Iași, 25 – 27 aprilie 2026, pentru Semimaraton Iași

Ideea

Prin toamna trecută m-a apucat cheful să mă înscriu în curse așa, mai departe de casă. Și pentru că am citit despre Semimaraton Iași, pe 21 noiembrie 2025 m-am înscris și mi-am rezervat cazarea. Mai departe, am încercat să îmi organizez timpul cât mai bine, ca să și vizitez câte ceva cu ocazia cursei. Între 26 – 30 martie 2026 mi-am luat biletele de tren. Pe 24 aprilie mi-am luat liber pentru că aveam niște chestii de rezolvat cu furnizorul de gaz iar după asta mi-am făcut în liniște bagajul.

Ziua 1 – 25 aprilie 2026

Pe 24 seara, la 22:55, urma să pornesc din Gara de Nord cu IRN 1669. În realitate am pornit cu vreo 30 de minute mai târziu, pentru că CFR. Nu știu din ce motiv, îmi luasem loc chiar în fața ușii de intrare în vagon așa că am asistat toată noaptea la modul în care se descurcau călătorii cu ușa defectă la care trebuia să apeși butonașul apoi să tragi manual de ușă. Pentru că CFR. Am călătorit nici prea bine, nici prea rău dar cel mai important e că, puțin după ce se luminase bine afară, cu vreo 30 de minute mai târziu decât era programat (mersul zicea că aș sosi la 05:14), am coborât la Bârnova. Nu mă ofticam pentru întârziere pentru că, din calculele mele, rezulta că am timp destul pentru ce îmi propusesem să fac, nu mai zic că nici nu trebuia să aștept în gară să se lumineze afară. Mă ia în primire câinele peronului care se potolește oarecum doar după ce îl strigă împiegatul gării. Traversez chiar în fața gării șoseaua și prind cele trei marcaje din care pe mine mă interesează doar punctul albastru, deocamdată.  

Prima parte a traseului e destul de mocirloasă, așa că îmi murdăresc adidașii. După un urcuș oarecum solicitant, cu pantă, mâzgă, copaci doborâți, ajung în ramura de sus a șoselei. Fac un pic stânga până aproape de ceea ce cred eu că era fosta Cabană Antibiotice apoi intru iar în pădure pe un drum lat. Din acest drum s-a făcut stânga la timp ca să nu mă afecteze câinii care lătrau cu spor undeva înainte. 

Odată scăpat de câini și șosea, poteca a devenit drăguță. Mai era din când în când noroi, uneori chiar câte o baltă, dar se putea ocoli. Încep să apară urme de exploatare forestieră dar am și surprize plăcute, ciripituri, doi căpriori care s-au adâncit mai tare în pădure când am apărut eu, o veveriță, floricele, vreme plăcută, nici picior de om la ora aia. 

Mi-am dat seama că mă apropii de Poiana cu Schit observând că mi se alătură din stânga punctul roșu care venea dinspre satul Poiana cu Cetate. Pe punctul roșu este amenajat și un traseu tematic din Poiana cu Cetate până în Poiana cu Schit. Am căscat și eu ochii la panourile traseului tematic așa că am redus destul de serios viteza.  

Poiana cu Schit este un obiectiv interesant, cu ruinele unui schit, cu statuile rămase acolo în urma unor tabere de sculptură, cu vegetație abundentă. Am petrecut ceva timp făcând fotografii acolo. După ce am dat roată poienii am continuat spre gara Grajduri, regăsind cu oarecare dificultate marcajul. M-a ajutat și aici harta publicată de Codrii Iașilor, care s-a putut deschide în Google Maps așa că am avut pentru orientare atât repere generale cât și detaliile potecii. Harta aia chiar m-a încurajat să pornesc la drum, la fel cum m-a ajutat blogul unui domn care descrie potecile din CI. Am mai mers o vreme prin pădure apoi au urmat vreo 3 km de drum forestier. Forestierul a fost cam plictisitor. Spre final s-a jucat lătrând în jurul meu cățelul unor muncitori. Ajuns în Grajduri, m-au luat în primire doi câini despre care am crezut că vor rămâne în spatele unui gard cu gratii totuși cam rare dar până la urmă au ieșit și m-au speriat ceva, suficient cât să arunc spre ei sandwich-ul din care mâncam. Au înfulecat repede apoi au revenit pe urmele mele, parcă sperând să le mai arunc mâncare. Mai aveam ceva în rucsac dar chiar nu doream să le dau toată mâncarea așa că m-am răstit la ei să stea departe. Am mai aruncat o vreme priviri înapoi dar până la urmă s-au întors în treaba lor. 

