel de veche precum prietenia virtuală cu Cristina, singurele prietenii despre care îmi amintesc că datează din liceu... 15 ani, poate chiar peste...) care s-a anunţat şi el în Iron City. L-aş fi putut vedea şi sâmbătă ori marţi, la concertul Alinei Manole sau la concertul Fox Studis dar nici lui nu i-a trecut prin cap să-mi spună că merge, nici eu n-am ieşit în acele seri.
Destul cu paranteza deschisă şi, probabil, niciodată închisă. Revenim în Iron City unde am ajuns aproape de 21:00 deşi ştiam despre cântare că va începe, cel mai probabil, pe la 22:00. Dar o bere în plus n-a stricat (deşi azi dimineaţă am avut o mică durere de cap, din cauza ei, probabil) iar discuţia cu Ştefan care a apărut câteva minute după mine, pe motor, dotat cu obişnuitele parabuba, discuţia deci a fost tare plăcută.
-Tot te mai gândeşti la tipa aia?
-Nu. Acum e mult mai bine.
-Te-ai întins prea mult...
-Până la urmă mi-am dat seama că relaţia nu are viitor dar... constatând asta m-am înfuriat. De la furie au început cu adevărat problemele. Dar a trecut în mare măsură.
-Ştiu. Şi mie mi se întâmplă să nu iasă o relaţie. Sufăr o vreme dar apoi îmi revin.
Până la urmă, dorite sau, uneori, de nedorit, este vorba de sentimente care fac din noi oameni.
Mai merită precizat că Ştefan Tivodar mi-a sărit în ochi foarte curând după ce ajunsesem în club? Cred că a devenit deja un obicei să ne salutăm şi, când situaţia permite, să schimbăm câteva vorbe. :) Un concert pe lună spunea Ştefan că e suficient. Până la urmă ştiu ei mai bine de ce nu dau concerte mai des. Oricum, e clar că, în momentul în care aflu de un concert de-al lor, dacă nu apare cine ştie ce urgenţă, sunt acolo!
Despre public pot spune că a fost destul de puţin dar înţeleg că aşa a fost şi marţi, la Fox Studis. Chipurile erau, cam în jumătate din situaţii, cunoscute. Oricum, faţă de precedentul concert Proiectul Tivodar la care am asistat, de data asta publicul chiar venise să îi asculte. Prin urmare, aş putea trage concluzia că am fost puţini dar buni!
Despre concert, cu obişnuita mea lipsă de competenţă în domeniul muzical (e clar că nu pentru mine fusese scrisă Balada cronicarului de muzică uşoară, eu măcar recunosc care-mi sunt limitele competenţei :D), voi preciza puţine lucruri.
Piesele cântate au fost de data asta mai multe de-ale Proiectului Tivodar şi mai puţine preluări. Ascult rar (aproape exclusiv în concerte) compoziţiile lor, dar pot spune că, deşi îmi sunt aproape necunoscute, sună plăcut. Iar preluările au sunat la fel de bine ca de obicei. Vedetă printre preluări, Râpa, în varianta specifică pentru cei doi. Acum, sincer să fiu, am avut o ezitare, m-aş fi referit nu la Râpa ci la Străinul, aşa cum ne-a învăţat miercuri seară Vali Moldovan dar m-am gândit că, la fel cum am avut eu nevoie de atâta vreme pentru a afla adevăratul titlu, este posibil să existe încă mulţi ascultători de folk care nu ştiu cum sună Străinul dar au ascultat de multe ori Râpa.
Faţă de data trecută, când sugeram că Alex ştie mai bine vioară decât chitară, acum sunt de părere că omul se pricepe în egală măsură şi la chitară dar, pur subiectiv, de cele mai multe ori apreciez mai mult momentele când o "gâdilă" pe Aurica.
Concertul Proiectul Tivodar a avut două părţi, în pauza dintre acestea cântând, în formulă restrânsă (3 din 5 oameni, dacă am reţinut corect), cei de la Micul Paris. Nu pot spune că-i cunoşteam dar constat că au sunat bine. Pentru mine, recitalul lor a reprezentat o nouă încercare. De ce? Pentru că, la câteva săptămâni de când am auzit-o în Expirat, trăind atunci senzaţii ciudate, mai degrabă negative, de data asta Rochia uşor nu mi-a mai creat nicio reacţie advresă. Probabil sunt pe cale de a mă imuniza şi la această piesă...
În Micul Paris am avut surpriza să văd cântând un om pe care-l remarcasem prima dată în e.varză, nu mai ştiu cu câtă vreme în urmă. Din nou mică-i lumea...
A venit şi momentul în care Ştefan s-a retras spre casă. Am fost tentat să mă retrag şi eu curând dar... am rămas. Deja publicul era mult mai puţin decât la început. Şi recunosc că a fost foarte bine că am avut răbdare să stau până la 1 noaptea pentru că finalul concertului Proiectul Tivodar l-a reprezentat o piesă experiment în care am avut surpriza să-l văd pe Alex cântând pe chitara electrică cu arcuşul. Nu-mi imaginam că voi vedea vreodată aşa ceva. Concluzia? Fain experiment!
După acest concert am rămas şi cu o amintire concretă, un mic pliant pe care l-a distribuit Mariana în public, pliant de care aproape uitasem dar mi-am reamintit ducând mai devreme mâna la buzunar şi simţind ceva lucios. Nu ştiu cine a avut ideea acestui pliant dar ştiu că ideea este cât se poate de bună. Uitându-se pe el, Ştefan mi-a pus o întrebare care, într-o oarecare măsură, m-a amuzat: Cine-i Aurica? Eu o cunoşteam pe Aurica de câteva luni, de când, înainte de a o asculta, am citit de ea pe blogul Folk frate.
Iar dacă e să fac o comparaţie între Ştefan şi Alex, cei doi membrii PT, am constatat că Alex cântă cu ochii deschişi în timp ce Ştefan poate fii surprins de multe ori cu ochii închişi. Nu-mi dau seama dacă jocul ochilor are vreo legătură cu atenţia îndreptată predominant către sine sau către ceilalţi. Chiar ar fii interesant să poţi pătrunde în mentalul celor doi şi să-ţi dai seama ce se ascunde în spatele acestui joc. Altfel, ca postură generală, Alex pare la fel ca în primul concert în care l-am văzut. Ştefan în schimb, nu ştiu dacă doar mi s-a părut mie sau au observat şi alţii asta, pare să fie mai vertical pe scenă faţă de alte concerte din care mi-l amintesc. Iar treaba asta, probabil, arată faptul că se simte din ce în ce mai bine acolo, cu chitara în braţe, muzicuţa la îndemână şi microfonul în faţă. Şi, părerea mea, cu cât se va simţi mai bine pe scenă, cu atât mai bună va fii prestaţia sa în viitoarele concerte. Iar o prestaţie pe zi ce trece mai bună, sper eu, le va aduce un public mai numeros.
Ne revedem şi luna viitoare, probabil!
Succes, Ştefan! Succes, Alex! Să ne revedem cu bine!
Later edit: o mică galerie foto găsiţi aici. Mulţumiri celor de la ForeverFolk! :)
Întâmplarea a făcut să merg miercuri în Iron City. La plecare am văzut anunţul pentru joi şi... m-am gândit că merită să merg, cu atât mai mult cu cât nici vineri nu trebuia să mă trezesc de dimineaţă.
A meritat odată în plus să merg pentru că, pe seară, m-am trezit cu un telefon de la vechiul prieten Ştefan (prietenia cu Ştefan cred că este cam la fel de veche precum prietenia virtuală cu Cristina, singurele prietenii despre care îmi amintesc că datează din liceu... 15 ani, poate chiar peste...) care s-a anunţat şi el în Iron City. L-aş fi putut vedea şi sâmbătă ori marţi, la concertul Alinei Manole sau la concertul Fox Studis dar nici lui nu i-a trecut prin cap să-mi spună că merge, nici eu n-am ieşit în acele seri.
Destul cu paranteza deschisă şi, probabil, niciodată închisă. Revenim în Iron City unde am ajuns aproape de 21:00 deşi ştiam despre cântare că va începe, cel mai probabil, pe la 22:00. Dar o bere în plus n-a stricat (deşi azi dimineaţă am avut o mică durere de cap, din cauza ei, probabil) iar discuţia cu Ştefan care a apărut câteva minute după mine, pe motor, dotat cu obişnuitele parabuba, discuţia deci a fost tare plăcută.
-Tot te mai gândeşti la tipa aia?
-Nu. Acum e mult mai bine.
-Te-ai întins prea mult...
-Până la urmă mi-am dat seama că relaţia nu are viitor dar... constatând asta m-am înfuriat. De la furie au început cu adevărat problemele. Dar a trecut în mare măsură.
-Ştiu. Şi mie mi se întâmplă să nu iasă o relaţie. Sufăr o vreme dar apoi îmi revin.
Până la urmă, dorite sau, uneori, de nedorit, este vorba de sentimente care fac din noi oameni.
Mai merită precizat că Ştefan Tivodar mi-a sărit în ochi foarte curând după ce ajunsesem în club? Cred că a devenit deja un obicei să ne salutăm şi, când situaţia permite, să schimbăm câteva vorbe. :) Un concert pe lună spunea Ştefan că e suficient. Până la urmă ştiu ei mai bine de ce nu dau concerte mai des. Oricum, e clar că, în momentul în care aflu de un concert de-al lor, dacă nu apare cine ştie ce urgenţă, sunt acolo!
Despre public pot spune că a fost destul de puţin dar înţeleg că aşa a fost şi marţi, la Fox Studis. Chipurile erau, cam în jumătate din situaţii, cunoscute. Oricum, faţă de precedentul concert Proiectul Tivodar la care am asistat, de data asta publicul chiar venise să îi asculte. Prin urmare, aş putea trage concluzia că am fost puţini dar buni!
Despre concert, cu obişnuita mea lipsă de competenţă în domeniul muzical (e clar că nu pentru mine fusese scrisă Balada cronicarului de muzică uşoară, eu măcar recunosc care-mi sunt limitele competenţei :D), voi preciza puţine lucruri.
Piesele cântate au fost de data asta mai multe de-ale Proiectului Tivodar şi mai puţine preluări. Ascult rar (aproape exclusiv în concerte) compoziţiile lor, dar pot spune că, deşi îmi sunt aproape necunoscute, sună plăcut. Iar preluările au sunat la fel de bine ca de obicei. Vedetă printre preluări, Râpa, în varianta specifică pentru cei doi. Acum, sincer să fiu, am avut o ezitare, m-aş fi referit nu la Râpa ci la Străinul, aşa cum ne-a învăţat miercuri seară Vali Moldovan dar m-am gândit că, la fel cum am avut eu nevoie de atâta vreme pentru a afla adevăratul titlu, este posibil să existe încă mulţi ascultători de folk care nu ştiu cum sună Străinul dar au ascultat de multe ori Râpa.
