Poveste despre ART şi VA
Ieri, la serviciu, văd o scenă banală care, prin repetare, devine teribil de iritantă. Doi băieţi şurubăresc la maşina personală a unuia. În mintea mea apare un gând de-o clipă: cel întins pe jos trebuie călcat pe cap astfel încât oasele să-i pârâie iar creierul să i se împrăştie pe jos. În secunda următoare imaginea individului cu creierul împrăştiat mi-a provocat o clipă de silă dar nu a pus deloc în discuţie faptul că, dacă l-aş strivi pe oportunist, i-aş face o nedreptate. Nu ar avea altceva decât soarta pe care o merită...
Mai târziu, ARTistul îşi repovesteşte aventura de zilele trecute. Întămplarea, povestită de el, sună suficient de amuzant încât să ascult cu o combinaţie de relaxare şi atenţie. Aflu astfel că aventura s-a petrecut în timpul serviciului, pe durata unei inventate intervenţii în teren. Aici relaxarea s-a transformat subit în iritare. Şi s-a născut o întrebare legată de eterna temă a nedreptăţii...
E corect ca, în timpul în care firma îl plăteşte (mult mai bine decât mă plăteşte pe mine), omul să meargă la curve???
Zboară puiule, zboară!!!
Notă: personajele sunt absolut reale, din păcate.