Nu am mers până la gara Grajduri pentru că nu știam să fie vreun tren care să mă ajute să ajung în Iași mai devreme decât cu intercity-ul pe care planificasem să îl agăț în Bârnova. Am ieșit spre șoseaua mare, DJ248, pe care am văzut curând o bornă cu Iași 21 km. Încă nu era vremea de semimaraton așa că am mers pe el doar până la ieșirea din Bordea apoi am prins șoseaua marcată cu bandă albastră, DC51. Pe la jumătatea drumului dintre Bordea și gara Bârnova, aud un câine lătrând furios și văd un alt câine tolănit în mijlocul șoselei. Planul era să merg la stânga, direct spre gară, dar acei câini m-au determinat să ocolesc. Partea bună e că acolo se ramifica șoseaua spre spitalul de glumeți așa că am pornit pe ea atent să observ intersecția cu poteca marcată pe care urcasem la început. Refac, de data asta în coborâre bucățica de punct albastru, întâlnesc primul și singurul grup de turiști cu care m-am intersectat pe traseu, ajung din nou în zona noroioasă iar în poiana de dinaintea gării încep să mă latre vreo 3 javre. Mă râstesc și la ăștia, traversez și, la gară, mă ia din nou în primire câinele de dimineață. Îl blagoslovesc și pe ăsta apoi mă așez, că mai aveam destul până la tren.  

Pe tren, până la Iași, am călătorit lângă un grup care studiase amfibieni în pădure, grup care a intrat în traseu cam două ore după mine și probabil s-au întors pe același drum din Poiana cu Schit. N-am înțeles nimic din "păsăreasca" pe care o vorbeau dar știam că sunt și ei pe acolo pentru că văzusem anunțul turei. 

Odată coborât din tren, în Iași, mi-am luat cafea de la primul automat care mi-a ieșit în cale, am ieșit în fața gării și i-am admirat aspectul fațadei, am observat peste drum și Vama Veche (foto jos), am văzut un panou care anunța semimaratonul apoi am luat-o spre hotel, că mai aveam și altceva de făcut în prima mea zi în Iași.  

Îmi iau repede camera de la Hotel Continental în primire, urc, fac un duș, mă schimb apoi pornesc spre Bojdeuca lui Creangă. Aici mi-am aruncat rapid un ochi pentru că mare lucru nu e de văzut, fiind mai degrabă o vizită simbolică. Ca să rămân cu ceva mai mult decât amintiri din copilăria-mi de aproape 50 de ani, m-am oprit la magazinul de suveniruri și am luat câte ceva. 

Era mai devreme decât plănuiam așa că, înainte să merg la Palas Mall să îmi iau kitul de start pentru duminică, m-am oprit la o cafea. Între timp, mă minunasem de străzile destul de abrupte pe care mersesem. 

După cafea am mers spre Palatul Culturii, am intrat în stânga la Palas Mall, mi-am luat kitul, i-am confirmat domnișoarei de acolo că am aflat de modificarea de traseu, plus că oricum am încredere în marcarea traseului și în voluntarii care vor dirija alergătorii.  

Las kitul la hotel, dau o fugă până la Mega Image Ștefan cel Mare, situat foarte aproape, la doar vreo 300 de metri de hotel, deschis și non stop, ca să poată fi de ajutor la orice oră, îmi cumpăr cam la fix pentru cât am mâncat la hotel (au rămas de pus în rucsac doar câteva felii de pâine), revin la hotel, plec din nou, mănânc un langoș, fac poze, mă uit pe la prăvăliile din zona pietonală apoi mă retrag definitiv spre hotel să mă pregătesc de cursă.  

Aveam să constat că nu mi-am luat la mine chiar cel mai ok echipament dar am zis că improvizez eu cumva și mă descurc.  