Faţă de data trecută, când sugeram că Alex ştie mai bine vioară decât chitară, acum sunt de părere că omul se pricepe în egală măsură şi la chitară dar, pur subiectiv, de cele mai multe ori apreciez mai mult momentele când o "gâdilă" pe Aurica.
Concertul Proiectul Tivodar a avut două părţi, în pauza dintre acestea cântând, în formulă restrânsă (3 din 5 oameni, dacă am reţinut corect), cei de la Micul Paris. Nu pot spune că-i cunoşteam dar constat că au sunat bine. Pentru mine, recitalul lor a reprezentat o nouă încercare. De ce? Pentru că, la câteva săptămâni de când am auzit-o în Expirat, trăind atunci senzaţii ciudate, mai degrabă negative, de data asta Rochia uşor nu mi-a mai creat nicio reacţie advresă. Probabil sunt pe cale de a mă imuniza şi la această piesă...
În Micul Paris am avut surpriza să văd cântând un om pe care-l remarcasem prima dată în e.varză, nu mai ştiu cu câtă vreme în urmă. Din nou mică-i lumea...
A venit şi momentul în care Ştefan s-a retras spre casă. Am fost tentat să mă retrag şi eu curând dar... am rămas. Deja publicul era mult mai puţin decât la început. Şi recunosc că a fost foarte bine că am avut răbdare să stau până la 1 noaptea pentru că finalul concertului Proiectul Tivodar l-a reprezentat o piesă experiment în care am avut surpriza să-l văd pe Alex cântând pe chitara electrică cu arcuşul. Nu-mi imaginam că voi vedea vreodată aşa ceva. Concluzia? Fain experiment!
După acest concert am rămas şi cu o amintire concretă, un mic pliant pe care l-a distribuit Mariana în public, pliant de care aproape uitasem dar mi-am reamintit ducând mai devreme mâna la buzunar şi simţind ceva lucios. Nu ştiu cine a avut ideea acestui pliant dar ştiu că ideea este cât se poate de bună. Uitându-se pe el, Ştefan mi-a pus o întrebare care, într-o oarecare măsură, m-a amuzat: Cine-i Aurica? Eu o cunoşteam pe Aurica de câteva luni, de când, înainte de a o asculta, am citit de ea pe blogul Folk frate.
Iar dacă e să fac o comparaţie între Ştefan şi Alex, cei doi membrii PT, am constatat că Alex cântă cu ochii deschişi în timp ce Ştefan poate fii surprins de multe ori cu ochii închişi. Nu-mi dau seama dacă jocul ochilor are vreo legătură cu atenţia îndreptată predominant către sine sau către ceilalţi. Chiar ar fii interesant să poţi pătrunde în mentalul celor doi şi să-ţi dai seama ce se ascunde în spatele acestui joc. Altfel, ca postură generală, Alex pare la fel ca în primul concert în care l-am văzut. Ştefan în schimb, nu ştiu dacă doar mi s-a părut mie sau au observat şi alţii asta, pare să fie mai vertical pe scenă faţă de alte concerte din care mi-l amintesc. Iar treaba asta, probabil, arată faptul că se simte din ce în ce mai bine acolo, cu chitara în braţe, muzicuţa la îndemână şi microfonul în faţă. Şi, părerea mea, cu cât se va simţi mai bine pe scenă, cu atât mai bună va fii prestaţia sa în viitoarele concerte. Iar o prestaţie pe zi ce trece mai bună, sper eu, le va aduce un public mai numeros.
Ne revedem şi luna viitoare, probabil!
Succes, Ştefan! Succes, Alex! Să ne revedem cu bine!
Later edit: o mică galerie foto găsiţi aici. Mulţumiri celor de la ForeverFolk! :)
Cât de nemernic poate să fie un server?
Ideea acestei postări mi-a venit după ce mi-am plătit factura Vodafone (sau Vodă în fân, cum îmi place mie să-i "alint") la ora 12:07, la un partener Vodafone, iar la 13:16 mă trezesc anunţat pe sms că s-a emis factura pe care oricum o plătisem deja şi care avea ca scadenţă data de 31 martie 2010, având prin urmare timp mai mult decât suficient s-o plătesc.
Aş fi înţeles un astfel de sms primit pe 29 sau 30 martie, trimis preventiv, pentru situaţia în care firma care distribuie facturile a întârziat din nou nepermis de mult cu livrarea acestora. Totuşi, între a-ţi enerva abonaţii şi a căuta o firmă eficientă şi rapidă în distribuirea facturilor eu, în locul Vodafone, aş alege varianta a doua. Voi?
Alţi operatori de telefonie mobilă cum procedează?
De ce m-am referit la un server? Pentru că, oricât de puţin m-aş pricepe la automatizări, mi-e clar că nu există un operator uman în povestea asta. Deci maşina capătă nedorite calităţi profund omeneşti! :))
Later edit: tot gafă de server, mă trezesc cu un sms livrat de două ori. Expeditorul? Tot Vodă în fân cel drăgălaş! :D
Aş fi înţeles un astfel de sms primit pe 29 sau 30 martie, trimis preventiv, pentru situaţia în care firma care distribuie facturile a întârziat din nou nepermis de mult cu livrarea acestora. Totuşi, între a-ţi enerva abonaţii şi a căuta o firmă eficientă şi rapidă în distribuirea facturilor eu, în locul Vodafone, aş alege varianta a doua. Voi?
Alţi operatori de telefonie mobilă cum procedează?
De ce m-am referit la un server? Pentru că, oricât de puţin m-aş pricepe la automatizări, mi-e clar că nu există un operator uman în povestea asta. Deci maşina capătă nedorite calităţi profund omeneşti! :))
Later edit: tot gafă de server, mă trezesc cu un sms livrat de două ori. Expeditorul? Tot Vodă în fân cel drăgălaş! :D
joi, 25 martie 2010
Potop de-ar fii... sau Magda Puskas şi Vali Moldovan în Iron City (24 martie 2010)
Asculta mai multe audio Muzica
O oarecare zi de concediu... Eu? În concediu? Uite că mi se mai întâmplă şi mie...
Pentru că seara eram oricum în oraş, pentru că Magda Puskas rar poate fi ascultată prin Bucureşti, pentru că ea, după cum spunea cândva Păunescu, este una din cele mai bune voci feminine din folk-ul românesc, pentru că nu mai trecusem de multă vreme prin Iron City am ajuns ieri, aproape de ora anunţată pentru începerea concertului, în subsolul în care am încercat, în puţinii ani de când îl frecventez, emoţii diverse.
21:45, deci... Ajung jos, constat că e lume destul de multă dar... ar mai fi încăput oameni. În câteva minute iată-mă aşezat comod cu o ladă de bere sub fund. Până la finalul concertului eram aproape amorţit dar nici să mă ridic nu-mi venea pentru că asta, conform obiceiului meu, ar fi însemnat că mă pregătesc de plecare.
Publicul nu părea a fii format din spectatorii Folk frate obişnuiţi. Abia am recunoscut câteva chipuri pierdute printre feţe necunoscute. Totuşi, atmosfera a fost cea obişnuită, plăcută, cumva de suflet. Pentru o bună parte a concertului, în public s-a aflat şi Zoia Alecu care avea să plece din club când Magda şi Vali cântau Inel de şoapte.
La 22:10, Mysha, Teddy şi Jonnie urcă pe scenă. Încep cu Primăvara celor de la Măr verde (din care mi-a sunat aseară foarte plăcut să Te-aştept să vii cum n-ai mai fost/Unde?/ În sufletul meu) continuând cu Cântec pentru tine (Eugen Avram) şi încheind prima lor intervenţie cu o piesă bine susţinută la refren de public, prima intervenţie faină a publicului: Inima-i un sloi de gheaţă, alte semnalmente n-are...
22:25, sunt prezentaţi invitaţii serii, Magda Puskas (Cluj) şi Vali Moldovan (Baia Mare). Magda începe cu o precizare interesantă: Sunt multe chipuri aici, pe care le cunosc de pe Facebook. Prima parte a recitalului lor începe cu Cântec pentru artişti (Să ne trăim momentul/ Totul e incert) continuă cu piesa pe care am auzit-o prima dată în versiunea Ecoul, O cană cu vin. Urmează o referire la Imre în prezentarea Romanţei ploii continuată cu Imnul înnecaţilor din Atlantida (amintiri de la Cenaclul Flacăra din 1 iunie anul trecut...). Următoarea piesă, Marea Irlandei, nu eram deloc convins că o ştiu. Prin urmare, mi-a picat foarte bine piesa următoare pe care, nu mai ştiam nici eu de când, o ştiam destul de bine, piesa lui Gil Ioniţă, Lăsaţi-mă să merg pe bicicletă. O piesă numai bună de folosit ca imn al cicliştilor şi ca promovare a dezbaterii legate de accesul cu biciclete în metroul bucureştean. Dezbaterea este anunţată aici. Ca ciclist amator recomand celor care au o părere favorabilă proiectului Metrorex să o susţină cu un e-mail trimis la contact@metrorex.ro până la 15 aprilie 2010. Voi încerca şi eu să pun cap la cap potenţialele avantaje aduse de punerea în practică a proiectului şi voi concepe un mesaj către Metrorex.
Magda cu Vali îşi continuă recitalul cu Mă luai, luai după care auzim o altă piesă Ecoul, Taina (O lume de 20 de ani).
Se continuă cu două piese ale Tatianei Stepa. Prima, al cărei titlu din nou nu mi-l amintesc, cea cu Pietre-n cale, mi-a amintit de cineva... A doua, din nou bine susţinută de public la refren, Copaci fără pădure, îmi trimite gândul, nu prea înţeleg de ce, către Roxana. Cu acest gând am intrat în Pierdem tot în fiecare clipă, piesă urmată de Galbenă gutuie (din nou public remarcabil).
Una din piesele vedetă ale serii, după părerea mea şi, din câte am văzut în public, nu numai a mea a fost varianta originală a piesei cunoscute printre montaniarzi ca Râpa. Ei bine, Vali Moldovan ne-a explicat că titlul original este Străinul (deci avea dreptate cel care menţiona asta într-un comentariu pe youtube), este compusă de Vasile Leva (dacă am notat eu corect numele, cunoscătorii mă pot corecta dacă este cazul) şi, în Iron City, miercuri seară, a fost interpretată exact aşa cum a fost gândită de compozitor. Am sesizat ceva modificări faţă de textul ştiut de mine şi, probabil, ceva modificări la nivelul muzicii. Oricum, a fost plăcut să o aud!
După Străinul a urmat Cântec de descântec după care s-a cântat, pe versurile lui Minulescu (bine că am scăpat de obsesia pentru Acuarelă!), Casă veche. Finalul primei părţi a recitalului a aparţinut unui cântec maramureşan, Cântec de veselie.
