miercuri, 30 septembrie 2009

Statui...




Ştiu, lumea aştepta azi cronică pentru concertul Emeric Imre de aseară. Dar fiind final de lună, am avut tone de hârtii de rezolvat la job. Prin urmare, cu scuzele de rigoare, anunţ că voi încerca mâine să-mpac şi capra şi varza scriind două cronici (pentru Imre şi pentru seara Folk, frate la care voi ajunge, măcar pentru o bere, şi azi).

Până atunci, o explicaţie pentru statuile "mutilate" pe care le-am văzut săptămâna trecută. Citiţi aici.

luni, 28 septembrie 2009

Teatru în Iron City

Pe moment, pentru că vreau să adorm repede dat fiind că mâine voi avea o zi aglomerată, nu spun decât atât: Oraşul dă cu cultură în noi iar noi... ne mulţumim cu comedii ieftine. :(

Altfel, din punctul meu de vedere, a fost frumos.

Mulţumesc, InDArt!

Dragostea e geometrIE... Pariu pe prietenie, 27 septembrie 2009

După experienţa plăcută din 13 septembrie (primul Pariu pe Prietenie la care am fost) iată-mă duminică, într-o stare de spirit stranie, din nou în Iron City. Citeam pe bocancul-literar.ro că e seară de muzică şi proză iar fragmentele citite la ei pe site m-au făcut să am ceva reţineri mergând acolo... Şi totuşi, parcă e mai bine decât să "putrezeşti" pe acasă...

Ca şi data trecută, plec târziu de acasă şi ajung puţin după 18:00. Deja se citea ceva dar oricum aveam să intru destul de târziu în atmosferă. Stau câteva minute în picioare dar unul din oamenii barului apare curând cu scaune. N-am apucat să-i mulţumesc, o fac acum. Nu prea eram eu obişnuit să stau în Iron în acel colţ fără vizibilitate spre scenă dar, la cât de aglomerat era clubul, se putea şi mai rău. :D

Primul om foarte cunoscut pe care-l remarc a fost Ovidiu Mihăilescu, eternul debutant.

Dar pentru că, până la urmă, am pus lângă bere şi notesul, hai să vedem ce ciornă de postare am făcut acolo...

Culmea! Începeam cu primul moment muzical, recitalul Ovidiu Mihăilescu. Un recital destul de lung cu piese necunoscute mie în cea mai mare parte. Într-un fel e bine, voi mai avea şi altădată surprize plăcute ascultându-l pe Ovidiu. De data asta a început cu Imperfect, urmând apoi O zi obişnuită, o piesă în care pe Ilie munca nu-l va elibera, Garduri şi borduri (cu oameni care se distrau făcând backing vocals undeva în stânga, chestie sesizată şi de Ovidiu), a venit apoi o piesă de dragoste masacrată: Romanţă cu Dali apoi am auzit câte ceva despre Lili. Şi aşa a debutat Ovidiu şi la Pariu pe Prietenie! :)

În timpul recitalului lui Ovidiu îl remarc pe Teddy la pupitrul de sunet, pe Horia Stoicanu, pe Doru Stănculescu (nu eram foarte convins că e el dar când am auzit că ar urma să apară şi Sorin Minghiat lucrurile deveniseră clare), pe Andreea Ilinca.

A urmat o lectură a lui Luca Dinulescu, cenzuratul din Vama Veche (povestea o găsiţi la bocancul-literar) din care am notat câteva vorbe... Un urs zicea "vă fut în gură, oameni de căcat" şi, în alt context, se spunea că "românii au primul sfânt ţigan la care să se roage". Am senzaţia că merită citit omul ăsta.

A urmat un alt folkist, Mihai Boicu din Suceava, pe care-mi amintesc că Mariana l-a prezentat într-un mod care promitea un recital frumos. Şi cam aşa a şi fost... 4 piese, una în engleză (deşi Mihai consideră că, român fiind, e mai bine să compui în română dar dacă în engleză a simţit atunci...), una tristă, compusă după ce văzuse un accident de circulaţie, Nu sunt de vină eu (am senzaţia că am ascultat-o pe blog la Mariana, cred că e prima dată când am trecut pe acolo), Metafora şi, ultima pe lista mea dar prima în recital, Iubirea.

După Mihai a venit rândul celor de la InDArt (care au spectacol la 21:00 în Iron, azi, 6 lei intrarea) să pună în scenă un text al lui Denis Dinulescu.

S-a întâmplat apoi să intervină ceea ce am numit eu "un tip fără nume (bun)", după care a venit o nouă porţie de proză. Cred că în această nouă porţie de proză Mariana l-a interpretat, delicios, pe Buzilă.

Finalul a fost muzical.

Fox Studis cu Nu te-ai priceput, Izvor de... n-am reţinut ce (pe versurile lui Sorescu), Mai dă-mi să beau (după piesa asta am remarcat apariţia lui Daniel Făt în club), Laolaltă şi Ceas greu.

Doru Stănculescu, la insistenţele organizatorilor, ne-a cântat şi el o piesă pe care am auzit-o suficient de rar încât să n-o recunosc. Mi-ar fi plăcut ca Doru să fi cântat mai mult dar... e bine şi aşa. Cu atât mai mult cu cât spunea că va reveni cândva la Pariu pe Prietenie, pregătit pentru a susţine un recital. Oricum, după concertul care nu l-a mai putut susţine în primăvară, în 100 Crossroads (mi-aduc şi acum aminte cu plăcere că Mariana mă anunţase de această posibilă amânare; m-a surprins plăcut acel mesaj), am simţit cumva că piesa aia mi se adresa în mod special. Poate sună ciudat dar e o idee frumoasă...

După Doru, în primă audiţie pentru mine, cel despre care citisem mult dar pe care n-apucasem să-l ascult niciodată: Marius Matache. Mi-am notat că ar fi cântat 2 piese: Suavul demodat (pe versurile lui Lucian Avramescu) şi varianta lui pentru Romanţa cu Dali. Faine piese!

A urmat un grup de 2, ba chiar 3 oameni despre care n-am notat nimic...

Iar aproape încheierea i-a aparţinut lui Horia Stoicanu. Parcă-mi place pe zi ce trece mai mult ce cântă omul acesta! Dragostea e o salată (mai e cineva care să nu ştie că versurile acestei piese sunt scrise de Horia Stoicanu?), Ea m-acuza că beau prea mult, Veteranul (aici a apărut într-un colţ de amintire o puştoaică pe care, într-o noapte, o visasem "...O iubeam pe Vera/ Pe ea şi mitraliera..."), recitalul terminându-se cu Cetatea bucuriei.

Cei din urmă vor fi cei dintâi! Ultimul ajuns în cârciumă, ultimul recital dar... cel care a dat titlul postării! :D Actorul Daniel Făt care nu cântă frumos dar cântă tare :D... A treia oară când l-am ascultat... Prima ocazie a fost în acea a doua seară de festival Om Bun în care a intrat în concurs şi Ioana. A doua ocazie a fost undeva în primăvară, în 100 Crossroads (unde, dacă n-ai chef de Emeric Set mâine, îi poţi asculta pe Cătălina Beţa şi Dragoş Boeru), a treia ocazie a fost aseară. De fiecare dată, cântând, căutând o rimă sau un cuvânt nou (Nicoleta, dessupărarea... amintiri ale unor momente stranii...), omul acesta mi-a adus pe chip măcar un zâmbet. De data asta ne-a făcut să zâmbim cu 4 piese, Cafeaua de dimiseară, Trigonometria şi încă două la care nu am reţinut titlurile. Ca de obicei, Daniel s-a dovedit omul- spectacol. Mă bucur că a apărut şi el acolo... Fără să-mi fi dat seama, mi-era dor să-l aud.

21:58... S-a terminat... În câteva minute plecam spre casă promiţându-mi să-mi încep săptămâna tot în Iron City. Teatru azi, Emeric Set mâine (ştiu, Sandra, vei dori o cronică faină aşa că, pe durata concertului, nu mă vei cunoaşte :D), miercuri un Folk, frate cumva la concurenţă cu maratonul folk de la Sala Palatului (chestie care anunţă o posibilă continuare a maratonului folk în club, cum s-a întâmplat în iarnă, după Om Bun).

Peste toate astea, imaginea plină de energie a poetei Clara Mărgineanu...

Iar despre emoţiile de sâmbătă vor urma ceva poveşti în cursul zilei de mâine, probabil...

Tuturora, salut!

Vineri sau adaptarea...

Offffff! Iar aniversări??? Mi-e silă de ele! :((

Cam aşa obişnuiam în ultimele luni să gândesc... Şi făceam pe dracu-n patru să le evit. Dar pentru că aniversările astea dădeau cumva buzna peste mine am încercat să gândesc o strategie prin care într-adevăr să reuşesc să le evit. Ei bine, deşi strategia o gândisem, n-am apucat să o aplic. Iar acum parcă nici nu mai am chef să ţin seama de ea...

Prin urmare, vineri am încercat să înfrunt situaţia într-un mod adaptat şi am constatat că un astfel de comportament este mai puţin stresant decât evitarea. Pentru că ocazional am mai încercat asta îmi propun să permanentizez obiceiul de a mă confrunta cu aniversările chiar dacă, în zilele respective, starea mea de spirit se întâmplă să fie mai degrabă negativă.

Priviri care ard...

Mai scriam eu cândva pe tema asta. Uite că mi se întâmplă din nou. Parcă ca o continuare a ciudăţeniilor întâmplate în ultimele zile...

Dar despre ieri, sâmbătă şi vineri ceva mai târziu.

În legătură cu ziua de azi, ne referim la o privire întâlnită de dimineaţă, pe obişnuitul drum spre birou. Întorc întâmplător capul pe scara rulantă şi, la 1 m de mine, observ o pereche de ochi îndreptată spre mine. Acum mă găndesc că acea privire poate nu-mi era adresată dar atunci am resimţit acea privire ca fiindu-mi categoric destinată. Nefiind eu obişnuit să fiu privit altfel decât întâmplător şi în viteză, privirea aceea m-a tulburat. N-am putut să susţin acea privire, m-am uitat în direcţia respectivă câteva clipe, concentrându-mă undeva la câţiva metrii în urmă. Apoi am întors capul spre înainte evitând să văd din nou acei ochi. Am aplecat capul, am înghiţit în sec câteva secunde, timp în care am resimţit acea privire arzându-mi spatele. Totuşi, nu spatele ardea... doar aveam rucsac! :D Pare să aibă ceva logică acel "te simţi protejat" auzit sâmbătă...

sâmbătă, 26 septembrie 2009

Cicloplimbarea de vineri...

Uite că a venit şi ziua de vineri. După ce joi am mers de la birou direct acasă şi am încercat să recuperez nedormirea de noaptea trecută, vineri dimineaţă m-am urcat pe bicicletă şi, în 35 de minute, am ajuns la muncă. De data asta, oarecum din greşeală, am schimbat traseul. Acum am făcut aproximativ 8,9 km, faţă de cei 8,6 km parcurşi în 40 de minute marţi dimineaţă. Rezultă că, nefăcând un traseu mai scurt vineri, ori am folosit un traseu mai rapid, ori am tras eu mai tare... Înclin să cred că m-au ajutat porţiunile de coborâre de pe Fundeni, pe care prindeam viteză fără să fac mare efort. De data asta n-am mai avut evenimente. Deşi am mai făcut manevre "nervoase" nu m-am simţit în pericol. Totuşi, traversarea unor intersecţii, în special când trebuie să fac stânga, îmi dă emoţii.