Ziua 2 – 26 aprilie 2026 - ziua cursei 

Prognoza nu era deloc veselă, existând riscul să ne prindă vântul de 75 km / h pe traseu. Mă echipez totuși fără să fiu prea paranoic având în vedere că nu erau foarte mari distanțele din orice punct al cursei până la hotel. Pe la 8:15 plec de la hotel și intru aproape imediat pe traseul cursei. În vreo 15 minute eram în zona de start. Am timp să beau un Powerade și să mă încălzesc cât de cât, dau jos bluza de polar și o leg la brâu apoi vine treptat ora startului. 

Pornesc fuga, nici prea vioi, nici prea lent, depășesc când se poate și mă ține mușchiul, încerc să prind cu coada ochiului și imagini ale locurilor pe unde trec, peste primul punct de hidratare trec fără oprire, mă mai încetinesc în ambuteiaje, constat că nu este toată șoseaua blocată pentru alergători, mijlocul fiind lăsat pentru tramvai și autobuz, asist la o discuție între voluntarii care se străduiau să țină liber culoarul de concurs, unul îi sugera celuilalt să fie mai impunător iar cel din urmă spunea că anunță trecătorii de concurs dar nu îi poate opri cu forța să traverseze. La început nu resimt cine știe ce urcarea spre Grădina Copou, intru în parc și mă bucur de aleea umbroasă tocmai bună pe soarele ăla, mă mișc pe traseul perfect marcat (benzi, săgeți pe jos, voluntari), văd în viteză câteva lucruri pe care îmi propun să le revăd pe îndelete a doua zi, parcă m-am oprit și la hidratare. 

După ce ies din parc profit de coborâre și bag cât pot viteză. Mă mai uit pe celălalt sens și văd alergătorii cum se chinuie cu panta și începe să sune descurajant. În spate se aude o ambulanță așa că reduc viteza și încerc să mă prind pe unde o va lua. Fix cât m-am oprit să văd că ambulanța venea pe mijloc, printre benzile de alergare, încurc o alergătoare dar ea mă depășește elegant, aproape îmbrățișându mă din fugă. Pe la km 8 luam în calcul că nu voi termina cursa, nu știu de ce, pur și simplu așa simțeam.  

Înainte să încep coborârea spre Parcul Podu Roș mă opresc la toaletă pentru că hidratarea de dinaintea cursei provoca nevoi. Când ies de la toaletă o zbughesc o vreme în jos apoi mă temperez pentru că nu eram nici la jumătatea cursei și încă nu era cazul de eroisme. Când am luat-o în sus spre Palatul Culturii, parcă s-a tăiat elanul. Din nou simțeam că nu sunt suficient de pregătit.  

Din când în când, în prima tură, îl aveam în față pe concurentul de la 10k cu numărul 1976, purtat pe spate. O vreme am avut impresia că l-am depășit dar se pare că nu am fost totuși suficient de viteaz. 

În zona porții de start mă trezesc total debusolat, nu înțelegeam pe unde trebuie să o iau ca să intru în tura a doua. Mă trag în afara culoarului de concurs, studiez fluxul de alergători, observ foarte aproape de poarta de start o săgeată cu Lap, intru spre poartă, sunt dirijat în stânga, curând reintru pe traseu cunoscut, dau înainte cât pot dar parcă deja dau semne de slăbiciune fizică. Trecuseră cam 01:10:00 deci nu părea că am un timp chiar prost. 

Pe la km 13 mă opresc și beau magneziul pe care îl luasem la mine. Nu îmi mai rămânea decât un gel și ce găseam la punctele de hidratare- alimentare. Părea să fi fost o idee proastă să pornesc în cursă fără rucsac. O iau din nou în sus spre Copou, nu mai simt să forțez în urcare așa că o iau tâgâdâm pâș pâș, când fuguța când în mers, fără să mă mai forțez să alerg nici de rușinea voluntarilor sau a altor participanți la trafic. Rămăsesem eu cu traseul și cu punctele de hidratare, restul nu prea mai conta.  