Mai trec pe la voi, poate marţi, poate joi ne-au cântat Folk fraţii într-o seară de miercuri, la 23:20, în prima pauză a recitalului susţinut de Magda şi de Vali. S-a început cu o piesă rock pentru că, la calibrul invitaţilor serii, Mysha aprecia (într-un amestec de glumă şi modestie) că s-ar face de râs dacă ar cânta folk. Au continuat cu deja obişnuita Pseudofabulă (Roşu şi Negru) bine susţinută de public. Apoi nişte "egoişti" (sesizaţi ghilimelele, e clar că Folk fraţii sunt oricum, numai egoişti nu) s-au lăudat că Numai mie mi-este bine după care, în ciuda absenţei vocii feminine responsabilă cu ping, ping, s-a cântat într-o versiune haioasă imnul Folk frate, Ia coceanu, dă coceanu. Publicul a încercat, destul de timid, să suplinească vocea feminină dar ping, ping-ul nu a fost prea convingător. Pe acest fundal, şi-a făcut intrarea în club Verginica, cea cu slipul atâtica din cauza căreia, puţin mai târziu, a căzut peste noi Ploaia asta nebună.
După ploaie a urmat ninsoare, adusă de revenirea invitaţilor serii care au cântat Ninsoare de adio înaintea unei piese profunde, Dor de Nichita. De atâta dor, a venit şi un Blestem când vine toamna, piesă vedetă în multe seri Folk frate la care am asistat până acum. Iar după blestem, firesc, Iubire mortală (piesă după care am rămas cu o întrebare "metafizică": "A iubi nu-i greşeală?") apărută pentru că între noi a intervenit Sărutul proscris din cauza unui Inel de şoapte.
A urmat o compoziţie a lui Vali Moldovan, ceva cu recoltă, urmată de un nou cântec maramureşan.
Mai departe, o altă piesă vedetă printre montaniarzi, cântată tot în varianta originală, Baladă fulgerată de vânt. Rău mă dor ochii, mă dor... După durere, o piesă veselă cu miros de Mărgineanu, creatoare de agitaţie în public. Dar nu-i nimic, am fost calmaţi imediat cu Ana lui Manole, piesă pe care eu nu mi-o aminteam dar, undeva în spate, o ea părea să ştie bine textul... Se putea citi asta pe buzele ei... Şi pentru că ea părea destul de tânără, a urmat Din copilărie. Am ieşit din copilărie şi am intrat în adolescenţă mergând Într-o crâşmă ordinară/ Să tăcem privindu-ne în ochi.
Înainte de revenirea pe scenă a echipei Folk frate, la 00:40, Magda şi Vali au încheiat partea a doua a recitalului cu Dragu mi-i veselia (o piesă auzită şi pe la Ducu Bertzi).
Dar... eu ţin mult la tineeeeee începe Jonnie să-i cânte unei domnişoare din public pentru că obişnuitul duet cu Cristinissima Andrieş nu era posibil datorită absenţei acesteia. Domnişoara din public se vede treaba că nu a înţeles jocul lui Jonnie aşa că acesta s-a recunoscut învins şi a urcat la loc pe scenă. În urma acestui moment Mysha a făcut o precizare haioasă: "Pentru cei care sunt prima dată aici, să ştiţi că prima dată este o dezvirginare" :D Şi dacă tot a venit vorba de dezvirginare, cine poate face treaba asta mai bine decât Omul plajei, în Vama Veche? Pe piesa asta cei trei oameni de pe scenă s-au jucat într-un mod interesant cu vocile. Şi după această primă dată nu mai poţi spune decât Am intrat cu femeia în joc (Jocul de poker) iar atunci când lucrurile poate nu merg la fel de bine precum ţi-ai fi imaginat nu-ţi rămâne decât să baţi la poarta ei (Bat la poarta ta) şi, în caz că nu răspunde, să o laşi pe alta Fără petale. Dacă şi aceasta rămâne rece nu poţi decât să-ţi imaginezi Ţurţuri metalici care-i îngheaţă inima. Totuşi, N-ai nevoie de foarte multe ca să fi fericit!
La 1:10 Magda Puskas şi Vali Moldovan revin pentru a treia repriză a recitalului lor. Eram deja obosit aşa că notesul şi pixul s-au odihnit strânse sub curea. Am mai notat doar publicul extraordinar de la Şi totuşi există iubire, Andrii Popa şi Ciuleandra.
Mai târziu, puţin după 1:40 când Magda şi Vali erau încă pe scenă, revin pentru finalizarea nopţii Folk fraţii. Pe când eu mersesem să scap de surplusul de bere din vezică, aud cum Cântă cucul. Firesc, m-am grăbit şi... am prins o bună parte din atmosferă. A ieşit, ca mai totdeauna, superb! Publicul mai cere una cu Moldova aşa că... Hai Moldova, Basarabia, eşti lacrimă din noi (Lacrimi înapoi). A urmat, deşi mai era mult până dimineaţă, Bună dimineaţa, mamă (piesa Iuliei Guşatu) apoi Vlad a fost chemat pe scenă pentru acea piesă de suflet marca Dan Iliescu. Nu mai puteam de somn deci, cu doza de regret obişnuită, am părăsit Iron City pentru câteva ore.
Despre public aş mai spune că părea expert în Magda Puskas. Majoritatea păreau să ştie mult mai bine ca mine piesele care s-au cântat. Chiar m-a ros câteva secunde invidia când cineva de lângă mine a afirmat că a prins odată un concert cu Magda Puskas şi Tatiana Stepa, concert care a ieşit foarte fain... Mi-ar fi plăcut şi mie să asist la aşa ceva. Şi poate că aş fi avut cândva fericita ocazie dacă nu s-ar fi întâmplat ca anul trecut Tatiana Stepa să plece dincolo...
Plecând pe la 2 noaptea din Iron City, am văzut afişul care anunţa concertul Proiect Tivodar de azi, de la 21:30. S-ar putea să ajung şi azi acolo, să-l revăd pe amicul Ştefan şi să-l aud din nou cântând cu Alex Nichita însoţit de celebra lui Aurica.
La 2:20 ajungeam deja acasă, cu un taxi luat chiar din faţa clubului. Şoferul, cu chef de vorbă, mi-a dat din nou ocazia să regret că m-a dus atât de repede acasă. Îmi povestea omul acesta cum ajunsese dependent de Cola, cum mânca la 2 zile odată, cum trăia mai degrabă cu cofeină decât cu altceva, cum aproape că-şi distrusese ficatul. Concluzia lui? Mai bună o viaţă fără Cola! A doua concluzie? E bine să faci şi mişcare din când în când. Prin urmare, omul e fan al bicicletei. Chiar m-am bucurat să-i spun că, în ieşirile pe care le-am făcut anul trecut cu bicicleta, am constatat că mulţi şoferi se străduiesc să facă viaţa mai uşoară bicicliştilor care pedalează prin oraş.
La rândul meu îi spuneam că, din alte motive (psihologice), încerc să reduc doza de cofeină cu care eram obişnuit.
Cât de plăcut este să discuţi despre aşa ceva cu relaxare!
Să fim sănătoşi!
miercuri, 24 martie 2010
21 martie 2010- pe bicicletele prin păduri
Printre altele, am avut parte şi de aşa ceva în plimbarea de duminică:
21 martie 2010- pe bicicletele prin păduri
Pentru cei care vor să vadă poze! :)
Eu pe o trecere mai complicată în pădurea Pustnicu
Urcând către terasamentul căii ferate (aproape de Brăneşti)
La firul... noroiului
Printre bălării, bălţi şi noroaie
A venit primăvara!
Eu pe DN 3
Eu pe o trecere mai complicată în pădurea Pustnicu
Urcând către terasamentul căii ferate (aproape de Brăneşti)
La firul... noroiului
Printre bălării, bălţi şi noroaie
A venit primăvara!
luni, 22 martie 2010
VSD în familie
A fost un final de săptămână interesant.
Vineri seară, dintr-o joacă, am ajuns să pedalez câţiva kilometri. Nu apucasem să scot la plimbare bicicleta "nouă" făcută din furca mea pusă pe fosta bicicletă a lui Daniel aşa că un imposibil de refuzat "Te rog, unchiu' Adi!" s-a dovedit a fii exact stimulul potrivit situaţiei. În ultimii ani îmi văzusem extrem de rar nepoata aşa că seara a fost cu atât mai plăcută.
Sâmbătă dimineaţă am avut programul obişnuit. După ce am răsuflat din nou uşurat în diverse momente din ora petrecută acolo (apropo! am constatat că, pe bicicletă, răsuflu uşurat după ce trec cu bine de un sector de drum dificil), m-am grăbit spre casă. Până să ajung mă sună Andrei, despre care tocmai auzisem că şi-a făcut dreaduri. Îi transmit un număr de telefon de la unul din fraţi urmând să-l întâlnesc şi pe viu ceva mai târziu. Ajung acasă, mănânc, dau jos blugii şi-i înlocuiesc cu un pantalon de trening (se pare că numai Maria a reuşit, vineri seară, să mă facă să pedalez în blugi), cobor şi încep să pedalez. Ajung la Cristi, rezem bicicleta de-un pom, apuc să-l salut pe Andrei şi apoi sunt "confiscat" de Maria. Ne-am jucat într-o zi cât pentru toţi anii în care ne-am văzut rar! :D Şi recunosc că mi-a pus la încercare condiţia fizică. :P Spre seară îi venise şi bicicletei mele rândul la reglaje aşa că ideea de a scoate pe cineva din casă pentru o plimbare cu bicicleta mi-a reapărut în minte. Prin urmare, înainte de a pleca spre casă, am trimis un sms cu propunerea unei plimbări de duminică.
Duminică nu a fost nimic blogabil până spre 14:00 când am fost sunaţi că se pleacă la pădure. Prin urmare, cam între 14:30- 19:00, am pedalat în familie. Am avut parte de o vreme superbă şi de traseu pe măsură. Am intrat pe DN3, am făcut stânga către Pasărea apoi, pe malul lacului, am traversat pădurea Pustnicul. Ieşim din ea înapoi în DN3, tăiem şoseaua, ajungem la calea ferată (ne aflam destul de aproape de Brăneşti), traversăm şi calea ferată, intrăm pe un drum care, până la urmă, ne-a scos în drumul stâlpilor din pădurea Cernica. Am mers şi prin Cernica aproximativ pe traseul pe care a fost competiţie în toamna trecută apoi ne-am retras spre mânăstire după care, pe şosea, încă pe lumină, am continuat spre casă.
Ca date de parcurs am notat peste 32 km parcurşi, aproape 3 ore efectiv state în şa, o viteză medie de 12,5 km/oră, şi o viteză maximă de 41 km/oră (probabil a atins-o Cristi în perioada în care făcusem schimbul de biciclete). Oricum, şi eu am prins o maximă de vreo 38 km/ oră.