Ziua de muncă a trecut oarecum lejer deşi au fost şi mici probleme care mi-au măcinat nervii... Dar s-a făcut 18:00 şi m-am pregătit de plecare. Am plecat totuşi destul de târziu dar am ajuns la timp la Teatrul Naţional unde auzisem că e întâlnirea celor care vor să se plimbe cu bicicleta prin oraş. La câteva minute după sosirea mea ne-am adunat pe scările teatrului pentru poze. Se pare că ne-au pozat şi simpli trecători, nu numai fotografii noştri. Faceţi poze cu maimuţa! :))

Pornim pe la 19:15 după ce s-a stabilit traseul. S-a pedalat lejer dar totuşi un pic mai în viteză decât la Ciclopromenada 3 şi la Ziua Fără Maşini. Aproape de 20:00 ne-am întors de unde am plecat după un circuit de 7 km parcurs fără evenimente deosebite. Pe mine m-a surprins ideea de a face stânga pe axul drumului. Totuşi, fiind între 30 de biciclişti, am mers şi eu în stilul lor şi totul a fost OK. S-au făcut pozele de final, ni s-a sugerat să venim mai mulţi data viitoare ("Data viitoare să veniţi şi cu nevestele. Dacă nu aveţi, căsătoriţi-vă! Veniţi şi cu copii! Dacă nu aveţi, faceţi! Iubiţi-vă!" :D) apoi o parte a grupului s-a retras la o cafenea iar restul au plecat care încotro...

Pe traseu se auzeau îndemnuri gen "lasă-l să facă dreapta", "aveţi grijă la trecerea de pietoni", "faceţi loc să poată trece şi alţii". Nu e şoseaua noastră dar avem şi noi dreptul la ea... Încercăm să-i respectăm pe ceilalţi participanţi la trafic şi cerem la rândul nostru să fim respectaţi.

Peste jumătate de oră eram acasă... După ce, într-o intersecţie, m-am trezit că un şofer pe care nu-l incomodasem cu absolut nimic înjură privind spre mine. L-am ignorat şi m-am mirat un pic de reacţia lui... Bine că speciile astea sunt totuşi excepţia de la regulă, majoritatea şoferilor sunt paşnici chiar când se întâmplă să faci mici greşeli în trafic.

De data asta n-am avut aparatul foto la mine dar sigur vor apărea pe undeva pozele celorlalţi.

Ne revedem, aproape sigur, vinerea următoare!

vineri, 25 septembrie 2009

Folk, frate! 100 % (23 septembrie 2009)

Cronică destul de întârziată...

Plec spre centru pe la 18:30. Ajung la Unirii, mă opresc în Mc Donalds, mânânc cartofi prăjiţi înmuiaţi în Lipton apoi completez masa cu o gogoaşă. După asta, pentru că vremea era bună iar eu aveam chef de citit, m-am oprit pe ghizdul fântânii de la Arhitectură.

Pe la 20:00 mă-ndrept către Iron City întrebându-mă cât de aglomerat voi găsi clubul. Ei bine, nu părea aglomerat deşi mare parte din cântăreţi erau deja acolo (Mysha, Jonnie, Alex, Fram). Aşteptam să se mai adune oameni dragi în jurul meu după 20:30. Până la urmă, faţă de ce mă aşteptam, a fost o singură absenţă, motivată: Oana. În rest, dintre cei ce mi-au fost de-a lungul (şi de-a latul :D) vremii mai apropiaţi, au fost lângă mine Sandra, Gabi (cu povestea ei interesantă despre câini şi cu vocea-i care e într-adevăr specială), Ştefan (venit pe motocicletă), Florin şi Alexa.

Având cu cine discuta timpul trecut până la începerea concertului s-a scurs pe nesimţite. Cât am fost singur am terminat o bere şi am discutat un pic cu Mysha pe tema comentariilor de pe blogspot. Deşi omul explică foarte clar ce-i de făcut am vaga senzaţie că tot nu va merge. Dar caut în continuare o soluţie care să fie în acelaşi timp confortabilă şi eficientă. O voi găsi cândva...

Despre concert, dat fiind că n-am mai scos notesul, aşa cum îi scriam Oanei în sms (pe când omuleţii de pe scenă cântau Cântec pentru tine), nu voi putea scrie prea multe. Momentan să explic titlul postării. De data asta nu au fost invitaţi, cel puţin până ne-am retras noi, târziu în noapte. Au cântat Mysha, Teddy, Jonnie, Alex, Nicoleta Pălărie, Bodi. Fram, deşi era acolo, nu-mi amintesc să se fi auzit. Bodi a avut chef de cântat la pieptăn aşa că am avut şi eu, în sfârşit, ocazia să-l ascult zgomotind din acest neobişnuit instrument. Alex mi s-a părut în formă, sau poate ar trebui să spun asta despre Aurica.


S-au cântat cam toate piesele care-mi sunt mie dragi: Nebun de alb şi o bucată de Oraţie de nuntă (ca promo pentru concertul Emeric Set de marţi 29, ora 22:00), Gândacul, Tanţa, Verginica, Victoria, Pseudofabula (cu Nico şi Mysha pe scenă), Păpuşarii, o grămadă de cântece de munte (Imnul Bucegilor, Imnul Pietrei Craiului, ceva marca Costică David, Cerbul), o Râpă încercată în timpul probelor de sunet, bucăţi din Olăraşu, bucăţi din Andrieş (deşi a lipsit Tivodar, Andrieşul de serviciu; deşi o vreme am fost certat cu muzica lui Andrieş se pare că a venit momentul împăcării), Ţi-am luat un inel combinat cu Şi te iubesc atât de..., Cântă cucul (fără ultimele două strofe care, constata Jonnie, nu ne plac). [Later edit: Eram la un pas să uit de noua mea piesă favorită, reauzită în Iron City. Scândura Mariei Gheorghiu. E de-a dreptul superbă piesa asta, sper să intre în grupul de piese pe care le voi auzi des la Folk, frate!] [Şi mai later edit: dar de Eşti frumoasă dar eşti proastă, a celor de la Antract, cântată, pentru a nu lăsa loc de aluzii, de Mysha şi Jonnie aflaţi pe scenă, faţă în faţă, noi văzându-i din profil, chiar nu spun nimic? Că doar e prima dată când o aud cântată aici. Un alt moment plăcut pe care era musai să-l notez!]



Chestia cu cântecele de munte cântate târziu în noapte m-a făcut să uit de ceas.

Aproape de final, un tip simpatic din public scrisese cu carioca pe 2 foi A4 două mesaje: Ceva mai vesel şi Şi mai vesel.

Legat de emoţii nu cred că am trăit ceva special. A fost doar o stare plăcută care nu cred că avea un motiv anume. Mai degrabă starea de bine se datora unui cumul de factori: muzică bună, oameni faini în jurul meu, atmosfera nu foarte afumată, seara precedentă în egală măsură de plăcută, poveştile despre Taverna...

Poate n-am fi plecat (eu şi Sandra, ceilalţi retrăgându-se rând pe rând) din club până la finalul nopţii Folk, frate dacă eu n-aş fi început să casc. Sandra m-a văzut şi a propus să ne retragem. Recunosc că sunt adormit şi urcăm scările. În faţa clubului, taxiuri. Decidem că mai vrem să stăm la poveşti aşa că pornim la plimbare. Aerul nopţii, destul de cald, ne înviorează. Aşa a continuat cea mai completă noapte Folk, frate... Am stat la poveşti (de-ale mele, de-ale ei) până dimineaţă. Tot învârtindu-ne prin centru, ne-am trezit din nou pe Blănari. Ne apropiem de Iron, sesizăm că nu se mai aude folk aşa că nu mai coborâm. O luăm spre Unirii şi coborâm la metrou. Între timp trecuse de ora 5... Îi vine metroul, aştept şi eu, îmi dau seama că o necesitate urgentă se cere satisfăcută aşa că mă retrag din subteran şi caut un tufiş. Fericit revin în staţie, iau un metrou de centură, cobor la Grigorescu. Cu greu îmi mai ţineam ochii deschişi... Din cauza asta, adormind pe scaun, ratez un metrou de Republica. Mă trezesc, mă ridic de pe scaun şi-l văd plecând din staţie. M-am plimbat pe peron până la următorul pe care nu mai aveam de gând să-l ratez. Vine, ajung aproape de casă, merg obişnuitul sfert de oră, ajung sus, din nou toaletă (e ceva ciudat, cred, cu cartofii de la Mc Donalds; cred că tot ei mă deranjaseră la stomac şi când am plecat în Vamă, de evitat pe viitor...), mă-ntreb dacă mai are sens să mă bag în pat pentru o oră şi ceva, decid că mai bine dorm un pic decât să trag de mine toată ziua, dorm...

Plec spre birou, ajung, lumea remarcă faptul că, precum în desene animate, aş avea nevoie de nişte scobitori să-mi ţină ochii deschişi... Supravieţuiesc evitând să mă ocup de chestii care-mi solicită mai tare atenţia.

Regrete? Nu e loc de ele! Chiar a fost o noapte frumoasă. Iar felul în care am comunicat pe final mi-a creat o stare plăcută. Sunt foarte puţine persoanele cu care comunic la fel de deschis precum comunic cu Sandra. Discutându-ne fiecare problemele ne descărcăm sufletele şi, într-o oarecare măsură, găsim soluţii la ele. Nu ştiu dacă am căutat vreodată soiul acesta de comunicare dar constat că-mi face bine. O definiţie ceva mai exactă pentru prietenie/ amiciţie, incomparabil mai bună decât definiţia Roxanei... Adaptare... Asertivitate...

Peste toate astea rămân două întrebări la care ea mi-a sugerat răspunsuri iar eu n-am respins categoric sugestiile ei...

Să mă contrazic, sperând că în felul acesta am de câştigat în două direcţii (una fiind direcţia obsedantei Roxana despre care aş putea astfel înţelege de ce, la rândul ei, se contrazice), sau să fiu rigid şi să rămân pe poziţia pe care mă situasem acum câteva luni?

Să mă simt vinovat că nu reuşesc să mă ocup serios de temele pentru acasă sau să mă bucur că, de câteva săptămâni, viaţa mea e mai plină de sens?

Şi totuşi, nu-ţi pot spune cum poate ajunge un om care, cândva, pierduse orice speranţă să ştie că, undeva, există o soluţie pentru ameliorarea- rezolvarea problemelor sale... Caută şi vei găsi! Pentru jumătatea de viaţă care urmează merită căutat în continuare. Vor mai fi căderi (cum a fost cea provocată de citirea acelui sms) dar voi gestiona din ce în ce mai bine respectivele seminţe de criză. Nu va fi perfect dar va fi mai bine.

