Eşti un prost!

Azi dimineaţă, în drum spre serVICIU, mă trezesc lângă mine cu un nene care dorea să ajungă la Antena 3. Nu eram deloc în starea potrivită pentru a-l băga în seamă dar, pe jumătate de ureche, auzisem ce întreba. Furios, mă întorc spre boşorogul ăla spurcat şi sunt foarte aproape să-i lipesc o palmă. Mă mulţumesc totuşi să-i spun că e un prost apoi îmi văd de drumul meu fără să-l fi pocnit.

Parcă nu-mi ajungeau cei din jur, suficient de cretini sau de oportunişti (realist vorbind, oportunismul pare varianta corectă, aceştia nepărând retardaţi, de obicei) încât să se uite în gura celor de la Latrina 3, trebuia să-mi mai iasă în cale şi moşul ăsta...

Din întâmplarea asta rezultă totuşi ceva important pentru mine. Sunt pe zi ce trece mai dese semnele că am ajuns aproape de limita rezistenţei, limita aia în care îţi spui că ori îi tai gâtul împuţitului care-ţi crează disconfort sub o formă sau alta, ori tocmeşti un metrou să te calce...

N-am fost niciodată un individ sociabil dar de la o vreme am ajuns să urăsc oamenii mai mult decât înainte...

Şi nu am de gând să mai fac nici cel mai mic efort pentru a mă înţelege cu bipezii din jur.

Pa, iubi!

O postare romantică, desigur... Doar se ştie că viaţă sentimentală împlinită ca a mea nu au prea mulţi. Glumesc, desigur... Nu este singurul domeniu în care aş mai avea de învăţat (dacă aş mai avea 18 ani, acum sunt un mic boşorog în formare pentru care cred că este prea târziu să se mai gândească la dragoste) dar este printre domeniile încă sensibile.

-Pa, iubi! îmi spune mama cam în fiecare dimineaţă în care se trezeşte din somn înainte să plec eu spre serviciu (mai des vara, mai rar iarna)...

De cele mai multe ori o ignor şi-mi văd de ale mele, obişnuit fiind cu nivelul ei redus de înţelegere a lumii. Azi a fost altfel. Cu un volum potrivit mai degrabă doar pentru urechile mele, nu şi pentru ale ei, am izbucnit furios:

-Du-te-n morţii mă-tii de javră!

Ce sens avea să dezvolt subiectul? N-ar înţelege niciodată că m-ar bucura cuvintele ei doar dacă ar face parte dintr-o familie ceva mai civilizată (alta decât a mea, ca să fim corect înţeleşi!) şi dacă ar avea vreo 30 de ani mai puţin.

Ce sens ar avea să-i explic că iubit îi e beţivul cu care m-a conceput?

Ce sens ar avea???

E plăcută viaţa alături de indivizi cu IQ apropiat de 70...

Cine-i Halep?

Ştiu, românii obişnuiesc să fie tare mândri când un sportiv de-al nostru (sau echipă, fie!) are o performanţă cu care uimeşte. Cam aşa s-a întâmplat şi cu domnişoara Halep, a stârnit un val de interes şi de mândrie. Totuşi, pe mine în cel mai rău caz mă enervează mediatizarea de care beneficiază Halep, atunci când nu reuşeşte să mă lase perfect indiferent.

Începe să mă enerveze Halep atunci când şeful meu, ca o justificare pentru un chiul în grup, grăieşte:

Au luat plasă cei care au plecat mai devreme s-o vadă pe Halep. Meciul de dinainte s-a prelungit.

Îi răspund în stilul sictirit pe care l-am perfecţionat în ultima vreme, timp în care mizantropia-mi este pe zi ce trece mai serios argumentată.

Ăştia ori fac pariuri, ori se uită la picioarele gagicii. Altfel nu pricep de ce se grăbesc să vadă meciul ei.

Răspunsul primit a fost ABRAcadABRAnt:

Nu cred. Halep este fată cuminte.

De parcă o fată cuminte poate să anuleze o privire pofticioasă sau te poate opri să faci cine ştie ce gest în timp ce o priveşti la TV doar pentru că ea e fată cuminte şi îşi impune cuminţenia tuturor celor ce o privesc. De parcă e musai ca o fată aparent cuminte să fie într-adevăr cuminte. Probabil şi Martina Navratilova lăsa impresia de cuminţenie până s-a aflat că este minoritar necuminte... Parcă mai auzisem eu şi de altă persoană cuminte, cândva, într-o zi senină de primăvară...

Povestea asta se petrecea cu ceva vreme înainte de finala de la Paris. Pierdută de Halep... I-am purtat ghinion? Mă bucur! :))

Ceva mai târziu găsesc pe carpaţi.org o postare pe forum despre bannerul dedicat Simonei plasat sub Crucea Caraiman. Normal, în acelaşi stil glumeţ- sictirit- nesociabil, am comentat critic. Eram convins că cei care citesc postarea mea îşi vor da seama în ce măsură vorbesc serios şi de unde începe gluma.

Ei bine, am avut o surpriză, cel puţin o persoană nu a putut delimita gluma de seriozitate. Şi mai departe, replicile care îmi mai erau sau nu adresate, nu am mai avut răbdare să le citesc.

Oricum, eu ştiu foarte clar că nu mă încântă nici pasiunea extremă pentru un sportiv, nici elicoptereala făcută pe Caraiman, nici PLATFORMELE care să-i ajute pe RETARDAŢI să vadă Buşteniul de sus.

Dacă eram un tip cu bani şi cu tendinţe antisociale, cred că aş fi plecat spre Cruce pentru a distruge cumva bannerul imediat după ce am auzit de el.

Dar aşa, sărac şi nesociabil, nu pot decât să-mi spun, sub o formă sau alta, părerea şi să sper că mizeria din oameni este totuşi ceva mai puţină decât cea observată de mine. Dar speranţa asta rămâne mai mult pentru că, din când în când, îmi amintesc de erorile de gândire pe care le-am analizat cu Tiberiu cu nişte ani în urmă...

Până la urmă mi se pare logic să nu-mi pese de Halep atâta timp cât tipa nu cumpără calculatoare de la firma la care lucrez, nu îmi produce nici sub altă formă un cât de mic câştig, nu se **** cu mine, nu discută cu mine, nu mă ajută să-mi soluţionez cine ştie ce nelinişte metafizică sau problemă existenţială.

Şi dacă tot am amintit de postarea de pe forumul carpaţi.org, puteţi să citiţi aici comentariile:

http://www.carpati.org/forum/altele-12/banner_la_monumentul_eroilor-3977/