Despre bicicleta "nouă", deşi ca aspect poate e mai slabă decât cea veche, am numai cuvinte de laudă. Pe şosea au fost momente în care, fizic, aş fi putut pedala mai repede dar nu mă ţinea psihicul la acea viteză. Prin pădure au fost câteva locuri în care mega range-ul şi-a făcut bine treaba reuşind să urc destul de lejer pante dificile. Pe o pantă aproape că era să mă răstorn de unde concluzia că bicicleta poate, fizic pot dar mai am de lucrat la tehnică.
Prin pădure era plin de floricele şi, din fericire, mişunau destul de puţini oameni. Într-un loc am simţit roata din spate cum îmi fuge pe o porţiune de noroi dar am reuşit să rămân în şa. În alte locuri, tot cu noroi sau cu treceri înguste între noroaie şi vegetaţie, am fost nevoit să cobor din şa. Au fost şi bucăţi de urcare neabordate în cel mai fericit mod, bucăţi pe care le-am terminat pe lângă bicicletă.
Cam asta ar fii de spus. Sper să apuc în seara asta să completez şi cu ceva filmări şi fotografii.
Şi ziua de duminică a fost plină de senzaţii plăcute. Cu atât mai plăcute cu cât, în felul lor, m-au "invadat" încă de dimineaţă.
Iar faptul că pe unele pasaje, tehnice dar nu foarte, am stăpânit bicicleta mi-a oferit un motiv în plus de bucurie. Chiar mă gândeam, în drum spre casă, că mersul pe bicicletă se numără printre foarte puţinele lucruri, dacă nu cumva este chiar unicul lucru, pe care le-am învăţat la timpul potrivit. Pentru asta un mare merit îl are bunicul care, cât am fost mici, a avut grijă de bicicletele noastre.
Vineri seară, dintr-o joacă, am ajuns să pedalez câţiva kilometri. Nu apucasem să scot la plimbare bicicleta "nouă" făcută din furca mea pusă pe fosta bicicletă a lui Daniel aşa că un imposibil de refuzat "Te rog, unchiu' Adi!" s-a dovedit a fii exact stimulul potrivit situaţiei. În ultimii ani îmi văzusem extrem de rar nepoata aşa că seara a fost cu atât mai plăcută.
Sâmbătă dimineaţă am avut programul obişnuit. După ce am răsuflat din nou uşurat în diverse momente din ora petrecută acolo (apropo! am constatat că, pe bicicletă, răsuflu uşurat după ce trec cu bine de un sector de drum dificil), m-am grăbit spre casă. Până să ajung mă sună Andrei, despre care tocmai auzisem că şi-a făcut dreaduri. Îi transmit un număr de telefon de la unul din fraţi urmând să-l întâlnesc şi pe viu ceva mai târziu. Ajung acasă, mănânc, dau jos blugii şi-i înlocuiesc cu un pantalon de trening (se pare că numai Maria a reuşit, vineri seară, să mă facă să pedalez în blugi), cobor şi încep să pedalez. Ajung la Cristi, rezem bicicleta de-un pom, apuc să-l salut pe Andrei şi apoi sunt "confiscat" de Maria. Ne-am jucat într-o zi cât pentru toţi anii în care ne-am văzut rar! :D Şi recunosc că mi-a pus la încercare condiţia fizică. :P Spre seară îi venise şi bicicletei mele rândul la reglaje aşa că ideea de a scoate pe cineva din casă pentru o plimbare cu bicicleta mi-a reapărut în minte. Prin urmare, înainte de a pleca spre casă, am trimis un sms cu propunerea unei plimbări de duminică.
Duminică nu a fost nimic blogabil până spre 14:00 când am fost sunaţi că se pleacă la pădure. Prin urmare, cam între 14:30- 19:00, am pedalat în familie. Am avut parte de o vreme superbă şi de traseu pe măsură. Am intrat pe DN3, am făcut stânga către Pasărea apoi, pe malul lacului, am traversat pădurea Pustnicul. Ieşim din ea înapoi în DN3, tăiem şoseaua, ajungem la calea ferată (ne aflam destul de aproape de Brăneşti), traversăm şi calea ferată, intrăm pe un drum care, până la urmă, ne-a scos în drumul stâlpilor din pădurea Cernica. Am mers şi prin Cernica aproximativ pe traseul pe care a fost competiţie în toamna trecută apoi ne-am retras spre mânăstire după care, pe şosea, încă pe lumină, am continuat spre casă.
Ca date de parcurs am notat peste 32 km parcurşi, aproape 3 ore efectiv state în şa, o viteză medie de 12,5 km/oră, şi o viteză maximă de 41 km/oră (probabil a atins-o Cristi în perioada în care făcusem schimbul de biciclete). Oricum, şi eu am prins o maximă de vreo 38 km/ oră.
Despre bicicleta "nouă", deşi ca aspect poate e mai slabă decât cea veche, am numai cuvinte de laudă. Pe şosea au fost momente în care, fizic, aş fi putut pedala mai repede dar nu mă ţinea psihicul la acea viteză. Prin pădure au fost câteva locuri în care mega range-ul şi-a făcut bine treaba reuşind să urc destul de lejer pante dificile. Pe o pantă aproape că era să mă răstorn de unde concluzia că bicicleta poate, fizic pot dar mai am de lucrat la tehnică.
Prin pădure era plin de floricele şi, din fericire, mişunau destul de puţini oameni. Într-un loc am simţit roata din spate cum îmi fuge pe o porţiune de noroi dar am reuşit să rămân în şa. În alte locuri, tot cu noroi sau cu treceri înguste între noroaie şi vegetaţie, am fost nevoit să cobor din şa. Au fost şi bucăţi de urcare neabordate în cel mai fericit mod, bucăţi pe care le-am terminat pe lângă bicicletă.
Cam asta ar fii de spus. Sper să apuc în seara asta să completez şi cu ceva filmări şi fotografii.
Şi ziua de duminică a fost plină de senzaţii plăcute. Cu atât mai plăcute cu cât, în felul lor, m-au "invadat" încă de dimineaţă.
Iar faptul că pe unele pasaje, tehnice dar nu foarte, am stăpânit bicicleta mi-a oferit un motiv în plus de bucurie. Chiar mă gândeam, în drum spre casă, că mersul pe bicicletă se numără printre foarte puţinele lucruri, dacă nu cumva este chiar unicul lucru, pe care le-am învăţat la timpul potrivit. Pentru asta un mare merit îl are bunicul care, cât am fost mici, a avut grijă de bicicletele noastre.
joi, 18 martie 2010
Situaţie creatoare de status de messenger...
-Spune-mi, de ce cursuri te-ai apucat?
Eu, mirat, mă întreb ce l-a făcut să creadă că m-am apucat de cine ştie ce cursuri... În gând doar... Bănuiesc unde bate întrebarea lui dar nu sunt acum dispus să dezvălui micul secret.
-Niciun curs. Doar fac nişte cercetări...
-Dar îţi foloseşte? Vei ajunge să scoţi bani din chestia asta?
-Poate da, poate nu. Sunt de părere că nu eşti convins că o acţiune de-a ta îţi aduce bani decât în momentul în care efectiv încasezi. Poţi să faci o grămadă de cursuri şi să nu scoţi un leu sau poţi să ai o sclipire de inteligenţă sau de noroc şi să-ţi cadă în cap o grămadă de bani.
-Numai să fie o chestie pe care s-o poţi face!
-Cum îţi dai seama că poţi face ceva înainte de a te apuca de acel ceva?
Mi se dă un exemplu din IT, clarificator. Nu am înţeles exact la ce se referă dar am prins ideea.
-OK! Înţeleg ce vrei să spui pentru că ai dat un exemplu clar. Sugerezi că, dacă mă apuc de ceva, este preferabil să o iau cu bazele domeniului respectiv.
-Da. Baze ale domeniului despre care să aflii de la cineva de încredere şi care ştie ce vorbeşte.
-O să generalizez... Pot fi genul de om care acordă încredere oamenilor sau genul de om care nu acordă încredere oamenilor. De aici rezultă că pot avea încredere într-un om care se dovedeşte apoi că nu mi-a meritat încrederea sau pot să nu am încredere într-un om care de fapt merită încrederea mea.
Mai târziu am discutat o situaţie particulară, destul de delicată.
-Sunt parte a problemei. Prin urmare, neavând control asupra întregii situaţii, prefer să fiu puţin egoist şi să caut o soluţie strict pentru mine.
-Păi nu aşa se face. Se lucrează în grup.
-Cu condiţia ca grupul să înţeleagă în acelaşi fel problema. Ce nu pot controla încerc să tratez de aşa natură încât să nu-mi facă mie rău.
(...)
-Nu te certa cu x pe tema...
-Nu mă cert. Nu ar ajuta nimănui. Dar nici nu mă agit pentru a schimba nişte lucruri pe care, singur, nu le pot schimba. Nici măcar nu mă enervez.
-Uite că eu mă enervez.
-Cu timpul, cu puţin antrenament, vei ajunge să nu mai preiei enervarea altuia. În schimb, vei oferi poate o soluţie pe care nu o vei impune deşi poate vei fi convins că e o soluţie acceptabilă pentru părţile interesate de problemă.
Cam aşa s-a derulat discuţia pe care am avut plăcerea să o port în seara asta. Probabil că ambele părţi am avut un mic ceva de învăţat din această conversaţie şi sunt de părere că e preferabil să se întâmple aşa.
Statusul de la care a plecat această postare?
"Ce faci când nu e ilegal, nu e imoral, nici nu îngraşă dar, totuşi, este greu de povestit??? Lansezi o "păcăleală" de 1 aprilie? :D"
Mă gândesc din ce în ce mai serios să postez, chiar de 1 aprilie, o mică poveste care, probabil, nu va interesa pe nimeni. :D
Eu, mirat, mă întreb ce l-a făcut să creadă că m-am apucat de cine ştie ce cursuri... În gând doar... Bănuiesc unde bate întrebarea lui dar nu sunt acum dispus să dezvălui micul secret.
-Niciun curs. Doar fac nişte cercetări...
-Dar îţi foloseşte? Vei ajunge să scoţi bani din chestia asta?
-Poate da, poate nu. Sunt de părere că nu eşti convins că o acţiune de-a ta îţi aduce bani decât în momentul în care efectiv încasezi. Poţi să faci o grămadă de cursuri şi să nu scoţi un leu sau poţi să ai o sclipire de inteligenţă sau de noroc şi să-ţi cadă în cap o grămadă de bani.
-Numai să fie o chestie pe care s-o poţi face!
-Cum îţi dai seama că poţi face ceva înainte de a te apuca de acel ceva?
Mi se dă un exemplu din IT, clarificator. Nu am înţeles exact la ce se referă dar am prins ideea.