VA FI MAI BINE! :)

VA FI MAI BINE! :)
VA FI MAI BINE! :)
VA FI MAI BINE! :)
VA FI MAI BINE! :)


miercuri, 23 septembrie 2009

Ziua Fără Maşini- povestea

După ce, la miezul nopţii, am pus filmuleţele de aseară pe youtube, uite că a venit timpul să spun şi o mică poveste despre Ziua Fără Maşini.

Plec din firmă destul de agitat puţin după 18:00. Eram atât de convins că nu voi nimeri cel mai bun drum către Arcul de Triumf încât chiar aşa s-a şi întâmplat. Ajung până la urmă la Statuia Aviatorilor venind dinspre Dorobanţi, dau din nou dovadă de neatenţie sau memorie scurtă (studiasem harta la plecarea din birou) şi fac stânga. Ajung aproape de Piaţa Victoriei, îmi dau seama că am luat-o "în bălării" aşa că întorc bicicleta şi o pornesc înapoi spre statuie. Era deja 18:22 aşa că mă aşteptam să ratez plecarea de la Arcul de Triumf. În Piaţa Aviatorilor mai remarc ceva biciclete, unele luând-o spre interiorul Herăstrăului. Eu am luat-o pe pista din jurul parcului şi, ajungând la Arcul de Triumf, am constatat cu plăcere că grupul de biciclişti era încă acolo. Nici n-am ajuns bine că s-a dat plecarea. Deci am ajuns exact la timp. N-am avut timp de poze la start.

Poliţia e cu noi! O fi bine? N-o fi bine? În prima fază poliţiştii mi s-au părut destul de rigizi. Totuşi, pe parcurs, fie pentru că m-am obişnuit eu cu prezenţa lor, fie pentru că au devenit mai flexibili, am avut senzaţia că sunt într-adevăr cu noi. Undeva aproape de Piaţa Victoriei am evadat din coloană, m-am urcat pe pista de pe trotuar, am mers până-n faţa muzeului Antipa şi am aşteptat cu aparatul pregătit să filmez coloana. N-am ales bine momentul, poliţia tocmai blocase înaintarea bicicliştilor în dorinţa de a ne ţine pe toţi la un loc. Eram destul de mulţi şi unii poate nici nu depăşiseră intersecţia de la Arcul de Triumf.

Alex îmi propune să ne retragem pe stânga şi să aşteptăm acolo sosirea coloanei, având astfel un unghi mai bun pentru filmare. Aşa am făcut. Am avut răbdare, am filmat o parte din coloană. Între timp am răspuns unui şofer care se interesa ce-i cu noi acolo. M-am simţit bine pentru că am improvizat rapid un răspuns care lămurea lucrurile. Cam acelaşi răspuns l-am mai dat de câteva ori de-a lungul traseului. Mă bucură faptul că oamenii se interesează ce-i cu noi. Suntem foarte vizibili în grup mare dar am vaga senzaţie că devenim vizibili şi când ne deplasăm individual sau în grupuri mici.

N-am aşteptat trecerea întregii coloane. Având grijă la semnalele poliţistului din intersecţie şi la maşinile care veneau, am trecut din nou pe banda întâi şi ne-am integrat în coloană. Traversez Piaţa Victoriei oarecum în viteză în speranţa că, ceva mai jos, voi putea din nou filma. Curând cred că m-am pierdut de Alex. Am început să studiez oamenii care pedalau în jurul meu. Vârste diferite, biciclete diferite, echipări diferite. Ca şi la Ciclopromenada 3, o grămadă de fete frumoase. Au fost sectoare pe care am preferat să merg încet tocmai pentru a privi pe îndelete o biciclistă atrăgătoare.

Următoarea oprire pentru filmare a fost în Piaţa Veloruţiei (Revoluţiei, pentru non- ciclişti). După ce-am filmat, câţiva metri mai încolo, mă strigă cineva. Privesc şi... ei bine, uite că ne-am văzut! Pedalăm împreună discutând până-n intersecţia de la CCA. Aici ne oprim din nou (eu şi Ştefan) să filmez. Surpriză! Apare şi Daniel în cadru. De aici pedalăm în trei.

Ne oprim din nou la finalul Căii Victoriei. Filmez iar aşa că sosim în Parcul Izvor aproape ultimii. Asta şi pentru că nu fusesem foarte atent la direcţia de deplasare a bicicliştilor şi, în prima fază, o luasem pe o stradă mai în stânga. Băgăm puţină viteză, reajungem coloana, ne strecurăm printre maşinile Poliţiei şi Jandarmeriei care închideau coloana, trecem şi de reciclete, eliberăm cât putem de rapid şi ultima intersecţie, intrăm pe trotuar şi apoi intrăm în parc. Deja erau o grămadă de biciclişti acolo. Stăm puţin, încerc să mai fac o filmare dar mă lasă baltă acumulatorii, fac nişte poze (care am senzaţia că n-au ieşit dar de la un aparat fost defect, autoreparat nu mă miră), ieşim spre staţia de metrou şi ne gândim dacă rămânem sau nu la o bere. Ştefan propune să mergem în Preoteasa, eu întreb dacă nu-i mai bine să găsim o terasă, pentru a avea totuşi bicicletele aproape, îmi spune că ştie una decentă, ajungem pe străduţele din centru şi o găsim. Rămânem la bere şi taifas pe o terasă pe care, la acea oră, o grămadă de clienţi veniseră cu bicicletele. Fain peisaj! :) La un moment dat s-a şi stârnit un mic dialog între noi şi grupul mare de la masa alăturată. Deşi nu s-au spus cuvinte geniale, am constatat că dialogurile între biciclişti pot fi la fel de plăcute ca cele purtate între oameni de munte. Vine clipa în care Ştefan se retrage (trebuia să ajungă urgent undeva) iar noi mai rămânem o vreme la vorbe...

O luăm spre casă, când pe pistele de bicicletă (mai bine sau mai prost gândite, voi încerca curând să fac o analiză a pistelor pe care le ştiu, încercând să subliniez atât părţile bune cât şi cele rele legate de utilizarea acestora), când pe şosea. Niciun eveniment neplăcut, trafic lejer, temperatură plăcută. Undeva pe Bd. Basarabia ne despărţim de Cristi (un fost coleg de servici de-al lui Daniel, un tip pe care cică l-aş mai fi întâlnit cândva, la munte dar despre care abia acum mi-am făcut o impresie, bună) apoi pedalăm în doi până acasă.

Rezolvă Dani problemele pe care le avea cu GPS-ul, descarcă el nişte poze apoi descarc şi eu filmările pe care m-am grăbit să le urc pe youtube. Apoi trecem la somn undeva dincolo de miezul nopţii.

A fost plăcut. Îmi pare bine că am participat la un nou ciclo-eveniment. Vineri, la 19:00, cred că voi merge şi eu la Teatrul Naţional pentru plimbarea scurtă care se anunţă. Legat de scurtime/ lungime, defilarea din Ziua Fără Maşini a avut cam 6 km.

Alte amintiri:

Ca şi-n ciclopromenadă s-a observat faptul că noi între noi încercam să ne încurcăm cât mai puţin cu putinţă.

Când cineva care mergea încet avea senzaţia că vreau să depăşesc eram invitat să trec în faţă şi mulţumeam pentru asta.

Când la câţiva metri în faţa mea un ciclist a căzut l-am întrebat dacă e OK şi m-am bucurat văzând că n-a păţit nimic.

Printre biciclişti se strecuraseră şi câţiva oameni pe role. Iniţial am considerat că nu au ce căuta printre noi apoi mi-am dat seama că Ziua Fără Maşini poate fi şi o zi a oamenilor pe role.

Deşi poliţiştii au cerut celor cu copii mici să rămână în Herăstrău o familie cu o puştoaică de vreo 6 ani a pedalat cu noi şi a ajuns până în Parcul Izvor.

Un tip pe bicicletă mă întreba când s-au făcut înscrierile pentru cursă. I-am spus că nu era nevoie să se înscrie, trebuia doar să afle de acţiune şi să poată/ vrea să participe.

Later edit:

La plecarea de la birou m-au enervat câinii firmei. Plecând în şa am fost înconjurat de câini. Asta n-ar fi fost grav dacă nu m-aş fi trezit că unul se "îndrăgosteşte" de pedala stângă (mă putea muşca de picior), altul de partea dreaptă a ghidonului (putând, în săritură, să mă muşte de mână). Sunt "escortat" până la câţiva metri după ieşirea din curtea firmei. Gând dezadaptat: maine iau spray-ul anticâini şi le dau în nas! Gând adaptat: lasă-i şi pe ei să trăiască, în definitiv nu te-au muşcat. Gând împăciuitor: poate au dreptate cei care spun că, după ce le dai de mâncare, câinii nu te mai latră...

La câteva minute după ce ies din firmă ajung o maşină. La volan, Ion. Ştia că am plecat nervos aşa că face un gest mărunt care mă amuză/ binedispune. Deşi aveam suficient loc în dreapta coloanei de maşini, el se mută şi mai în stânga, având mai mult loc pentru a trece.

În coloana de biciclişti am remarcat un tricou Verde pentru biciclete. O fi fost din Timişoara omul? O fi fost vreun nume cunoscut?

Şi mai later edit:

Imaginea străzilor care dau în Calea Victoriei blocate de poliţie până la trecerea coloanei de biciclişti şi corul de claxoane pe care le puteai interpreta atât ca înjurături cât şi ca semne de admiraţie mi-a captat atenţia în timpul cursei.

22 Septembrie 2009- ZIUA FĂRĂ MAŞINI în Bucureşti

Astea-s filmările făcute pe traseu.

Puţin înainte de Piaţa Victoriei, coloana de biciclişti oprită pentru regrupare. Eu evadasem special pentru a filma dar s-a dovedit a nu fi cel mai potrivit moment:



Coloana de biciclişti trecând prin faţa Muzeului Antipa:



Traversând Piaţa Revoluţiei transformată pentru câteva minute în Piaţa Veloruţiei:



Trecând prin faţa Cercului Militar Naţional (CCA):



Ieşirea din Calea Victoriei către Piaţa Naţiunilor Unite:



Cu ceva impresii încerc să revin în cursul zilei.

marți, 22 septembrie 2009

Pe bicicletă...

După ani în care aproape am ignorat-o se pare că de curând a început pentru mine anul bicicletei. Dimineaţă, după ce am dat o tură la poştă să-mi ridic cărţile comandate de la Polirom, mi-am luat bicicleta şi am plecat într-o plimbare. Peste 40 de minute (cu metroul aş fi făcut o oră) aveam să ajung la birou deşi nu pot spune că am pedalat din greu.

Când am reluat mersul pe bicicletă mă temeam că voi fi terorizat de trafic. Ciclopromenada 3 nu m-a speriat deloc. Plimbarea din ziua următoare a fost la fel de relaxantă. Ei bine, azi a venit rândul micilor frici...

Deşi era aglomerat, impresia generală era că avem toţi loc pe şosea, maşini şi biciclişti. Erau lungi sectoare de stradă în care, între maşinile parcate şi cele aflate în mers, era spaţiu suficient pentru a pedala. Adevărat, se mai găsea câte un şofer care, din neatenţie probabil, bloca acel spaţiu. La fel cum se mai găsea câte unul care depăşea pe dreapta apropiindu-se destul de emoţionant de bicicletă.