La a doua intrare în Grădina Copou văd un concurent care se odihnea un pic pe o bancă. Mă plâng la el că e greu traseul din cauza urcărilor. Ceva mai târziu mă plâng și la un voluntar care avea grijă să încurajeze pe toată lumea. Mă transformasem într-un alergător plângăcios. 😄 La punctul de hidratare din Copou două ambulanțe ofereau asistență unor alergători. Gândul că aș putea pica și eu m-a făcut să continui cursa ușurel. În definitiv, cel mai important e să mă bucur de cursă, orice altceva e în plus, sau în minus. Nu mai zic că ar fi total nepotrivit (din punct de vedere logistic) să pic într-o cursă ținută la 400 km de casă... 

Ies din Copou și constat că picioarele nu mai vor viteză nici în coborâre. Deja părea gravidă situația. Când dau din nou și de urcarea de pe Toma Cozma, cam cade cerul pe mine.  

Pe lângă mine se regăsesc doi amici (între ei, nu cu mine) alergători, unul se temuse că celălalt ar fi putut păți ceva cât nu l-a văzut, celălalt era încântat că a luat ușor cursa, a admirat orașul, s-a oprit la apă și n-a avut griji. 

La ultimul punct de hidratare, sunt întrebat dacă vreau glucoză... A venit la fix întrebarea așa că am pornit mai departe mestecând.  

Pe pietonala de pe Ștefan cel Mare și Sfânt un alergător care terminase 10000 mă încurajează de la o terasă. În sfârșit, o dau iar la vale către Podu Roș, între timp îmi verificasem cronometrul și mi-am dat seama că orice s-ar întâmpla, termin în timpul regulamentar așa că, făcând haz de necaz, când am reluat urcarea finală m-am oprit într-o stație de autobuz să îmi fac o poză iola (zisă și selfie în generația tânără).  

Pe finalul finalului mai găsesc o picătură de energie și trec linia de sosire alergând. M-am simțit fericit și la finish-ul ăsta, la fel ca în 5 aprilie, la BFR. Se agață o medalie de mine, merg la hidratare, găsesc și niște napolitane și biscuiți de ronțăit când... codul portocaliu de vânt intră în vigoare, cutiile cu cele necesare organizării încep să se plimbe luate de vânt, se anunță că nu se dă startul la 12:00 pentru cursele scurte dacă nu se oprește vântul, mă retrag în Palas Mall unde, culmea, nu mă atrage irezistibil nimic de mâncare, beau o cafea apoi îmi fac curaj să ies. Între timp, de la ceilalți refugiați alergători, aud zvonul că restul curselor sunt anulate. Cei care sperau că vor putea totuși alerga și-au luat medaliile apoi evenimentul s-a terminat, silit de împrejurări. Am avut ditamai norocul că mi-am terminat cursa la timp... 

Mă îndrept spre hotel și stau cuminte acolo până pe la 18:00 când se termina codul portocaliu.  

Seara ies timid, mă sucesc puțin prin centru, îmi iau ceva de la o patiserie, mai vizitez odată Palas Mall convins că îmi scăpaseră niște detalii, mă întorc la hotel și adorm câteva ore.  

Înainte să mă culc de tot mai schimb câteva vorbe cu Daniel apoi somn... 

Ziua 3 – 27 aprilie 2026 

Pe la 6 dimineața cobor din pat, mă spăl, mănânc, fac bagajul apoi, pe la 09:30 predau camera și îmi văd de drum. Planul era simplu, merg în Grădina Copou și Grădina Botanică apoi o iau spre gară. 

Până să ajung în Copou, mă opresc la o cafea în zona Universității apoi dau mai departe în sus. În Copou dau o tură fix pe traseul cursei apoi încep să o iau și pe alte alei, să acopăr cât pot de bine zona. Sunt o mulțime de monumente și de bănci care amintesc de scriitori și pictori, pozez ca japonezul orice îmi reține o clipă atenția, la Teiul lui Eminescu mă opresc mai mult și mă salută cineva. Dau bună ziua și îmi văd de drum, că nu mă pricep eu să conversez cu necunoscuți, de fapt de multe ori nici cu cunoscuți.