-OK! Înţeleg ce vrei să spui pentru că ai dat un exemplu clar. Sugerezi că, dacă mă apuc de ceva, este preferabil să o iau cu bazele domeniului respectiv.
-Da. Baze ale domeniului despre care să aflii de la cineva de încredere şi care ştie ce vorbeşte.
-O să generalizez... Pot fi genul de om care acordă încredere oamenilor sau genul de om care nu acordă încredere oamenilor. De aici rezultă că pot avea încredere într-un om care se dovedeşte apoi că nu mi-a meritat încrederea sau pot să nu am încredere într-un om care de fapt merită încrederea mea.
Mai târziu am discutat o situaţie particulară, destul de delicată.
-Sunt parte a problemei. Prin urmare, neavând control asupra întregii situaţii, prefer să fiu puţin egoist şi să caut o soluţie strict pentru mine.
-Păi nu aşa se face. Se lucrează în grup.
-Cu condiţia ca grupul să înţeleagă în acelaşi fel problema. Ce nu pot controla încerc să tratez de aşa natură încât să nu-mi facă mie rău.
(...)
-Nu te certa cu x pe tema...
-Nu mă cert. Nu ar ajuta nimănui. Dar nici nu mă agit pentru a schimba nişte lucruri pe care, singur, nu le pot schimba. Nici măcar nu mă enervez.
-Uite că eu mă enervez.
-Cu timpul, cu puţin antrenament, vei ajunge să nu mai preiei enervarea altuia. În schimb, vei oferi poate o soluţie pe care nu o vei impune deşi poate vei fi convins că e o soluţie acceptabilă pentru părţile interesate de problemă.
Cam aşa s-a derulat discuţia pe care am avut plăcerea să o port în seara asta. Probabil că ambele părţi am avut un mic ceva de învăţat din această conversaţie şi sunt de părere că e preferabil să se întâmple aşa.
Statusul de la care a plecat această postare?
"Ce faci când nu e ilegal, nu e imoral, nici nu îngraşă dar, totuşi, este greu de povestit??? Lansezi o "păcăleală" de 1 aprilie? :D"
Mă gândesc din ce în ce mai serios să postez, chiar de 1 aprilie, o mică poveste care, probabil, nu va interesa pe nimeni. :D
duminică, 14 martie 2010
Busteni- Sinaia, 7 martie 2010
Traseu: Buşteni- Culmea Zamora- sub. Vf. Baiul Mare- Culmea Cumpătu- Sinaia
Povestea şi fotografiile, aici.
Povestea şi fotografiile, aici.
Muzici auzite în Mojo...
Profit de ocazie pentru a anunţa concertul de marţi care are următorul afiş:
iar ca prezentare oficială, următorul text:
"Martie, primavara, ghiocei, martisor toate astea sunt doar in calendar si in mintile noastre deoarece afara inca ninge.
Pentru a incalzi macar sufletele noastre e-Folk Events impreuna cu Clubul MoJo BritRoom va provoaca la o noua seara plina de “Povesti Folk”.
Am avut in ultimele luni povesti cu “Spiridusi si Zane”, “Povesti de Munte”, “Povestea celor 4 Muschetari” si multe altele. Acum e timpul sa ne amintim de copilarie si de povestile frumoase cu exploratori si aventuri frumoase.
Pe 16 Martie 2010 va invitam pe toti alaturi de noi la o seara numita “Expeditie in Delta Lunara”.
Dupa cum bine stiti de ceva vreme Raul Carstea si Constantin Neculae au lansat albumul “Delta Lunara”
Vor veni in fata Dvs. cu piese frumoase, piese de suflet.In rolul exploratorilor vor fi deja obisnuitii nostrii prieteni Puiu Cretu, Ovidiu Mihailescu, Eugen Avram si Dan Caramihai.
Lor li se vor alatura pe scena Raul Carstea si Constantin Neculae. Impreuna va vor purta usor catre un taram cu muzica si voie buna.
Nu vor lipsi din repertoriul serii: Despartire in Flori, Cipilica,Cantec pentru Tine, cantece Aromane si bineinteles piese ce apar pe albumul “ Delta Lunara”.
Despre Raul Carstea putem spune doar ca il stiti cu siguranta inca din 1984 din Cenaclul Flacara unde canta piesa “Invatatoarea Mea”. Impreuna cu Constantin Neculae au fost nominalizati de catre Radio Romania Actualitati la Premiile muzicale Radio România Actualităţi 2010 la categoria “Cel mai bun Album Folk” si “ Cel mai bun cantec Folk”.
Pretul biletului este de 10 Ron. Biletele se pot achizitiona de la intrarea in club.
Ora de incepere a concerului: 20:30
Partenerii media ai evenimentul: Radio Lynx, ForeverFolk, FolkBlog, 4Arte, Mixul de Cultura, Radio3net Florian Pittis, InConcert, Muzica buna, Metropotam, iConcert, Folk4Me, Let’s Rock, GoingOut LifeStyle.
Pentru contact & rezervari : 0727.126.620 / 0760.263.496"
Şi, mai departe, piesele care îmi atrăseseră atenţia marţi:
şi
Şi dacă tot vorbim de Puiu Creţu, acesta, împreună cu fetele de la Lemn Dulce, are concert şi luni în Expirat.
iar ca prezentare oficială, următorul text:
"Martie, primavara, ghiocei, martisor toate astea sunt doar in calendar si in mintile noastre deoarece afara inca ninge.
Pentru a incalzi macar sufletele noastre e-Folk Events impreuna cu Clubul MoJo BritRoom va provoaca la o noua seara plina de “Povesti Folk”.
Am avut in ultimele luni povesti cu “Spiridusi si Zane”, “Povesti de Munte”, “Povestea celor 4 Muschetari” si multe altele. Acum e timpul sa ne amintim de copilarie si de povestile frumoase cu exploratori si aventuri frumoase.
Pe 16 Martie 2010 va invitam pe toti alaturi de noi la o seara numita “Expeditie in Delta Lunara”.
Dupa cum bine stiti de ceva vreme Raul Carstea si Constantin Neculae au lansat albumul “Delta Lunara”
Vor veni in fata Dvs. cu piese frumoase, piese de suflet.In rolul exploratorilor vor fi deja obisnuitii nostrii prieteni Puiu Cretu, Ovidiu Mihailescu, Eugen Avram si Dan Caramihai.
Lor li se vor alatura pe scena Raul Carstea si Constantin Neculae. Impreuna va vor purta usor catre un taram cu muzica si voie buna.
Nu vor lipsi din repertoriul serii: Despartire in Flori, Cipilica,Cantec pentru Tine, cantece Aromane si bineinteles piese ce apar pe albumul “ Delta Lunara”.
Despre Raul Carstea putem spune doar ca il stiti cu siguranta inca din 1984 din Cenaclul Flacara unde canta piesa “Invatatoarea Mea”. Impreuna cu Constantin Neculae au fost nominalizati de catre Radio Romania Actualitati la Premiile muzicale Radio România Actualităţi 2010 la categoria “Cel mai bun Album Folk” si “ Cel mai bun cantec Folk”.
Pretul biletului este de 10 Ron. Biletele se pot achizitiona de la intrarea in club.
Ora de incepere a concerului: 20:30
Partenerii media ai evenimentul: Radio Lynx, ForeverFolk, FolkBlog, 4Arte, Mixul de Cultura, Radio3net Florian Pittis, InConcert, Muzica buna, Metropotam, iConcert, Folk4Me, Let’s Rock, GoingOut LifeStyle.
Pentru contact & rezervari : 0727.126.620 / 0760.263.496"
Şi, mai departe, piesele care îmi atrăseseră atenţia marţi:
şi
Şi dacă tot vorbim de Puiu Creţu, acesta, împreună cu fetele de la Lemn Dulce, are concert şi luni în Expirat.
Reţele sociale sau socializarea imaginară...
Nu ştiu alţii cum sunt dar eu... constat că sunt înscris, mai mult sau mai puţin din greşeală, pe mai multe reţele sociale. Uneori mă gândesc că, în acele profile, am liste mai mari sau mai mici de prieteni pe care... nu numai că nu-i cunosc dar, pe unii, nici nu-mi mai aduc aminte cum de i-am cerut sau acceptat în listă. Prin urmare, cu timpul, am dezvoltat ideea ca atunci când îmi creez un nou profil pe undeva să fiu mai atent cu oamenii pe care-i invit sau accept pe lista de prieteni. Fiind eu genul de om care mai degrabă se lasă invitat decât să invite, cred că ultima dată n-am mai transmis nicio invitaţie dar, în schimb, am răspuns invitaţiilor primite.
Studiu de caz: Facebook
23 ianuarie 2010, mă înscriu pentru că un prieten postase conţinut pe care intenţionam să-l vizualizez.
14 martie 2010, am în listă 8 prieteni împărţiţi cam în următoarele categorii:
3 oameni pe care nu i-am întâlnit fizic niciodată dar pe care i-am urmărit sau îi mai urmăresc virtual, urmărirea virtuală funcţionând, pe intervale mai mici sau mai mari de timp, şi dinspre ei spre mine. Unul dintre cei 3 şi-a exprimat cândva dorinţa de a sta de vorbă faţă în faţă dar până acum nu ni s-au oferit portiţele potrivite în program. Toţi 3, într-o perioadă sau alta, au comentat cel puţin odată pe blogul meu (de aici sau de pe wordpress unde am arhivat vechiul blog de pe Yahoo360) în cel mai constructiv stil posibil. Concluzie despre ei? Nu i-am văzut niciodată dar corespund după părerea mea ideii de prieten.
5 oameni pe care i-am întâlnit în viaţa reală de cel puţin 3 ori, oameni cu care în prezent/ cândva comunic/ am comunicat foarte bine, oameni care, într-un fel sau în altul, m-au valorizat.
Cel din cauza căruia mi-am deschis profilul Facebook nu este în prezent în lista de prieteni dar nu este singurul individ pe care cred că sunt îndreptăţit să-l consider prieten aflat în această situaţie. În definitiv, pot exista prietenii şi altfel decât oficializate printr-un profil pe o reţea socială.
Ca o concluzie, pe Facebook am cea mai realistă listă de prieteni şi mă bucur că, în sfârşit, reuşesc să filtrez cu oarecare discernământ în acest domeniu. Mai este de precizat şi că, din câte-mi amintesc, pe Facebook nu am fost pus în situaţia de a rejecta un friend request.
Culmea este că profilul meu de acolo este prea puţin îngrijit dar, cu timpul, s-ar putea să ajungă să mă descrie destul de bine.
Studiu de caz: Facebook
23 ianuarie 2010, mă înscriu pentru că un prieten postase conţinut pe care intenţionam să-l vizualizez.