M-am simţit bine văzând cum depăşesc coloane de maşini. M-am simţit bine observând că m-a depăşit alt biciclist. M-am simţit bine într-o lume fără claxoane şi fără şoferi nervoşi.

Totuşi, în câteva momente, au existat fracţiuni de secundă de frică.

M-am temut atunci când sesizam prea târziu o maşină parcată perpendicular pe axul drumului care dorea să se înscrie în trafic, momente în care trăgeam brusc de ghidon în stânga, expunându-mă atât şoferului care ieşea cât şi celor care puteau veni din spate.

M-am temut atunci când, în mers, aproape m-am atins de un autobuz.

M-am temut când, la doi paşi de birou, încercând un viraj la stânga, m-am trezit încurcându-mă în intersecţie.

Totuşi, nimic rău nu s-a întâmplat aşa că sunt gata să plec, peste 2 ore, spre Arcul de Triumf, pentru a participa la plimbarea prilejuită de Ziua fără Maşini.

Iar mâine, pentru a nu fi din nou certat că mă laud că merg undeva şi apoi renunţ la idee (glumeam! nu m-am simţit certat, doar un pic tachinat... :D), voi merge în Iron City.

Acum, având bicicleta parcată în faţa biroului, constat că mi-e tare dragă. Şi când te gândeşti că aş putea să o urăsc sau măcar să o invidiez un pic pentru că, într-o zi de mai 2004, a fost mai intimă cu Roxana decât am fost eu vreodată... Obsesia!!!

luni, 21 septembrie 2009

Ieri... Azi... Mâine?

Ieri, ajungând la Universitate, îmi intersectez drumul cu un nene... Câteva secunde mai târziu îmi dau seama că-l cunosc de undeva... Apoi îmi amintesc că mi-a fost profesor în geografie... Încep să uit oamenii de acolo şi, într-o oarecare măsură, asta mi se pare o treabă bună... Întâmplător e un profesor cu care am avut ceva probleme prin anul II din cauza unor încurcături de care sunt în prea mică măsură vinovat...

Azi plec spre birou şi, prin metrou, văd o domnişoară care avea vizibile etichetele de la bluză (sau cum s-or fi numind chestiile alea mici de pânză pe care scrie măsura şi instrucţiunile de spălare). Un gest firesc ar fi fost să-i atrag atenţia şi s-o întreb dacă-mi permite să i le aşez astfel încât să nu mai fie vizibile. Ei bine, un gest firesc pentru alţii, eu nu reuşesc să-l fac. :( În câteva luni e a doua oară când mi se întâmplă asta. Întrebarea care s-ar pune se leagă de motivele pentru care în astfel de situaţii aleg non- acţiunea... Să-ncerc un răspuns? Nu ştiu dacă aş reuşi acum să mă concentrez pe problema asta...

Seara plec târziu de la muncă (după ce am mai scris câteva rânduri la tema pentru acasă) şi renunţ la ieşirea în Big Mamou. Probabil un pic de teamă de nou deşi acolo se întâmpla un eveniment folk. Motivul pe care-l invoc eu este legat de ieşirea pe bicicletă de mâine, ieşire care cere puţină odihnă... Totuşi, când m-a sunat Ioana să-mi spună că e acolo mi-a părut rău că n-am mers şi eu... Pe partea cealaltă sunt atâtea evenimente la care merită să mergi încât nu poţi ajunge chiar la toate. Oricum, m-a bucurat telefonul Ioanei cu atât mai mult cu cât a avut grijă să-mi anunţe cu ocazia asta şi concertul Emeric Imre de săptămâna viitoare, din Iron City.

Mâine sper să ajung la timp la Arcul de Triumf. Mi-a spus Gabi că plecarea e la 18:30 deci, în principiu, pot ajunge chiar dacă plec de la muncă la 18:00. Că ne vom vedea sau nu acolo e mai puţin important. Important e să fie biciclişti cât mai mulţi care să onoreze Ziua fără maşini. Este posibil să mă revăd cu ocazia asta şi cu un vechi prieten. Ar fi plăcut. :) Cândva pedalam împreună de la Câmpulung până-n Predeal... Scuze pentru sh şi tz din textul acela... Tripod nu se înţelegea cu diacriticele...

duminică, 20 septembrie 2009

Plimbare prin Bucureşti

În primul rând anunţ şi eu modificarea traseului pe care se va pedala pe 22 septembrie 2009.

Noul traseu va fi:


Arcul de Triumf – Sos. Kiseleff – Piata Victoriei – Calea Victoriei – Piata Natiunile Unite – Bd. Natiunile Unite – Parcul Izvor

Plecarea la ora 18:00

În al doilea rând, vreau să vă spun că am făcut mai devreme o plimbare prin centru şi am văzut următoarele:

-În pasaj la Universitate o expoziţie. Poze cu clădiri construite pe vremea diverşilor domnitori şi regulamentul Cişmigiului. Pe mine m-a mirat un pic o poză cu Mânăstirea Stelea pe care eu o ştiam în Târgovişte. După tura pe bicicletă din 2005 îmi povestea Roxana că mânăstirea asta am ratat-o deşi se află undeva în centru... Dacă n-am avut-o ca ghidă...

-Pe gardul Palatului Şuţu altă expoziţie foto. În oglindă, poze vechi din arhiva muzeului şi poze actuale făcute de cei din Bucureştiul meu drag.

-În Cişmigiu, miros de mici, aglomeraţie, câteva biciclete

-Bulevardul Unirii închis pentru circulaţia auto, deschis pentru circulaţie pietonală. Destul de fain să mergi pe mijlocul bulevardului ca pieton. Păcat că până la retragerea mea circulaţia auto a fost reluată. La Casa Poporului târg cu diverse mărunţişuri. Într-o parte aceiaşi mici... Fum... Nu foarte aglomerat.

-Vreme incredibil de frumoasă, am constatat că se impuneau haine mai subţiri.

-Expoziţia foto (purtând tot marca orasul.ro) de la Dristor n-am văzut-o azi pentru că n-am schimbat metroul acolo. Oricum, dacă aveţi drum pe acolo până pe 27 septembrie, merită să zăboviţi câteva minute la Dristor 1 să vedeţi poze din zona Foişorului de Foc.

Pe data viitoare!

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Vecina...

După astfel de momente (postarea anterioară) parcă nu mai contează că, vineri seară, a reapărut "vecina"...

Mai degrabă încep să conteze evitările legate de ideea de a cunoaşte noi oameni, a aprofunda cunoaşterea celor deja ştiuţi, a regăsi oameni/ pasiuni/ emoţii/ speranţe...

Altfel să spunem şi două vorbe despre distracţia de săptămâna următoare:

-luni, 20:00, Big Mamou, Remember Vali Sterian

-marţi, 18:00, cu bicicleta prin oraş (întâlnirea în Piaţa Revoluţiei)

-miercuri seară, obişnuita tură în Iron City

-sâmbătă cam gata distracţia, trecem la lucruri serioase... deşi uneori am senzaţia că nu voi reuşi mare lucru în direcţia aceea...

-duminică, 18:00, Pariu pe Prietenie în Iron City

Iron City, 16 septembrie 2009...

Am fost inspirat să iau aparatul foto cu mine... Uite ce a ieşit:





vineri, 18 septembrie 2009

Bocancul, Tatiana şi alte minuni...

Mi-am amintit azi de Pariu pe Prietenie aşa că am intrat pentru prima dată pe Bocancul Literar. Şi am găsit aici, în mare viteză, următoarele chestii faine:

-Cronica oficială de la Pariu pe Prietenie din 13 septembrie 2009, cronica mea fiind găsibilă aici.

-Versuri scrise şi/ sau cântate de Tatiana Stepa. Printre altele, versurile de la Cântec pentru prieteni (piesa aia despre care povesteam la o cronică Folk, Frate)

Următorul Pariu pe Prietenie (te voi anunţa dacă voi fi şi eu acolo, să-ţi treacă secunda de supărare pentru că nu te-am anunţat data trecută), pe 27 septembrie.

Sigur voi mai vizita Bocancul Literar, măcar din când în când...

joi, 17 septembrie 2009

Zăvoreşte a iubirii stafie... Folk, frate 16 septembrie 2009

A fost o seară plină de surprize. Şi, deşi nu-mi stă în fire să fac asta, încep cu finalul... Spuneam, pe la 2:30, înainte de a urca eu într-un taxi, ea în celălalt, nişte cuvinte importante:

"Nu vreau să mai stau mult în starea asta. Nu mai regret că am fost deprimat atâţia ani, a fost o perioadă în care s-au lămurit nişte lucruri şi asta e o chestie utilă. Acum îmi propun să găsesc strategiile necesare pentru a obţine un job de care să fiu mulţumit, pentru a scăpa de ezitările pe care le am când vine vorba de o relaţie..."

Cam astea mi-au fost cuvintele şi sper să mi le reamintesc dacă se va mai întâmpla să mă prăbuşesc... Şi, dacă nu aş fi fost obosit, dacă n-ar fi fost atât de târziu, dacă nu aş fi fost marcat de repetatele valuri de căldură care m-au cuprins chiar şi în Iron, dacă altele ar fi fost condiţiile cred că aş fi enunţat şi alte direcţii în care viaţa mea trebuie schimbată. Am un set de probleme (nu, nu vorbesc de un Emeric Set- 29 septembrie, ora 22:00, în Iron City), acum ce fac cu el?

Ieri a fost o zi care a stat încă de dimineaţă sub "steagul" Folk, frate. Deşi o parte din mine îmi sugera să plec de la birou către casă (şi asta nu neapărat din cauza stării ciudate date de clipele în care transpiram mult şi mă simţeam încins, din motiv de răceală, probabil) am răspuns pozitiv sms-ului primit de la Oana dimineaţă devreme. Ceva mai târziu am răspuns din nou pozitiv aşa că, pe la 19:00, ne vedem... Nu mergem direct către Iron City pentru că se simţea nevoia unui dialog. Ne-am învârtit un pic prin oraş discutând chestii banale, ocolind fiecare (conştient sau nu) subiecte sensibile.

Ne hotărâm până la urmă să coborâm în club. Se auzea ceva de Zoe Alecu... Destul de pustiu dar nu ne mirăm pentru că era mai devreme decât eram eu obişnuit să ajung (cine m-a pus să o conving să nu mai fugă până acasă înainte de concert? :D). Ştiam de obiceiul Oanei de a veni în club devreme aşa că mă aşteptam s-o găsim deja acolo. Mă uit în colţul obişnuit şi... nu e. Intrigat, explorez mai departe... şi observ la o masă o fată citind. Mă apropii subtil, o salut, facem prezentările (uite un gest pe care nu-l stăpânesc fiind uneori pus în dificultate când merg cu cineva nou într-un loc în care sunt cunoscut) şi ne aşezăm.