Urc mai departe orientându-mă spre Grădina Botanică Anastasie Fătu, trec prin fața Stadionului Emil Alexandrescu fără să știu că fix în ziua asta Politehnica Iași aniversa nu știu câți ani de existență, o iau apoi diagonal prin Parcul Expoziției, ies din parc pe lângă bustul lui Calistrat Hogaș, trec strada Dumbrava Roșie și ajung fix la intrarea în Grădina Botanică unde aveam să îmi petrec aproximativ două ore și jumătate. Îmi iau bilet, pornesc să explorez printre lalele, nimeresc o potecă de pământ care părea să ducă spre nicăieri, mă întorc, încerc să îmi păstrez o logică a vizitării dar cred că nu prea reușesc, acopăr cu vizita cât pot din grădină, constat cu surprindere că fix prin mijlocul grădinii trece o stradă cu circulație auto, dau o tură de lac, odată reintrat pe asfalt observ un alergător pe poteca pe care fusesem, între timp mai observasem prin Grădina Botanică vreo 2 – 3 alergători, fac poze la tot ce îmi stârnește interesul, constat că grădina este întinsă și pe diferență de nivel, nu doar pe orizontală, pe o coborâre pe pământ cad dar nu-mi suferă decât orgoliul, un pic, spre finalul vizitei mă opresc să mă odihnesc într-un foișor apoi ies. 

Revenind în lungul Grădinii Copou mă uit la expoziția de pictură a liceenilor din oraș apoi la cea de fotografie, ambele înșirate pe gardul parcului, mai jos mă opresc iar la cafea apoi în fața Muzeului Militar, pozez niște tunuri după care o iau spre gară, făcând totuși încă o mica pauză la Râpa Galbenă unde nu observ nimic galben. 

Pentru că mă întinsesem prea mult cu grădinile, nu am mai găsit timp și să mă opresc la un Kaufland / Mc / KFC să mănânc, așa că m-am mulțumit cu niște covrigi, cafea, suc. 

Pe la 15:30 ajungeam la gară iar la 16:09 am pornit spre București, admirând organizarea de la gara Iași unde scria că plec de la 1A pe tabela fixă dar de fapt am plecat de la 3A, cum zicea tabela electronică. Și eu care așteptam să tragă la 1A trenul demult garat la 3A... Vorba lui Daniel, bine totuși că n-a plecat din altă gară... 

Cu doar 10 minute întârziere debarc în București Nord, pornesc direct spre metrou deși mă tenta să iau înainte ceva de la o patiserie, mă salută iar cineva și aflu că este aceiași femeie care mă salutase și în Copou, care alergase semimaratonul într-un timp foarte apropiat de al meu, apucăm să schimbăm câteva vorbe și asta îmi face plăcere apoi ea merge spre autobuz, taxi sau ce o fi luat iar eu cobor în subteran. Pe la 00:00 ajungeam acasă după 3 zile pe drumuri. 

Date tehnice, timpi, distanțe, bla-bla-bla

Ziua 1:

Traseu: Gara Bârnova – Poiana cu Schit – Grajduri – Bordea – Gara Bârnova

Marcaj: punct albastru (Bârnova – Poiana cu Schit – Grajduri), șosea mai departe

Timp: 5 ore 58 minute 33 secunde (din care 3 ore 59 minute 59 secunde în mișcare)

Distanță: 20.20 km

Altitudine minima: 178 metri

Altitudine maximă: 373 metri 

Ziua 2: 

Alergare Semimaraton Iași

Timp aplicație: 02:30:58 (din care 02:20:57 în mișcare)

Distanță: 21.35 km

Altitudine minima: 20 metri

Altitudine maximă: 124 metri

Date cursă:

Distanță: 21k

Număr concurs: 91

Loc la general: 559 din 653

Loc la categorie M45-59: 89 din 98

Loc la masculin: 458 din 519

Timp tura 1 - 1:11:21,3

Timp tura 2 – 1:18:43,6

Timp total semimaraton – 2:30:04,9

Ziua 3:

Traseu: Hotel Continental – Muzeul Unirii – Parcul Voievozilor – Universitate – Grădina Copou – Parcul Expoziției – Grădina Botanică – Parcul Expoziției – Muzeul Militar – Râpa Galbenă – Gara Iași

Timp: 6 ore 18 minute 14 secunde (din care 3 ore 9 minute 16 secunde în mișcare)

Distanță: 16.46 km

Altitudine minima: 21 metri

Altitudine maximă: 171 metri

#SemimaratonIași #Iași #CodriiIașilor #Bârnova #PoianaCuSchit #Grajduri #GrădinaBotanicăIași #GrădinaCopou #alergare #21k