14 martie 2010, am în listă 8 prieteni împărţiţi cam în următoarele categorii:
3 oameni pe care nu i-am întâlnit fizic niciodată dar pe care i-am urmărit sau îi mai urmăresc virtual, urmărirea virtuală funcţionând, pe intervale mai mici sau mai mari de timp, şi dinspre ei spre mine. Unul dintre cei 3 şi-a exprimat cândva dorinţa de a sta de vorbă faţă în faţă dar până acum nu ni s-au oferit portiţele potrivite în program. Toţi 3, într-o perioadă sau alta, au comentat cel puţin odată pe blogul meu (de aici sau de pe wordpress unde am arhivat vechiul blog de pe Yahoo360) în cel mai constructiv stil posibil. Concluzie despre ei? Nu i-am văzut niciodată dar corespund după părerea mea ideii de prieten.
5 oameni pe care i-am întâlnit în viaţa reală de cel puţin 3 ori, oameni cu care în prezent/ cândva comunic/ am comunicat foarte bine, oameni care, într-un fel sau în altul, m-au valorizat.
Cel din cauza căruia mi-am deschis profilul Facebook nu este în prezent în lista de prieteni dar nu este singurul individ pe care cred că sunt îndreptăţit să-l consider prieten aflat în această situaţie. În definitiv, pot exista prietenii şi altfel decât oficializate printr-un profil pe o reţea socială.
Ca o concluzie, pe Facebook am cea mai realistă listă de prieteni şi mă bucur că, în sfârşit, reuşesc să filtrez cu oarecare discernământ în acest domeniu. Mai este de precizat şi că, din câte-mi amintesc, pe Facebook nu am fost pus în situaţia de a rejecta un friend request.
Culmea este că profilul meu de acolo este prea puţin îngrijit dar, cu timpul, s-ar putea să ajungă să mă descrie destul de bine.
miercuri, 10 martie 2010
Cât mă mai iubeşti? Un infinit pe zi... sau Emeric Imre în Club Mojo- 9 martie 2010
Text pe care intenţionam doar să-l formatez dar pe care îl şi modific un pic azi, duminică, 14 martie 2010.
Mă apuc să scriu povestea asta mult mai târziu decât mi-aş fi dorit... :(
Plec de la muncă cu obişnuita stare ciudată din serile în care-mi propun să merg la concerte, atât de ciudată încât uneori mă convinge să renunţ la un spectacol frumos şi să fug (da, chiar să fug, păşind încet dar totuşi fugind, mergând spre casă fără să reuşesc să găsesc ceva rezonabil în asta). Şi de data asta mi-am oferit o momeală în plus prin gogoşile de la Unirii (după ce, din cauza unui incident al dracu de penibil pe care nu cred că-l voi povesti vreodată, am renunţat la merdenele, se pare că am făcut acum o pasiune pentru gogoşile astea). După deja obişnuita masă combinată cu plimbare iată-mă ajuns în Mojo la ceea ce ar putea devenii ora mea obişnuită, 20:35.
Am nimerit în timpul probelor de sunet după încheierea cărora nu prea (of, ce bine că am scăpat de actul ratat concretizat prin adăugarea unei litere la acest des folosit prea!) am putut să mă concentrez la citit. Bine, poate că era ceva mai special şi cazul despre care citeam... Un alt motiv pentru lipsa de concentrare a fost reprezentat de gândurile apărute în timp ce auzeam Could You Be Loved şi To Be With You. Mi-am propus să caut piesele şi, eventual, traduceri ale versurilor... Mă surprind gândind că astfel de piese îi plac şi ei dar habar nu am unde am putea asculta în special aşa ceva. Parcă-mi pare un pic rău că ea nu ascultă folk. :( Muzica de dinaintea concertului Imre pare să prevestească ceva dar îmi propun să nu mă mai îmbăt cu apă rece, aşa cum am mai păţit şi cu alte ocazii... În acelaşi timp îmi propun să reuşesc să mă bucur dacă unele lucruri, pur întâmplător, ar merge bine.
Clubul nu era plin astfel încât să nu ai unde arunca un ac dar mi s-a părut mai plin decât de obicei, amintindu-mi de un alt concert Imre, în formula Emeric Set, concert pe care l-am urmărit în picioare, în 100 Crossroads, cam cu un an în urmă. Eu stăteam fără griji pentru că-mi găsisem locul (altul decât la concertul Mariei Gheorghiu dar în egală măsură de bun) şi, de nu l-aş fi găsit, aş fi stat la fel de bine şi în picioare (deşi, în situaţia asta, ar fi fost mai incomod să notez). Dată fiind mulţimea de chipuri cunoscute sau/ şi plăcute din public aglomeraţia mi se părea cu atât mai faină.
Se face 21:20 şi Ovidiu Mihăilescu îi prezintă pe invitaţii serii: Emeric Imre, Sorin Zamfir şi Gabriel Ghiţă. Se precizează că "Imre este singurul folkist din acea generaţie care reuşeşte să umple un club de x ori în y luni". Nu am reţinut cifrele dar am reţinut că Imre, chiar dacă a ajuns destul de des în Bucureşti, a avut mereu parte de public numeros. Pot confirma asta în cazul concertelor la care am asistat şi eu (pe unele ratându-le, din păcate).
Imi ne anunţă din ce motive absentează Adelina şi Răzvan (un proiect de arhitectură şi ceva legat de Eurovision 2010).
Concertul începe cu Te aştept, o piesă pe care am crezut că n-o ştiu dar am recunoscut-o mai târziu... "anii toţi se mistuiesc (...) şi nu înţeleg iluzia ce-ai fost".
Se continuă cu Prins de fum, piesă pe care eu ştiam că o cheamă Pătimire, titlu cu care am şi postat pe youtube înregistrarea din toamna trecută, din Iron City.
Se pare că Sandra n-a mai apărut pe la concertele lui Imre dar mi-ar fi plăcut s-o revăd...
La câteva dintre următoarele piese nu reuşeam să înţeleg când Imre spunea titlul piesei dar le recunoşteam mai târziu...
Jurământ, pe versurile lui Păunescu, piesă pe care mă surprind pe rând melancolic şi zâmbitor... Melancolic din cauza amintirilor, zâmbitor pentru că... "Dumnezeu A FOST ea..." Nu se aşterne definitiv uitarea peste poveste dar cel puţin sunt foarte aproape de ideea de a accepta că povestea respectivă este trecut cu foarte puţine şanse de a reajunge prezent şi de a devenii viitor.
Urmează, pe versurile lui Imre, Ramuri de lumină şi se continuă cu Of, Doamne ceaţa e târzie. Sesizez în apropierea mea două cupluri frumoase. Plăcute imagini! Să fie fericiţi! :)
Vine şi timpul pentru Oraţie de nuntă, moment în care constat că nu sunt nici acum total imun la text. Apare un nedorit gând care spunea că NU trebuia să se întâmple aşa. S-a întâmplat totuşi şi lucrurile sunt aproape imposibil de schimbat...
Constat că Oraţie de nuntă nu a mai fost urmată, precum în alte concerte, de una dintre piesele vesele, Ilie de la sculărie sau Povestea cavalerului cu brici.
Este prezentată apoi o piesă compusă la mare, în care "plouă obsesiv..." Datorită textului puţin înşelător am avut senzaţia că este vorba de Război dar, mai târziu, mi-am dat seama că Război sună altfel.
Afirmând că "nu-i târziu să înceapă viaţa în fiecare zi" (optimiste vorbe! :)), Imi prezintă Târziu... De aici titlul postării... "Cât mă mai iubeşti? Un infinit pe zi..."
Urmează Bună varianta rea, prezentată ca o piesă de dragoste. Şi mă trezesc regândind titlul unei postări vechi având ca pretext acest fragment de Emeric Imre şi ca subiect cu totul alte întâmplări, stăruindu-mi acum în creier un NU "m-ai prefăcut în cioburi şi ruine". Şi chiar dacă, pentru o vreme, am avut senzaţia că sunt distrus şi, în plus, chiar asta a fost dorinţa ei, acum sunt din ce în ce mai convins că nu s-a întâmplat nimic iremediabil şi, în plus, că ea nu a avut nici măcar o clipă intenţia de a mă demola. Este posibil să o fi judecat greşit cândva...
Pe Scrisoare supărată, piesa care a încheiat prima parte a concertului, a rămas vizibil doar unul dintre cuplurile de care pomeneam mai devreme. Imi pare să-şi arunce din când în când privirea către acest cuplu. Şi nici nu prea poţi să-i ignori de moment ce părea o alegere mult mai bună să te bucuri de imaginea frumoasă oferită de cele două persoane.
Între 22:15- 22:35, pe timpul pauzei, am avut ocazia să admir o grămadă de puştoaice frumoase. De-aş fi fost cu vreo 10 ani mai tânăr!
Curând trece pe lângă mine Ştefan. După ce ne salutăm îmi dau seama că nu mă aşteptam să lipsească de la acest concert. Prezenţa tivodărească la concertele Imre este deja o obişnuinţă.
Din boxe se aude Nu am chef azi, piesă care pare să-i placă foarte mult unei tipe ai cărei sâni, într-un moment de îndreptare a spatelui, i-am ghicit ca fiind frumoşi deşi erau bine ascunşi sub bluza cărămizie. Îţi dau dreptul ţie, eventuală cititoare pudică, să strigi aici un "Obsedatule!" :D
La revenire, Imre cântă Cine ştie? o piesă plăcută pe care acum am remarcat-o pentru prima dată în mod deosebit. Urmează În mii şi mii şi mii iar apoi vine piesa compusă-n permisie, În gară. Notez acum prezenţa cameramanului profesionist ale cărei filmări sunt curios dacă şi unde vor putea fi urmărite.
Emeric Imre redevine Emeric Trio prin revenirea pe scenă a lui Sorin Zamfir şi a lui Gabriel Ghiţă. Se continuă cu Condamnare la toamnă ("nu e toamnă cum eşti tu" dar "mai am senzaţia că toate pot fi şi altfel decât sunt"; şi eu sunt de părerea asta de la un timp, mă gândesc că este posibil să apară un altfel şi în viaţa mea, un altfel mai bun...).
În sfârşit, aud şi Povestea cavalerului cu brici, piesă pe care-mi amintesc cât de frumos s-a auzit în alt concert vocea Adelinei Boloţ. Urmează Insula, piesă pe care, cu altă muzică, a cântat-o şi Vali Sterian.
Vine şi rândul Nebunului de alb, atât de bine primit de spectatori încât, la refren, publicul s-a auzit superfain. Genul de moment pentru care prefer câteva ore de concert în locul aceloraşi ore petrecute pe youtube ascultând, poate, aceleaşi muzici. Nimic nu se compară cu sunetul şi imaginea oferite de uniunea public- artist din astfel de momente.
Imre mai spune o vorbă de duh cu care mă declar de acord: "Atunci când te trezeşti privind în ochii frumoşi ai unei femei... există viaţă".