"-Oana, iar ai ajuns în club înaintea barmanului? :D
-Nu, barmanul era deja aici.
-Aha, înseamnă că ai stat la colţul străzii şi ai aşteptat să apară după care ai venit şi tu. :D"

Glumim, atmosfera e destinsă. Se menţine buna dispoziţie în ciuda faptului că am primit o întrebare la care speram să se ştie că ştiu răspunsul corect. Deşi pentru o secundă m-a lovit o stare ciudată am răspuns, am deviat în mică măsură firul discuţiei apoi am neutralizat-o. În definitiv problema era modul eronat în care percepeam eu lucrurile şi, dându-mi seama de asta cu ceva timp în urmă, mi-a fost destul de uşor să neutralizez tensiunea care mă cuprindea în faţa subiectului respectiv.

Au fost trei ore de discuţii până la începerea concertului... Rar am mai stat la taifas atât de mult timp acolo... Am experimentat din nou generalizările de anul trecut din Vama Veche... Ca şi atunci, se întâmpla din nou ca discuţia să alunece în direcţii din care nu mai reuşeam s-o întoarcem.

Despre ce s-a cântat cred că am puţine cuvinte de spus. Aşa se întâmpla aproape întotdeauna când nu merg singur, "uit" de notes... Acum era să "uit" şi de aparatul foto cu care până la urmă am filmat câte ceva. Aş începe cu oamenii care, rând pe rând şi în diferite formule, au urcat pe scenă: Mysha, Teddy, Jonnie, Dragoş Boeru, Jenică, Alex, Vlad, Tănase, Nico, Cristinissima.

De-a lungul serii nu m-am simţit marcat de nicio piesă. Au fost ceva sedimente de emoţii dar nimic insistent. Poate că am simţit ceva mai mult pe refrenul:

"Ah, e uitarea o uşă ce-o-ncui
Peste tot ce nu vrei să mai fie
Mai pune o scândură, mai bate un cui
Zăvoreşte a iubirii stafie."
Scândura, M. Gheorghiu

Totuşi, ştiu bine că uşa către poveste nu trebuie încuiată, cel puţin deocamdată. Sper să reuşesc să mă expun amintirilor, să reformulez povestea şi să ajung la concluzii care să-mi deblocheze viaţa pentru că, vorba lui Horia Stoicanu, se pare că destinul mi s-a blocat... Cum mai spuneam şi cu ceva vreme în urmă, nu vreau neapărat să fiu rău cu ea, vreau doar să găsesc o formă în care să fiu bun cu mine.

Discutam până să-nceapă concertul despre Tănase şi, ceva mai târziu, coincidenţa coincidenţelor, îl văd pe Tănase. Nu prea-mi venea să cred dar spusele lui Mysha s-au confirmat deşi nu le considerasem drept o promisiune sau un adevăr absolut. A fost una dintre foarte plăcutele surprize ale serii cu atât mai mult cu cât am fost din nou recunoscut şi apreciat (când mi-a spus de sufletologie-prezentul n-am mai avut cum să ascund faptul că acea cronică eu o scrisesem). M-am simţit un pic anxios în faţa abordării frontale, apoi m-am simţit jenat pentru că nu văzusem un comentariu postat pe blogul meu zilele trecute (m-am tot uitat prin setări dar tot nu mă prind ce trebuie să fac pentru a fi notificat pe mail când am comentarii, aşa cum făcea Y360-ul; în prezent mă uit periodic pe pagina de editare postări şi verific acolo dacă există modificări la numărul comentariilor de la ultimele 25 de postări, rar uitându-mă şi mai în urmă). Am supravieţuit, totuşi. :D

Un moment fain a fost oferit de Tănase cântând Tanţa celor de la Timpuri noi, moment în care mi-am spus din nou că astfel de preluări sună mult mai bine decât a sunat Timpuri noi la Golden Stufstock (cine ştie când voi apuca să scriu şi despre asta...). Altă piesă Timpuri noi (cântată mai devreme, fără Tănase) a fost deja obişnuita Verginica pe care, de data asta, n-am mai fost în voce.

Duo-ul Cristinissima- Vlad a fost considerat de cineva din public drept inacceptabil de lung, dat fiind că "tipul cu tricou în dungi nu prea are voce". Poate că omul are dreptate dar, dată fiind lunga colaborare (nu neapărat în domeniul muzical) între Vlad şi echipa Folk, frate această exagerare este justificată. Oricum, cu ocazia asta, vocea Cristinei Andrieş s-a făcut odată în plus remarcată iar Jonnie a putut face câteva comentarii simpatice. Tot legat de Cristina, au fost preluări pe care le cânta de obicei cu Tivodar, preluări pe care i-am simţit lipsa lui Ştefan. În rest m-am bucurat să o ascult din nou dat fiind că vine destul de rar în Iron. Dar şi când vine... n-o mai dai prea usor jos de pe scenă! :D Faptul că am plecat din Iron mai târziu decât de obicei (lăsând totuşi ceva cunoscuţi în urmă- Alexa, Ştefan carpatistul) se datorează în bună parte Cristinei. Cealaltă "motivă" (hai să inventăm cuvinte precum dessupărarea!) se ştie şi n-are niciun motiv să se simtă vinovată. În ciuda unor mici detalii care ne-au deranjat pe amândoi seara a fost faină chiar dacă eu, uneori, aproape adormeam...

Ceva mai devreme, o formulă pe care nu-mi amintesc să o mai fi văzut: Nicoleta Pălărie, Mysha, Cristina Andrieş (de la stânga la dreapta). Am senzaţia că în formula asta vocile feminine nu se fac suficient remarcate.

Cam astea au fost momentele mai speciale, în rest lucrurile s-au derulat cam cum mă obişnuisem. Poate despre Dragoş ar fi câte ceva de spus (şi el fiind o prezenţă destul de rară la Folk, frate) dar recunosc că n-am reţinut decât că, în afara recitalului iniţial, a mai urcat pe scenă de-a lungul serii.

A mai fost o piesă Vali Sterian după care s-a anunţat concertul din Big Mamou din 21 septembrie.

Pe recitalul Nicoletei s-a anunţat din nou concertul din ianuarie 2010 şi adresa blogului ei, adresă care ieri nu funcţiona (http://nicoletapalarie.blogspot.com).

S-a mai anunţat concertul de marţi 22 septembrie 2009, ora 22:00 cu trupa Nu Acum.

Şi ce s-a mai anunţat? Fireşte, concertul Emeric Set pe care cred că l-am pomenit atât de des încât toată lumea a aflat de el.

Ca piese vedetă, de data asta au lipsit Cântă cucul, Gândacul, Persefona (sau cum a mai botezat-o Jonnie), Pseudofabula, Nebun de alb (aha, deci nu vrei să ţi se spună "iubita mea cu foarte mari probleme"... dar cine ar vrea???).

Ca public, aşa cum remarca şi Oana, destui oameni pe care nu-i cunoaştem din perioada în care mergeam săptămânal în Iron. Printre ei, majoritatea ascultători de folk. Cred c-am revăzut-o şi pe fata în pătrăţele mici- micuţe, negre şi albe... Dar se găseau şi critici care făceau generalizări de genul "oamenii de aici n-au simţ estetic". Aceştia din urmă bănuiesc că ieşiseră la berea de după meci... Sper că nu vor deveni o prezenţă constantă în Iron City... Nu-mi plac oamenii care vin aici puşi pe critici exagerate. Nu zic că serile Folk, frate reprezintă raiul pe pământ dar sunt oricum seri plăcute.

Da, chiar a fost meci (nu ştiu cine cu cine şi pe ce miză), am aflat şi eu de la taximetristul cu care m-am întors acasă, un nene care, nu ştiu cum, mi-a câştigat simpatia. Din noaptea trecută am reţinut o chestie importantă, în caz că nu prind taxi din faţa clubului găsesc unul ori în zona calului lui Mihai Viteazu, ori pe Academiei. Asta aşa, să nu mai alerg până la intersecţia Carol/ Hristo Botev de unde m-am mai îmbarcat uneori.

Ca să închei totuşi obsesiv, deşi ştiam că sunt 0,00000(0) şanse să fie real, am avut senzaţia că-mi văd obsesia în Iron City. Dar am constatat că o strategie bună pentru a depăşi tristeţea provocată de astfel de "vedenii" este să-mi concentrez atenţia pe chitara lui Mysha (şi Rox povestea că are chitară şi zdrăngăne din când în când pe ea... cât am regretat că nu am avut niciodată ocazia s-o ascult...), pe "coregrafia" din public, pe gesturile Cristinei, pe profilul unei femei frumoase.

La revedere, Iron City! Ne revedem miercuri!

Cărţi, cărţi, cărţi...

De câteva luni am încercat să nu mai cumpăr cărţi. Nu pentru că aş renunţa la lecturi, doar pentru că am o mulţime de cărţi încă necitite şi, în acest context, orice carte nouă poate fi trecută la capitolul risipă. Totuşi, zilele trecute, într-o stare psihică destul de proastă fiind, mi-am aruncat un ochi pe lista Polirom şi, găsind nişte reduceri faine la cărţi de psihologie, mi-am comandat (compulsiv?) câteva...

Tot despre cărţi, luându-mi rucsacul în spate la plecarea din Iron, i-am spus ei: "Trebuie să scap repede de cartea asta. Am rucsacul prea greu din cauza ei". Mă-ntreb uneori câţi oameni mai citesc în metrou sau pe la concerte astfel de "biblii" de sute de pagini... O voi termina zilele următoare după care, dat fiind că data de 26 septembrie se apropie, voi încerca să mă ocup serios de tema pentru acasă.

miercuri, 16 septembrie 2009

22 Septembrie 2009- Ziua FĂRĂ maşini


Extras de pe http://www.velorutia.ro/blog/

"Defilare :
- Perioada: 22.09.2009
- Orele de desfasurare: 18.00– 20.00
- Traseu : Arcul de Triumf – Sos. Kiseleff – Piata Victoriei – Calea Victoriei – Piata Natiunile Unite – Bd. Natiunile Unite – Parcul Izvor

Harta cu traseul, aici! Este traseul final aprobat de Comisia de Manifestări publice din Primăria Generală Bucureşti.

- Spatiul necesar desfasurarii: primele doua benzi auto de langa trotuar
- Numele si obiectivul actiunii: “O zi fara masina MEA in orasul MEU”.
- Obiectivul actiunii - promovarea mersului pe bicicleta ca alternativa non-poluanta de deplasare pe ŞOSEA
- Tema anului 2009, pentru Saptamana Europeana a Mobilitatii : IMBUNATATIREA CLIMATULUI ORASELOR!
Activitatea propriu-zisa: manifestatie de promovare a transportului urban alternativ in care participantii se vor deplasa pe biciclete pe toata durata traseului propus ; se vor distribui (asa cum de ani de zile asociatia BateSaua o face in mod simbolic si traditional) borcane cu aer curat, bucurestenilor, precum si pliante informativ-educative despre beneficiile utilizarii bicicletei ca mijloc alternativ de deplasare, sanatos, non-poluant si economic.

Sosirea la Teatrul de Vara din Parcul Herastrau va putea pune in valoare si noua banda de biciclete din parc, care va putea fi inaugurata in Saptamana Europeana a Mobilitatii.
Serata velo este organizata datorita amabilitatii Teatrului de Revista C. Tanase si a Administratiei Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti.
DJ set: Electric Brother
Prin amabilitatea asociatiilor Green Revolution si MaiMultVerde, cei care doresc sa pedaleze alaturi de noi in acea dupa amiaza, vor putea inchiria gratuit biciclete de la centrele de inchiriere din parcurile Kiseleff si Regina Maria, sau de la Cicloteque
."

Eu voi încerca să fiu acolo. După Ciclopromenada 3 am redescoperit bicicleta aşa că-mi propun să (re)descopăr şi oamenii care pedalează.

O altă acţiune:

"Actiuni recreative :
- perioada : 20 septembrie
- locatie : Padurea Baneasa
- Numele activitatii : velo-promenada Clubului Parintilor Biciclisti “Cu bicicleta la padure”
- Activitatea propriu-zisa: promenada prin Padurea Baneasa, ride-test, expozitie de biciclete, prezentari, organizata in parteneriat cu Veloteca si Greenfield."

Nu mai ştiu unde am citit că acţiunea de duminică are ca punct de întâlnire parcarea de pe Aleea Privighetorilor, de lângă Academia de Poliţie. Dacă poate confirma cineva informaţia, îi mulţumesc anticipat! :)

Ceva nu merge... :(

Am vaga senzaţie că nu trebuia să citesc sms-ul acela.

Săptămâna trecută am avut cam toate serile ocupate (marţi 100 Crossroads, miercuri Iron City, joi Green Hours, vineri Ciclopromenada 3, sâmbătă din nou pe bicicletă dar deja cu gândul la ea, duminică în Iron City) dar săptămâna asta mă găseşte destul de descoperit la capitolul planuri de distracţie.

Prin urmare, am tot rumegat gânduri legate de ea. Simt nevoia s-o întâlnesc dar din nou se întâmplă ceva şi nu apare... Am aşteptat-o aseară, am aşteptat-o azi dimineaţă... Revine gândul legat de posibilităţi... e posibil să-şi fi luat concediu (deşi am senzaţia c-a fost cam mult în concediu anul acesta... poate de când cu criza...), e posibil să-şi fi schimbat job-ul la fel cum e posibil să nu mai locuiască acolo. Şi atunci eu cum dracu` mai dau de ea? Să-mi spună pe litere, să-mi deseneze toate momentele în care i-am greşit. Nu că n-aş şti şi singur în ce momente am reacţionat neadecvat dar am nevoie să-mi spună ea la fel cum am nevoie să-i dau câteva explicaţii. În lipsa unei discuţii acel "te iert" pare scos din Kafka şi aruncă cu absurd şi peste perioada în care am încercat să fug din viaţa ei fără să fi reuşit să duc încercarea până la capăt. Pur şi simplu nu mai puteam să joc după regulile ei dar, în acelaşi timp, tristă coincidenţă, ţineam suficient de mult la ea încât să mă calc singur în picioare şi să ţin cont de dorinţa ei de a rămâne amici...

Nu cred că a înţeles vreodată ce am trăit în ultimii ani. Nu cred că în ultimii ani (din cauza mea sau din alte motive) a pierdut mai mult decât am pierdut eu (din cauza ei sau din alte motive). A modificat atât de mult "ecosistemul" meu încât aproape că devenisem o specie pe cale de dispariţie.

Aseară, abordându-mă un prieten (fost? cine mai ştie?) pe messenger, i-am scris ce mă roade dar discuţia m-a epuizat curând aşa că am renunţat la ea. Nu e genul de om din partea căruia să accept sugestii... Deşi, câteodată, gândesc şi eu asemănător... Totuşi, rămân sugestii suficient de depărtate de felul în care, de obicei, gândesc. Neaplicabil...

Zilele trecute îmi spunea cineva "O invidiez pentru faptul că a reuşit să stârnească sentimente atât de puternice. Puţini oameni reuşesc asta."

Şi totuşi rămâne ceea ce am numit miercurea trecută, scriind cu albastru pe alb, "obsesia Roxana"...

marți, 15 septembrie 2009

Steluţe în genele ei (Pariu pe Prietenie, 13 septembrie 2009)

Încă de miercuri, auzind că Icarus vor cânta din nou în Iron City, mi-am propus să ajung pentru prima dată la Pariu pe Prietenie.


Am ajuns în club puţin după 18:00 şi am constatat că atmosfera pare mai serioasă decât eram eu obişnuit. Nu-mi făcusem niciun fel de aşteptări legat de spectacol aşa că n-aveam cum să fiu dezamăgit. Mariana m-a reperat imediat părând bucuroasă că mă vede şi acolo. Totuşi, eu... nu eram deloc convins că spectacolul se va potrivi pe structura mea sufletească. O tensiune ciudată plutea deasupra mea... Mă aşez undeva lângă bar (chiar faptul că m-am aşezat era ciudat, de obicei urmăresc spectacolul din Iron City în picioare) cu berea lângă mine. Deşi peste zi mă părăsise aproape de tot pofta de mâncare, înainte de Iron trecusem pe la o gogoşerie de la Unirii. În condiţiile astea berea a picat bine.


Peste câteva minute spectacolul a început cu încercarea lui Sorin de a recita ceva. Încercare eşuată din cauza unei pene de microfon. S-a rezolvat, Bodi făcându-şi treaba la pupitrul de sunet unde, la serile Folk, frate, eram obişnuit să-l văd pe Teddy.


Un pic mai târziu simt nevoia să pun mâna pe pix. O poezie despre Colentina, recitată cu "cor". Steluţe în genele ei, Mircea Cărtărescu. Auzind referirile la Colentina am răscolit amintiri (atunci simţeam ceva, acum altceva, steluţe, diezi, inocenţă) şi mi-am spus că nu poate fi alt poet... Primul moment care chiar a ieşit frumos.


Următorul moment notabil, prima parte a recitalului Icarus. S-au cântat câteva preluări (Mugur de fluier, Vremuri, N-ai nevoie de foarte multe, Vânare de vânt) dar şi o piesă a lor, Drumul.


După prima porţie de Icarus, o porţie de teatru. Teatrul InDArt ne-a prezentat un fragment din Ursul de Cehov (care va avea premiera pe 12 octombrie). Fain mod de a promova spectacolele de luni. :) La spectacolul Cercei cu Diamante cred că voi merge. Prezentarea sa sună bine... 28 septembrie 2009, ora 21:00- Iron City (a doua zi fiind concertul Emeric Set iar a treia... Folk, frate!)


Au urmat două poezii de-ale lui Nichita, Vitralii (recitată de Mariana) şi Balada motanului (recitată de Sorin).


Următoarea intervenţie a aparţinut lui Ion Marinescu, un tip cu un chip expresiv, care a cântat (voce şi chitară) Rapsodii de toamnă (Topârceanu). Ideea de tristeţe iremediabilă m-a dus cu gândul la acel "ai distrus iremediabil..." din sms-ul citit marţi. Iremediabil... Urât cuvânt! Nu pot spune că reacţiile mele în legătură cu ea au fost întotdeauna cele potrivite dar, în ciuda celor întâmplate, tot îmi pare absurd să alături "te-am iertat" lui "nu mai vreau să am nicio legătură cu tine" şi apoi imperativului "NU MĂ MAI CONTACTA!" În condiţiile astea nu dau doi bani pe ideea de iertare, aş fi preferat un simplu NU ideii de împăcare, ar fi fost mult mai sincer din partea ei... Parcă doare mai mult un răspuns îmbârligat... Uite cum, un simplu cuvânt dintr-o poezie oarecare, naşte sentimente ciudate...

Să revenim la Pariu pe Prietenie şi să spunem că Rapsodiilor de toamnă le-au urmat două piese pe versurile Anei Blandiana cântate de Ion Marinescu şi Andreea Ilinca.

A urmat o poveste haioasă şi absurdă în acelaşi timp despre euro- Botoşani.

Mai târziu, primă audiţie pentru mine, Fox Studis cu Cântec de adormit Mitzura (versuri de Arghezi, desigur), Poveste (pe versurile lui Sorescu), varianta Fox Studis a piesei lui Olăraşu Sună-mă noaptea şi apoi, la cererea vechilor ascultători Fox Studis (în rândul cărora încă nu mă aflu), Laolaltă.

Din nou poezie, a venit rândul lui Octavian Paler din care Mariana ne-a spus Moartea cuvintelor iar Sorin... uite că asta n-am notat...

A urmat un nume pe care nu l-am reţinut dar care a avut un recital frumos. A doua piesă a lui a fost Pentru voi, de la Ţapinarii. Au urmat Vise, Improvizaţie şi Sfârşit şi început de lume (din nou Ţapinarii), recitalul încheindu-se cu Pink Floyd, Another Brick in the Wall Part 2.

Iar poezie, Mariana recitând Clasică medievală de Minulescu. Îmi dau seama că am notat mai mult intervenţiile Marianei decât cele ale lui Sorin. Scuze! :)

Reintră Icarus. Opreşte-mă la tine, Peste răbdări, Suflet rătăcit (piesa lor), Adio, deci pe curând, Stea adusă de vânt (cred că este tot o piesă de-a lor, au cântat-o cu Mariana şi a ieşit tare fain). Recitalul lor se încheie cu Pe Corso (versurile lui Horia Stoicanu).

Şi după versurile lui Horia Stoicanu uite că urcă pe scenă chiar Horia Stoicanu. Mariana l-a prezentat în stil Calafat, moment în care am regretat odată în plus că n-am putut ajunge la Tabăra folk... Strecurată între trei piese (Dragostea e o salată, Oraşul bucuriei şi Adio) s-a strecurat o vorbă: "A te distra este o ştiinţă".

Horia Stoicanu l-a prezentat apoi pe Nicki Oagăn care a cântat M-a făcut mama băiat deştept, Autosugestie şi Aseară...

Erau în club de ceva vreme şi mă tot întrebam dacă vor cânta. Ei bine, au făcut-o! Din echipa Folk, frate au urcat pe scenă Nico, Mysha şi Alex. După o piesă în engleză a urmat Nicio stea apoi Mysha s-a retras în public lâsând-o pe Nico cu chitara şi pe Alex cu deja vestita Aurica.

M-am retras un pic înainte de 22:00, nemaiavând răbdare să-i ascult şi pe cei de la Alinian (din Victoria). Am auzit în schimb ceva teorie muzicală discutată de echipa Folk, frate.

Şi dacă tot amintesc de ei, poate e momentul să-i pomenesc şi pe ceilalţi oameni pe care eram obişnuit să-i văd pe la serile folk. De data asta i-am reţinut pe Edi şi pe Oana. Edi cel puţin mi-a făcut o nouă surpriză plăcută, m-a prezentat unei fete care a fotografiat cele întâmplate acolo (spre ruşinea mea nu i-am reţinut numele) drept fanul numărul unu al lor... Deşi urăsc ideea de fan (preferând mai mioriticul admirator) afirm şi de data asta că spectacolele de care se ocupă echipa E- Folk ies suficient de bine încât să le cauţi şi altă dată. Felicitări şi mulţumiri! :)

duminică, 13 septembrie 2009

Ciclopromenada 3 (11- 12 septembrie 2009)- post scriptum

Pozele făcute de mine la Ciclopromenada 3, aici.