Există viaţă dar... ce te faci când, după viaţă, urmează Rană şi cuţit continuată cu Noapte de unul singur? "Te-aş cere înapoi..." Nu te mai cer... Se pare că după romantism urmează tragedia... De NU s-ar sfârşi aşa fiecare nouă poveste de dragoste!
Ilie de la sculărie aduce apoi cu el nişte Iluzii. "Eu îţi dăruiesc o plajă cu nisip şi piatră aridă..." după care urmează să-ţi comunic o Condamnare. Ei, da! Asta era! În sfârşit notez titlul acestei piese care, după cum spuneam şi cu altă ocazie, m-a obsedat pentru o vreme... "Şi totuşi te caut într-una..." Dar nu te mai caut pe tine, caut o persoană care să vadă în mine altceva, poate chiar evoluţia pe care, în felul tău destul de dur, m-ai provocat s-o încep.
"Nimic nu mai am de la tine" după ce ne-am declarat Război. Pare să fie ultimul cântec dar n-a fost aşa. O parte a publicului, parte pe care am apreciat-o în mod deosebit, a început să cânte "Acum sunt mai pustiu ca totdeauna..." Imre pare să aprecieze faza şi revine pe scenă. Astfel, un concert frumos s-a sfârşit în cel mai fain mod pe care mi-l puteam imagina. Era deja aproape mâine, mai exact 23:45...
Inutil de precizat că, aşa cum mi se întâmplă cam la fiecare concert Imre la care particip, şi de data asta a zburat, dinspre mine către Ioana, un gând de mulţumire pentru faptul că, acum câţiva ani (cine mai ştie cât a trecut de atunci?), m-a învăţat să ascult Emeric Imre.
Imre se retrage de pe scenă mulţumind publicului şi echipei E- Folk iar Ovidiu Mihăilescu vine la microfon pentru a anunţa programul următoarei seri folk din Mojo. Marţea următoare vor fi mai mulţi invitaţi, pe scenă urmând să urce, printre alţii, Eugen Avram şi însuşi Ovidiu.
Mă retrag pe jos spre casă bucurându-mă de noaptea caldă, mult mai caldă decât resimţisem dimineaţa. Iar somnul care a urmat a fost nu foarte lung dar cu adevărat odihnitor.
Sper să reuşesc săptămâna viitoare să ajung la cele două seri pe care le ghicesc de pe acum ca fiind plăcute, cea de luni, din Expirat, cu Puiu Creţu şi fetele de la Lemn Dulce şi seara de marţi, din Mojo.
Iar dacă nu aţi aflat deja, anunţ din nou serile de azi şi de mâine din Iron City când vor cânta Ţapinarii (azi) şi Ză` Duff.
Public acum dar va urma o formatare a textului pentru o mai directă citire a lucrurilor importante spuse aici.
Zile senine!
Later edit: alte cronici de-ale mele pentru concerte Emeric Imre aici, aici, aici şi aici.
Mă apuc să scriu povestea asta mult mai târziu decât mi-aş fi dorit... :(
Plec de la muncă cu obişnuita stare ciudată din serile în care-mi propun să merg la concerte, atât de ciudată încât uneori mă convinge să renunţ la un spectacol frumos şi să fug (da, chiar să fug, păşind încet dar totuşi fugind, mergând spre casă fără să reuşesc să găsesc ceva rezonabil în asta). Şi de data asta mi-am oferit o momeală în plus prin gogoşile de la Unirii (după ce, din cauza unui incident al dracu de penibil pe care nu cred că-l voi povesti vreodată, am renunţat la merdenele, se pare că am făcut acum o pasiune pentru gogoşile astea). După deja obişnuita masă combinată cu plimbare iată-mă ajuns în Mojo la ceea ce ar putea devenii ora mea obişnuită, 20:35.
Am nimerit în timpul probelor de sunet după încheierea cărora nu prea (of, ce bine că am scăpat de actul ratat concretizat prin adăugarea unei litere la acest des folosit prea!) am putut să mă concentrez la citit. Bine, poate că era ceva mai special şi cazul despre care citeam... Un alt motiv pentru lipsa de concentrare a fost reprezentat de gândurile apărute în timp ce auzeam Could You Be Loved şi To Be With You. Mi-am propus să caut piesele şi, eventual, traduceri ale versurilor... Mă surprind gândind că astfel de piese îi plac şi ei dar habar nu am unde am putea asculta în special aşa ceva. Parcă-mi pare un pic rău că ea nu ascultă folk. :( Muzica de dinaintea concertului Imre pare să prevestească ceva dar îmi propun să nu mă mai îmbăt cu apă rece, aşa cum am mai păţit şi cu alte ocazii... În acelaşi timp îmi propun să reuşesc să mă bucur dacă unele lucruri, pur întâmplător, ar merge bine.
Clubul nu era plin astfel încât să nu ai unde arunca un ac dar mi s-a părut mai plin decât de obicei, amintindu-mi de un alt concert Imre, în formula Emeric Set, concert pe care l-am urmărit în picioare, în 100 Crossroads, cam cu un an în urmă. Eu stăteam fără griji pentru că-mi găsisem locul (altul decât la concertul Mariei Gheorghiu dar în egală măsură de bun) şi, de nu l-aş fi găsit, aş fi stat la fel de bine şi în picioare (deşi, în situaţia asta, ar fi fost mai incomod să notez). Dată fiind mulţimea de chipuri cunoscute sau/ şi plăcute din public aglomeraţia mi se părea cu atât mai faină.
Se face 21:20 şi Ovidiu Mihăilescu îi prezintă pe invitaţii serii: Emeric Imre, Sorin Zamfir şi Gabriel Ghiţă. Se precizează că "Imre este singurul folkist din acea generaţie care reuşeşte să umple un club de x ori în y luni". Nu am reţinut cifrele dar am reţinut că Imre, chiar dacă a ajuns destul de des în Bucureşti, a avut mereu parte de public numeros. Pot confirma asta în cazul concertelor la care am asistat şi eu (pe unele ratându-le, din păcate).
Imi ne anunţă din ce motive absentează Adelina şi Răzvan (un proiect de arhitectură şi ceva legat de Eurovision 2010).
Concertul începe cu Te aştept, o piesă pe care am crezut că n-o ştiu dar am recunoscut-o mai târziu... "anii toţi se mistuiesc (...) şi nu înţeleg iluzia ce-ai fost".
Se continuă cu Prins de fum, piesă pe care eu ştiam că o cheamă Pătimire, titlu cu care am şi postat pe youtube înregistrarea din toamna trecută, din Iron City.
Se pare că Sandra n-a mai apărut pe la concertele lui Imre dar mi-ar fi plăcut s-o revăd...
La câteva dintre următoarele piese nu reuşeam să înţeleg când Imre spunea titlul piesei dar le recunoşteam mai târziu...
Jurământ, pe versurile lui Păunescu, piesă pe care mă surprind pe rând melancolic şi zâmbitor... Melancolic din cauza amintirilor, zâmbitor pentru că... "Dumnezeu A FOST ea..." Nu se aşterne definitiv uitarea peste poveste dar cel puţin sunt foarte aproape de ideea de a accepta că povestea respectivă este trecut cu foarte puţine şanse de a reajunge prezent şi de a devenii viitor.
Urmează, pe versurile lui Imre, Ramuri de lumină şi se continuă cu Of, Doamne ceaţa e târzie. Sesizez în apropierea mea două cupluri frumoase. Plăcute imagini! Să fie fericiţi! :)
Vine şi timpul pentru Oraţie de nuntă, moment în care constat că nu sunt nici acum total imun la text. Apare un nedorit gând care spunea că NU trebuia să se întâmple aşa. S-a întâmplat totuşi şi lucrurile sunt aproape imposibil de schimbat...
Constat că Oraţie de nuntă nu a mai fost urmată, precum în alte concerte, de una dintre piesele vesele, Ilie de la sculărie sau Povestea cavalerului cu brici.
Este prezentată apoi o piesă compusă la mare, în care "plouă obsesiv..." Datorită textului puţin înşelător am avut senzaţia că este vorba de Război dar, mai târziu, mi-am dat seama că Război sună altfel.
Afirmând că "nu-i târziu să înceapă viaţa în fiecare zi" (optimiste vorbe! :)), Imi prezintă Târziu... De aici titlul postării... "Cât mă mai iubeşti? Un infinit pe zi..."
Urmează Bună varianta rea, prezentată ca o piesă de dragoste. Şi mă trezesc regândind titlul unei postări vechi având ca pretext acest fragment de Emeric Imre şi ca subiect cu totul alte întâmplări, stăruindu-mi acum în creier un NU "m-ai prefăcut în cioburi şi ruine". Şi chiar dacă, pentru o vreme, am avut senzaţia că sunt distrus şi, în plus, chiar asta a fost dorinţa ei, acum sunt din ce în ce mai convins că nu s-a întâmplat nimic iremediabil şi, în plus, că ea nu a avut nici măcar o clipă intenţia de a mă demola. Este posibil să o fi judecat greşit cândva...
Pe Scrisoare supărată, piesa care a încheiat prima parte a concertului, a rămas vizibil doar unul dintre cuplurile de care pomeneam mai devreme. Imi pare să-şi arunce din când în când privirea către acest cuplu. Şi nici nu prea poţi să-i ignori de moment ce părea o alegere mult mai bună să te bucuri de imaginea frumoasă oferită de cele două persoane.
Între 22:15- 22:35, pe timpul pauzei, am avut ocazia să admir o grămadă de puştoaice frumoase. De-aş fi fost cu vreo 10 ani mai tânăr!
Curând trece pe lângă mine Ştefan. După ce ne salutăm îmi dau seama că nu mă aşteptam să lipsească de la acest concert. Prezenţa tivodărească la concertele Imre este deja o obişnuinţă.
Din boxe se aude Nu am chef azi, piesă care pare să-i placă foarte mult unei tipe ai cărei sâni, într-un moment de îndreptare a spatelui, i-am ghicit ca fiind frumoşi deşi erau bine ascunşi sub bluza cărămizie. Îţi dau dreptul ţie, eventuală cititoare pudică, să strigi aici un "Obsedatule!" :D
La revenire, Imre cântă Cine ştie? o piesă plăcută pe care acum am remarcat-o pentru prima dată în mod deosebit. Urmează În mii şi mii şi mii iar apoi vine piesa compusă-n permisie, În gară. Notez acum prezenţa cameramanului profesionist ale cărei filmări sunt curios dacă şi unde vor putea fi urmărite.
Emeric Imre redevine Emeric Trio prin revenirea pe scenă a lui Sorin Zamfir şi a lui Gabriel Ghiţă. Se continuă cu Condamnare la toamnă ("nu e toamnă cum eşti tu" dar "mai am senzaţia că toate pot fi şi altfel decât sunt"; şi eu sunt de părerea asta de la un timp, mă gândesc că este posibil să apară un altfel şi în viaţa mea, un altfel mai bun...).
În sfârşit, aud şi Povestea cavalerului cu brici, piesă pe care-mi amintesc cât de frumos s-a auzit în alt concert vocea Adelinei Boloţ. Urmează Insula, piesă pe care, cu altă muzică, a cântat-o şi Vali Sterian.
Vine şi rândul Nebunului de alb, atât de bine primit de spectatori încât, la refren, publicul s-a auzit superfain. Genul de moment pentru care prefer câteva ore de concert în locul aceloraşi ore petrecute pe youtube ascultând, poate, aceleaşi muzici. Nimic nu se compară cu sunetul şi imaginea oferite de uniunea public- artist din astfel de momente.
Imre mai spune o vorbă de duh cu care mă declar de acord: "Atunci când te trezeşti privind în ochii frumoşi ai unei femei... există viaţă".
Există viaţă dar... ce te faci când, după viaţă, urmează Rană şi cuţit continuată cu Noapte de unul singur? "Te-aş cere înapoi..." Nu te mai cer... Se pare că după romantism urmează tragedia... De NU s-ar sfârşi aşa fiecare nouă poveste de dragoste!
Ilie de la sculărie aduce apoi cu el nişte Iluzii. "Eu îţi dăruiesc o plajă cu nisip şi piatră aridă..." după care urmează să-ţi comunic o Condamnare. Ei, da! Asta era! În sfârşit notez titlul acestei piese care, după cum spuneam şi cu altă ocazie, m-a obsedat pentru o vreme... "Şi totuşi te caut într-una..." Dar nu te mai caut pe tine, caut o persoană care să vadă în mine altceva, poate chiar evoluţia pe care, în felul tău destul de dur, m-ai provocat s-o încep.
"Nimic nu mai am de la tine" după ce ne-am declarat Război. Pare să fie ultimul cântec dar n-a fost aşa. O parte a publicului, parte pe care am apreciat-o în mod deosebit, a început să cânte "Acum sunt mai pustiu ca totdeauna..." Imre pare să aprecieze faza şi revine pe scenă. Astfel, un concert frumos s-a sfârşit în cel mai fain mod pe care mi-l puteam imagina. Era deja aproape mâine, mai exact 23:45...
Inutil de precizat că, aşa cum mi se întâmplă cam la fiecare concert Imre la care particip, şi de data asta a zburat, dinspre mine către Ioana, un gând de mulţumire pentru faptul că, acum câţiva ani (cine mai ştie cât a trecut de atunci?), m-a învăţat să ascult Emeric Imre.
Imre se retrage de pe scenă mulţumind publicului şi echipei E- Folk iar Ovidiu Mihăilescu vine la microfon pentru a anunţa programul următoarei seri folk din Mojo. Marţea următoare vor fi mai mulţi invitaţi, pe scenă urmând să urce, printre alţii, Eugen Avram şi însuşi Ovidiu.
Mă retrag pe jos spre casă bucurându-mă de noaptea caldă, mult mai caldă decât resimţisem dimineaţa. Iar somnul care a urmat a fost nu foarte lung dar cu adevărat odihnitor.
Sper să reuşesc săptămâna viitoare să ajung la cele două seri pe care le ghicesc de pe acum ca fiind plăcute, cea de luni, din Expirat, cu Puiu Creţu şi fetele de la Lemn Dulce şi seara de marţi, din Mojo.
Iar dacă nu aţi aflat deja, anunţ din nou serile de azi şi de mâine din Iron City când vor cânta Ţapinarii (azi) şi Ză` Duff.
Public acum dar va urma o formatare a textului pentru o mai directă citire a lucrurilor importante spuse aici.
Zile senine!
Later edit: alte cronici de-ale mele pentru concerte Emeric Imre aici, aici, aici şi aici.
marți, 9 martie 2010
Ăsta-s eu!
Mă uit uneori în oglindă şi văd un individ naşpa. Totuşi, se pare că sunt destui oameni care, fiecare din motivele sale, mă plac. Sper să-mi aduc aminte de asta de fiecare dată când se va mai întâmpla să mă mai simt deprimat, trist, singur...
Celor care găsesc în mine şi o latură frumoasă, le mulţumesc! :)
În altă ordine de idei, sper să reuşesc să ajung azi în Mojo pentru Emeric Trio, miercuri şi joi în Iron City pentru Ţapinarii şi Ză` Duff, zilele următoare pe la dentist, sâmbătă... Dar despre sâmbătă, pe moment, prefer să nu anticipez nimic, cu excepţia deja obişnuitei întâlniri de la ora 10:00, întâlnire care, cu siguranţă, va mai aduce un mic pas înainte în evoluţia mea.
PS: Duminică am fost la munte cu Daniel şi Alex. A fost fain! 10 ore de traseu, sosire în oraş pe întuneric, la frontale... Sper să pun curând povestea pe carpaţi.org.
Celor care găsesc în mine şi o latură frumoasă, le mulţumesc! :)
În altă ordine de idei, sper să reuşesc să ajung azi în Mojo pentru Emeric Trio, miercuri şi joi în Iron City pentru Ţapinarii şi Ză` Duff, zilele următoare pe la dentist, sâmbătă... Dar despre sâmbătă, pe moment, prefer să nu anticipez nimic, cu excepţia deja obişnuitei întâlniri de la ora 10:00, întâlnire care, cu siguranţă, va mai aduce un mic pas înainte în evoluţia mea.
PS: Duminică am fost la munte cu Daniel şi Alex. A fost fain! 10 ore de traseu, sosire în oraş pe întuneric, la frontale... Sper să pun curând povestea pe carpaţi.org.
joi, 4 martie 2010
Recomandare 3 sau Emeric Imre in Mojo
De acum e oficial! Emeric Imre ne vizitează din nou!
Prezentarea oficială, aici.
Despre alte două evenimente faine de săptămâna viitoare (miercuri şi joi) voi scrie zilele următoare. :)
De data asta va fi un concert în formula Emeric Trio (un Emeric Set restrâns): Emeric Imre, Sorin Zamfir şi Gabriel Ghiţă.
Când?
Marţi 9 martie 2010, ora 20:30
Unde?
Club Mojo, Str. Gabroveni nr. 14
Cât?
15 lei/om pentru ei, 10 lei/om pentru ele
Părerea mea?
Merită mers!
Prezentarea oficială, aici.
Despre alte două evenimente faine de săptămâna viitoare (miercuri şi joi) voi scrie zilele următoare. :)
Despre oameni sau Recomandare 2
Se pare că azi este ziua recomandărilor...
Am dat oarecum întâmplător peste articolul unui tânăr inteligent, cu un stil cognitiv care îmi place din ce în ce mai mult. Aproape că îl invidiez (după cum preciza Oana cândva, este vorba şi aici de invidie nerăutăcioasă) un pic pentru vârstă, pentru felul în care gândeşte, pentru felul în care acţionează.
Cândva, ar fi putut să intre într-un mic conflict cu mine datorită unui accident dar a ştiut şi atunci cum să explice lucrurile. Întâmplător nu mă supărasem atunci iar după ce mi-a explicat incidentul mi-a devenit chiar simpatic.
Ne ştim, virtual, de ceva timp. L-am văzut de câteva ori la acţiuni la care s-a nimerit să particip şi eu. Nu ne-am vorbit niciodată faţă în faţă. Sunt unele idei de-ale lui cu care sunt doar în mică măsură de acord. Totuşi, este genul de om care-mi place.
Prin urmare, îmi face plăcere să recomand articolul de aici.
Am dat oarecum întâmplător peste articolul unui tânăr inteligent, cu un stil cognitiv care îmi place din ce în ce mai mult. Aproape că îl invidiez (după cum preciza Oana cândva, este vorba şi aici de invidie nerăutăcioasă) un pic pentru vârstă, pentru felul în care gândeşte, pentru felul în care acţionează.
Cândva, ar fi putut să intre într-un mic conflict cu mine datorită unui accident dar a ştiut şi atunci cum să explice lucrurile. Întâmplător nu mă supărasem atunci iar după ce mi-a explicat incidentul mi-a devenit chiar simpatic.
Ne ştim, virtual, de ceva timp. L-am văzut de câteva ori la acţiuni la care s-a nimerit să particip şi eu. Nu ne-am vorbit niciodată faţă în faţă. Sunt unele idei de-ale lui cu care sunt doar în mică măsură de acord. Totuşi, este genul de om care-mi place.
Prin urmare, îmi face plăcere să recomand articolul de aici.
Prietenul prietenului prietenului...
Din seria prietenului prietenului prietenului, o recomandare. Vezi aici.
marți, 2 martie 2010
Oraşul dă cu cultură în noi! :)
Dimineaţă s-a nimerit să sar peste unele fotografii din expoziţia de la Piaţa Victoriei 1 şi să mă uit direct la fotografiile unei fiinţe pe care am plăcerea să o cunosc. O prezentare a expoziţiei găsiţi aici.
Aseară, de pe blogul Alinei Manole, am aflat de un concert fain în seara asta. Detalii, aici. Eu nu spun decât că este vorba de folk pe versurile lui Nichita şi că merită mers.
Pe blogul lui Dinu Lazăr am văzut că mâine se deschide altă expoziţie, la Dristor 1. Organizator: oraşul.ro. Detalii, aici.
Pentru 4 martie, ar merita ascultată puţină muzică irlandeză, detalii aici. Am ascultat de curând aşa ceva, în GreenHours, poate chiar trupa care cântă joi.
Tot pentru azi, deja anunţatul concert din Mojo cu Eugen Cristea şi Atelier. Detalii aici.
Tot azi, o nouă ediţie Lecturi Urbane. Detalii, aici. Eu aflasem de noua ediţie de aici.
Peste toate, mâine, obişnuitul Folk frate.
Deloc în ultimul rând, Emeric Imre+ o parte din Set, pe 9 martie, ora 20:30, în Mojo. Detalii vor fii pe e-folk.
Aseară, de pe blogul Alinei Manole, am aflat de un concert fain în seara asta. Detalii, aici. Eu nu spun decât că este vorba de folk pe versurile lui Nichita şi că merită mers.
Pe blogul lui Dinu Lazăr am văzut că mâine se deschide altă expoziţie, la Dristor 1. Organizator: oraşul.ro. Detalii, aici.
Pentru 4 martie, ar merita ascultată puţină muzică irlandeză, detalii aici. Am ascultat de curând aşa ceva, în GreenHours, poate chiar trupa care cântă joi.
Tot pentru azi, deja anunţatul concert din Mojo cu Eugen Cristea şi Atelier. Detalii aici.
Tot azi, o nouă ediţie Lecturi Urbane. Detalii, aici. Eu aflasem de noua ediţie de aici.
Peste toate, mâine, obişnuitul Folk frate.
Deloc în ultimul rând, Emeric Imre+ o parte din Set, pe 9 martie, ora 20:30, în Mojo. Detalii vor fii pe e-folk.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)