Poveşti despre Ciclopromenadă sunt deja multe dar nu am acum timp să caut... Poate zilele următoare voi pune nişte link-uri.

Momentan mă pregătesc să fug în centru. Aud că e întâlnire a bicicliştilor în Herăstrău la ora 18:00 dar am în plan să merg în alt loc, în Iron City, la Pariu pe Prietenie.

Tot pe bicicletă...

Sâmbătă, pe la 19:00, după reprizele de somn postciclopromenadă, am ieşit din nou cu bicicleta pentru vreo 90 de minute de pedalat. Pentru că era târziu m-am îndreptat spre parcul Cuza. Pe un colţ al acestuia (cel dinspre staţia de metrou Titan) o formaţie de peruani şi ecuadorieni îşi promova muzica. Pe celălalt colţ, la bustul lui Cuza, muzică populară în acel amfiteatru construit în ultimii ani.

La retragerea către casă am ocolit un pic şi am trecut pentru prima dată cu bicicleta pe strada ei... Mi se pare important să notez ce simt în situaţiile care au legătură cu ea. Ei bine, aruncându-mi o scurtă privire la blocul ei, am surprins un gând de genul "Cineva dintre noi trebuie să moară; ori eu, ori ea". Nefiind un gând ultimativ gen "trebuie să moară ACUM" încerc să-l prelucrez un pic rezultând o poveste gen "Dat fiind că nu suntem împreună este greu de presupus că am putea muri accidental în acelaşi timp. Prin urmare, pare logic ca unul dintre noi să-i supravieţuiască celuilalt."

Încerc să fac din gândul iniţial un gând neagresiv...

Revenind la bicicletă, aseară am pedalat cam 15 km. Cu cei 40 de noapte se adună 55 km. Destul de bine pentru prima zi de mers cu bicicleta din 2009.

Ciclopromenada 3 (11- 12 septembrie 2009)

Aud de la Daniel zilele trecute că se pune de-o plimbare de noapte cu bicicleta prin Bucureşti. Îi spun să-mi verifice şi mie un pic bicicleta pentru că am de gând să merg cu ei. Mă sună joi să-mi spună că mi-a scos-o un pic la plimbare şi că e bună de folosit vineri seară.

Se face vineri, ajung acasă, Daniel primeşte pe messenger adresa paginii unde se povestea mai exact despre ce era vorba (vezi aici). Citesc şi eu şi înţeleg. Într-o oarecare măsură bănuiam că de o astfel de acţiune este vorba. Sună bine, mă gândesc că vor fi cel puţin 50 de biciclişti în plimbare.

Pe la 22:30 coborâm cu bicicletele în faţa blocului. Daniel o sună pe Ruxandra (cea care-l anunţase pe el) să stabilească exact locul întâlnirii. Pedalăm lejer doar noi doi până la Bucur Obor. Aici deja erau o parte din cei cu care am pedalat mai departe. Curând au apărut şi ceilalţi. Am pornit mai departe pe Calea Moşilor 7 oameni (Ruxandra, Alex, Octav, Daniel, Radu, eu şi încă un tip căruia nu i-am reţinut numele; în fotografie lipsesc eu).

Aproape de ora oficială de întâlnire ajungem pe Str. Franceză unde deja erau adunaţi o grămadă de biciclişti. La intrarea pe Str. Franceză (sector aflat în şantier, destul de nepotrivit pentru pedalat) nişte agenţi de pază de la Shelter Security încearcă să ne convingă că au ordin (din partea cui?) să nu ne mai lase să trecem pe acolo. Nu ne-am lăsat intimidaţi.

Stăm grupaţi cei şapte aşteptând plecarea în traseu anunţată pentru miezul nopţii. Între timp o reprezentantă a organizatorilor prelua date despre participanţi. La următoarea Ciclopromenadă se pare că vom fi anunţaţi pe e-mail dacă am acceptat asta.

Aproape de miezul nopţii întoarcem bicicletele spre Calea Victoriei şi pornim în traseu. Înainte de asta, o nouă poză. Apare un tip care mă încurajează să-l fotografiez. Plăcută surpriză, un coleg de servici, Gabi (foto).

S-a mers grupat şi am constatat cu plăcută surprindere că, în ciuda aglomeraţiei, fiecare avea grijă să-i incomodeze cât mai puţin pe cei care pedalau în jurul său. Fiind la rândul meu participant la acţiune şi având de pedalat de cele mai multe ori mi-a fost greu să surprind în fotografii momentele importante. Cred că era faină imaginea sutelor de biciclişti trecând Dâmboviţa şi cotind apoi spre Piaţa Unirii. În intersecţiile în care prindeam semaforul pe roşu încercam să mai fac câteva fotografii. Le mulţumesc celor care m-au ocolit în caz că le stăteam în drum şi celor care îmi permiteau să mă reintegrez în coloană după ce fotografiam.

Ajungem la primul punct de regrupare, în faţa Parcului Tineretului. Până aici, aproximativ 2,5 km parcurşi. Continuăm pe Şincai şi aici înţeleg că a existat un incident cu o tanti şoferiţă care ţinea o mână pe ţigară şi alta pe telefonul mobil încercând în acelaşi timp să se încadreze în trafic. A apărut poliţia dar singura cerinţă a fost să încercăm să ocupăm doar o bandă. Cerinţa mi se pare de bun simţ. Mai târziu am aflat din ştirea de la Pro TV că s-ar fi impus să autorizăm acţiunea, beneficiind astfel de escortă din partea poliţiei. Organizatorul a spus că a preferat să pedalăm relaxaţi, fără escortă. Într-o intersecţie un poliţist pe motocicletă ne-a permis câtorva dintre noi să trecem pe roşu, prin poziţia lui blocând maşinile care urmau să se angajeze în intersecţie. Mulţumiri!

Până în Piaţa Alba Iulia s-au mai adunat 3 km (5,5 km total). Aici a fost următoarea regrupare. Deşi pe Bd. Unirii se propusese să mergem pe banda de biciclete, existenţa maşinilor parcate aiurea i-a făcut pe organizatori să ne sugereze coborârea pe şosea la următorul semafor. Trec pe lângă Gabi, acesta mă opreşte şi mă-ntreabă dacă am pompă. Din păcate pompa mea s-a dovedit nepotrivită pentru camera cu probleme.

Ajungem în Piaţa Alba Iulia, ne regrupăm. Organizatori, presă, poliţişti stăteau de vorbă despre această acţiune.

Continuăm spre Piaţa Unirii, segment pe care am remarcat incidentul de care povesteam într-un comentariu pe blogul lui George. Din acea intersecţie până în Piaţa Universităţii am pedalat singur, rămăsesem departe de grupul lângă care pedalam probabil pentru că am căscat ochii prea mult timp la acel incident despre care văd că nu pomeneşte altcineva.

Următorul popas a fost în Piaţa Victoriei. În faţa guvernului un poliţist aştepta să ne adunăm un grup apoi bloca circulaţia pentru a ne putea lipi de grupul de biciclişti deja strâns în mijlocul pieţei. Până aici am mai adunat 7 km, totalizând 12,5 km.

Continuăm şi mai adunăm 3,7 km până la Casa Scânteii (total 16,2 km). Aici s-au făcut poze, unii (probabil cei cu biciclete uşoare) au ridicat bicicletele deasupra capului. George a încercat un discurs care nu prea s-a auzit.

Înainte de plecarea de la Casa Scânteii Octav ajuta un ciclist să-şi repare o pană. Cu el m-am regăsit des pe parcursul ciclopromenadei. Tot aici au existat oameni care au distribuit apă minerală.






Întoarcerea a fost simplă. Parcă ne-am întors mult mai risipiţi decât ne-am dus. Oricum, aproape tot drumul am pedalat în preajma unui grup, inclusiv pe final, aproape de Muzeul de Istorie.



A fost o ieşire faină după mult timp în care nu mă mai urcasem pe bicicletă. Eram înapoi pe Str. Franceză pe la 3 noaptea. 3 ore de pedalat lejer, cu popasuri. Total aproximativ 23 km. Undeva spre ora 4 ajungeam acasă după ce am pedalat din nou singur începând cu Piaţa Unirii. Nu am fost atent încotro o luase grupul care urma să ajungă în zona Iancului. Undeva pe Decebal mă sună Daniel. El ajunsese deja acasă, părăsind ciclopromenada împreună cu Alex şi Ruxandra undeva în zona Herăstrăului.

Sâmbătă am dormit aproape toată ziua. M-a obosit un pic plimbarea... Dacă adun şi drumul de acasă până-n Str. Franceză (9 km) şi de aici înapoi acasă (9 km) constat că a fost o noapte în care am pedalat vreo 40 km.

Cică ar fi fost cam 500 de participanţi. Foarte posibil, eram cu adevărat mulţi. Ca elemente deosebite pe parcursul traseului ar mai fi de amintit:

-Cei întâlniţi de-a lungul traseului care nu înţelegeau de unde venim, unde ne ducem şi ce câştigăm din treaba asta (genul de oameni care merită compătimiţi pentru că nu vor afla niciodată ce satisfacţii avem noi când pedalăm)

-O grămadă de femei frumoase pe biciclete

-O domnişoară care a fost certată de un tip mai în vârstă pentru că a mers cu căştile în urechi: "când mergi cu oameni frumoşi, aşa cum suntem noi, scoţi căştile din urechi". Mă declar de acord cu ideea...

-Un cuplu pe o bicicletă tandem

-Un tătic care agăţase de bicicletă căruţul în care stătea copilul

-Familii pe bicicletă

-Am fost destul de numeroşi şi la sosire, în ciuda faptului că o parte din participanţi s-au retras către case înainte de final.

-După Ciclopromenadă sunt tentat să salut bicicliştii cu care mă întâlnesc pe stradă.

Cam asta a fost! :)

vineri, 11 septembrie 2009

Trei Parale în Green Hours (10 septembrie 2009)

Zilele trecute citesc întâmplător ziarul Ring şi aflu de concertul celor de la Trei Parale. Pentru că pe doi (cei care, în Green Hours, au ocupat partea din stânga a scenei, cum priveai din public) din cei patru componenţi ai trupei îi auzisem la Stufstock joia trecută ca invitaţi ai lui Mihai Godoroja, pentru că mi-au plăcut sunetele produse de ei, pentru că în locul unei seri în care să rumeg obsesiv gânduri am încercat în ultimul timp să am seri în care, într-un fel sau altul, să aibă loc măcar un pic de distracţie, din toate aceste motive am avut marţi grijă să-mi rezerv un loc pentru concertul de aseară.

La ceva timp după ce aflasem din Ring de concert am primit şi mail-ul obişnuit prin care Green Hours îşi anunţă spectacolele. Rezervarea era făcută dar am păstrat acel mail pentru a nota aici felul în care spectacolul a fost prezentat:

"Joi 10 septembrie, ora 20.00

Trei Parale

Florin Iordan – fluiere, cobza
Daniel Pop – fluiere, voce, percutie,drimba
Beatrice Iordan – cobza
Dinu Petrescu – percutie

...o incursiune muzicala prin lumea hanurilor, a carciumilor si a mahalalelor din micile targuri ale mijlocului de secol XIX in Tarile Romane.
"
Ajung deci în Green Hours suficient de devreme încât am avut timp să beau o bere şi să mai citesc vreo 10 pagini din tratatul Irinei Holdevici până la începerea concertului. Mai am cam 100 de pagini din cartea asta iar aseară am descoperit o chestie care nu mi-a picat tocmai bine... S-ar putea să mă aflu într-o situaţie ceva mai rea decât mi-am imaginat.
Despre concert nu pot spune prea multe. S-a precizat că cele cântate de Trei Parale sunt în mare parte inspirate din Spitalul Amorului (Anton Pann), o lucrare utilă pentru reconstituirea muzicii din secolul XIX. Printre altele, s-au cântat un cântec erotic de la începutul secolului XIX (de pe vremea lui Ion Caragea Vodă), o "manea" instrumentală culeasă în urmă cu câţiva ani de la un lăutar de pe lângă Bucureşti, două mici cântece evreieşti. Concertul, cu o scurtă pauză în care membrii formaţiei au dat autografe pe CD-urile pe care le-au avut de vânzare (dacă am reţinut corect albumul se numeşte Bazar), a durat între 20:35- 22:50. N-am cumpărat CD-ul pentru că, în afara prestaţiilor live, rar ascult muzică. Poate se va întâmpla ca acum câteva luni, cu Emeric Imre, să ajung la mică distanţă în timp la un nou concert Trei Parale şi, la a doua ocazie, să iau şi CD-ul ca piesă de colecţie.
În public, la pauză, l-am remarcat pe Mihai Godoroja. Întâmplător am ajuns la Stufstock (o să povestesc şi despre tura în Vama Veche dacă voi avea suficient timp liber şi dispoziţia potrivită), întâmplător am urmărit atent recitalul trupei lui Mihai Godoroja, la fel de întâmplător i-am reţinut pe cei de la Trei Parale (despre care Mihai afirma că sunt pentru prima dată în situaţia de a cânta cu amplificare). Deloc întâmplător, fiind chiar destul de motivat, i-am regăsit pe cei din Trei Parale în Green Hours.
M-am bucurat de concertul acesta fără a fi totuşi entuziasmat. Până la urmă e un experiment pentru mine, nefiind tocmai un gen pe care să-l ascult în mod obişnuit. Este al doilea concert- experiment, primul fiind acea seară irlandeză de care povesteam cu câteva săptămâni în urmă, la care particip în Green Hours. Poate cândva voi merge şi la teatru ori jazz acolo...
Cu titlu de element de atmosferă, ca şi altădată, prin public s-a plimbat bătrânul câine al clubului. Un animal simpatic...
Am ajuns acasă puţin după miezul nopţii după un drum cu un troleibuz, 2 autobuze şi o ultimă parte parcursă pe jos. Până aproape de 1 noaptea am scris un DVD şi m-am jucat cu o hartă digitală după care, înainte să mă bag în pat, mi-am adus aminte că, de două zile, promisesem un link. Am intrat invizibil pe messenger, am dat link-ul şi, peste câteva clipe, exact în clipa în care dădeam Sign Out, mi-a intrat un răspuns.
Acum regret că n-am mai avut câteva minute răbdare pentru o scurtă explicaţie care s-ar fi impus în cazul în care unele cuvinte ale mele fuseseră interpretate negativ. În cazul în care s-a întâmplat aşa fac aici precizarea care se impune. Deşi miercuri seară eram suficient de prost dispus încât nu mai aveam de gând să ajung în Iron City, modul în care a evoluat seara mă face să mă bucur acum că am mers acolo. Dacă aş fi venit acasă aş fi picat cel mai probabil în butoiul cu melancolie şi o seară posibil plăcută s-ar fi transformat într-o seară sigur tristă. Îţi mulţumesc că m-ai întors din drumul către casă! :)

joi, 10 septembrie 2009

Tot ce-i al tău mi se cuvine mie (Folk, frate 9 septembrie 2009)

A trecut concediul aşa că am revenit aseară în Iron City. Asta deşi unele chestii întâmplate marţi seară şi în cursul zilei de ieri m-au făcut să-mi cam treacă pofta de spectacol. Totuşi, pentru că puţin după 20:00 am fost sunat (pe când îmi terminasem treaba pe care o aveam programată şi, oarecum nehotărât, mă-ndreptam spre metrou) şi mi s-a spus "vreau să merg în Iron", programul serii a devenit clar şi poate e mai bine aşa...

Ajung la Unirii pe la 20:30, mă întâlnesc cu ea şi ne punem pe vorbit. Analizăm două situaţii atât de diferite deşi pleacă de la date ale problemei asemănătoare. Curând ajungem în Iron, coborând scările pe o piesă a Tatianei Stepa (Şi totuşi există iubire...) moment în care amintesc faptul că am trăit vestea morţii acesteia cu tristeţe dar cu cât mai puţin patetism posibil.

În zona scenei nu l-am remarcat decât pe Jonnie. Mai târziu i-am sesizat şi pe ceilalţi: Mysha, Teddy, Alex cu Aurica lui, Nicoleta Pălărie, Fram.

Era deja destul de aglomerat. Trecând prin faţa scenei în drum spre bar am remarcat acolo, lângă boxă, chipuri cunoscute... Alexa, Adrian, parcă mai era cineva... Ne-am salutat scurt şi apoi, pentru că aveam multe de discutat, am căutat cu ea un colţ în care să vorbim cât de cât liniştiţi. Până să-l găsim ea mă atenţionează că cineva mă salută insistent. Remarcasem salutul dar, nu ştiu de ce, eram absolut convins că nu mi se adresează. Când m-am apropiat mi-am dat seama că era un alt chip cunoscut, Mariana. N-o mai văzusem de ceva luni, probabil de la concertul Daniel Făt din 100 Crossroads. M-a bucurat revederea. Am profitat de ocazie şi am întrebat când se vor relua serile folk din 100 Crossroads. Am înţeles că serile respective se vor muta în alt club aşa că merită urmărit blogul de aici pentru a afla în timp util detaliile. Deocamdată E- Folk anunţă, pentru 13 septembrie 2009 ora 18:00, o nouă seară de muzică şi poezie sub titlul Pariu pe prietenie. Dacă aseară v-au plăcut Icarus aveţi ocazia să-i reascultaţi duminică. N-am ajuns niciodată la Pariu pe prietenie dar s-ar putea să apar pe acolo duminica asta...
După seria asta de saluturi ne-am retras şi, printre întrebări despre folk, s-a strecurat o continuare a discuţiei de marţi. Aproape de 22:00, când Folk, fraţii s-au urcat pe scenă, ne-am mutat şi noi în zona din care spectacolul putea fi văzut. Ea a mai prins un scaun aşa că am avut şi eu ocazia să n-o mai percep ca fiind foarte înaltă. :)
Cam o oră, până la retragerea ei, nu prea am ţinut minte ce s-a cântat. Ştiu doar că atmosfera era plăcută, ea remarca cât se distrează oamenii de pe scenă (şi, privind atent ce se întâmpla acolo, uneori chiar am remarcat faze haioase), berea curgea pe gât, vocea mea era mult mai vioaie faţă de serile Stufstock-ului, mă simţeam bine într-un mod special pe care nu reuşesc să-l descriu. Şi nu reuşesc să-mi dau seama dacă se întâmpla pentru că era lângă mine acea fată care, cu doi ani în urmă, mi-a făcut o foarte plăcută surpriză într-o noapte de vară sau pentru că a fost o seară mai frumoasă în Iron City. Cred că a fost prima seară Folk, frate la care a participat. Şi părea să-i fie greu să se hotărască să se retragă spre casă. Dar cum drumurile noastre către case mergeau în direcţii diferite a preferat totuşi să se retragă la timp pentru a mai prinde mijloace de transport. Destul de la limită, la fel cum se întâmplase şi marţi seară.
Acum, muzical vorbind, am reţinut cam aşa... După primele piese cântate de echipa Folk, frate a urcat pe scenă, plăcută surpriză şi primă audiţie pentru mine, Mihai Băcanu, un tip care a cântat chestii populare (Maria Tănase, Tudor Gheorghe cu Au înebunit salcâmii...). Aproape de plecarea ei, stranie coincidenţă (pentru că tocmai îi spuneam ceva de piesa asta) s-a auzit una din piesele mele favorite din cele des cântate la Folk, frate: Cântă cucul.
Puţin mai târziu, pe când mă aşezam pe scaunul încălzit de ea, s-a auzit Verginica. Parcă m-am bucurat mai mult de versiunea celor de la Folk, frate decât de recitalul Timpuri Noi din Vama Veche.
După Verginica a fost anunţat concertul Emeric Set din Iron City de marţi 29 septembrie 2009. Imediat după anunţ, moment lacrimogen cu Nebun de alb. După asta, preţ de câteva piese care de obicei nu-mi provocau emoţii extreme, am tot plâns. Cred că de vină era starea mea ciudată calmată la început de prezenţa ei dar care a ieşit la suprafaţă când am rămas singur... "Ne răscoleşte timpul, femeie...", "A venit, a venit toamna..." s-au cântat înainte de recitalul Nicoletei Pălărie petrecut cam între orele 23:15- 23:45. Îi povestisem ei despre vocea faină a Nicoletei şi sper să vină şi ziua în care să se convingă de faptul că nu exageram lăudând-o. Nico a cântat Gândacul Cătălinei Beţa (altă piesă care mi-e tare dragă), Nicio stea de la Laura Stoica, Câmpuri aurii de la Narcisa Suciu strecurând printre ele deja cunoscutul "Şi-am să ard în iad pentru tine...". Firesc, s-a anunţat din nou concertul Nicoletei din 19 ianuarie 2010.
Au urcat apoi pe scenă, pentru prima dată în Iron City, deja pomeniţii Icarus. Au avut un scurt program de cover-uri care a cuprins Opreşte-mă la tine, Cântec cu haiduci, Adio deci pe curând şi încă o piesă.
După ei s-a reîntors pe scenă echipa Folk, frate iar Nicoleta s-a retras din club. Am mai ascultat Persefona (pe care Jonnie a rebotezat-o după animăluţul virtual pe care îl îngrijea Mysha acum 8 ani) şi Pseudofabula (Roşu şi Negru) după care am plecat spre casă.
Mi-au lipsit câteva voci mai rare în Iron City (Tivodar, Cristinissima, Ioana Munteanu, Dragoş Boeru, Alinele) dar m-am şi bucurat de momentele în care Aurica a fost o prezenţă importantă.
Am mers pe jos până la intersecţia cu Hristo Botev apoi am luat un taxi. Pe la 1 noaptea eram acasă, în pat. Şi am dormit destul de bine.
Făcând un rezumat lichid, a fost seara în care, spre final, am ajuns să fac o combinaţie interesantă: bere cu Pepsi.
În seara asta am din nou program, voi fi în Green Hours pentru concertul celor de la Trei Parale. Deşi sunt deja obosit după 3 seri în care am ajuns târziu acasă consider că merită efortul.